Mommy

Mommy

Introducere Mommy

Un film cu titlul Mommy ma duce cu gandul la incest. Un film despre incest cu o nominalizare si un premiu la Cannes sunt cel putin interesant. As fi zis incitant, dar contextul este total nepotrivit. Prea multe despre film nu stiam, asta pentru ca trailerul sau nu rulase la vizionarile anterioare (in general acasa nu urmaresc trailere; pe acestea le vad doar la cinema, inaintea altor proiectii). Subiectul era interesant, dar nu printre preferatele mele, nominalizarea si premiul de la Cannes putea fi, insa, inselatoare. M-am dus, deci, la vizionare inarmat cu rabdare si curiozitate.

Rezumat Mommy

Avem povestea mamei (Diane (Die) Despres) unui adolescent (Steve) de 15 ani, care sufera de sindromul ADHD. Ea trebuie sa aiba singura grija de el, fiind vaduva. Problemele lui Steve erau inclusiv cu legea. Brusc, in viata celor 2 apare vecina de vizavi, care se ofera sa dea o mana de ajutor.

Puncte de interes Mommy

Medicii si psihologii vor intelege si, poate, vor apreciat mult mai bine acest film. Sindromul ADHD este extrem de bine reliefat. O reliefare succinta a acestui sindrom gasiti AICI. Cert este ca aceasta boala este elementul cheie al acestui film.
Regizorul Xavier Dolan (castigator al premiului juriului la Cannes si nominalizat la Palm D’or) are doar 25 de ani. Fiti sinceri: daca aflati dinainte ca urmeaza sa vedeti filmul unui tanar de 25 de ani, veti privi la fel de obiectiv pelicula?
O durata de 140 de minute, specifica filmelor de festival, s-ar putea sa goneasca unii spectatori din sala. Eu o semnalez ca punct de interes pentru ca, per total, nu imi pare nici avantaj, nici dezavantaj si, in plus, mi se pare util ca spectatorul sa stie din start ce il asteapta.

Puncte tari Mommy

De departe, punctul cel mai tare al acestui film este MUZICA. Pe IMDB gasiti toate melodiile ce se aud in film. In cadrul acestui articol va ofer 3 melodii.

Actorul Antoine-Olivier Pilon il interpreteaza aproape perfect pe Steve. Desi mama ar fi trebuit sa fie personajul principal, din punctul meu de vedere Steve tine tot filmul. Sa va spun ca actorul are doar 17 ani si acesta nu este la primul film al sau?

Cum spuneam si la puncte de interes, sindromul ADHD este extrem de bine aratat. Este, deci, extrem de realist din acest punct de vedere. Pe langa asta, si referirile legale (nu zic mai multe) sunt extrem de precise.
Regizorul mult laudat, de doar 25 de ani, si-a facut treaba temeinic. Din pacate, doar in calitate de regizor, scenariul are cateva hibe evidente. Dar despre acelea in sectiunea urmatoare. Dau un singur exemplu: cele 140 de minute sunt acoperite extrem de bine, nu resimtim durata prea mare. E drept, la o a doua vizionare probabil as gasi cateva scene pe care le-as taia.

Puncte slabe Mommy

Actrita care o interpreteaza pe Denise (Die) Despres, Anne Dorval pe numele ei, mi se pare, in cel mai bun caz, nefericit aleasa. Desi este personaj principal, ea pare in multe momente din alt film. Noroc cu Antoine-Olivier Pilon si a sa interpretare fabuloasa, pentru ca altfel ar fi fost tragic.

Daca in cazul lui Denise este vorba doar de o interpretare sub asteptari, in cazul celor 2 vecini ai acesteia este vorba de niste personaje construite ambigu. Kyla se afla intr-o perioada de pauza in care, in loc sa se odihneasca, prefera sa aiba grija de copilul problematic al vecinei. Ea isi neglijeaza familia deseori pentru a avea grija de acesta. Iar familia ei inseamna sot si COPIL (da, avea si ea un copil). Si mai ambigu este, insa, sotul Kylei, un personaj care pare de pe alta planeta. La un moment dat o intreaba cu calm: „Ce faci diseara? Gatesti sau comandam ceva?”. Ea raspunde: „Vin la cina, dar comandam, ca nu fac”. El accepta senin. In alta scena Kyla sta de vorba cu Steve, in timp ce sotul ei si cu copilul ei o striga disperati sa vina, ca se raceste mancarea (pe care, bineinteles, nu binevoise s-o gateasca). Ori e ceva care-mi scapa ori e vorba de doua personaje incomplete. Aceste personaje dau peste cap tot realismul cu care ar fi trebuit sa se laude acest film.
Si aspectul pozitiv, legat de muzica, poate fi vazut intr-o perspectiva negativa: auzim melodii celebre, cantate de artisti consacrati. Melodii vechi, deja cunoscute. Nicio melodie nu a fost facuta SPECIAL pentru filmul Mommy. Cand Dido canta White Flag (adica acum 12 ani) regizorul abia avea 13 ani. Muzica misto, insa nimic original.

Opinie Mommy

Un film eminamente de festival, Mommy pleaca de la o idee interesanta, pe care n-o pune in valoare asa cum ar trebui. Steve, copilul problema, este interpretat magistral, insa mama acestuia este jucata aproape in reluare. Un film dur, un film care reliefeaza in mod realist problemele unui copil cu sindromul ADHD, dar al carui realism este grav afectat de catre cei 2 vecini, doua personaje pe care cu greu le putem intelege ori intalni in viata reala.

Mommy este un film pe care este mai usor sa il urasti decat il apreciezi. De iubit mai greu. Ma gandesc cu groaza la cei care iubesc acest film. SI mai ales de mamele lor iubite.

Paradoxal, in acest caz sunt total neutru. Daca e sa am vreun repros, pe acesta l-as adresa celor care au premiat acest film. Un regizor merita, oare, un premiu important doar pentru ca e tanar?

Mommy intra de vineri, 23 ianuarie, in cinematografe, fiind distribuit in Romania de Independenta Film. Este tipul de film la care ar trebui sa va luati mamele pentru a-l vedea 🙂 Ori copilul/copiii, dupa caz. Salutari CINEMILE tuturor! 🙂

ps: Imi vine sa stau in fata unei sali unde urmeaza sa ruleze Mommy si sa zic fiecarui spectator in parte: Enjoy the movie, you MOTHERFUCKER! El n-o sa inteleaga de ce, dar la final totul va capata sens 😀