My Salinger Year – American Independent Film Festival 2020
Cand i-am spus unui prieten ca voi merge sa vad filmul My Salinger Year (filmul de deschidere de la Berlinale 2020), acesta mi-a zis ca nu am ce sa caut. Cum sa merg la acest film fara sa-i fi citit capodopera, The Catcher in the Rye (tradusa la noi De veghe in lanul de secara)? Ma rog, eu nu am citit nimic de Salinger, fie vorba-ntre noi, dar na, asta e.
My Salinger Year, auzisem eu, nu este o ecranizare, drept urmare ar trebui sa-l pot intelege chiar si fara lectura prealabila a cartii. In fond, mi-am zis eu, daca sunt lucruri de neinteles voi putea merge ulterior la carte, s-o citesc si sa ma dumiresc.
Acum urmeaza sa va zic ceva surprinzator, poate socant pentru unii: cei ca mine, care n-au citit Salinger, vor intelege mult mai bine My Salinger Year. Sau, ca sa reformulez, vi se pare ca cei care vand cartile, agentii literari, ar trebui sa fi citit acele carti, sa stie fiecare virgula din carte, sau dimpotriva, ei ar trebui sa fie pur si simplu niste oameni de vanzari excelenti? Caci, ati ghicit, multi dintre ei nu sunt deloc oameni de carti, oameni culti.
Cum va suna urmatoarea intrebare: o secretara dintr-o agentie literara nu are voie sa scrie (proza sau poezie) in timpul liber! Nu au ce sa caute scriitorii aspiranti intr-o agentie literara!
Vedeti voi in film care e faza, cine este secretara de agentie literara si cum anume se ocupa acea agentie de Salinger. Povestea este draguta si este reala, filmul fiind ecranizarea (vedeti in paragraful de mai jos de ce este un paradox) cartii omonime scrise de Joana Rakoff. Ma rog, cat de reala este povestea, cat anume a inflorit autoarea si cat de mult a mai inflorit si filmul ramane sa descoperiti si singuri. Cumva, este irelevant, povestea in sine mi se pare misto luata ca atare.
Acum, strict legat de Salinger, partile pe care nu le-am inteles sunt legate nu de operele sale., ci de felul sau de a fi. Omul era ciudat si, de pilda, nu era de acord cu ecranizarea cartilor sale. Nu stiam pana azi povestea, nu stiu nici cum se va transa ea pe viitor. Stiu, insa, ca multi il considera pe Salinger, ca om, mai interesant decat cartile sale. O chestie rautacioasa pe care pot s-o confirm doar pe jumatate: da, Salinger parea a fi tipul de scriitor extrem de interesant ca personalitate. Despre carti pe care nu le-am citit nu ma pot pronunta din principiu.
Revenind la film, unii critici l-au desfiintat, au sters pe jos cu el (considerandu-l nedemn de a deschide prestigiosul festival). Ca-n multe alte situatii, sunt in complet disonanta cu criticii si ma simt tare bine in aceasta ipostaza.
Ca sa reajung la partea introductiva, probabil mie mi-a placut pentru ca n-am citit Salinger. Ei, cei care sterg pe jos cu filmul, nu doar ca l-au citit dar unii dintre ei l-or fi si cunoscut (celebrul scriitor a murit in 2010). Dupa varsta, in cazul unora se pune problema daca nu cumva or fi copilarit impreuna (glumesc: sunt critici foarte tineri ca varsta, care gandesc exact precum cei batrani, deci problema nu e de varsta, insa glume asemanatoare circulau despre multi critici, atat la noi, cat si in afara).
My Salinger Year este un film foarte bun, adresat cu precadere cititorilor si scriitorilor wannabe, celor care considera ca a lucra la o editura e un prim pas. Se adreseaza totodata si celor care vor sa vada povesti despre carti si lumea cartilor. Lor l-as recomanda in principal. Bineinteles, si celor care gusta filmele bune.
My Salinger Year a fost vazut de mine in conditii speciale: afara, in aer liber, la Deschis Gastrobar. Locatia e misto, poti bea o bere buna acolo, insa as fi preferat ca in timpul proiectiilor sa stea doar oameni veniti acolo pentru film. Un bilet de intrare, fie el modic, de 5-10 lei, ar fi reglat lucrurile. Ca experienta unica e misto, insa mi-as dori sa ramana unica 🙂
My Salinger Year a fost vazut in cadrul festivalului American Independent Film Festival 2020.
ps: As fi curios sa aflu opinia despre My Salinger Year a cuiva care a citit si indrageste acea celebra carte a lui. De preferat sa nu fie critic de film ori de carte. Sa fie, deci, om normal 🙂
Citat din The Catcher in the Rye: „Anyway, I keep picturing all these little kids playing some game in this big field of rye and all. Thousands of little kids, and nobody’s around – nobody big, I mean – except me. And I’m standing on the edge of some crazy cliff. What I have to do, I have to catch everybody if they start to go over the cliff – I mean if they’re running and they don’t look where they’re going I have to come out from somewhere and catch them. That’s all I do all day. I’d just be the catcher in the rye and all. I know it’s crazy, but that’s the only thing I’d really like to be.” Imi amintesc ca am citit asta in facultate si mi-am dorit atat de mult ca Salinger sa ma fi prins inainte sa cad in prapastia vietii adulte. Dar n-am vazut filmul, asa ca mai discutam. 🙂