Umbre Sezonul 2 – Din 12 noiembrie numai la HBO & HBO GO
Umbre Sezonul 2 – Din 12 noiembrie numai la HBO & HBO GO
Pentru ca saptamana trecuta am fost plecat la Sfantu Gheorghe, la un frumos festival de teatru, la vizionarea primului episod din Umbre sezonul 2 am trimis-o pe Raluca. Spre rusinea mea, am ratat acest prim episod si in vara, la TIFF, drept urmare eu va trebui sa astept pana sambata, cand il voi vedea pe HBO GO. Pe Raluca, insa, o stiam drept mare fana a serialului, asa ca merg pe mana ei in privinta acestuia. Sa vedem ce ne spune despre acest nou sezon:
Din start presupun ca ati vazut primul sezon al acestui serial, deoarece „Umbre” este pentru romani un fel de „Game of Thrones” pentru americani. Iata ca au trecut aproape 3 ani si serialul original HBO Europe produs in Romania se intoarce cu al doilea sezon, in premiera din 12 noiembrie 2017, in toate cele 19 tari din Europa in care HBO opereaza.
Eu am vazut deja primul episod din Umbre sezonul 2 si mi-a placut foarte mult Gina (Maria Obretin). Cel mai mult. Este imprevizibila si cred ca vom avea surprize frumoase din partea ei in acest sezon. Sunt doua secvente in care Gina este absolut fabuloasa: este sigura pe ea, are o doza de ironie fina si se adapteaza usor situatiei in care este pusa, totul in asa fel incat ‘sa cada in picioare’.
Relu (Serban Pavlu) pare putin schimbat, este foarte calm si mi-a lasat impresia ca s-a impacat cu cele intamplate. Poate si pentru ca primul episod al celui de-al doilea sezon are un ritm lent, cadre lungi si niciun pic de actiune. Episodul este salvat de replicile taioase si umorul negru cu care suntem deja obisnuiti, altfel poate ca nici nu as fi spus ca ma uit la serialul „Umbre”. Insa Bogdan Mirica, scenarist si regizor Umbre, afirma ca vom avea parte de multa actiune, tensiune, drama si cascadorii spectaculoase in acest nou sezon. Abia astept.
Trebuie sa recunosc ca memoria incepe sa se joace cu mine, asadar m-am bucurat nespus de mult de scurta recapitulare a primului sezon din Umbre. Serialul „Umbre” spune povestea lui Relu, un barbat care duce o viata dubla. Este taximetrist si are o familie frumoasa, dar face bani ca recuperator pentru un mafiot local, Capitanu’ (Doru Ana). Dupa ce omoara accidental un om, Relu vrea sa iasa din lumea interlopa. Doar ca… nu exista cale de intoarcere. In lumea interlopa totul se plateste. Finalul primului sezon il surprinde pe Relu facand o intelegere: trebuie sa-l lichideze pe Capitanu’, pentru a scapa din situatia complicata in care se afla. Surpriza cea mare si lovitura de gratie vine insa din partea fiicei sale, Madga (Madalina Craiu), care asteapta un copil cu Teddy (Gabriel Huian), baiatul Capitanului.
Umbre sezonul 2 este scris si regizat de Bogdan Mirica. Doua din cele sase episoade ale noului sezon sunt regizate de Igor Cobileanski. Din distributie fac parte: Serban Pavlu, Maria Obretin, Andreea Vasile, Doru Ana, Dorel Visan, Dan Hurduc, Madalina Craiu, Gabriel Huian.
Si pentru ca aventurile din acest sezon sa ne tina si mai mult in suspans, apar si personaje noi, cum ar fi: Sasha (Silvana Mihai), o fosta colega de liceu a lui Teddy; Nicu (Costel Cascaval), fratele Capitanului; Emilian (Laurentiu Branescu), om al legii; Sebastian (Mihai Calin), noul sef al Ginei. Sasha apare inca din primul episod si este o prezenta wow. Jucausa, zapacita, fermecatoare, Sasha mi-a placut si sunt foarte curioasa de evolutia personajului ei.
Umbre este un serial tare misto, care sper sa continue cu multe sezoane. Este o poveste romaneasca atat de reala, o drama relatata cu un umor negru deosebit, cu tensiune bine dozata in fiecare episod si cu personaje bine conturate pe care le indragesti imediat (sau le urasti, dupa caz).
Primul sezon al serialului UMBRE este disponibil in intregime pe HBO GO.
Acum, in finalul articolului, fac o promisiune: la finalul serialului voi scrie un articol despre cele 2 sezoane. Fiind vorba despre cel mai bun serial romanesc al ultimilor ani, cum bine zice Raluca GoT-ul romanesc, zic ca TREBUIE.
Asadar, Umbre Sezonul 2 – Din 12 noiembrie numai la HBO & HBO GO. Zic sa-l vedeti. Si va astept cu comentarii, daca v-a placut sau nu. Salutari CINEMILE tuturor!
3 thoughts on “Umbre Sezonul 2 – Din 12 noiembrie numai la HBO & HBO GO”