Anul nou care n-a fost – BIFF 2024
Anul nou care n-a fost este cel mai bun film romanesc din acest an (2024), cat ca realizare, cat si ca mod de concepere. El include scurtmetrajul de succes Cadoul de Craciun, scurtmetraj nominalizat la Oscar in 2019. Va explic in continuare cum sta treaba.
Probabil va mai amintiti povestea din cadoul de Craciun: un copil scrie o scrisoare lui Mos Gerila. In scrisoare cere ceva pentru el, ceva pentru mama lui si ceva pentru tatal lui: pentru el o locomotiva; pentru mama lui o geanta; iar dorinta pentru tatal lui este „sa moara Nea Nicu”, ca asa a auzit el ca-si doreste tatal sau. Ce face tatal lui, ce scandal in familie rezulta si cum se termina totul ramane sa descoperiti. Poate ati facut-o deja vazand scurtmetrajul ori daca nu o veti face vazand aceasta noua productie, Anul nou care n-a fost.
Acest film de lung metraj, Anul nou care n-a fost, are mai multe fire narative, mai multe povesti care se desfasoara in acelasi timp si care se intrepatrund intr-un mod armonios. Povestea de mai sus este unul dintre aceste fire narative, insa nu este cel principal. Celelalte fire narative sunt: 2 tineri vor sa plece din tara, sa evadeze, drept urmare vorbesc cu o persoana de nadejde (rol interpretat excelent de Vasile Muraru), al treilea prieten de-al lor fiind turnator la securitate; mama securistului locuia intr-o casa care urma sa se darame, asa ca ea este obligata sa se mute la bloc, intr-un apartament unde nu se simte nicicum acasa; cel mai important, firul narativ principal, este cel legat de filmarea programului de Revelion (pe atunci se zicea „anul nou”), program care trebuia sa contina si un moment omagial pentru tovarasu’. Problema aparuta era una „grava”: una dintre actritele care aparea in acel program tocmai fugise din tara, asa ca programul trebuia refacut, caci s-ar fi facut de ras sa o prezinte pe fugara recitand ode tovarasului.
Toate acestea au loc intr-o singura zi, pe 21 decembrie 1989. Si ce este si mai interesant este „spoilerul” care vine inclus inca de la inceput in poveste: spectatorul stie de la inceput cum se termina totul, stie ca totul se va sfarsi, ca va pica, ca tot ce vedem pe ecran sunt ultimele clipe din viata unui sistem opresiv. In mai multe momente mi-a venit sa urlu la personajele de pe ecran: OPRITI-VA! TOT CE FACETI ESTE DEGEABA!
Si copiii care voiau sa plece se straduiau degeaba; si securistul care cerea note informative in stanga si-n dreapta o facea degeaba; si doamna care se muta din casa ei o facea degeaba (nu ni se spune, dar BANUIESC ca urma sa se anuleze daramarea ei); scrisoarea catre Mos Gerila urma sa aiba finalitatea dorita de copil, deci tot scandalul din familie devine inutil; si, mai ales, acel program de „Anul Nou” s-a filmat degeaba.
De altfel, regizorul Bogdan Muresanu a marturisit intr-un interviu pentru Europa Libera (unde altundeva ar fi putut vorbi despre un astfel de film?) ca ideea filmului a pornit tocmai de aici: de la o emisiune de ode dedicate dictatorului, emisiune filmata in noiembrie/decembrie 1989, care nu a mai fost difuzata niciodata.
Ca sa ma intorc la ce spuneam in primul paragraf, mi se pare ca exista multe scurtmetraje romanesti care ar merita sa fie „upgradate”. Insa, atentie, scurtmetrajul poate deveni lungmetraj prin simpla sa lungire, ca-n cazul filmului Capra cu Trei Iezi, unde povestea ramane aceeasi, insa este spusa intr-un timp mai lung, sau poate deveni PARTE dintr-un tablou mult mai amplu, ca-n cazul acestui Anul nou care n-a fost. Nu spun ca mi-ar fi displacut Capra cu trei iezi. Dimpotriva: a iesit un film foarte bun. Spun doar ca ideea aceasta, a INCLUDERII unui scurtmetraj intr-un proiect mai mare, mi se pare mult mai buna.
Dar asta banuiesc ca ar trebui sa presupuna caregizorul si scenaristul (fie una si aceeasi persoana, fie persoane distincte) sa gandeasca scurtmetrajul ca parte a unui proiect mai mare. Nu poti include pur si simplu un scurtmetraj, nu toate se preteaza la asa ceva.
Finalul filmului este absolut fabulos, insa despre el nu o sa va spun nimic. Va trebui sa-l savurati singuri. Va zic doar faptul ca este un final memorabil, lucru foarte rar in peisajul cinematografic autohton. De multe ori, filmele romanesti prefera un final deschis, unul in urma caruia unul ca mine exclama: Ba, s-a terminat prea repede! Chiar daca nu este un final deschis, de si mai multe ori finalul trage in jos filmul. De aceasta data, finalul este PUNCTUL FORTE al filmului, este probabil cel mai bun final de film romanesc (din ultimii 10 ani cu siguranta)!
Anul nou care n-a fost mi-a mai placut si datorita revederii un actor dragi in roluri mici: Nicodim Ungureanu (intervievat de mine acum nu multe zile) este un taximetrist fabulos (nici nu trebuia sa il vedem, il recunosteam oricum dupa voce); Vasile Muraru (despre care v-am zis) este „un om de incredere”; Iulian Postelnicu joaca excelent rolul unui securist; Razvan Vasilescu este directorul Teatrului Nottara; Radu Gabriel si Marian Raleaza lucreaza la TVR alaturi de Mihai Calin (regizorul principal al televiziunii); Mircea Andreescu este nea Chican; Dana Voicu este farmacista. Nu am pomenit pe nimeni din rolurile principale, toti au avut evolutii exceptionale. Aici voiam doar sa subliniez cat de importante sunt rolurile secundare atunci cand ele sunt date unor actor buni, care chiar si-n cateva minute dovedesc faptul ca-si respecta meseria.
Anul nou care n-a fost este cel mai bun film romanesc din acest an (2024), cat ca realizare, cat si ca mod de concepere. V-am zis deja asta, dar am simtit nevoia sa repet. Va intra in circuitul normal al cinematografelor din 27 septembrie 2024, fiind distribuit in Romania de Forum Film.
Be the first to leave a reply