Tar este un film plin de nominalizari (din pacate, mult prea sarac in premii efective), care la noi a rulat doar prin festivaluri. Eu stiu de 2 festivaluri: TIFF 2023 (unde a avut 2 proiectii) si American Independent Film Festival 2023, unde am reusit sa-l prind (ieri seara, la Cinema Elvira Popescu). Nu este un film comercial, insa este excelent atat cinematografic, ca executie, cat si filosofic. Mi-a placut atat pentru ceea ce mi-a transmis, cat si pentru cum mi-a fost transmis acel mesaj. Acele mesaje, mai precis.
Tar ne spune povestea unei dirijoare celebre, Lydia Tar. In varful carierei sale profesionale, ea era dirijoarea orchestrei din Berlin. Pentru a ajunge acolo, refuzase mai multe oferte, inclusiv de la New York. Considera ca din punct de vedere profesional, Berlinul este Everestul. Nimic nu se compara cu Berlinul.Continue reading Tar – American Independent Film Festival 2023 & TIFF 2023
Funny pages ar fi trebuit sa fie, dupa nume, o comedie autentica. Ceea ce este doar in mod oficial, doar pentru ca cineastii asta inteleg prin comedie. Trebuie sa aiba un final fericit si, daca ai noroc, ar trebui sa razi un pic pe parcurs.
Nu ma intelegeti gresit: Funny pages este un film bun, am vazut multe in el si am si ras de cateva ori. De mai multe ori decat m-as fi asteptat, dar de mult mai putine ori decat am pretentia de la o comedie. Poate-s eu prea pretentios cu comediile, cu notiunea in sine: aceste filme ar trebui sa ma faca sa rad. Daca reusesc sa faca si altceva, foarte bine, dar nu tin neaparat. Important este sa rad zgomotos la ele.
Funny pages este despre benzi desenate si despre pasionatii acestora. Fanaticii acestora. Pasionati nu inseamna doar cei care colectioneaza asa ceva, ci si cei care au talentul necesar de a crea asa ceva. Evident, nu poti crea ceva ce nu apreciezi, ce nu citesti, asa cum nu poti face filme daca iti place sa te uiti la filme. Intelegeti ideea.Continue reading Funny pages – American Independent Film Festival 2023
A thousand and One a fost, in ordine cronologica personala, PRIMUL film vazut la American Independent Film Festival 2023. Am revenit la Cinemateca Eforie (nu e deloc cinematograful meu preferat, insa are 2 mari calitati: publicul de-o calitate evident superioara si faptul ca nu are semnal, cel putin pe cele 2 retele mari) pentru un film care mie-mi suna a „O mie si una de nopti”. Nu citisem nimic despre film, voiam sa ma surprinda, insa titlul asta imi sugera.
Inez isi rapeste fiul din mainile statului, al sistemului de asistenta sociala, si fuge cu el la New York sa isi inceapa o viata noua. Spera sa nu fie prinsi ori macar sa reziste pana cand Terry implineste 18 ani. Cei 2 se au doar unul pe altul, iar secretul lor trebuie sa-l pastreze cu sfintenie.Continue reading A thousand and One – American Independent Film Festival 2023
I like movies este tipul de film pe care l-as recomanda oricarui cinefil inrait. E drept, multi cinefili ar putea intelege gresit mesajul, poate chiar pe dos.
Povestea din I like movies se petrece IN CANADA (veti vedea de ce este relevant acest aspect) este urmatoarea: un Lawrence Kweller este obsedat de filme. Nu pasionat, OBSEDAT. El are UN SINGUR prieten, cu care isi petrece serile de sambata, ati ghicit, uitandu-se la filme. Visul sau este sa fie admis la New York, la academia de film, dorind sa ajunga regizor.
Women talking este o ecranizare extrem de ciudata, de dubioasa, pe care criticii au apreciat-o si inca nu am gasit explicatiile in acest sens. Ma rog, ar exista una, cea politica, dar banuiesc ca exista ori ar trebui sa existe si altele.
Women talking ne spune povestea unei secte religioase (Menoniti) in care femeile nu sunt trimise la scoala, nu stiu sa scrie si sa citeasca, drept urmare ele traiesc ca acum 100-200 de ani. Nu au nicio sursa de informare, singurele informatii le luam … de la slujba.
Ele erau constant abuzate, violate, unele dintre ele ramanand insarcinate. Ceea ce vedem noi sunt discutiile (interminabile) dintre ele, discutii in urma carora urmau sa decida daca sa ramana acolo si sa lupte (impotriva abuzurilor, impotriva asupritorilor) ori sa plece.
Toate fricile lui Beau – Beau is afraid este cel mai nebunesc film al acestui an. Este tipul de film la care te poti uita de 10 ori si tot nu intelegi tot ce era de inteles. Nici macar nu stii daca l-ai inteles sau nu, daca ai plecat de la premisa corecta.
Toate fricile lui Beau este un film despre moarte, pentru ca totul pleaca de aici: Beau vrea sa-si viziteze mama, ceva il impiedica sa o faca, apoi el afla ca mama lui a murit. Deci in loc sa-si viziteze mama in viata, va trebui sa se duca la inmormantarea ei.
