Traducatorii – Le Traducteurs
Traducatorii – Le Traducteurs este un film despre care as fi putut lesne scrie si pe blogul de carte. De fapt, daca stau sa ma gandesc, nu este timpul pierdut, chiar am in minte de ceva timp un articol despre traducatori si despre relatia acestora cu scriitorii. Sunt traducatorii niste scriitori ratati, care sfarsesc prin a se folosi (a se agata?) de munca altuia? Reusesc ei vreodata sa cunoasca in carne si oase scriitorul pe care il traduc?
Caci, de fapt, de aici pleaca intreaga intriga a filmului: urmeaza sa apara volumul 3 al unei serii de succes, drept urmare editorul hotaraste sa stranga traducatori de mai multe limbi intr-un loc izolat, pentru ca romanul sa apara simultan in mai multe tari. Cine sunt acei traducatori, cine este faimosul autor, cine este editorul, care sunt relatiile dintre ei si cum se termina totul ramane sa descoperiti singuri. Si veti afla, bineinteles, si cine este vinovatul. Sau vinovatii, ca de la Agatha Christie incoace putem avea mai multi vinovati (uneori chiar toti) in poveste.
Vinovatii de ce anume? Pai in mod evident, inspirandu-se din scrierile celebrei autoare britanice, atunci cand strangi mai multi oameni intr-un loc izolat vor aparea si … cadavrele. In acest caz, elementul declansator este o scurgere de informatii, un hacker care avea deja cartea si care ameninta editorul cu publicarea online a acesteia daca nu primeste o suma de bani.
Multi spun ca Traducatorii – Le Traducteurs este tipul de poveste pe care ar fi spus-o Agatha Christie dac-ar fi trait in zilele noastre, lucru cu care nu sunt de acord. Din punctul meu de vedere, povestea este una a orgoliilor literare, este vesnicul duel intre editorul cel lipsit de scrupule si de talent literar, care vinde cartea ca pe un produs comercial, si scriitorul care se simte tradat, care se simte tratat ca o marfa. De altfel, in final fix asta se intampla: toate celelalte personaje sunt date la o parte, ramanand doar cei 2 antagonisti, fara sa putem spune de-a dreptul care-i bun si care-i rau. De fapt, aceasta ar putea fi morala: scopul scuza mijloacele SI in domeniul literar, nu doar in cel al politicii.
Povestea care a inspirat acest film este legata de romanul Inferno, al lui Dan Brown: se pare ca celebrul autor american a aplicat aceasta metoda a traducerii simultane a cartii. E drept, comparand autorul din film cu Dan Brown, pot spune ca nu au ABSOLUT nimic in comun. Genul literar, thriller, daca veti spune ca este punctul comun, este ceva mult prea vag, caci romanul despre care se vorbeste in film, intitulat Omul care nu voia sa moara, era orice altceva mai putin thriller conspirationist. Iar Dan Brown nu este nicidecum un autor necunoscut, un pseudonim in spatele caruia se ascunde cineva. De altfel, daca-mi este permisa o presupunere, bazata mai mult pe un feeling, cred ca regizorul si scenaristii nu sunt deloc fani Dan Brown: cred, de fapt, ca ei au fost invidiosi ca Dan Brown si nu altul a aplicat aceasta metoda, drept urmare si-au imaginat cum ar fi fost daca ar fi fost tradus un thriller profund, emotionant, cu puternice accente de drama, si nu un thriller conspirationist ultra-comercial (deloc slab, literar vorbind, daca-mi este permisa o opinie).
Strict cinematografic, dati-mi voie sa spun (sa cred) ca Traducatorii – Le Traducteurs ar fi fost mult mai imprevizibil daca nu ar fi fost film, ci ar fi fost o carte, o poveste scrisa. Din punct de vedere vizual filmul iti spune multe, iti arata fara sa-ti dea detalii. Daca este sa-l critic pentru ceva, acest lucru este, din punctul meu de vedere, cel mai criticabil: desi nu poate nimeni anticipa complet finalul, vinovatul este sugerat vizual, lucru destul de neplacut in cazul unui thriller. Noroc ca filmul nu este DOAR thriller.
Nu ma voi referi la fiecare personaj in parte, personaje construite jumatate stereotipic, jumatate parte din povestea cartii pe care o traduceau. Va indemn doar sa va imaginati ce ar face un grup de 9 traducatori ai aceluiasi roman, adunati laolalta intr-un loc izolat, neputand comunica deloc cu exteriorul. Nu ma voi referi nici la actorii care-i interpreteaza ori la regizorul Regis Roinsard, aflat abia la al doilea film al sau. Spun doar ca inca incerc sa-mi imaginez povestea facand abstractie de interpretarea personajelor si de regie; incerc, de fapt, sa-mi dau seama cum ar fi aratat povestea scrisa a acestui film. Raman la parerea ca mult mai bine. Cel putin mult mai plina de suspans.
Per total, Traducatorii – Le Traducteurs este un film excelent, cu un final realmente incantator. Este un mix excelent de culturi, de scriituri si cinematografii, caci in afara celor scrise pe afis, coproductie franco-belgiana, avem mixul culturilor din care provin cele 9 personaje. Daca simtiti puternice influente nordice, aminti-va ca aveti o traducatoare daneza; daca simtiti influente grecesti, avem si un traducator grec … Un mix extrem de reusit de culturi, de scriituri, de cinematografii, cu influente mai puternice dinspre Franta si Marea Britanie (in fond, Agatha Christie a fost britanica si nu altceva).
Traducatorii – Le Traducteurs a intrat in cinematografe din 5 februarie (acelea putine care sunt deschise in acest moment), fiind distribuit in Romania de Independenta Film. In Bucuresti, in acest moment, ruleaza doar la Happy Cinema. Insa tin sa va reamintesc ca puteti urmari de oriunde din Romania filmele Independenta Film pe vimeo. Momentan nu apare si acest film acolo, insa nu va trebui sa asteptati prea mult sa apara acolo.
ps: Citind acest articol despre Traducatorii – Le Traducteurs, va rog sa-mi spuneti sincer unde s-ar potrivi el cel mai bine: pe Cinemil.ro sau pe CitestEmil.RO? 🙂
Traducatorii niste scriitori ratati… Ouch! Exclamă traducătoarea de mine. 🙂 Noroc că n-am astfel de veleități. Dacă tot întrebi, instinctul te-a ghidat bine. Aici își are locul articolul de față, deși n-aș avea nimic împotrivă dacă ai face unele modificări și l-ai posta pe blogul de carte. Bafta!