Apropierea (Too Close) – Les Films de Cannes a Bucarest 2022

Apropierea (Too Close) a fost al doilea film romanesc vazut la aceasta editie a festivalului Les Films de Cannes a Bucarest 2022, primul dintre ele fiind comedia Oameni de treaba.

Apropierea (Too Close) este un documentar care venise cu marele premiu de la Sibiu (unde se desfasoara cel mai important festival de film documentar din Romania). Situatia pe care o expune, abuzul domestic, in acest caz abuzul unui tata fata de fiica lui de 9 ani, este unul des intalnit in Romania. MULT prea des intalnit.

Nu stiu cum sta treaba cu #spoilerele in cazul documentarelor, aici lucrurile sunt mult mai relaxate decat sunt in cazul filmelor de fictiune, asa ca va avertizez din start: imi voi permite luxul de a discuta lucrurile pe care filmul acesta le arata. Voi dezvalui lucrurile pe care filmul acesta le arata. Nu e spoiler, oricum are sens sa vezi documentarul.

Asadar, Andrea este actrita si mama a doi copii. Ea si-a bagat sotul in puscarie, reclamandu-l la politie pentru abuz impotriva fiicei de 9 ani. Din pacate, sotul face parte dintr-o familie influenta, fiind baiatul fostului pastor, drept urmare comunitatea, consatenii, ii dadeau lui dreptate si nu ei. Lucrurile se complica foarte mult pentru Andrea atunci cand ea afla ca sotul va iesi mai repede din inchisoare.

Mai sus v-am spus sinopsisul, cu doar 2 adaugiri. Chiar si de aici rezulta cele 2 probleme, cele 2 cauze care incurajeaza abuzul domestic (ori nu-l descurajeaza): pedepsele prea mici din partea justitiei (omul primise 5 ani, insa executase cam 2 ani si un pic) si atitudinea comunitatii.

Aici, legat de atitudinea comunitatii, am multe de spus. Mi se pare cea mai dureroasa parte a acestui film, partea la care putem lucra cu totii.

Nu cred ca este vorba de misoginism, nu cred ca acea comunitate mica rurala (vorbim de un sat cu populatie preponderent maghiara din Transilvania) il credea pe el in dauna ei pentru ca el era barbat si ea femeie. Nu asa gandesc oamenii de acolo, problema misoginismului, a patriarhatului, este una falsa.

De fapt, comunitatea REFUZA SA ACCEPTE ca acea fapta exista, ca asa ceva s-a petrecut la ei in sat. Mentalitatea tip „asa ceva nu exista” este adanc impamantenita in societatile izolate. Ea exista si pe vremea satului lui Moromete. Ma rog, si mult inainte.

Faptul ca acel om provenea dintr-o familie buna le accentua credinta acelor oameni: nu doar ca „asa ceva nu exista” la ei in sat, insa ESTE IMPOSIBIL CA UN BAIAT DE PASTOR SA FACA ASA CEVA! Ma rog, nu doar tatal lui era un fost pastor, ci si FRATELE lui era pastor (actualul).

Daca veti spune ca doar „ai nostri” gandesc asa, ca mentalitatea asta este specifica doar spatiului mioritic, va voi contrazice. Va voi da doua argumente importante. Primul l-am spus deja: desi satul se afla IN ROMANIA, el este locuit de MAGHIARI. Deci si maghiarii sunt la fel de incuiati ca romanii.

Al doilea argument provine de la acelasi festival, Les Films de Cannes a Bucarest 2022, caci tot aici am vazut un alt film care pune aceasta problema: The Beasts. Acolo vorbim despre un cadou otravit, despre bani nemunciti, si despre cum o comunitate rurala din Galicia spaniola izoleaza o familie de francezi.

La modul general, vorbim despre aceeasi INERTIE SOCIALA, despre acelasi refuz de a schimba ceva, de a vedea ce se intampla langa tine, de a gandi. Un conservatorism care te impiedica sa vezi realitatea.

Daca acest caz ar fi avut loc in acel sat galician, reactia ar fi fost aceeasi. Caci problema nu este nationalitatea oamenilor, spanioli, romani sau maghiari, ci faptul ca acestia sunt cu precadere oameni lipsiti de educatie.

Nu va zic ce decizie va lua Andrea si cum se termina totul, insa este cumva irelevant. Problemele raman si nu sunt doar acolo. Indraznesc sa spun ca nu sunt doar in Romania ori doar in Estul Europei (hai sa zicem Estul fost comunist).

In final, va zic cele 2 mici probleme, mici dileme, strict cinematografice, pe care le am vizavi de filmul Apropierea (Too Close):

Titlul original este cel in engleza, acesta a fost pus prima data. Traducerea romaneasca mi se pare inexacta. O traducere corecta ar fi fost PREA APROAPE. Nu stiu de ce s-a preferat Apropierea, titlu care fara alte detalii nu te duce cu gandul la abuz.
Inca nu sunt decis daca un documentar este o idee mai buna decat un film de fictiune bazat pe fapte reale. Exista aici 2 perspective: pe de-o parte, documentarul este mai intens, il resimti mai acut, are un efect mai puternic asupra spectatorului; pe de alta parte, documentarul are un public mult mai restrans, mai nisat, lungmetrajul de fictiune putand ajunge mai usor la paturi mai largi de oameni. Poate este si o chestiune personala, caci nu sunt mare fan al documentarelor, nu merg prea des la ele. Asa ca nu voi spune deloc ca ar fi un defect. Ma intreb doar daca nu cumva ar fi fost o idee mai buna sa se faca un lungmetraj de fictiune. Raspunsul, avand in vedere ce am scris mai sus, il veti da fiecare dintre voi, fie propriei persoane, fie public, in casuta de comentarii.

Personal, recomand tuturor documentarul Apropierea (Too Close), un film care cu siguranta o sa va puna pe ganduri. Pentru multe spectatoare filmul este de-a dreptul socant si pe bune ca nu le pot condamna. Nici macar eu nu pot spune ca am iesit prea vesel din sala de cinema (chiar nu prea ai cum dupa asa ceva).