Paddington

Paddington

 

Paddington poster

 

Introducere Paddington

Un film cu un urs vorbitor. Avusesem acum ceva timp un urs de plus vorbitor. Acum trebuia sa fie un urs normal. Trailerul arata asa si asa: avea o faza scarboasa, insa in rest nu parea rau. Inainte de film zisesem ca macar va fi distractiv. Asteptarile nu erau foarte mari, dar plecam de la premisa ca nu voi iesi dezamagit din sala de cinema…

Rezumat Paddington

Pe scurt: a fost odata ca niciodata o familie de ursi vorbitori in Peru. Dupa ce a venit un dezastru si le-a distrus proviziile de magiun de portocale (de fapt era un fel de marmelada de portocale, insa traducatorul a zis sa se bage iar in seama), acestia decid ca macar unul dintre ei trebuie sa supravietuiasca. Asa ca-l baga intr-un vas care urma sa mearga la Londra. Acolo urma sa fie bine primit si aclamat, ca deh, doar e urs.

Acolo, bineinteles, intalneste o familie care-l va gazdui. Ca deh, dintotdeauna ti-ai dorit sa locuiesti alaturi de un urs. Pe langa problemele familiale create (familia era sot, sotie, doi copii si o ruda batrana si acra), mai apare in ecuatie si o persoana care dorea exterminarea ursului. Un hater, cum se zice in limbaj blogosferic. E drept, era vorba de-o heitarita. Norocul ursului ca heitarita era blonda, ca daca era o persoana inteligenta sfarsea rau #spoiler

Cum se termina ramane sa descoperiti singuri, dar e animatie, asa ca …

Puncte de interes Paddington

  • Nicole Kidman. Este o actrita cunoscuta, care insa nu a mai avut in ultimii ani roluri memorabile. Nu ca ar avea acum.
  • Un film animat cu actori reali. Nu este nici pe departe primul, dar ca si concept pe multi intriga.
  • Regizorul este abia la al III-lea sau film, primele 2 nefiind deloc niste succese nici la public, nici in randul criticilor.
  • Avem aceiasi producatori ca ai seriei Harry Potter.
  • O animatie 2D. In 2014 este o raritate.
  • O nota extrem de mare pe IMDB, 7.9.

Puncte tari Paddington

Cu greu am putut gasi cateva calitati acestui film. Ma straduiesc, totusi, sa enumar 3:

  • Cateva scene amuzante, care vor descreti fruntile celor mici. Nu-s multe, dar trebuie si ele semnalate.
  • Un film despre familie, prietenie, perseverenta si adaptarea intr-o tara straina. Niste concepte care, macar in teorie, suna bine si despre care ar trebui sa invete ai nostri copii.
  • Un film care nu-si propune sa-ti ia ochii prin efecte, concentrandu-se pe poveste. Hipsterii, fanii cinema-ului pur si cei care-s incomodati de ochelarii 3D vor aprecia aceasta idee.

