Barakah intalneste pe Barakah – Comedy Cluj 2016

Barakah intalneste pe Barakah – Comedy Cluj 2016

barakah-se-intalneste-cu-barakah-poster

V-ati imaginat vreodata traind intr-o tara precum Arabia Saudita? Intr-un loc unde legile tarii sunt scrise conform legilor sfinte, unde pe langa politia locala si municipala exista si politia religioasa… Cum m-as simti eu, ca blogger? Ce presiuni s-ar face asupra mea din partea tuturor: a familiei, a prietenilor, eventual a angajatorului…

barakah-se-intalneste-cu-barakah-2016

V-ati dorit sa fiti politisti? Ori un organ fiscal? Unul din ala care sa vina intr-un local si sa decida daca acel local se inchide sau nu … Stiti, conform studiilor, la noi oamenii isi doresc sa devina politisti nu pentru a rezolva cazuri de crime ori de hotii, ci pentru placerea de a da amenzi. De a decide. Fix d-aia unii se fac profesori ori invatatori: nu pentru a educa, nu pentru a-i invata carte pe altii, ci pentru a da note. Pentru a DECIDE. Pentru a fi un mic Dumnezeu.

Eh, fix din motivele invocate in al doilea paragraf mie mi-ar fi teama ca undeva, candva, romanii sa aiba vreodata vreo astfel de putere. Este o situatie ipotetica, nu se va intampla niciodata in cadrul Uniunii Europene, dar va asigur ca politistul religios roman ar fi mult mai strict decat cel saudit. Romanul, de mic, este educat ca cel mai bine este sa aiba painea si cutitul. Ca meseria de politist nu e rusinoasa, ca mai bine el este cel care da amenzi, nu cel care primeste. Ca daca ajunge profesor se poate razbuna pe toate nedreptatile pe care le-a indurat…

barakah-se-intalneste-cu-barakah

Acum, toate astea le zic dupa ce am vazut filmul Barakah intalneste pe Barakah. Actiunea se petrece in Arabia Saudita si ne arata schimbarile radicale petrecute in aceasta tara. Iar paragrafele initiale au un singur scop: sa va faca sa nu dati cu pietre si sa nu spuneti ca ei ar fi o tara inapoiata. Adica da, din multe puncte de vedere sunt, ideea in sine, de a te baza pe o carte scrisa acum sute de ani, este absurda. Doar ca, vedeti voi, oameni religiosi sunt peste tot, fanatismul nu a fost inventat de sauditi ori de iranieni. Ori de arabi, oriunde ar trai ei.

A considera religia ortodoxa a fi superioara altei religii mi se pare absurd. A considera niste oameni a fi inferiori este iarasi absurd.

Da, in film este aratata situatia exacta din Arabia Saudita. Si imi place ca actiunea este plasata exact in zilele noastre, in epoca internetului, a like-urilor, a Instagramului …  Iar el face parte din celebra politie religioasa. Iubirea aia imposibila, pe care nimeni, in afara celor 2, nu o doreste.

Barakah intalneste pe Barakah a fost vazut la Comedy Cluj 2016, dar nu este chiar comedie. Eu, dimpotriva, m-am intristat vazand acest film. Nu sunt feminist, nu deplang drepturile femeilor, ci sunt un egoist feroce: ma gandesc, cu groaza, cum ar fi daca as fi nevoit sa traiesc intr-o asemenea tara. Ca sa nu credeti ca barbatii-s foarte fericiti acolo. Salutari CINEMILE si ATEE tuturor!

PS: Articolul despre filmul Barakah intalneste pe Barakah a fost scris dintr-o camera a Casei Dragalina. Despre aceasta locatie am scris mai multe pe EmilCalinescu.eu.

One thought on “Barakah intalneste pe Barakah – Comedy Cluj 2016”

  1. Pingback: Juriul Comedy Cluj, ieri la Bricks - cefilmevad.com

RaspundE-MI-L

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.