Lectii de persana – Central European Film Festival Timisoara 2021 & TIFF 2021
Lectii de persana este, in ciuda titlului, un (nou) film despre Holocaust. Un tanar evreu pretinde ca este persan, drept urmare comandantul il ia sub aripa sa, punandu-l sa-l invete limba persana. Din pacate, evreul nu stie aceasta limba, drept urmare este nevoit sa improvizeze, sa inventeze o limba, sa inventeze niste cuvinte care nu inseamna, de fapt, nimic. Partea dificila era, insa, alta: el trebuia sa si memoreze cuvintele respective, sa nu faca greseala sa uite un cuvant. Ori sa-l repete, sa spuna ca acela inseamna altceva.
Lectii de persana este un film despre curaj, despre perseverenta, despre nebunie, despre disperare, despre ce este dispus un om sa faca pentru a-si salva pielea. Nu va zic ce artificii a folosit omul pentru a-l invata pe neamt persana, nu va zic nici la ce-i trebuia acestuia din urma persana, insa pot sa va spun, sa va dezvalui, ca filmul are happy-end. Ma rog, cat happy-end poate avea un film despre Holocaust, film pe parcursul caruia mor oricum cateva mii de oameni, fie sub ochii nostri, fie vorbindu-se despre acele masacre.
Pentru filmul Lectii de persana a lucrat un profesor de lingvistica, un om care a creat la propriu, de la zero, o limba noua. Ma rog, filmul este bazat pe fapte reale, asa ca nu stiu exact ce a facut efectiv acel om in lagar. Cert este ca pe baza acestei minciuni a reusit sa supravietuiasca.
Nu stiu ce parere aveti voi despre el ori despre oamenii care stiu sa minta convingator, nu stiu cati ar fi reusit ce a reusit el, eu sigur nu, insa pe mine m-a impresionat acel om. E drept, nu e de invidiat, nu poti invidia un om care a trecut prin atatea, care a vazut atatia oameni cum sunt omorati, care s-a temut in fiecare clipa de viitorul sau, de faptul ca ar putea fi demascat.
Lectii de persana mi-a placut si pentru ca este un film DIFERIT despre Holocaust. Nu ne indeamna doar sa plangem, nu are ca unic scop constientizarea unei nenorociri, celei mai mari crime in masa din istoria umanitatii, ci ne indeamna la chestii pozitive. Ne arata cum te poti descurca in situatii critice, ne arata cum o minciuna te poate salva (intr-un ocean de minciuni si de propaganda mincinoasa, acea minciuna pare, in mod paradoxal, un adevar, in sens figurat evident). In plus, ne face sa zambim cand in jurul nostru se petrec tragedii inimaginabile. Da, filmul a reusit sa ma faca sa rad de cateva ori, ceea ce inseamna ca mi-am pastrat umanitatea.
La final, incerc sa-mi dau seama daca acea limba inventata pentru film chiar ar putea fi folosita pentru ceva. Poate sa fie folosita de unii drept un cod doar de ei stiut. Ori poate sa inventeze cineva o lume fantastica in care aceasta limba este vorbita (stiti limba elfa din seria Hobbitul si Lord of the rings?). Nu stiu exact cum, dar cred ca e pacat de munca acelui profesor. Parca e prea putin un singur film pentru o limba creata de la zero.
Lectii de persana va intra in cinematografe in 8 noiembrie 2021, fiind distribuit in Romania de Independenta Film.
Foarte interesant. Am o slăbiciune pentru filmele despre cel de-al Doilea Război Mondial și, implicit, despre Holocaust. In mod clar îmi doresc să-l văd. Mulțumesc.