Daravela

Pe Cristian Comeaga il asociam pana zilele trecute cu superbul Cel ales, unul dintre cele mai bune thrillere politice autohtone. La Snagov nu am vazut, l-am ratat si a iesit destul de repede din cinematografe, iar La bani la cap la oase este un film pe care imi dorisem sa mi-l scot din minte. Nu stiam ori nu voiam sa tin minte ca avusese acelasi regizor cu Cel ales. Noroc ca am aflat acest detaliu abia DUPA ce am vazut Daravela.

In Daravela, ca si in Cel Ales, a jucat si Nicodim Ungureanu, pe care l-am vazut recent in alte 4 filme care mi-au placut: Visul, Spy/Master, 21 de rubini si Libertate!. Din pacate, nu am avut ocazia sa-l vad si pe scena de teatru, inteleg ca joaca la Teatrul din Constanta.

Lui Nicodim pare ca i se potrivesc rolurile negative, rol pe care-l are si-n Daravela. Aici este Ion Meda, un senator „uns cu toate alifiile” care merge intr-o micuta localitate de provincie (Targu Mic!) pentru a se asigura de mersul unei licitatii. Acolo are de infruntat, cu sau fara ghilimele, mai multi adversari: primarul, presa locala, un afacerist local ce voia sa castige licitatia, dar si cativa localnici foarte usor de starnit si de manipulat.

El vine alaturi de secretara sa (interpretata de Teodora Pacurar) si de consilierul sau (interpretat de Eduard Trifa). Cum se termina totul si ce avem de invatat din acest film ramane sa descoperiti singuri.

Mi-a placut mult mesajul filmului Daravela. Mi-a placut povestea, scenariul, pentru mine CE SPUNE un film este mai important decat CUM SPUNE. Povestea este una care te pune pe ganduri, una care s-a petrecut, se petrece si se va petrece mult timp de acum inainte in Romania. Indraznesc sa spun ca nu DOAR in Romania.

Personal, mi-au placut mult de tot 3 interpretari: Nicodim Ungureanu (in rolul senatorului Meda), Beatrice Rubica (in rolul ziaristei de la televiziunea locala) si Eduard Trifa (in rolul consilierului Marius Miclos). Si celelalte interpretari sunt foarte bune, insa cei 3 ies cumva in evidenta, sunt un pic peste media oricum foarte ridicata a intregii distributii.

Pe Beatrice Rubica (in rolul reporteritei Olga), cea din fotografia de mai sus, am avut placerea sa o vad si pe scena de teatru: Whatsapp Girl, Opera de trei parale (de la TNB) si Calatoria. Aici, in Daravela, are un rol foarte dificil pentru ca trebuie sa se schimbe pe parcursul filmului. Este pe rand ori uneori in acelasi timp usor masculina, usor agresiva, foarte infipta, cu sau fara ghilimele, feminina, seducatoare, resemnata, profitoare, demna. Are o plaja foarte larga, as putea spune ca interpreteaza mai multe personaje cu infatisari asemanatoare. Si consilierul Marius Miclos se schimba, invata pe parcurs, are dileme morale, incearca sa invete, sa se adapteze, rolul fiind poate la fel de greu. Nicodim (senatorul Meda) este la fel, ticalosul abil care cade tot timpul in picioare, rol care i se potriveste manusa.

Daravela se va lansa la toamna, adica intr-o noua perioada de campanie electorala, fie pentru parlamentare, si fie pentru prezidentiale. Este un film pe care in timpul unei campanii electorale il intelegi mai bine, il constientizezi altfel. Il recomand din tot sufletul, Daravela este un film excelent, desi momentan nu stiu nici data exacta de lansare, nici in ce cinematografe va putea fi vazut. Insa oriunde l-ati intalni, caci probabil va rula si in niscaiva festivaluri, va sfatuiesc sa nu-l ratati.

La final, fac o mica comparatie, absolut necesara: oricat de bun ar fi Daravela, nu atinge nivelul thrillerului politic Cel Ales. Regizorul a ridicat singur standardele atat de sus incat cu greu le poate atinge.

Daravela a fost vazut la Sala Luceafarul, o sala care i se potriveste perfect: fost cinema comunist, cumparat la un moment de un afacerist notoriu al capitalismului, aflat acum intr-un usor con de umbra, cinema care acum a fost transformat intr-o sala multifunctionala de teatru si film. Cele 2 lumi, comunista si capitalista, se imbina perfect, totul petrecandu-se in centrul ISTORIC al capitalei. Toate-s vechi si noua-s toate. Ma rog, veti zice ca filmul n-are nicio legatura cu trecutul comunist, ca este un film actual, pur capitalist. Oare asa sa fie? 🙂