Paddington 1

Puncte slabe Paddington

  • Fracturile logice sunt evidente. Sa ma refer la faptul ca ursii NU mananca portocale? Sa ma refer la faptul ca ursii nu fac magiun? La faptul ca ursii, acolo izolati, nu au borcane (alea din ce erau confectionate? de unde sticla?)? Sau la faptul ca in Peru, in munti, s-ar putea sa nu creasca portocali?
  • Nu stiu ce rasa de urs era Paddington, dar era mult mai mic decat orice om. Era PUI de urs, dar ce varsta sa fi avut?
  • Personajele erau inconsistente, incomplet conturate si foarte schimbatoare. Inclusiv ursul, personajul principal, este destul de ciudat conturat. Psihologic, toate pareau personaje de plastilina, care se razgandesc mai repede decat politicienii.
  • Pe langa fracturile logice evidente, scenariul are si extrem de multe gauri. Chiar pare a fi scris de mai multe persoane, care n-au reusit sa se inteleaga intre ele si care au lasat asa ce a iesit. Stiti voi, povestile alea ce se scriu la diverse traininguri, unde o persoana zice un cuvant sau o propozitie, altul zice altceva, iar ce iese este tot timpul ceva aparent ingenios, dar per total inconsistent si cu multe gauri.
  • Nici regia nu sta atat de bine, as zice ca dimpotriva. E drept, e greu sa-ti dai seama care e mai vinovat: regizorul sau scenaristul (ma rog, la scenariu a fost pus, probabil doar cu numele, si regizorul). Pare, insa, ca cei doi nu-s deloc prieteni. Sau poate s-au suparat si refuza sa-si vorbeasca unul-altuia.
  • Este o scena, pusa neinspirat si in trailer, care iti intoarce efectiv stomacul pe dos. Ursul Paddington intra, pentru prima oara, intr-o baie de om. Gaseste acolo 2 periute de dinti pe care si le baga in urechi. Scoate de acolo … ce are de scos (intr-o cantitate impresionabila), apoi gusta din acea cantitate, nu-i place gustul, asa ca baga capul in WC, sa se clateasca. Bineinteles, intr-o scena ulterioara sotul, domnul Brown, se spala pe dinti cu una dintre acele periute.  Acum, pe langa partea scarboasa, mai am fix 2 probleme: 1. Cum mai auzea el daca avea acea cantitate impresionanta? 2. Scena asta, in diverse forme, este in foarte multe filme. Pe langa alte defecte, mai este si total neoriginala. Apropo, in urma acestei scene oare ce concluzie vor trage cei mici?
  • Nicole Kidman, cea mai cunoscuta actrita din film, joaca execrabil. Oribil. Nu ca ceilalti ar juca mai bine. Nu-mi dau seama daca e vina ei (probabil nu a luat in serios rolul), a scenariului sau a regiei. Ori a tuturor.
  • Filmul, per total, este extrem de previzibil, probabil si copiii de 9 ani vor intui deznodamantul.

Opinii Paddington

Cu greu poti gasi ceva calitati acestui film. Are maxim 4 scene amuzante, desi nici una dintre ele nu este memorabila. Are o actrita celebra, Nicole Kidman, care se face de ras in film.  Are o faza extrem de scarboasa, nedemna de o animatie. Calitatea de a fi un film 2D se intoarce, de fapt, impotriva filmului: ne concentram asupra actiunii si ne gandim prea mult la logica ei. Efectele 3D ar fi putut salva filmul si l-ar fi putut face digerabil. Desi mi-e groaza sa ma gandesc cum s-ar fi vazut ceara din urechile lui Paddington in format 3D.

Per total, chiar nu imi dau seama cui se adreseaza Paddington: copiii se vor plictisi, adultii se vor ingrozi, cinefilii se vor revolta. Chiar, pe cine or fi facut acest film? Si o alta intrebare, la care iarasi nu am raspuns: cum a rezultat nota aia imensa de pe IMDB? In alte tari o fi rulat alt film cu acelasi nume?

Draga regizor, dragi scenaristi (is 2: regizorul si inca unul, cei doi parand dusmani, nicidecum prieteni), dragi actori si dragi producatori, indemnul este fara echivoc pentru toata lumea: Plimbati ursul!

Despre Paddington, la fel de negativ, a scris si Bogdan Daradan.

Paddington intra de vineri, 5 decembrie, in cinematografe, fiind distribuit de InterCom Film. Salutari BLOGOSFERICE tuturor!

ps: Haterii sustin ca Paddington ar fi o laba (de urs) de film. Nu sunt hater, nu sunt de acord cu aceasta opinie. Am vrut doar sa o semnalez 🙂

. Niciun comentariu la Paddington. Categories: 2014, Filme noi. Tags: , .

About Emil Calinescu

Blogger de profesie, cinefil de placere, Cinemil pe scurt. Mai multe despre mine gasiti pe pagina Cinemilii.

Be the first to leave a reply

RaspundE-MI-L

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.