Minimest 2019 este aproape!

Cât ai zice Minimest 2019, între 4 și 13 octombrie 2019, Bucureștiul se transformă în capitala distracției pentru copii. Amuzante, fascinante și educative, filmele și atelierele din cea mai bogată selecție de până acum sunt gata să-i cucerească pe tinerii cinefili, la cea de-a 14-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest 2019. Atenție: accesul părinților la proiecții și evenimente va fi posibil doar cu acordul copiilor!

9 lungmetraje de animație vor face deliciul micilor iubitori de film și alte 28 de scurtmetraje vor concura pentru premiul secțiunii, oferit în baza notelor acordate de către cei mai exigenți jurați. Aventura va începe chiar din prima zi de festival, cu povestea băiatului curajos din Iacob, Mimi și câinii vorbitori, care se hotărăște să-și folosească toată istețimea din dotare pentru a salva parcul orașului de la demolare. De și mai multe peripeții vor avea parte personajele din Cirkeline, Coco și rinocerii sălbatici, două fetițe hotărâte să viziteze Africa și să le demonstreze micilor cinefili că prietenia adevărată nu ține cont de culoarea pielii. Filmul a fost inclus în competiția pentru Ursul de Cristal la Festivalul Internațional de Film de la Berlin și este recomandat tuturor copiilor de peste 3 ani.

Tot de la Berlinală vin și personajele nostime din Gordon și Paddy, un detectiv care visează la pensionare și curajoasa lui succesoare, gata să răspundă tuturor provocărilor neașteptate pe care noul său rol i le așază în cale. Nebănuite sunt și detaliile pe care le descoperă Vitello în căutarea tatălui pe care nu l-a cunoscut niciodată. Dorința lui de a cunoaște adevărata poveste a familiei sale îl va face mai recunoscător pentru viața pe care o are.

Din Estonia, țara invitată la cea de-a 14-a ediție Animest, ajung la București Căpitanul Morten și Regina-păianjen, despre călătoria fantastică a unui băiat care visează să devină marinar, și trilogia care urmărește aventurile adorabilei Lotte, o cățelușă care depășește orice obstacol, grație prietenilor ei. Despre o altfel de prietenie, Povestea Prințesei Emmy ilustrează relația profundă dintre oameni și necuvântătoare, spre încântarea micuților care-și doresc, în secret, să comunice cu animalele.

Sosite din toată lumea, filmele noi și foarte premiate incluse anul acesta în competiția de scurtmetraje Minimest  2019 abordează subiecte diverse, de la familie, acceptare și unitate, și până la natură și protecția mediului înconjurător. Altele fac trimiteri la povești clasice, iar în câteva dintre ele, spectatorii fideli vor regăsi eroi pe care i-au cunoscut la edițiile anterioare. Câștigătorul Minimest va fi desemnat de juriul format din trei copii îndrăgostiți de poveștile animate.

Filmelor dedicate celor mici li se alătură, pe lista de recomandări, bine cunoscutul Missing Link, cel mai recent lungmetraj de animație produs de celebrul studio Laika și The Queen’s Corgi, aventura simpaticului cățel al Reginei Marii Britanii. O mulțime de alte povești potrivite pentru întreaga familie vor fi anunțate în curând, odată cu programul complet al acestei ediții.

Proiecțiile organizate anual la Cinema Elvire Popesco și Cinemateca Eforie vor fi completate în acest an de evenimentele programate în două noi spații-gazdă. Muzeul de Artă Recentă și Opera Comică pentru Copii se vor alătura circuitului Minimest 2019, oferindu-le copiilor și mai multe ocazii de a explora lumea fantastică a filmului de animație și de a învăța lucruri noi, jucându-se în voie la workshop-urile dedicate lor. Fie că aleg ateliere de o zi sau atelierul de cinci zile, cei mici învață să își folosească imaginația pentru a crea personaje și a construi povești prin imagini și sunet, iar la final vor avea bucuria să își vadă creația prinzând viață! Informații complete despre ateliere se regăsesc  aici:

Programul complet al secțiunii este disponibil pe site-ul festivalului, în secțiunea Minimest 2019 (click aici). La fiecare proiecție de film pentru copii, 10% din capacitatea sălii este rezervată de organizator copiilor proveniți din familii cu venituri reduse și ONG-urilor din acest sector. Detalii și rezervări se pot obține la rezervari@animest.ro.

***

Cea de-a paisprezecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Animest 2019 va avea loc în perioada 4 octombrie – 13 octombrie 2019 la Cinemateca Eforie, Cinema Elvire Popesco, Cinema City, Opera Comică pentru Copii, AWE – Adaptive Work Environment, Muzeul de Artă Recentă, Institutul Cervantes, KUBE Musette și Club Control.

Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Animest 2019 este organizat de Asociaţia ANIMEST,

Cofinanțat prin: programul Europa Creativă al Uniunii Europene

Finanțatori: Centrul Naţional al Cinematografiei, Administraţia Fondului Cultural Naţional, Uniunea Cineaştilor din România și Institutul Cultural Român

Parteneri: Groupama, Vlad Cazino, Samsung, 5 To Go, Green Hours, MARe, PlaYouth

Parteneri instituționali: Institutul Francez, Forumul Cultural Austriac, British Council, Institutul Cervantes, Estonian Film Institute, Muzeul de Artă Recentă

Parteneri media: Radio Guerrilla, IQads, Observator Cultural, Radio România Cultural, Vice, Ziarul Metropolis, Films In Frame,  The Institute, Cartierul Creativ, MovieNews, Cinefilia, AaRC.ro, Modernism.ro.

Parteneri Minimest 2019: Itsy – Bitsy, Cinemil.ro, Macopedia.

Sponsori Minimest 2019: Editura Art, Green Sugar.

. Niciun comentariu la Minimest 2019 este aproape!. Categories: Animest 2019, Minimest 2019. Tags: , .

About Emil Calinescu

Blogger de profesie, cinefil de placere, Cinemil pe scurt. Mai multe despre mine gasiti pe pagina Cinemilii.

Be the first to leave a reply

RaspundE-MI-L

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.