The Disaster Artist – Un artist numit dezastru

Filmul The Disaster Artist – Un artist numit dezastru poate fi citit din 3 perspective.

Pana sa vi le spun, trebuie sa va povestesc contextul (aici, fiind vorba de chestiuni reale, nu putem vorbi de spoilere). Asadar, un tip, Tommy Wiseau, dupa ce a fost refuzat de aproape toti producatorii si regizorii de film (si de teatru), se hotaraste sa-si faca propriul film. The Room se cheama acel film. Nu se stie de unde avea banii, dar investestre 6 milioane de dolari intr-un film ce este considerat „the greatest bad movie ever made”. Cu parere de rau, traducere nu am. Partea interesanta abia acum urmeaza: a rulat fix 2 saptamani, intr-un singur cinematograf, avand incasari de 1800 de dolari. Faza e ca ULTERIOR a rulat in foarte multe proiectii speciale, fiind considerat un film cult, underground, de arta. Stiti voi, hipsterii nu suporta, din principiu, un film cu priza la public si tot din principiu apreciaza un film ce nu a rulat in cinematografe, avand ca unic argument faptul ca nu a rulat in cinematografe. Un al doilea lucru interesant este ca filmul, gandit ca o drama, a starnit de fapt hohote de ras spectatorilor (putini cati au fost ei) care l-au vazut.

Acum sa vedem perspectivele. Mie mi se par importante toate 3:

1. Vedem exact care-i diferenta dintre un film comercial si un film cult, de arta. Vedem exact ce inseamna sa nu ai propria grila de analiza, propriile standarde. E bun pentru ca nu e comercial, nu e produs de marile studiouri si eu sunt mai smecher decat voi pentru ca-mi place. Da, fix asa gandesc unii. Fix asa isi aleg filmele la care sa mearga.

2. Diferenta dintre comedie si drama este minima. Fix asta patesc eu cu foarte multe drame: ma pufneste rasul. Doi oameni plang dupa ce divorteaza? Pai hai sa rad de ei. Cine dracu’ i-a pus sa se casatoreasca.
Ma rog, in filmul The Room este vorba de altceva, o relatie de dragoste care merge perfect pana cand ea il inseala pe el cu cel mai bun prieten al lui. Faza e ca in acest film interpretarea este amuzanta, desi pentru mine si dac-ar fi fost un film pe bune, o drama din aia la care trei sferturi din sala ar fi plans, eu tot as fi ras cu gura pana la urechi. Nu ma bucur neaparat de raul lor, doar ca nu pot empatiza cu asemenea necazuri. Adica necaz e cand ai o boala, cand iti moare cineva, nu cand constati ca nevasta-ta e curva. Sunt defect, stiu.

3. Perspectiva geniului neinteles care-si ia viitorul in propriile maini si face ceva. Adica, in acest caz, arunca 6 milioane de dolari pe geam. Ma rog, si-a implinit un vis. Dupa mine, isi putea implini mult mai multe vise mai mici cu acesti bani. Habar n-am, sper sa-i fi ramas bani sa faca si chestii mai frumoase cu ei. Gen sa se plimbe. Sa-si cumpere chestii. Din astea lumesti.
Ideea ramane, insa: visul ala pe care-l ai, din copilarie, din frageda pruncie, trebuie completat si de un oarece talent. Caci altfel, poti avea ambitie cat zece, poti avea miliarde de dolari. De reusit NU AI CUM SA REUSESTI! Sunt anumite meserii, iar actoria este printre ele, regia este printre ele, si mai pot gasi alte cateva, unde baza este TALENTUL! Ah, da, era sa uit: si ca sportiv e la fel. Poate inteleg asta si parintii care dau spaga ca odrasla lor sa joace titular…

Acum, singura problema pe care o am cu filmul, la modul general, este ca parca-s prea multe filme despre cum se face un film, prea multa arta pentru arta, in ultima perioada. In ultimii ani. Un amic regizor imi spunea ca doar regizorii/scenaristii autisti scriu/fac filme despre cum se face un film (valabil si-n teatru), ca doar ei, netraind efectiv o viata reala, pot avea in cap, tot timpul, doar ideea de a face un film. Chestie pe care n-o prea pot contrazice, chiar daca, din cand in cand, nu refuz un astfel de film.

Recomand The Disaster Artist – Un artist numit dezastru din toate aceste motive. Si pentru ca e printre putinele filme cu DISASTER in titlu care nu m-au enervat. Si e mare lucru 🙂 Salutari DEZASTRUOASE tuturor!