Teoretic, dar doar teoretic, vedem drumul initiatic al lui Beau, cu toate obstacolele, reale si imaginare, pe care le intalneste, pe care le infrunta (cu succes?). Asta teoretic.
Asadar, The Whale a ajuns, fara sa-mi dau seama cum, un film-emblema pentru fanaticii nutritiei. Vreo 3 persoane mi-au recomandat sa-l vad, iar o alta s-a laudat ca imediat dupa ce l-a vazut (acasa) s-a urcat pe bicicleta sa dea o tura, speriat fiind de ce a vazut. O alta persoana imi zicea ca dupa un astfel de film se teme sa mai manance anumite chestii nesanatoase.
Evident, eu la cele 140 de kilograme ale mele (ori peste, habar n-am cat!), ar trebui sa ma ingrijorez, ar trebui sa fiu socat si … sa fac ceva. Filmul The Whale acesta ar trebui sa traga un semnal de alarma in mine.
Nu voi spune ca sunt sanatos, nu voi indemna pe nimeni sa se ingrase. Dar nici fanatismul contrar nu cred ca e de laudat, eu unul nu-l voi promova.
Iar acest film, The Whale, NU este despre asta. Cine a inteles asta din The Whale dupa ce l-a vazut inseamna ca, la propriu, s-a uitat doar la poze.
Pe scurt, il avem pe Charlie, profesor de literatura engleza, care sufera de obezitate morbida. El este constient ca nu mai are mult de trait, asa ca-si doreste mai mult ca orice s-o revada pe fiica sa, pe care a parasit-o cand ea avea 8 ani (acum are 17). Din pacate, ca sa imi justific punctul de vedere, sa intelegeti argumentatia mea, trebuie sa spun mai multe. Unii ar putea considera usor spoiler ce voi spune.
Asadar, Charlie avea o sotie si o fiica atunci cand le-a parasit pentru un student. Un EL. Nu stiu daca e relevant pentru multi, mie mi se pare ca indirect e propaganda LGBT. Povestea ar fi fost la fel, IDENTICA, daca in loc de un el era o ea.
Din pacate, cel pentru care si-a parasit familia avea o mare problema: parasise o secta religioasa pentru care era misionar. Familia il reneaga (cu tatal sau in frunte), drept urmare el intra in depresie si se sinucide. Partea interesanta, pe care putini au observat-o (ori au refuzat s-o observe) este cea legata de modul in care se manifesta depresia: refuza sa manance.
Il vedem pe IMENSUL Charlie cum este ingrijit de sora fostului iubit (sora celui care s-a sinucis). De la ea aflam aceasta informatie: nu mai stiu cum sa-l fac sa manance. Continuarea, pe care ea n-o spune, dar care se subintelege, este urmatoarea: … iar pe tine nu stiu cum sa te fac sa nu mai mananci.
Atunci cand si-a parasit familia, lui Charlie i s-a interzis sa ia legatura cu fiica sa. Drept urmare, si fara familie, si fara persoana iubita, Charlie intra intr-o depresie puternica. Iar mancatul sau morbid este COMPULSIV. Asa cum, tot compulsiv, unii beau, altii fumeaza, altii se drogheaza. El se droga cu mancare, ca sa zic asa.
Nu va spun mai multe, trebuie sa vedeti filmul The Whale. Cu siguranta NU veti regreta. Insa ideea nu este sa nu mai mancati ori sa refuzati brusc sa mai mancati pizza ori cine stie ce mancare nesanatoasa. Ideea, de fapt, este sa fiti atenti la starea voastra psihica. Sa fiti ok cu voi insiva. Eventual sa nu va fie rusine sa apelati la un psiholog (despre acest aspect, despre meseria de psiholog, pregatesc un articol distinct).
Da, inteleg de ce a impresionat The Whale, inteleg de ce se discuta despre nutritie si sanatate. Dar din pacate, „focusul” este gresit. Un om s-a sinucis pentru ca nu manca, iar un altul s-a sinucis lent, treptat, mancand prea mult. Niciuna dintre extreme nu este de preferat, dar ambele au CAUZA COMUNA. La acea cauza trebuie sa ne uitam.
Asa cum ar trebui sa ne uitam si la aspectul religios, la partea cu MISIONARII.
Iar daca ma intrebati care este cel mai COMPLET personaj, cel pe care trebuie sa-l urmariti cu atentie, acesta nu este nicidecum Charlie, ci … FIICA LUI. Incercati s-o urmariti cu atentie si sa-i JUDECATI actiunile. ACOLO veti avea de furca, veti avea intrebari, veti fi pusi in diverse dileme. La Charlie lucrurile sunt destul de simple, omul are niste actiuni clare, cu scop precis, indiferent daca suntem sau nu de acord cu acesta. Fiica lui este, insa, cu totul si cu totul altceva. Va las voua placerea s-o descoperiti.
Si nu, nu voi intra in discutia legata de premii, de ce Oscaruri merita si pentru ce. Eu nu sunt critic, nu sunt atat de interesat de aspectele cinematografice. Povestea este cea care m-a interesat, iar The Whale are, credeti-ma, o poveste FABULOASA. Si asta e tot ce conteaza pentru mine!
