Comoara Naiva

Comoara Naiva

 

 

Documentarul Comoara Naiva este un reportaj despre cel mai mare artist naiv in viata din Romania. Sau, in termeni deloc oficiali si deloc legati de arta, un documentar despre cum un om s-a inscris la facultate la 70 de ani.

Ambele perspective mi se par interesante si gasesc ceva in mine. Ma intereseaza ambele subiecte dintr-o perspectiva hai sa zicem personala.

Intai si intai, trebuie sa va spun ca nu sunt deloc specialist in arta. Asta ca sa folosesc niste termeni blanzi. Nu ma pricep aproape deloc, termenii imi sunt aproape necunoscuti. Iar termenul de arta/pictura naiva nu mi-a fost cunoscut pana acum cativa ani.

Ani de zile, stiam ce-i cu acest cuvant dintr-un banc.

– Cum se numeste, in termeni artistici, un portret al unei blonde?
– Pictura naiva.

Aflasem bancul asta prin liceu si, la un moment, cred ca prin facultate, am aflat in sfarsit ce-i cu arta naiva. Nu stiu reprezentanti, nu stiu nume, stiu doar partea care ma intereseaza: pictorul naiv este cel care nu a facut nicio scoala in acest sens. Este pictorul popular. Cam ceea ce sunt lautarii in muzica. Ma rog, discutia este un pic mai ampla.

Si, pastrand proportiile, cam ceea ce reprezinta acest blog pentru critici. Pentru cei obisnuiti sa lectureze critica oficiala.

Daca eu m-as da critic, m-as compara cu ei, diferentele dintre mine si ei ar fi diferentele dintre un pictor normal si unul naiv. Cu diferentele de rigoare.

Vreti sa stiti cati oameni m-au indemnat sa aprofundez domeniul? Sa ma inscriu la o facultate ori macar un master de profil? De critica de film si/sau de teatru.

De fiecare data, am raspuns la fel: dac-as face asta, as deveni critic. Nu as mai fi blogger.

Multi considera ca ar fi un lucru bun, ca ar fi un pas inainte. Oare asa sa fie?

Apoi, poate nu stiati, insa eu am un backround educational destul de solid: 2 facultati si un master terminate si un doctorat inceput si abandonat, pe care uneori il regret. Nu intr-atat de mult incat sa ma tenteze sa ma reapuc de el.

Imi amintesc, insa, destul de multe chestii de pe vremea cand eram student. Imi amintesc de colegi mult mai in varsta decat mine care faceau facultatea fie ca aveau nevoie de ACEA diploma, fie din placere. Si despre mine ziceau unii colegi ca ma vad student o perioada indelungata.

Cand m-am lasat, cand am renuntat, cativa pariau ca voi reveni pe bancile unei facultati cat de curand. Ca nu voi rezista mult tentatiei.

Cand vad filme de genul, cu persoane aflate la varsta a treia care nu ezita sa se inscrie la facultate, imi vine in minte intrebarea: oare asa voi ajunge si eu? Sa ne intelegem: empatizez cu oamenii respectivi, ii inteleg. Daca vreo persoana de 70 de ani m-ar intreba dac-ar fi o idee buna sa se inscrie la facultate, l-as incuraja s-o faca. L-as admira. L-as invidia, intr-un fel.

Fix asta vedeti in documentarul Comoara Naiva, pe care vi-l recomand. E drept, specialistii in arta vor discuta despre Arta naiva, despre cat de importanta si pretioasa este ea. Vor avea propriile comentarii de facut. Din exterior, lucrurile se vad asa cum le-am expus eu.

Partea foarte interesanta este, insa, alta: eu inca am preconceptii cu privire la documentare. Voi prefera oricand un film artistic, de lungmetraj, unui documentar. Evit documentarele in cinematografe, evit festivalurile dedicate lor. La TIFF, anul trecut, am vazut toate filmele romanesti, cu exceptia documentarelor. Dupa experienta avuta la Comoara Naiva, un film care, indiferent de perspectiva, iti da o stare de bine, incerc sa-mi schimb aceste conceptii. Cred ca mi-ar trebui o cura de documentare. Mi-ar prinde bine.

Comoara Naiva a intrat de ieri, 13 aprilie, in cinematografe. Nu ruleaza in multe locatii din tara, asta si pentru ca multi au preconceptiile pe care le am si eu. Si de care-mi doresc sa scap. Salutari CINEMILE tuturor!

Lasă un răspuns