Complet necunoscuti – Perfect strangers – TIFF 2021

Complet necunoscuti este o adaptare a filmului Perfect necunoscuti (tradus la noi Complet straini), facuta de Octavian Strunila, ce a avut loc avanpremiera mondiala la TIFF 2021, in Piata Unirii.

Mentionez din start ca eu am vazut atat originalul italian, o idee geniala, care merita toate premiile din lume, dar si adaptarea teatrala de la noi, de la Teatrul Elisabeta din Capitala (aici are numele de Ghici cine te suna). Apropo de spectacolul de teatru, din prima clipa in care am vazut filmul am zis ca ar merge lejer pus in scena. Mi se parea din start ofertanta ideea, mai ales ca o astfel de discutie e mult mai de impact daca are loc in fata ta, live.

Premisa este simpla: mai multi prieteni se intalnesc pentru o cina. Acolo urmau sa vina mai multe cupluri plus un singuratic, o persoana care nu a fost niciodata vazut alaturi de cineva. Cuplul gazda era format dintr-un medic estetician si o doamna psiholog. Doamna psiholog, gazda, are o idee geniala: toata lumea pune telefoanele pe masa si va raspunde pe speaker. Daca sunt mesaje, vor fi citite in gura mare.

Complet necunoscuti - TIFF 2021

Va puteti imagina ce ar putea iesi dintr-o astfel de situatie. Imaginati-va pe voi si pe prietenii vostri facand asa ceva. Imaginati-va, in sens invers, ce cuplu cunoasteti care sa nu aiba niciun fel de secrete? Eu cunosc un singur cuplu unde un astfel de joc nu ar cauza problema. Hai 2. Mai multe nu stiu, desi ele ar putea exista.

Nu vreau sa va fac spoiler, eu unul chiar regret ca stiam, din versiunile anterioare, ce se intampla, stiam „punctul culminant” si „twist-ul”, drept urmare voi sublinia doar 3 lucruri:

  1. Personajele au fost bine transformate, sunt de-ai nostri, n-ai zice ca e o idee importata de afara. Ceea ce e de bine, acest lucru ar trebui sa atraga spectatorii.
  2. Nu mi-a placut numele ales pentru personajul cheie, si anume BEN. Nu e romanesc, deci din start iti atrage atentia. Cumva a fost semnalizat excesiv, ostentativ, din start.
  3. Nu stiu de ce, insa varianta aceasta romaneasca mi se pare cea mai setata pe comedie. Este mult mai comedie decat originalul italian. Sau poate am ras mai mult de personajele romanesti pentru ca cele italienesti aveau chestii pe care eu de aici nu le pricepeam, habar n-am. E posibil, nu zic nu.

Complet necunoscuti - Perfect strangers - TIFF 2021 COVER

Revenind la partea personala, asa cum ziceam si in articolul de pe blogul de teatru, nu as propune niciodata un astfel de joc. In relatiile de cuplu este bine sa fie si secrete si nu m-ar avantaja deloc sa asist la momentul declansator al despartirii unor prieteni. Sa ne intelegem, eu de obicei ma bucur cand un prieten de-al meu se desparte, eu vad asta ca pe o eliberare, insa nu vreau sa stiu ca am contribuit in vreun fel la asta. In cazul acestui film, doamna psiholog are pe constiinta cateva cupluri. Ma rog, nu imi e clar daca vorbim despre constiinta ei de psiholog, caz in care ar putea constata, profesional, ca acele cupluri erau disfunctionale, ori despre constiinta de prieten, caz in care discutia se duce cu totul altfel. Chiar asa, putem separa complet cele 2 planuri?

Mergeti sa vedeti Perfect Necunoscuti, cautati si versiunea originala italiana si mergeti sa vedeti si adaptarile teatrale, care pe unde or mai fi. Ideea este atat de ofertanta incat mi se pare ca poti scoate enorm de mult din ea.

Strict tehnic, nu a fost anuntata o data oficiala de lansare a filmului Perfect necunoscuti in cinematografe. Candva in septembrie, se pare.

ps: Octavian Strunila a ales excelent actorii pentru acest Complet necunoscuti. Toti sunt obisnuiti cu comedia, toti par a fi perfecti in acel rol. Cumva, pentru acest film cea mai importanta parte a fost alegerea actorilor. Mi-a placut inclusiv Gabriel Rauta in rolul lui Ben, mi-a placut mult. In cazul sau am o problema cu PERSONAJUL, cu modul in care acesta a fost conturat. Apropo de regizor, vreau sa va semnalez 2 articole-interviu aparute in 2 zile consecutive pe site-ul Pagina de Media: partea despre filmul Complet necunoscuti si partea despre cum el a adus stand-up-ul in Romania. Fascinant regizor, credeti-ma.

. 2 comentarii la Complet necunoscuti – Perfect strangers – TIFF 2021. Categories: 2021, Filme romanesti, TIFF 2021. Tags: , , , .

About Emil Calinescu

Blogger de profesie, cinefil de placere, Cinemil pe scurt. Mai multe despre mine gasiti pe pagina Cinemilii.

2 thoughts on “Complet necunoscuti – Perfect strangers – TIFF 2021

  1. Am văzut filmul italian, dar nu știam că s-a făcut și o peisă de teatru pe marginea ideii. Sper să apuc s-o văd în viața asta. Mă descurajează purtatul măștii timp de 2 ore… 🙁

    1. Masca mea are senzor de lumina: cum se stinge lumina in sala, cum ea pica brusc sub nas, uneori chiar si sub barba. Fiind intuneric, nu o vad, asa ca o pun la loc abia cand se aprinde lumina.

      Na, o fi de la masti, zic…

RaspundE-MI-L

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.