Everything Everywhere All at Once – Dracula film festival 2022

Everything Everywhere All at Once este unul dintre cele mai nebunesti filme pe care le-am vazut in ultima perioada. Faptul ca l-am vazut la Dracula Film Festival 2022 accentueaza cumva aceasta senzatie.

Tema generala a filmului, explorata atat de brutal si totodata atat de fascinant, este cea a multitudinii de universuri. O alegere, corecta sau gresita, genereaza un cu totul alt univers. Exista, in acest sens, universuri apropiate, aproape identice, dar si universuri radical diferite. Cel putin pentru tine.

Evelyn este o imigranta din China venita in SUA pentru o viata mai buna. Ajunge sa traiasca o viata mizerabila: are o afacere (aproape falimentara) de spalat haine (o spalatorie publica) mica si o casa foarte dezordonata. Departe de visul pe care-l avea cand venise in America.

Ajunsa in punctul in care sotul vrea divort, fata ei lesbiana o evita (pentru ca ea, ca mama, nu este de acord cu alegerea ei, cu orientarea ei sexuala), mai apare si o problema fiscala care ar putea duce la inchiderea completa a afacerii. Am putea spune ca Evelyn ajunge in punctul cel de mai jos pe toate planurile.

Asa ca atunci cand sotul ei din alt univers vine la ea si-i spune ca trebuie sa salveze planeta de antagonist, de villain-ul Jobi Tupaki, Evelyn nu pare a avea de ales. De fapt, nu pare a mai avea nimic de pierdut. Mai jos decat in acel moment nu prea avea cum sa ajunga.

Acum, trecand peste modul in care este structurat filmul, pe mai multe capitole, trebuie sa va spun o chestie interesanta. Ideea mi-a venit in minte dupa ce am citit articolul-cronica de la Nipemi. In acel articol, autorul spune ca ideea din acest film este (aproape?) identica cu ideea din filmul Marvel Doctor Strange in the multivers of madness. Eu nu am vazut acest din urma film, dar nu despre el vreau sa vorbesc.

Ideea este alta: Everything Everywhere All at Once este un film care NU va fi distribuit in cinematografe. Putea fi distribuit, avea distribuitor, Prorom, dar au ales sa nu-l bage in cinema. Va aparea pe VoD, deci probabil Netflix, Hbo ori Amazon.

In alte tari, chiar si apropiate geografic, Ungaria sau Polonia, a rulat in cinematografe. Nu prea a avut succes, deci alegerea distribuitorului roman a fost logica.

Insa stau si ma intreb ce-o fi in capul publicului, nu doar autohton. Doctor Strange, un film care are ACEEASI idee in spate, a rupt la incasari, in timp ce Everything Everywhere All at Once nu ar atrage publicul.

Altfel spus, publicul se duce la Marvel din oficiu aproape, sa vada ce a mai aparut in acest univers, pretentiile sunt din ce in ce mai joase, de mult timp nu a mai aparut vreun film cu adevarat bun in acel univers. Cand, insa, apare un film mult mai bun, mult mai nebunesc, cu o idee aproape identica, publica ezita daca sa mearga. Caci el nu merge dupa idei, dupa calitate, ci dupa … brand.

Caci TOTI cei care au vazut ambele filme mi-au marturisit ca Everything Everywhere All at Once este MAI BUN decat Dr Strange. Iar EXPERIENTA pe care o ai vazand acest film este speciala. Este un carusel, un roller-coster, la final iesi din sala de cinema stors de orice urma de energie. Psihic te oboseste, fizic simti ca ai energie sa rupi muntii. Senzatia este incredibila, chiar o recomand tuturor.

Nu stiu in ce format e disponibil in alte parti, dar sunt convins ca daca l-as fi vazut 3D impactul ar fi fost mult mai mare. Senzatiile ar fi fost mult mai intense.

La final, va indemn sa traiti experienta intensa numita Everything Everywhere All at Once. Unde anume veti face asta ramane de vazut.

. Niciun comentariu la Everything Everywhere All at Once – Dracula film festival 2022. Categories: 2022, Dracula film festival 2022. Tags: , .

About Emil Calinescu

Blogger de profesie, cinefil de placere, Cinemil pe scurt. Mai multe despre mine gasiti pe pagina Cinemilii.

Be the first to leave a reply

RaspundE-MI-L

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.