IT 2017
IT 2017
Acest articol a avut o viata extrem de dubioasa. De interesanta. Intai vrusesem sa-l scriu in schema mea clasica. Ii scrisesem introducerea, salvasem ciorna, apoi o lasasem la dospit. Cand am revenit la scrierea articolului, m-am razgandit, am zis ca nu i se potriveste schema clasica, asa ca am pastrat introducerea, am tinut sa precizez asta, apoi am continuat.
M-am oprit. Am revenit dupa inca o zi si, aparent, l-am terminat. Doar aparent. Pentru ca astazi, cand am revenit la articol, l-am recitit si am constatat ca era inconsistent, ca parea scris de persoane diferite. Parea o opera colectiva coordonata prost. Fiecare cu ideile sale, fiecare cu stilul sau. Asa ca am decis sa sterg tot ce scrisesem si s-o iau de la zero. Si scrisesem peste 1000 de cuvinte.
Cu aceasta ocazie mi-am dat seama cat de greu este sa scrii despre un film bazat pe opera lui Stephen King. Este greu de inteles un astfel de film si este infinit mai greu sa scrii despre un astfel de film. Intr-o recenzie, una ca la carte, ar trebui, deopotriva, sa explici filmul, sa vorbesti despre atmosfera acestuia, sa-l compari atat cu cartea, cat si cu precedentul, sa explici care-i faza cu 27 (o ciclicitate sumbra, pe care o intalnim inclusiv in anii aparitiei celor 2 filme, caci intre cele 2 ecranizari sunt exact 27 de ani), sa vorbesti despre personaje, despre regie, despre interpretari, toate acestea fara sa dezvalui prea multe, fara sa faci spoiler.
O misiune aproape imposibila, este foarte greu si pentru un critic clasic, unul oficial, sa faca asta. E clar ca pentru un blogger misiunea este cu atat mai grea cu cat bloggerii au tendinta de a arunca repede cu verdicte, intr-un sens sau intr-altul, fara sa le justifice prea mult. Totodata, ei, bloggerii, au tendinta, extrem de periculoasa, de a critica ceea ce nu inteleg. Nu dau exemple in acest sens, dar deja am intalnit un astfel de articole, pe care-l rezum exact asa: nu am inteles filmul, deci este prost.
O misiune la fel de grea este sa initiezi discutia legata de genul filmului. O discutie, argumentata, thriller vs horror. Filmul acesta ar fi thriller, nu horror, caci thrillere nu sunt doar filmele politiste, cu crime. Malaezu sustine ca principalul element ar fi faptul ca protagonistii sunt copii. Tot el spune despre IT 2017 ca ar fi un thriller cu accente fantasy. Nu am argumente sa-l contrazic in prima privinta, a doua afirmatie, insa, este un pic fortata. Nu argumentez, spun doar ca eu inteleg un pic altceva prin fantasy.
Acum, recunoscandu-mi inferioritatea, neasumandu-mi riscuri prea mari, imi permit sa fac doar 3 precizari legate de acest film. Trei lucruri pe care trebuie sa le stiti despre acest film:
- Legat de numarul fatidic, 27, este altceva decat chestiunea care vine prima oara in minte. Stiu ca va ganditi la celebrul Club 27 (din care ar trebui sau nu sa faca parte si fosta cantareata Denisa), dar nu despre asta este vorba. Nu se sinucide nimeni la aceasta varsta, nu moare nimeni de 27 de ani in film. Este vorba de o forta malefica ce iese la iveala din 27 in 27 de ani. Vedeti voi exact ce si cum in film.
- Relatia mea cu clovnii este una dubioasa. Personal, nu am nimic cu ei, nici ma sperie, nici nu ma fascineaza, nici nu ma amuza. Sunt niste oameni care doar vor sa iasa in evidenta. In sens invers, insa, am fost asemanat deseori, din cauza modului in care ma imbrac ori din cauza zambetului larg, cu un clovn. Dupa acest film oare cati vor mai avea curajul sa faca aceasta comparatie? Pe mine, unul, nu ma deranjeaza, chiar daca sunt de parere ca cei care pleaca de la premisa ca foarte colorat ar trebui sa se imbrace doar clovnii sunt niste oameni incuiati. E o opinie personala pe care mi-am exprimat-o ori de cate ori am avut ocazia.
- Toata lumea lauda copiii, atat personajele lor, cat si actorii care le-au dat viata, nu ca n-ar avea dreptate (desi unii se declara deranjati de corectitudinea politica extrema, cea care i-a facut pe producatori sa puna, printre ei, si un micut personaj de culoare), insa pe mine m-a impresionat clovnul. Eu ma uit cu precadere la personajul negativ. Simt nevoia unui personaj negativ tare, dur, unul care sa te sperie, sa-ti inghete sangele in tine cand apare. Moda, in ultimii ani, este sa nu mai fie personaje negative atat de infricosatoare. Pana si seria Star Wars a preluat trendul, unii fiind de parere ca acest lucru este cauzat de preluarea francizei de catre Disney (sunt si eu de aceeasi opinie). Revenind la IT 2017 si la Clovn, este un personaj foarte bine creionat si extrem de bine interpretat. Bill Skarsgård este actorul care-l interpreteaza pe Clovn, acesta putand fi vazut si-n filmul Atomic Blonde, in rolul lui Merkel (film care INCA mai ruleaza in cinematografe).
Mie mi-a placut IT 2017 (folosesc aceasta sintagma nu doar din motive SEO, ci si pentru a-l diferentia de precedentul IT) in special datorita clovnului (un personaj negativ autentic, asa cum inteleg eu ca ar trebui sa fie un villain) si a atmosferei. Ca sa mai dau inca un argument in favoarea filmului, scriitorul Stephen King a fost impresionat de ce a iesit. Multi fan ai acestuia spun ca ar fi cea mai buna ecranizare dupa o opera a lui. Afirmatie care vine, insa, in contextul in care tot in aceasta perioada a aparut Dark Tower, un film pe care multi l-au caracterizat drept mediocru.
IT 2017 a intrat in cinematografe incepand cu 8 septembrie, fiind adus in Romania de Vertical Entertainment. Este disponibil inclusiv in 4DX si IMAX. Salutari CINEMILE tuturor!
2 thoughts on “IT 2017”