Hai Romania!
Hai Romania! este documentarul despre cea mai de succes generatie din istoria nationalei de fotbal a Romaniei. Generatia aceasta s-a nascut in 1986, la Sevilla, prin succesul european al Stelei, desi in anii 80 au mai fost cateva performante: semifinala Cupei UEFA (Craiova), calificarea la Euro 84 (atunci a debutat Hagi), dar si semifinala Cupei Campionailor jucata de Dinamo in 1984. Plus, evident, a doua finala europeana jucata de Steaua, cea din 1989.
Calificarea la mondialul italian a venit firesc, a fost o calificare asteptata, deloc surprinzatoare. De fapt, nu calificarea aceasta a suprins, ci necalificarile precedente. Practic, in 1986 Steaua triumfa la Sevilla, dar nationala stea acasa la mondialul ce se desfasura din nou in Mexic (initial mondialul fusese dat Columbiei, insa din cauza unui cutremur devastator aceasta tara a fost in imposibilitatea de a mai organiza o asemenea competitie).
Nu vreau sa va plictisesc cu detalii fotbalistice, caci aici sunt pe un blog cu tematica cinefila, nicidecum pe unul sportiv. Drept urmare, vreau sa va vorbesc mai putin despre fotbal si mai mult despre … film.
Fiind vorba despre un documentar, intrebarea care se pune este Ce aduce nou Hai Romania!. De ce ar trebui sa mergem la cinema sa vedem acest film? Motivele, dupa mine, sunt 3:
- Nostalgia este principalul motiv. Ne amintim cu placere de acele momente, ne amintim cu placere de echipa noastra nationala, de ce mari jucatori am avut. Comparatia cu situatia de acum este de-a dreptul deprimanta. Iar imaginile acelea superbe, golurile acelea superbe, merita vazute si pe marile ecrane, la calitate maxima.
- De aflat lucruri in plus nu aflam mare lucru: aflam marele of al lui Lacatus, ca nu a fost inclus in lot (desi Anghel Iordanescu nu a spus niciodata DE CE; acel AM GRESIT mi se pare aproape pueril), aflam cum toti de pe banca ii urlau lui Iordanescu sa-l schimbe pe Prunea, care era daramat dupa marea sa gafa, aflam care era atmosfera in vestiar dupa infrangerea cu Suedia… Ideea este, de fapt, ca multe dintre aceste lucruri au mai fost spuse, insa filmul acesta documentar are marele merit de a le aduna intr-un singur loc.
- Hai Romania! este bine realizat, dinamic, pe alocuri amuzant, are cateva voci pe care nu te-ai astepta sa le auzi vorbind despre Generatia de Aur (de pilda, Radu Paraschivescu, un om pe care-l ascult intotdeauna cu placere si cu interes). Mi-a facut placere sa-l mai aud pe Emeric Ienei, ajuns la o varsta venerabila, mi-a facut placere sa-l aud pe Dumitru Dumitriu (la acea vreme secundul lui Iordanescu la mondial), mi-a facut placere sa-l pe ACTUALUL Ilie Dumitrescu, cu gesticulatia sa spectaculoasa, de parada, vorbind despre JUCATORUL Ilie Dumitrescu. Pe Mircea Sandu nu mi-a facut placere sa-l revad, dar nu se putea realiza documentarul fara el.
- Aspectele sociale si politice nu sunt nici ele de neglijat: un documentar despre nationala de fotbal a Romaniei ne arata si modul in care s-a schimbat tara. Vedem Romania anilor 90, Romanie care contrasteaza mult cu Romania actuala.
- Lipseste Cornel Dinu, pe care doar il vedem, fara sa fi fost intervievat acum. In fond, el a antrenat in mai multe meciuri din preliminariile World Cup 94 decat Iordanescu. Dar, ca sa ma exprim astfel, Iordanescu a cules caimacul, a primit laurii. As fi fost curios sa aflu si parerea lui Cornel Dinu. Sa nu mai spun de Mircea Lucescu, si el a fost vazut, fara sa i se ia interviu (desi ar fi meritat).
Ce este interesant de precizat este ca documentarul vorbeste mult mai multe despre Steaua 86, respectiv Italia 90, decat despre Euro 96 si World Cup 1988. Despre Euro 2000, cantecul de lebada al generatiei Hagi, cu acelasi neobosit Emeric Ienei pe banca, abia se aminteste. Desi dupa mine Romania a iesit de la acel Euro mult mai demna decat de la World Cup 98 (unde CU TOTII recunosc ca decizia de a se vopsi blonzi a fost una de-a dreptul stupida).
Un alt lucru interesant este discutia legata de selectionerul Anghel Iordanescu. Marele sau merit a fost disciplina de fier, omul a venit acolo sa faca ordine, nu s-a mai repetat haosul de la mondialul italian. Insa din acest documentar reiese ca el a fost, de fapt, principalul vinovat pentru ratarea calificarii in semi-finale: nu l-a schimbat pe Prunea pe final („nu a mai schimbat nimeni portarul inainte de penaltiuri”), facand si o selectie mai mult decat discutabila in ceea ce priveste executantii. De altfel, daca ne uitam pe lotul deplasat de Romania la acel mondial, observam cat de putini jucatori au fost rulati. Oare cine-si mai aminteste ca-n acel lot se mai aflau portarul Stefan Preda, atacantii Marian Ivan si Viorel Moldovan, mijlocasul Iulian Chirita ori fundasul Daniel Mogosanu? Atunci cand se vorbeste despre neincluderea in lot a lui Lacatus (pe langa golgheterul campionatului de la acea vreme, Gica Craioveanu), oamenii au in vedere doar TITULARII, caci nu ai fi putut sa-i scoti din echipa pe Hagi, Dumitrescu, Raducioiu ori Lupescu. Insa pe Marian Ivan, pe Jean Vladoiu ori pe Iulian Chirita nu-i puteai scoate din lot?
Eu, ca microbist, am parerea deja formata, pe Anghel Iordanescu nu l-am apreciat niciodata ca antrenor. Insa ce parere isi va forma oare un microbist din strainatate care vede documentarul Hai Romania!? Un nemicrobist care va merge la acest film doar pentru aspectele cinematografice nu-si va pune astfel de probleme.
Eu insa imi pun o alta problema: oare sunt atat de multi oameni care vor sa vada fotbal in cinematografe? Atmosfera de stadion difera flagrant de cea din salile de cinema. Asa ca Hai Romania! va avea misiune grea. Nu porneste ca favorit, ca sa ma exprim in limbaj fotbalistic.
Mie mi-a placut Hai Romania!, vi-l recomand, insa daca nu sunteti microbist/a nu aveti ce cauta la acest film. Sau cine stie, poate datorita lui o sa deveniti.
Be the first to leave a reply