The Nun – Calugarita: Misterul de la manastire
As putea spune multe despre The Nun – Calugarita: Misterul de la manastire.
As putea spune ca are povestea cea mai subtire din toata seria…
As putea spune ca este destul de infricosator. Din seria lui, nu este chiar cel mai scary, dar e cam al doilea.
As putea spune ca cei care s-au ocupat de machiaje au facut o treaba foarte buna.
As putea sa spun ca este printre putinele dati cand cinematografia americana foloseste numele Romania si nu pe cel de Transilvania.
As putea sa fiu nemultumit de modul in care sunt vazuti romanii.
As putea sa ma iau de faptul ca intr-o tara majoritar ortodoxa, americanii au preferat sa vorbeasca despre o manastire catolica…
As putea sa ma iau de producatori, caci desi au filmat in niste locuri celebre, nu le-au facut celebre zicandu-le si numele. Castelul Corvinilor este la exterior, insa nu se spune niciunde asta. Sa nu mai zic ca se invoca destul de aiurea o localitate care altfel exista in Romania, Biertan. Ce legatura are Biertan cu Hunedoara, cu Mogosoaia si cu Palatul Parlamentului?
As putea spune ca nu inteleg de ce nu se spune nicaieri ca in 1952 in Romania era comunism. N-or fi vrut sa intre in detalii politice, dar chiar sa ignore COMPLET acest aspect?
As putea sa ma iau de faptul ca acea limba engleza conventionala ma deranjeaza. Romanii, intre ei, vorbesc in engleza? Pentru un realism crescut puteau face sa se auda, macar la carciuma, limba romana.
Si, mai ales, as putea spune ca acest articol a trecut prin multe transformari. Si, daca stau sa ma gandesc, s-ar putea sa aiba legatura cu filmul. Caci marti dimineata ma trezesc si eram inca bine. Pe la pranz, incep primele semne. Seara, la film, ma simteam usor molesit, dar era inca ok. (Marti seara l-am vazut)
Cand, insa, ies de la film, ziceam ca Pamantul se invarte cu mine. Ca simt atat cum se roteste el in jurul Soarelui, cat si cum se roteste in jurul propriei axe.
Cand pot spune ca m-am vindecat complet? Pai vineri noaptea. Pe la 12. Eram fresh. Complet. Ma uit in calendar. Zi de sarbatoare. 8 septembrie. Sfanta Marie. Sa crezi sau sa nu crezi?
Per total, The Nun – Calugarita: Misterul de la manastire este un film decent. Putea fi mult mai bun, putea fi mai realist (limba engleza auzita in Romania anului 1952 ma zgarie pe creier), putea avea o poveste mai legata. Dar este bun. Este bine jucat. Machiajele sunt senzationale. Iar ATMOSFERA, vizuala si mai ales AUDITIVA, te baga in boala. Pe mine la propriu, desi prietenii-mi spun ca nu filmul a fost de vina…
The Nun – Calugarita: Misterul de la manastire a intrat in cinematografe din data de 7 septembrie, fiind adus in Romania de Vertical Entertainment. Voi puteti merge linistiti la film: blestemul era valabil pentru vizionare de presa. Cred….
2 thoughts on “The Nun – Calugarita: Misterul de la manastire”