Experimentul Pitesti
Spun din start: am vazut filmul Experimentul Pitesti de 3 ori. Prima oara a fost o vizionare privata, candva in pandemie, varianta aratata fiind una de lucru. Filmul a fost, inca de la acea varianta, o surpriza extrem de placuta. Ma rog, nu stiu daca PLACUT este un cuvant potrivit, caci n-are cum sa-ti PLACA sa vezi cum unii oameni chinuie alti oameni. Filmul este cu atat mai GROAZNIC cu cat stiu ca acele lucruri s-au intamplat in realitate. Cel putin pentru mine, care fac o distinctie clara intre fictiune si realitate.
A doua vizionare a fost pe data de 9 martie 2022. Tin minte data exacta din 2 motive: pe de-o parte, era ziua regretatului Ion Caramitru (evenimentul fiind unul dedicat memoriei acestuia, vizionarea avand loc in Sala Mare a TNB-ului, sala care ii si poarta numele), iar pe de alta parte 9 martie 2022 a fost, in Romania, PRIMA ZI FARA RESTRICTII. Prima zi de libertate. Prima zi in care am putut respira, prima zi in care nu m-am uitat in stanga si-n dreapta dupa politie ori dupa cine stie ce „vigilante” (ca sa nu zic turnatori) dornic sa faca dreptate.
A doua oara m-a surprins si mai mult. M-a surprins calitatea imaginii, m-a surprins cum arata un film care, altfel, a pornit cu buget 0. Evident, am trait altfel filmul intr-o sala PLINA. La fel de evident, pentru mine filmul va avea tot timpul un loc aparte in sufletul meu avand in vedere faptul ca a fost PRIMUL film vazut dupa ridicarea restrictiilor.
Nu intamplator insist pe acest aspect, caci filmul vorbeste despre un EXPERIMENT, despre o DICTATURA si despre modul in care ulterior conducerea a incercat sa acopere intreaga problema.
Pe scurt, Experimentul Pitesti este cel mai dur si macabru experiment care a fost facut in vreun stat totalitar. Unor tineri inchisi pentru ideile lor politice li s-a promis eliberarea mai rapida daca devin tortionari pentru colegii lor de inchisoare. Daca reusesc sa-i schimbe.
Principala problema din inchisorile comuniste era religia, caci foarte multi legionari si preoti se agatau de credinta lor, refuzau sa se lepede de ea.
Filmul ne spune povestea lui Herman Moraru, un tanar aflat cumva intre mai multe lumi, intre mai multe tabere: mama sa era credincioasa, aproape habotnica, unchiul sau (interpretat de Ion Caramitru) era un „progresist”, un profesor si director de scoala comunist, ateu convins, iar prietena sa, viitoarea sa sotie, facea parte dintr-o familie de legionari. Herman a cochetat si el cu legionarismul, a fost si el la intrunirile lor, dar la un moment dat i-a abandonat. I-a tradat.
Este inchis intai la Penitenciarul din Suceava, unde metodele sale de re-educare par a avea succes. Infiinteaza chiar o organizatie, ODCC (Organizatia Detinutilor cu Convingeri Comuniste), organizatie care pare a avea succes. Drept urmare, este trimis de la Suceava la Pitesti, acolo fiind inchisi detinutii cei mai dificili, aceia greu de schimbat. Ce face acolo si cum se termina totul ramane sa descoperiti singuri.
Ma rog, cei care stiu putina istorie stiu cum se termina totul: cu procesul acestui tortionar. Caci Herman Moraru este, de fapt, Eugen Turcanu (cu fictionarea inerenta).
Ce vezi acolo este zguduitor, ti se face realmente #pieleadegaina. Marea problema, in cazul meu, este legata de faptul ca toate acele lucruri chiar s-au intamplat. V-am mai zis deja asta: daca as fi stiut ca este fictiune pura nu eram atat de marcat.
Aseara, adica pe data de 11 aprilie, am mers sa vad pentru a treia oara filmul. Nu intamplator va spun asta. Motivele au fost in numar de 3:
- Voiam sa fiu mai atent la anumite aspecte cinematografice, in frunte cu personajul Ion Caramitru.
