Nostalgia – Les Films de Cannes a Bucarest 2022

Nostalgia ne spune povestea lui Felice, un napoletan care revine in orasul sau natal dupa 4 decenii de absenta. Motivul imediat al revenirii sale este mama sa grav bolnava. Insa chiar si dupa moartea acesteia Felice nu pleaca, amanandu-si succesiv plecarea. Ce anume il atragea, ce anume din trecut trebuia clarific, de ce anume plecase el cand avea 15 ani si cum se termina totul ramane sa descoperiti singuri.

Pentru ca am inceput direct, abrupt, cu subiectul, cu rezumatul, acum trebuie sa o iau mai usor. Sa vorbesc pe indelete despre ce anume am vazut in aproape 2 ore.

Spun din start ca nu am fost niciodata nici in Napoli, nici in Italia. Imi doresc, este urmatoarea tara de pe lista, stiu ca italienii ne sunt foarte asemanatori, stiu ca m-as simti ca acasa, dar ceva din mine m-a impiedicat pana acum sa merg.

Iar daca vorbim despre asemanari, italienii sunt asemanatori conationalilor mei, insa si mai asemanatori imi sunt napoletani, caci ei sunt considerati a fi „oltenii Italiei”. Napoli este considerat, fotbalistic si nu numai, Craiova Italiei. Nu doar partea geografica (oras din Sud), desi nici acest aspect nu poate fi negat.

Drept urmare, recunosc ca m-am vazut pe mine in Felice. Eu nu stiu daca as reveni cu drag in Bucuresti, dac-as fi nevoit sa plec, dar in Slatina mea natala as reveni oricand cu drag. Oricand si oricum, acel oras are un loc aparte in sufletul meu.

Filmul Nostalgia ne arata, practic, orasul Napoli prin ochii unui napoletan care a absentat din acel oras timp de 40 de ani. In cei 40 de ani se pare ca orasul nu s-a schimbat deloc. Asta zice Felice, asta spun indirect si alte personaje.

Nu stiu cum este simtit, receptat, trait filmul Nostalgia de catre cei care au vizitat orasul Napoli, dar pe mine m-a cucerit. Desi primul oras pe care mi-as dori sa-l vizitez din Italia este Roma, cred ca Napoli a ajuns locul 2. E drept, este un oras periculos, un oras unde nu te simti in siguranta, dar poate fix asta ma atrage. Un pic de adrenalina nu strica. Zic.

Evident, fiind vorba de Napoli vorbim si de Mafia. Aici nu vedem un MAFIOSO autentic, stilat, ci vedem un gainar, un taranoi, un infractor de rand care terorizeaza orasul cu gainarile sale. Nu va zic despre cine este vorba si ce legatura are cu FELICE, insa va spun doar ca el este un fel de ANTI-MAFIOT, avand exact defectele pe care NU le veti vedea la un mafiot. Mi-a placut, totusi, personajul, asa detestabil cum este el. Adica este bine construit, credibil, numai bun sa-l urasti de moarte.

Mi-a placut, ca personaj, si preotul. Nu va spun mai multe, va las sa-l descoperiti singuri. Va spun doar ca eu sunt ateu, nu sunt fan preoti, asa ca un preot care sa-mi placa este o raritate. Aici mi-a placut, m-as bucura sa cunosc si-n viata reala un astfel de preot. Un om asa cum ar trebui sa fie un preot.

Nu stiu ce premii si ce nominalizari are Nostalgia, insa mie mi-a placut mult. Nu sunt foarte familiarizat cu cinematografia italiana actuala, nici cu cea veche, clasica, nu sunt atat de familiarizat, asa ca randurile de mai sus vin dintr-o perspectiva usor NEcinefila. Asadar, mi-a placut CE MI-A ARATAT filmul Nostalgia, fara sa conteze prea mult CUM a facut-o. Stilurile de cinematografie, interpretarile, regia, muzica si alte detalii le las in seama criticilor. Eu TRAIESC un film, ma transpun acolo, in povestea lui, in actiunea lui. Acest film A REUSIT sa ma duca acolo, deci din punctul MEU de vedere este un film REUSIT, CREDIBIL. Fix din acest motiv vi-l recomand.

ps: Filmul Nostalgia m-a facut sa ma gandesc si la … fotbal. Desi sunt fan Inter, recunosc ca m-as bucura sa o vad pe Napoli campioana. Recunosc ca m-as bucura pentru locuitorii nebuni ai acelui oras. Oras pe care, repet, nu l-am vizitat niciodata, dar fata de care ma simt, habar n-am de ce, atat de apropiat sufleteste…