Tata muta muntii – TIFF 2021

Tata muta muntii este primul film de TIFF pe care-l vad, chiar daca TIFF 2021 nu a inceput inca. Pe scurt: de obicei la festival vedeam fie filmele romanesti care urmau sa se lanseze in toamna ori chiar in iarna, fie filmele deja lansate, de luni bune, pe care le ratasem. Nu-mi amintesc sa fi fost vreun film romanesc care sa se lanseze exact in vinerea de inceput a festivalului.

Tata muta muntii este un film bazat pe un caz real: doi tineri raman blocati in Muntii Bucegi, pe Valea Caraiman, in zona numita Hornul Vaii. Tatal unui dintre ei, al baiatului, reuseste sa-si convinga colegii din SRI sa-si foloseasca tehnica din dotare pentru a-i localiza. Din pacate, in afara de localizarea unei zone aproximative unde se aflau telefoanele lor, nici macar echipa proprie a tatalui, Mircea Jianu (interpretat excelent de Adrian Titieni), nu poate face nimic. Desi ar vrea sa mute muntii din loc, sa se razbune pe ei, daca s-ar putea, de la un punct incolo cautarile devin in mod evident inutile. Mircea Jianu se lupta cu morile de vant, de fapt cu natura, cu muntele, nu cu oamenii. De fapt, se lupta si cu demonii sai interiori, fiind frustrat ca nu poate face mai mult.

Tata muta muntii este bazat pe un caz real, din 2008, lucru care nu ar trebui sa schimbe prea mult datele problemei. Filmul este bun, este extrem de bine realizat, de realist, incat poate fi luat si ca atare. Nu trebuie sa cauti pe Google, sa vezi ce s-a intamplat atunci, sa vezi cazul real. Unul ca mine, curios, a facut deja asta, dar nu toti sunt ca mine.

Tata muta muntii este inteles diferit, in functie de unghiul de abordare. In sala de cinema de la vizionarea de presa, de la prima intalnire a filmului cu publicul, erau foarte multi pasionati de munte, oameni care au trait intens acest film, fiind extrem de entuziasmati de rezultatul final. Evident, acesta este publicul principal, este tinta numarul 1 din punct de vedere comercial. Doar ca nu este deloc singurul public tinta al acestui film.

Tata muta muntii poate fi vazut si prin prisma parintelui. Aici avem norocul unui interpretari de exceptie din partea lui Adrian Titieni, o interpretare convingatoare, care merita toate aplauzele. Desi nu am copii, eu am reusit sa ma pun in locul lui, am reusit sa empatizez maxim cu el (din pacate sau din fericire, mai mult decat cu toti ceilalti, mai mult decat cu personajele feminine, de pilda), interpretarea sa fiind atat de naturala incat chiar aveam impresia ca este vorba despre tragedia sa.

Legat de Adrian Titieni, spun ce am mai spus cu multe alte ocazii: mi se pare ca nu este un actor foarte versatil, ca poate interpreta putine roluri. De aceasta data, rolul I S-A POTRIVIT, este cel mai bun rol al sau.

Din pacate, el are un „mare pacat”: supraexpunerea. Joaca in prea multe filme, drept urmare ai impresia aproape de fiecare data ca l-ai mai vazut undeva, ca parca rolul asta nu e ceva nou. Din punctul meu de vedere, daca ar juca in mai putine filme si si-ar alege mai bine rolurile pe care sa le interpreteze, ar deveni un actor mai bun decat este deja. De la un actor foarte bun ar putea deveni un actor excelent cu roluri memorabile.

Revenind la personajul interpretat de Adrian Titieni, de Mircea Jianu, problema psihologica pe care acesta o ridica indirect este extrem de interesanta. Asadar, cu cat omul este mai sus pus, este mai bazat, cu atat el va renunta mai greu. Unii oameni pur si simplu au impresia ca pot face orice, refuza sa accepte ca anumite lucruri pur si simplu nu pot fi facute. Cei mici si modesti isi accepta mult mai repede si mai usor infrangerea. Este extrem de bine pusa problema, o chestiune extrem de reala, pe care am intalnit-o la cateva persoane.

Tata muta muntii mai pune o problema, mai ofera un unghi din care poate fi vazut filmul: cat de „nebuni” sunt „voluntarii” care merg sa caute disparutii? Sa ne intelegem, voluntarii acestia cautau pentru bani. Totusi, cat de mult esti dispus sa risti pentru bani? Si, mai ales, pentru cine? Daca cel disparut este un prieten, esti dispus sa-ti risti viata pentru a-l gasi, chiar daca sansele de a-l gasi IN VIATA sunt NULE?

Legat de acest aspect, va semnalez acest articol din Jurnalul National. Pe scurt, intrebarea cheie este urmatoarea: salvamontistii trebuie sa recupereze turisti, vii, sa le salveze viata, sau trebuie sa riste si pentru a recupera cadavre?

La finalul proiectiei la care am asistat, am intrebat de ce un film despre iarna, zapada, viscol si avalansa a fost lansat in mijlocul verii, pe o vreme caniculara. Motivul a fost unul exclusiv comercial, insa a doua chestie, spusa cu jumatate de gura, mi s-a parut mult mai cool: Te racoreste pe o astfel de vreme. Chiar asa, e nevoie de filme care sa te si racoreasca (noroc ca la Elvira Popescu, unde l-am vazut, chiar era racoare inauntru). Deci nu va temeti de inadecvare, ci ganditi pozitiv: iarna trebuie vazute filme cu mare si soare, sa va incalzeasca sufletul, iar vara trebuie vazute filme cu zapada, sa va racoriti.

Obiectiv vorbind, nu este nimic de reprosat actorilor ori regizorului. Tata muta muntii  este un film aproape perfect, un film de la care iesi cu adevarat impresionat. Vi-l recomand cu caldura si chiar va sfatuiesc sa va puneti in pielea tatalui disperat. Nu stiu ce parere aveti despre astfel de parinti, astfel de tati, insa eu il apreciez enorm. Chiar ador parintii care ar muta muntii din loc pentru copiii lor.

Tata muta muntii intra in cinematografe din 23 iulie (data de incepere a TIFF 2021), fiind distribuit in Romania de Voodoo Films. In cadrul TIFF 2021, daca sunteti din clujeni, va avea 2 proiectii: duminica, 25 iulie 2021, ora 21:45, la Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (USAMV Open Air) si joi, 29 iulie 2021, ora 20:45, la Cercul Militar.

 

 

 

2 thoughts on “Tata muta muntii – TIFF 2021”

RaspundE-MI-L

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.