Robin Hood 2018 este bun daca ignoram latura politica

Este dificil de pus o granita intre ce iti arata un film si ce vrea sa spuna efectiv acesta. Intre cat de bine jucat este un film si ce anume vrea el sa transmita. Poate, oare, sa-ti placa un film foarte bine realizat, care transmite, insa, mesaje complet gresite? Robin Hood este unul dintre filmele care mi-a placut mult cinematografic, dar care m-a exasperat prin mesajele transmise.

Cinematografic m-a impresionat, desi n-aveam pretentii foarte mari. Sau poate tocmai din acest motiv: personaje bine conturate, fir narativ curat, logic, cursiv, vizual si auditiv lucrurile stau iarasi foarte bine. Daca ar fi sa luam strict partea de entertainment, filmul este bun spre foarte bun. Livreaza ceea ce-si propune sa livreze.

Doar ca filmul, ca mesaje, este de-un socialism feroce. Da, Robin Hood si ideea de haiducie este una cu priza la socialisti si neo-marxisti. Da, unii-si doresc asemenea lucruri si in zilele noastre. Unii urasc politicienii pentru simplul fapt ca-s politicieni, afaceristii au bani pentru ca au furat, iar cei care fura de la acestia nu sunt niste hoti, ci niste oameni de bine. Sunt oameni care se bucura nespus atunci cand un afacerist este jefuit ori chiar talharit. Cu siguranta si-o merita.

In plus, mai accentuat decat la alte filme, partea religioasa este iarasi tendentioasa. Biserica este putred de corupta, fara niciun Dumnezeu, un preot abia asteapta sa ii fie luata calitatea de preot, raspopit zic romanii, iar musulmanul este de fapt un om bun, descuiat la mine. Iar ei, arabii, sunt niste oameni ghinionisti atat din cauza conducatorilor, cat si din cauza ca altii nu i-au lasat in pace. Altfel, niste oameni civilizati si pasnici.

Totodata, unele replici par spuse in 2018 cu gurile unor personaje de acum sute de ani. Caci na, filmele comuniste de propaganda sunt de repudiat nu pentru ca sunt de propaganda, ci pentru ca-s comuniste. Filmele cu noua propaganda, la fel de rosie, dar acum democratica, sunt bune, sunt utile, caci mesajele lor sunt foarte ok si pot fi lesne folosite in diversele seminarii de dezvoltare personala.

Legat de perioada in care se desfasoara actiunea, filmul prefera incertitudinea. Nu vrea sa ne spuna nici macar secolul, dandu-ne de inteles ca actiunea s-ar putea desfasura oricand. Caci dac-as fi stiut secolul as fi putut sa intreb despre ce biserica este vorba: Biserica Anglicana, deja rupta de Papalitate, ori despre Biserica Catolica? Sintagma aceasta vaga, reprezentantul Bisericii, te duce cu gandul la o stare generala de coruptie in randul ORICAREI biserici. Musai crestine, sa ne intelegem.

Pentru ca nu vorbim despre o ecranizare in intelesul clasic, despre o opera ce a fost transpusa pe marile ecrane, mi se pare inutil de discutat comparativ. Poti face oricate filme despre Robin Hood, este irelevant care Robin Hood e mai bun, care-i amuzant si care-i mai justitiar. Nu este nici remake, nici reboot, nici o noua ecranizare. Este pur si simplu o noua interpretare, 100% fictionata, a celei mai celebre legende britanice.

Ca sa pastram proportiile, este ca si cum un regizor roman ar face maine un film cu Fat-Frumos. Trebuie sa respecte musai vreo poveste deja cunoscuta cu Fat-Frumos? Nicidecum. Este un personaj din mitologia romaneasca, asupra caruia nimeni nu are drepturi de exclusivitate. Fat-Frumos poate fi oricum. Inclusiv corect politic, desi sincer nu-mi doresc asta.

Ramane de vazut daca acest Robin Hood va avea o continuare. Toate semnele duc catre asta: atat faptul ca pe IMDB apare un 1 intre paranteze, cat si finalul filmului.

Robin Hood 2018 este un film bun strict cinematografic, care contine, insa, o propaganda socialista, neomarxista, anti-crestina, foarte accentuata. Gretoasa de la un punct incolo. Nici macar ascunsa, ci directa. Unii, pentru ca sunt de acord cu ea, rezonand cu mesajele, nu vor fi deranjati. Altii vor fi oripilati de ea. Eu tin doar s-o semnalez, fiecare va interpreta filmul si mesajele acestuia asa cum doreste, asa cum crede.

Robin Hood 2018 intra in cinematografe din 7 decembrie, fiind distribuit in Romania de Vertical Entertainment.

. 1 comentariu la Robin Hood 2018 este bun daca ignoram latura politica. Categories: 2018. Tags: .

About Emil Calinescu

Blogger de profesie, cinefil de placere, Cinemil pe scurt. Mai multe despre mine gasiti pe pagina Cinemilii.

1 thought on “Robin Hood 2018 este bun daca ignoram latura politica

RaspundE-MI-L

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.