Game night – Placerea de a invinge tot timpul!

Game night – Placerea de a invinge tot timpul!

 

 

Sunt constient ca nu voi ajunge niciodata pe o nava spatiala. Sunt convins ca nu voi ajunge niciodata pe o alta planeta, albastra, rosie ori verde. Bag mana-n foc ca nu ma voi bate niciodata, cu nimeni, cu niste sabii laser si nu voi lua in veci lectii de Forta.

Sunt convins ca nu voi intalni niciodata un justitiar om-liliac, om-paianjen ori om-lanterna.

Sunt constient de toate astea, drept urmare filmele cu aceste personaje si intamplari le vad ca pe fictiuni pure. Le vad stiind ca nu voi putea fi niciodata in locul lor. In locul acelor personaje, mai mult sau mai putin umane.

Nu ma voi intreba niciodata ce as face in locul lui X, ajuns pe o alta planeta, ca nu ma vad in veci ajungand acolo. Simplu.

Sunt unele filme atat de nerealiste incat te uiti la ele complet distant. Entertainment, adrenalina, dar e ceva fals.

Sunt, insa, filme, ale dracului de reale, in care vedem personaje in locul careia as putea fi eu. Mi-as dori sa fiu, as putea fi si poate candva voi fi.

Caci imi place sa merg la prieteni sa ma joc diverse board-game-uri, mi-ar placea ca jocurile sa fie din ce in ce mai interactive si mai atractive.

Am jucat cateva luni bune Mafia alaturi de cativa prieteni cunoscuti la o scoala de vara. Acel joc il consider printre cele mai realiste pe care le-am jucat vreodata. Erau criminali, asasini, killeri, printre noi, asa ca atunci cand NU eram asa ceva imi storceam creierii sa imi dau seama cine e. Aplicam tot felul de metode pentru a-i gini: le judecam prestatia in functie de prestatia precedenta (omul X, cand era cetatean, se comporta intr-un fel, cand era killer era altfel), ma strofocam sa aud zgomote si sa-mi dau seama de unde sunt, incercam sa tin minte argumentatiile fiecaruia.

Jocul, in sine, era static, dar tare mi-as fi dorit sa fi fost dinamic. Daca as gasi vreun joc cu adevarat dinamic, in care sa caut criminali prin oras, sa caut tot orasul indicii si la final sa-mi gasesc prietenul, oricare ar fi el, as face-o. Nu mi-ar fi teama s-o fac, desi, sincer, as prefera sa stiu ca totul e un joc. Parca n-as vrea sa sfarsesc intr-o inchisoare pentru ca am sfidat un politist crezand ca este parte din joc.

Filmul Game Night, tradus in Romania Jocul de-a detectivii (o traducere complet nefericita, Game Night insemnand atat literar, cat si stilistic, cu totul si cu totul altceva; titlul iti sugera din start ca totul se petrece intr-o noapte, iar noaptea aia era dedicata JOCULUI, oricare ar fi fost acela), este despre un astfel de joc.

Iar in acest film vedem absolut tot ce am putea intalni la astfel de jocuri de societate:

– Un organizator partinitor, care tinea din start cu un concurent.
– Jucatori care vor neaparat sa castige, care nu vor sa joace corect. Pentru care jocul in sine nu e fun atat timp cat pierzi. Castigul cu orice pret.
– Jucatorul ala prost, realmente deloc mobilat la mansarda, care are noroc chior si gaseste ceea ce zece destepti nu au gasit.
– Jucatorul ala care, in timpul jocului, in loc sa se concentreze pe joc si pe ce trebuie sa faca, sta cu gandul la cu totul si cu totul altceva. Pentru mine, astia-s mult mai enervanti decat trisorii :))
– Jucatorul care-si alege partenerul/partenera in functie de cat de util/a va fi, cat de mult il/o va ajuta sa castige.

Pe langa umorul de situatie, foarte des intalnit si de o calitate foarte buna, filmul m-a dat realmente pe spate pentru ca in fiecare moment al sau ma imaginam pe mine acolo. Imi puneam de fiecare data dubla-problema: ce as face daca as fi in locul personajului X, dar mai ales ce as face daca as avea de a face cu un astfel de personaj.

Legat de trisori, de cei care fac asta din obisnuinta, ca asa vor, am avut mai demult o discutie in acest sens cu mai multi prieteni. Discutia cu unul dintre ei mi-a atras atentia. Acesta-mi zicea: bai, cand nu e miza e ok sa trisezi. Cand e miza inteleg sa te superi, dar asa? Unul vrea sa castige neaparat doar ca sa castige. Daca el isi doreste mai mult decat toti ceilalti, de ce te-ai supara pe el?

Chiar asa. Buna intrebare. Inca nu am un raspuns multumitor la ea. As zice ca farmecul unui joc este sa aiba cu totii sanse, ca joci degeaba daca tot timpul este acelasi si acelasi castigator. Doar ca toate aceste argumente palesc in dauna argumentului suprem: esti mai copil decat el daca te superi. N-a castigat nimic, doar se simte si el bine.

Nu mai zic altceva, va invit doar sa mergeti sa vedeti Game Night, tradus la noi Jocul de-a detectivii. Si va invit sa va ganditi, de fiecare data, ce ati face voi dac-ati fi acolo. Caci eu tare mi-as dori sa trec printr-o astfel de experienta (bine, recunosc, nici CHIAR asa).

Filmul Game Night – Jocul de-a detectivii a intrat in cinematografe pe data de 2 martie, fiind distribuit in Romania de Vertical Entertainment. Salutari CINEMILE tuturor!

RaspundE-MI-L