Cine rade de dimineata (My morning laughter) – TIFF 2021
Cine rade de dimineata este un film sarbesc vazut la TIFF, candva intr-o dimineata (ora 12:30 mai precis, destul de dimineata conform orarului meu normal, la pranz conform programului meu incarcat din zilele festivalului), pe care nu mi l-am putut scoate din minte. Nu am vrut, nu mi-am propus, insa el pluteste cumva in mintea mea, spunandu-mi ca nu ar trebui sa-l uit.
Cine rade de dimineata este un film despre maturizare, despre o relatie nociva intre mama si fiul de aproape 30 de ani, despre cine poate rezolva problema pe aici (un ghicitor – vraci, care se dovedeste a avea dreptate), despre meseria de dascal, de cadru didactic, care in est pare a fi practicata din ce in ce mai des de neadaptati, de oameni care nu au gasit ceva mai bun, fiind totodata un film care s-ar putea lesne petrece si-n Romania. De fapt, se petrece si-n Romania, oameni precum personajul principal intalnim foarte des.
Atunci cand am scris despre filmul maghiar Raport final va spuneam cat de asemanatoare este viata sociala, politica si economica din Ungaria fata de cea din Romania. Situatia este, de fapt, mult mai accentuata in cazul Serbiei, cultural simtindu-ma mult mai apropiat de Belgrad decat de Budapesta. Am vorbit la singular pentru ca este ceva ce simt mai mult decat ceva ce am studiat. Serbia mi se pare, daca-mi este permisa comparatia, asemanatoare Romaniei anilor 90-2005. A evoluat mai incet, in parte din cauza razboaielor, in parte din cauza incertitudinii geopolitice (este cumva intre 2 luntre, si cu sufletu-n raiul Uniunii Europene, si cu stiti voi ce in curul Rusiei). Continue reading Cine rade de dimineata (My morning laughter) – TIFF 2021