Octav este un film frumos si cam atat

Incep brusc, cu sfarsitul, si va citez (atat cat imi amintesc) vorbele lui Marcel Iures, cel care-l interpreteaza pe Octav, de la finalul proiectiei de gala a filmului: Octav este un film frumos. Este cuvantul care-l caracterizeaza cel mai bine.

Mergand spre casa, imi rasunau in cap cuvintele celebrului actor. Film frumos. Film frumos. Film Frumos. De cand nu mai auzisem eu, de la vreun critic ori de la vreun spectator, acest cuvant?

Apoi am inceput sa sap prin memorie. Am inceput sa imi amintesc diverse discutii cu amici, cu persoane mai in varsta, chestii citite prin diverse parti.

Lasand la o parte intelesul de dictionar al cuvantului frumos, care este un cuvant eminamente pozitiv, folosirea lui in vorbirea curenta este cea care ma intereseaza.

Cand spui despre o femeie ca este frumoasa, de obicei iei in considerare doar aspectul fizic. E drept, daca este doar FRUMOASA si nu BOMBA, INCREDIBILA, SENZATIONALA, poti spune ca este, cumva, seaca. Este frumoasa, are trasaturi frumoase, dar nu are ceva prin care sa iasa in evidenta. Sunt multe femei frumoase, cum ar zice Hagi, toate cele care nu-s urate, care nu ies in evidenta in mod negativ, pot fi considerate frumoase.

Cand spui despre o femeie ca ar fi draguta, te referi nu doar la aspectul fizic. O femeie draguta este una care are un comportament dragut. S-a purtat dragut cu mine. Mi-a zambit.

Cand vorbesti despre un profesor, profa preferata este draguta, asta insemnand ca-i frumoasa si ca se poarta dragut cu studentii/elevii. O tipa frumoasa si a dracu’ este doar frumoasa, iar una urata care se poarta dragut este o tipa „de treaba”. Nu ma contraziceti, asa este. Si stati ca ajung si la filmul Octav.

Totodata, mi-am amintit o chestie legata de fotografii. O fotografie poate fi frumoasa, cu greu poate fi urata, dar ea trebuie sa fie mai mult decat atat. Trebuie sa fie expresiva, trebuie sa-ti transmita ceva. Sa fie emotionanta, chiar daca emotia este, de multe ori, negativa. O fotografie doar frumoasa este, de cele mai multe ori, o fotografie nereusita. Fotografiile frumoase sunt alea in care persoanele fotografiate se aranjeaza, isi pregatesc 2 minute zambetul, isi piaptana freza si asteapta poza. Este o poza frumoasa, dar atat de inexpresiva si, as zice eu, ineficienta.

In alta ordine de idei, la baza eu sunt absolvent de sociologie. Tin minte o vorba spusa de un profesor celebru din facultatea mea: un interviu/chestionar este mai mult decat o insiruire de intrebari. Poti pune 10 intrebari bune, frumoase, poti afla multe, dar asta nu inseamna ca ala este interviu. Si este valabil si-n presa, nu doar in cercetarea sociologica.

Ce este, de fapt, filmul? Cineva imi spusese, mai demult, ca filmul ar fi o insiruire de imagini. O insiruire cu sens, imaginile alea consecutive trebuie sa duca la o idee comuna. Trebuie sa fie o insiruire cu sens.

Exact ca la interviu: o insiruire de imagini frumoase nu reprezinta neaparat un film, ori reprezinta, dar nu unul bun, la fel cum o insiruire de intrebare nu reprezinta neaparat un interviu.

Ce este, de fapt, filmul Octav? O insiruire de imagini frumoase. Da, cuvantul folosit de Marcel Iures este cat se poate de adevarat si adecvat: Octav este un film frumos.

Este bine interpretat, nu prea putem reprosa nimic actorilor, nici cei foarte tineri, nici cei in varsta. Da, este o reala placere sa-i vezi alaturi pe Victor Rebengiuc si pe Marcel Iures. Da, copiii care au jucat alaturi de ei au facut-o foarte bine.

Doar ca filmul, in sine, nu poate fi caracterizat prin alt cuvant in afara de frumos. In afara de o insiruire de amintiri, cu sau fara sens, nu avem mai nimic.

Nu stim nimic despre plecarea lui Octav la Paris (de ce era acolo? fugise inainte de revolutie?), nu stim motivele singuratatii lui Octav (deducem ca ar fi fost singur toata viata, ca n-a avut pe nimeni niciodata), nu stim mai nimic despre relatia lui cu Ana (ce a mers? ce n-a mers), nu stim nimic despre viata de adult a lui Octav. Pe el il vedem fie copil, fie in varsta, de parca ar fi sarit din copilarie direct la varsta senectutii.

Imaginile sunt frumoase, dar cam atat. Nimic mai mult.

Iar toate personajele sunt pozitive. Singurele personaje negative nu apar in film: comunistii care au confiscat acea casa si autoritatile statului de dupa 90, urmasii comunistilor, care au tergiversat restituirea. Deci nici macar sa tii cu cineva, cu ala bun sau cu ala rau, nu poti, caci toti sunt buni, toti sunt frumosi, toti au un suflet curat.

Iar twist-ul de final, o decizie intr-un final corecta, nu starneste nimic. Este decizia corecta, fireasca. Este decizia asteptata, ceea ce face ca filmul sa fie si previzibil.

De ce avem acest scenariu? Pai, cel mai probabil, este vorba de intamplari reale. Stiti ce se intampla cand este vorba de intamplari reale, de amintirile tale? Pai pentru tine au sens, te emotioneaza, dar omiti sa relatezi chestii importante, drept urmare pentru altii acele intamplari nu au sens.

Cum v-ati simti sa incepeti sa va uitati prin pozele de familie ale cuiva? El vi le explica, insa sunt multe alte aspecte pe care le va omite, pe care el le stie, pe care le considera, insa, neimportante.

Cam asa este si Octav, fix din acest motiv multe lucruri raman neintelese. Si nu, nu e deloc ok sa trebuiasca sa le presupunem, este prea mult de presupus si prea putin aratat.

Cine va aprecia, deci, filmul Octav? Pai urmatoarele categorii de persoane:
– Cei in varsta, care au trecut prin asa ceva. Fie casa confiscata, fie doar situatia in care s-au vazut nevoiti (ori se vor vedea) sa vanda casa parinteasca.
– Cei care apreciaza lucrurile strict cinematografice, pentru care un film este bun atat timp cat miscarea camerei este in regula, actorii interpreteaza bine, iar imaginile sunt foarte bune. Pentru ei nu conteaza povestea, de multe ori nici nu mai tin minte povestea. Astia-s cu precadere cei din industria filmului, critici, actori, regizori.
– Cei care apreciaza strict partea fotografica a unui film, care apreciaza imaginea. Nu vor neaparat poveste, nu vor ceva profund, vor niste imagini superbe. Cadre superbe. Ei merg la cinematograf cu precadere pentru imagine, nu pentru poveste, nu pentru lacrimi, nu pentru a sta cu sufletul la gura.

In concluzie, Octav este un film frumos. Nu-i un film bun, dar nici prost nu e. E bine jucat, bine regizat, dar are o poveste subtire. Si, cumva, este promovat gresit: nu e film de mall, comercial, este film de festival. Ori macar film pentru varsta a treia, persoane care nu calca prin mall.