Top 5 filme la Festivalul de Film Istoric Rasnov 2016

Top 5 filme la Festivalul de Film Istoric Rasnov 2016

 

Nu am fost nici anul acesta la Rasnov, insa Festivalul de acolo mi se pare unul dintre cele mai misto idei. Ma rog, pentru unii filmele istorice sunt plictisitoare, dar, sa ne intelegem, nu ei sunt publicul tinta. Am fot la 2 editii ale festivalului, despre ultima experienta am scris pe BlogDeCinema, un articol de acum 3 ani. Am anuntat festivalul pe blog si asteptam impresii de la el. 

Impresiile nu vin de la mine, ci de la colega mea de blogging, Ianolia, prezenta in calitate de studenta la Scoala de Vara a Festivalului.

Am rugat-o pe Ianolia sa imi fac un Top 5 filme la Festivalul de Film Istoric Rasnov 2016. Asadar:

Ianolia Rasnov

In 2009, Festivalul de Film Istoric Rasnov aparea ca o necesitate a promovarii istoriei si cinematografiei, atat la nivel local cat si mondial, pentru ca ramanii sa descopere si alte perspective necesare procesarii tuturor informatiilor acumulate in scoala sau din cercetarile proprii. De asemenea, dezbaterile si prelegerile aduc in discutii atat teme actuale cu un impact profund pentru existenta noastra, cat si teme care au dus la situatiile cu care ne confruntam in prezent.

Festivalul de Film Istoric Rasnov reprezinta evenimentul unic care imbina istoria si cinematografia astfel incat sa raspunda la intrebarile fiecarui participant prezent in cele zece zile ale evenimentului. De asemenea, starneste sentimente diverse de la mirare, furie, resemnare, emotie, curiozitate pana la a naste noi intrebari.

Tema festivalului din acest an, tratata din mai multe perspective, poarta denumirea de (R)Evolution. Asadar, de la terorismul tot mai accentuat, la cele mai importante revolutii din istoria universala si pana la prezent si modul in care se dezvolta societatile, sau din contra, filmele pe care le-am urmarit in toate cele zece zile au fost mai mult sau mai putin emotionante pentru mine.

Asadar, am sa fac o lista cu cinci fime care mi-au placut. Nu este un top, ordinea este aleatorie, dar aceste povesti au avut un impact profund asupra mea. Asadar, lista este pur subiectiva.

Consulul din Bordeaux: Acest film spune povestea lui Aristides de Sausa Mendes do Amaral e Abranches (1885-1954), consul general al Portugaliei in Bordeaux care in 1940 a oferit peste 30.000 de vize pentru tara sa natala unor refugiati din Germania nazista. Una dintre personalitatile pe care acestea le-a salvat este chiar Salvador Dali. Modul in care consulul si-a sacrificat postul demonstreaza cat de departe e dispus omul sa mearga pentru a salva vietile unor oameni condamnati de ideologii.

Podul spionilor: Faptul ca este un film bazat, de asemenea, pe fapte reale amplifica sentimentele cu care ramai dupa vizionarea sa. E imposibil ca inima sa nu ti se stranga la gandul ca un om care isi sacrifica viata personala pentru patria sa poate fi condamnat de aceasta doar pentru o presupunere sau din precautie. Tot de aici am ramas cu ideea ca nu iti foloseste la nimic sa te stresezi pentru ceva ce nu poti schimba.

Voci din Cernobil: Acesta este un documentar aparut in acest an, 2016, si prezinta incursiunea in vetile oamenilor care au pierdut persoane iubite in urma exploziei nucleare care a avut loc in anul 1986 la Cernobil sau a celor care au ramas cu sechele in urma acestui episod. Fiecare poveste este emotionanta dar, mai presus de atat, este o dovada de ambitie de a trai, curaj de a merge mai departe si ce presupune o viata traita in lipsuri ce nu au nici cea mai mica legatura cu partea materiala. Ceea ce mi-a atras si mai tare atentia il reprezinta faptul ca documentaru are la baza cartea cu acelasi nume scrisa de Svetlana Alexievici (laureata a premiului Nobel pentru literatura in 2015).

Materik: De asemenea un film care vorbeste despre oameni si sacrificiile pe care acestia sunt obligati, de evenimente independente de ei, sa renunte la viata pe care o aveau si sa se adapteze unor noi conditii, mult mai dure. Asadar, Vasile Kovaliov este ultimul supravietuitor, basarabean la origini, al lagarelor comuniste din Kolima. Ca sa aveti o idee de ansamblu, Kolima se gaseste exact acolo unde se termina harta. Povestea este cutremuratoare cu atat mai mult cu cat protagonistul, in varsta de 86 de ani parcurge, anual, 12.000 de km pentru a-si vizita putinele rude ramase in satul sau natal.

Materik Continent Rasnov 2016

Selma:  Acest film spune povestea luptei pe care Martin Luther King Jr. a dus-o cu sistemul american pentru obtinerea de drepuri cetatenesti in favoarea cetatenilor de culoare. Sacrificiul americanilor de culoare pentru obtinerea acestor drepturi este prezentat in film urmand cursurile evenimentelor, dar si astfel incat acesta sa capete o voce pentru cei care nu au mai putut striga dar si pentru urmasii lor care se bucura, in prezent, de acele drepturi pentru care stramosii lor si-au dat viata.

 

O singura mentiune: dintre toate filmele de mai sus, am vazut doar Podul Spionilor, care mi-a placut. Am scris despre el aici, asta in cazul in care va intereseaza (si) opinia mea.

Ianolia Selfie Rasnov

Cum va ziceam, articolul Top 5 filme la Festivalul de Film Istoric Rasnov 2016 a fost scris de Ianolia. Ea poate fi citita pe Funions.ro, blog de recenzii (carti, teatru, filme). Eu v-am lasat, insa tin sa va fac o promisiune: la anul fac tot posibilul sa ajung din nou la Rasnov. Tare as vrea sa simt din nou atmosfera acelui festival. Si, zic eu, o fi nevoie si de bloggeri prin preajma 🙂 Salutari ISTORICE tuturor!

Cetatea Rasnov

One thought on “Top 5 filme la Festivalul de Film Istoric Rasnov 2016”

RaspundE-MI-L

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.