Jumanji: Welcome to the jungle – Jumanji: Aventura in jungla

Un film din 1995, despre care inca se mai discuta in 2017, este, in principiu un film bun. Ori macar unul inovativ, un deschizator de drumuri.

Jumanji a ajuns un reper, tipul de film pe baza caruia iti poti imagina o gramada de chestii. O gramada de personaje pot intra in acel joc, o gramada de intamplari pot fi imaginate.

Ideea era simpla: este un joc vechi, un board-game prafuit, gasit aruncat. Acesta starneste curiozitatea, insa atunci cand este deschis are puteri miraculoase: cei care l-au deschis sunt aruncati intr-o jungla misterioasa. Sunt, practic, blocati in joc. Unica lor modalitate de a iesi este sa-l castige. Acolo gasesc alt jucator, care la randul sau isi cauta prietena blocata de zeci de ani in jungla. Cu totii, deci, aveau acelasi scop: sa castige jocul si sa scape de acolo. Aceasta era ideea de baza a filmului original.

Scenaristii din 2017 (ma rog, filmul a fost gandit si turnat prin 2015 probabil) au pastrat fix partea care nu trebuia pastrata si au modificat fix partea care nu trebuia modificata. Asadar, in noul film nu mai avem board-game (chiar se spune, in mod direct, „cine mai joaca board-game-uri in ziua de azi?”), ci avem un joc pe consola. Acest joc pe consola, insa, ii arunca tot intr-o jungla, caci scenaristii nu au avut inspiratia sa gandeasca alta locatie (puteau, habar n-am, sa-i trimita la Polul Nord ori sa-i trimita in Atlantida). Repet, in loc sa pastreze ideea de board-game, eventual sa-l fi gasit pe acelasi, sa schimbe personajele si locatia si eventual sa gaseasca urme ale fostilor jucatori, sa faca o legatura cu vechiul film, ei au schimbat fix partea importanta. Au vrut, de fapt, sa faca un reboot, dorind probabil sa si continue, candva, ideea.

Acum, ca sa va zic si o mare calitate a filmului, vreau sa va spun ca te simteai acolo fix in mijlocul actiunii unui joc. Au creat inclusiv personaje tipice jocurilor: tipul de personaje cu replici prestabilite, care nu-ti zic decat o replica sau doua. Daca stai langa ele iti vor repeta aceeasi si aceeasi poezie (nu stiti cat de frustrant este sa te invarti printr-o locatie si cand dai de acelasi personaj sa-ti spuna, de fiecare data, acelasi si acelasi lucru). Aici au nimerit-o, simti cu adevarat atmosfera unui joc de genul, doar gamerii pot intelege asta. La un moment dat chiar simteam ca ar trebui, cumva, sa intru acolo, in joc, sa iau controllerul in mana si sa preiau fraiele.

Un alt aspect pozitiv este ideea de numar de vieti. La un moment dat fix asta faci cand ai de trecut un nivel: sacrifici o viata a unui personaj. Il arunci drept momeala intr-o parte, toti monstrii/adversarii se vor duce buluc spre el, tu vei lua ce ai de luat din locul lasat liber, personajul atacat va muri glorios si se va teleporta intr-un loc sigur. Este un sacrificiu pe care orice gamer il intelege.

Pe partea de gaming jocul sta bine. Gamerii vor fi fericiti. Doar ca pe partea de film, pe chestiunile pur cinematografice, filmul sta prost.

Personajele sunt construite foarte prost, ca sa nu mai spun ca ideea unei femei care in joc devine barbat mi se pare absurda. Ok, ca gamer te intalnesti des cu situatia asta, iei un caracter femeie, ca are niste skill-uri care te ajuta, dar cinematografic vorbind, toate glumele rezultate au fost de prost-gust. Mai ales faza in care femeia devenita barbat trebuie sa urineze. Glumele de autobaza, daca ne referim la grupul respectiv de facebook, par de buna calitate pe langa cele din acea parte a filmului. Poate unii au ras de s-au prapadit, nu zic nu. Mie, insa, mi s-au parut exagerat si nu sunt deloc pudic.

Alaturi de Georgiana Mihaila. Ei i-a placut filmul mult mai mult decat mi-a placut mie.

Tot ca lucru fara sens, o mica fractura logica: copiii din ziua de azi nu se mai joaca board-game-uri, insa atunci cand gasesc o consola de acum 20 de ani o folosesc din curiozitate. Daca sunt atat de fitosi incat sa nu joace board-game-uri va garantez eu ca nici nu se vor apuca sa foloseasca o consola de acum 20 de ani. Grafica li se va parea din epoca de piatra comparativ cu cea de pe noua generatie de console. Poate doar unul de 30-40 de ani s-ar mai baga la un joc pe consola d-aia veche, sa-si aminteasca de copilarie. Insa cu siguranta nu ar face asta un pustan de 14 ani.

Ce-i drept, unii sustin ca filmul s-ar adresa celor mici. Ca ei ar fi publicul tinta. Admitand ca as ar fi, decizia mi se pare o eroare. Intai si intai, pentru ca atunci cand faci un sequel ori un reboot nu trebuie sa ignori fanii primului film. Acest Jumanji: Aventura in jungla pare a ignora complet acest public. In al doilea rand, acel AP-12 dat de CNC este o dovada ca filmul nu este chiar pentru copii. Sau, ca sa reformulez ce am spus mai sus printr-o intrebare: caror copii este adresat acest film?

Chiar sunt curios ce cifre va scoate acest Jumanji: Aventura in jungla.

Per total, Jumanji: Aventura in jungla este o dezamagire pentru mine ca cinefil, dar gamerul din mine il apreciaza. Obiectiv vorbind, defectele sunt mai multe decat calitatile, iar publicul tinta este un pic neclar. Cu toate astea il recomand, fiind printre filmele pe care imi doream sa le vad indiferent de ce zic altii. Poate pentru ca am fost (prea) mare fan al filmului de la mijlocul anilor 90.