Amutire (The Silencing) – Netflix
Am gasit absolut intamplator filmul Amutire (The Silencing). Nu aveam mari pretentii nici de la seara in cauza, nici de la filmul pe care voiam sa-l urmaresc. Stiam ca vreau ceva sangeros, dar ceva usor. Ca si cum ai dori sa mananci carne, sa fie sange, dar sa nu fie chiar atat de grea. Ma rog, eu dau mult prea des exemple culinare. Poate nu-s atat de indicate.
Filmul Amutire (The Silencing) ne spune povestea unui vanator singuratic, alcoolic, inca in depresie dupa disparitia fiicei sale. Care fiica disparuse din cauza sa, atunci cand EL trebuia sa aiba grija de ea.
Atunci cand in padurea pe care o pastorea, o administra, apare un rapitor, el SIMTE ca este acelasi, ca il urmareste pe cel care i-a rapit fiica. Asa ca hotaraste sa-l prinda, cu sau fara ajutorul noii serife, care momentan nu este foarte adaptata noului sau job. Nu stie exact cum stau lucrurile in zona, nu-i cunoaste atat de bine pe oamenii pe care cel putin teoretic trebuie sa-i apere.
Per total, Amutire (The Silencing) a fost un film surprinzator de bun. Actorii au fost necunoscuti, nu de mana a doua, insa numele si mai ales figurile nu-mi spuneau nimic. Cu toate acestea, toate interpretarile au fost excelente, CONVINGATOARE. Nu ceva de Oscar, ci ceva care sa ma convinga ca am in fata mea oameni si nu personaje gandite in laborator. Culmea, uneori credibilitatea vine de la actorii mai slab cotati. Cei foarte buni interpreteaza deseori ATAT de bine incat poate parea ceva DIN ALTA LUME.
Si da, culmea, fix de asta aveam nevoie: de un film pamantean, realist, un film care sa nu ma dea pe spate, dar care sa-mi lase impresia ca am vazut o poveste cu si despre oameni.
Evident ca m-am pus in pielea tuturor personajelor. Din pacate, mai putin in pielea criminalului. In pielea lui, din N motive, nu m-am putut pune. Nu l-am inteles, n-am putut empatiza cu el. De fapt, personajul sau mi se pare marele minus al filmului. Inteleg ca el trebuia sa fie dezvaluit tarziu, ca nu puteai sa-l creionezi foarte bine intr-un timp atat de scurt. Sunt perfect de acord cu toate astea. Insa tot nu mi-a placut motivatia lui. Nu-l auzim vorbind foarte mult. Nu-l vedem foarte bine. Nu-i citim foarte mult timp mimica fetei.
Doar ca, exact cum ziceam mai sus, toate astea pot fi vazute si ca avantaje, atuuri ale filmului. Da, nu l-ai cunoscut pe criminal, n-ai avut ocazia, nu intelegi de ce a facut-o, insa a facut-o. Iar tu trebuie sa-ti traiesti viata infruntand consecintele faptelor sale. Si faptelor tale, atunci cand vina o porti si tu.
Da, deseori iti pui intrebarea DE CE in ceea ce priveste actiunile celorlalti fara sa primesti un raspuns satisfacator. Daca suntem intr-o continua cautare a raspunsului la acea intrebare nu inseamna ca il vom gasi de fiecare data. Dar este important sa intrebi, sa TE intrebi, sa te afli intr-o cautare vesnica. Perpetua.
Amutire (The Silencing) este tipul de film pe care TREBUIE sa-l vezi cu lumina stinsa. Este (prea) intunecat in multe momente. Unii se vor speria, il considera horror. Eu il consider cu un pic de suspans specific genului thriller. Nimic socant, ce-i drept. Nimic sa nu mai fi vazut.
Insa totodata nimic dezamagitor.
Va indemn sa vedeti Amutire (The Silencing), film pe care n-ati avut ocazia sa-l vedeti in cinematografe si nici n-o veti avea. Este tipul de film care nu e nici de arta, sa ruleze in vreun festival, dar nici atat de comercial nu este pentru a fi un succes de casa. Este fix intre, un mix care mie-mi place. Imi place cand descopar asemenea comori. Pentru ele exista Netflixul, zic. Nu pentru super-eroi, nu pentru tot felul de documentare, mai mult sau mai putin interesante. Nu pentru filmele ratate in cinema pe care vrei sa le vezi intr-un final. Ci pentru ASA CEVA.
Be the first to leave a reply