In numele pamantului – The Peasants

Despre filmul In numele pamantului – The Peasants se poate vorbi in 2 moduri: despre povestea in sine, o poveste rurala din Polonia sfarsitului secolului XIX, respectiv despre modul in care este redata poveste, o animatie picturala fabulos realizata.

Incep cu povestea, mentionand din start faptul ca filmul In numele pamantului – The Peasants este ecranizarea cartii omonime, aparute in anul 1924. In prim-plan o avem pe Jagna, o tanara frumoasa pe care a pus ochii cel mai bogat om din sat, batranul vaduv Boryna. Din pacate, Jagna este ceea ce acum numim un spirit liber, o non-conformista, o persoana pe care toata lumea o place si care simte ca merita mai mult. Nu material, ci sufleteste. Spiritual.

Desi in acea vremea cuvantul „indragostit” era unul absurd, tanara Jagna era indragostita de unul dintre baietii lui Boryna. Ce va face ea pentru aceasta dragoste, cum poate o femeie sa fie iubita atat de tata, cat si de fiu si cum se termina totul ramane sa descoperiti singuri.

Ca sa intelegeti una dintre problemele acestui film, la finalul proiectiei m-am contrazis cu o amica in privinta perioadei in care se desfasoara actiunea. Eu sustineam ca este Polonia interbelica, avand ca punct de referinta anul aparitiei romanului. Am plecat de la premisa ca romanul a fost scris pentru perioada in care traia autorul, pentru Polonia din acel prezent. Ea sustinea ca pare un sat mult prea arhaic, ca ar fi o Polonie de Ev Mediu tarziu, 1600, maximum 1700.

In vreo 2 locuri de pe internet am aflat ca ar fi vorba despre finele secolului 19, ceea ce inseamna ca nici eu, nici ea nu am avut dreptate. Teoretic, eu am fost mai aproape de adevar atat matematic, cat si ca idee de baza: practic, multe sate ramasesera ancorate in trecut atat economic, cat mai ales ca mentalitate. Un sat de la 1890 arata nu cu mult diferit fata de un sat de la 1700 ori chiar 1600.  Eu stau sa ma intreb cate astfel de sate gasim in Romania anului 2024. Cel putin unul tot gasim, chiar daca strict tehnologic, mentalitatea de 1700 este condimentata de un smartphone de ultima generatie.

Legat de modul in care a fost construit, picturi animate, spun doar atat: am fost realmente FASCINAT de ceea ce vedeam pe ecran. Aveam deseori impresia ca acolo ar putea fi orice poveste, ca orice mi s-ar livra as urmari la fel de fascinat. Eram un copil mic care a descoperit ceva nou de care nu se poate dezlipi. Era pur si simplu DIVIN, un MIRACOL VIZUAL.

N-as putea spune daca In numele pamantului – The Peasants va castiga vreun Oscar ori cine stie ce alt premiu pentru imagine. Inteleg c-au mai fost astfel de filme. Inteleg ca unii sunt mai experimentati in ceea ce priveste filmele de genul. Unii se pricep si la alta. Nu e cazul meu, asa ca eu voi ramane cu senzatiile pe care le-am trait privind ecranul cinematografului. Acum, in ce masura si altii imi impartasesc entuziasmul ramane de aflat. Nu ca premiile Oscar m-ar interesa prea mult.

Per total, In numele pamantului – The Peasants este un film excelent: o poveste foarte buna, redat fabulos din punct de vedere vizual. Merita sa mergeti la cinema sa vedeti aceasta bijuterie vizuala.

In numele pamantului – The Peasants intra in cinematografe de maine 23 februarie 2024, fiind distribuit in Romania de Follow Art Distribution. Este tipul de film pe care L-AS INTERZICE pentru streaminguri, tipul de film pe care MUSAI trebuie sa-l vezi la cinema. Ma rog, asta pentru cine apreciaza cu adevarat partea vizuala a unui film. Dupa mine, cea mai importanta dintre ele. Dar na, nu ma pricep nici la arta, nici la film. Unii spun ca nici la scris, asa ca nu ma ascultati.

. Niciun comentariu la In numele pamantului – The Peasants. Categories: 2024. Tags: , .

About Emil Calinescu

Blogger de profesie, cinefil de placere, Cinemil pe scurt. Mai multe despre mine gasiti pe pagina Cinemilii.

Be the first to leave a reply

RaspundE-MI-L

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.