- Am vrut sa merg intr-o locatie noua, „I-auzi una”, si sa simt filmul intr-o atmosfera usor mai relaxata. Nu dati cu pietre, dar 2 beri (una inainte si una in timpul proiectiei) atenueaza mult impactul. Te relaxeaza un pic, iti schimba starea de spirit. Ma rog, depinde de persoana, pe unii alcoolul ii deprima, le accentueaza sentimentele negative. La mine are efect pozitiv, mai ales berea.
- Am vazut A TREIA OARA acest film DUPA ce vazusem si Intre chin si amin. Despre primul si al treilea motiv voi vorbi in continuare.
Experimentul Pitesti este ULTIMUL FILM cu Ion Caramitru
Nu intru in detalii legate de cariera lui Ion Caramitru. O puteti gasi in multe locuri pe acest internet. Nu vreau sa intru nici macar in dezbaterea, disputa, legata de mandatul sau in fruntea UNITER. Ori de mandatul din fruntea Ministerului Culturii. Voi vorbi STRICT despre rolul interpretat de Ion Caramitru in acest film.
Ion Caramitru este un UNCHI intelept, cu viziuni comuniste, care vrea doar binele nepotului. Nepotilor. Are o interpretare foarte MATURA, dar in acelasi timp RELAXATA. Toti ceilalti erau incordati, erau pregatiti de lupta, de razboi, in timp ce Ion Caramitru PLUTEA deasupra tuturor.
Mi-a placut o replica de-a sa (nu cea cu dihaniile din fiecare, cea buna si cea rea, cea care supravietuieste fiind cea pe care o hranesti):
Eu sunt comunist. Deci cred in progres si nu cred in Dumnezeu.
Ei sunt legionari, cred in Dumnezeu, dar nu cred in democratie.
Imaginati-va ca aceasta replica nu este spusa cu ura, nici macar cu patima, ci cu intelepciune. El nu doar ca ii intelege pe legionari, dar le intelege si menirea. Pare tipul de persoana care vrea sa invete ceva si de la „dusman” (dusmanul ideologic in acest caz).
Merita sa vedeti filmul Experimentul Pitesti nu doar pentru a invata un pic de istorie, dar si pentru a invata ceva de la PERSONAJUL interpretat de Ion Caramitru
Experimentul Pitesti vs Intre chin si amin
Desi unii vreti din start un verdict, va spun de pe acum ca NU il voi da. Va invit DIN START sa vedeti AMBELE filme. Acelasi fenomen este vazut din perspective diferite.
Diferenta fundamentala deriva din personajul principal, din omul pe care insista camera: la Experimentul Pitesti acel om este un TORTIONAR, un CALAU (desi in acest caz calaul este IN ACELASI TIMP o victima), in timp ce la pelicula Intre chin si amin personajul principal este o victima.
Pe scurt: un compozitor machidon s-a aflat inchis la Pitesti, asa ca un regizor machidon, Toma Enache, a simtit nevoia sa-i spuna povestea. Fiind vorba despre un compozitor, filmul este mult mai duios, mai dulceag, scenele crunte fiind atenuate mult de muzica si de amintirile din trecutul acestuia. Nu spun ca o abordare este mai buna decat alta, fiecare alege ce ii convine. Ori le alege pe ambele, caci din ambele ai ce invata.
Ce este interesant de mentionat este altceva: Victoria Baltag, producatoarea si regizoarea filmului Experimentul Pitesti, a inceput filmul (munca de documentare intai si intai) in 2011, in timp ce Toma Enache a inceput totul in 2018. Pentru ca este vorba de machidoni, banii s-au strans mult mai repede (in film joaca Kira Hagi, un rol foarte bun pentru ea), asa ca filmul a iesit dupa 1 an. Victoria Baltag a avut de asteptat 11 ani pentru ca a avut numeroase piedici, de natura financiara si nu numai.
Un ultim lucru merita mentionat aici: daca in Experimentul Pitesti il avem pe Ion Caramitru, in filmul Intre chin si amin il avem pe Constantin Cotimanis intr-o forma excelenta (este seful inchisorii).
Ramane sa descoperiti voi celelalte diferente si eventualele asemanari.
Per total, Experimentul Pitesti este un film dur, realist, care incununeaza un efort de peste 10 ani. Este un film NECESAR. Din pacate, in afara unui turneu pe care-l face echipa filmului, nu stiu daca el va intra si in circuitul NORMAL al cinematografelor. Ulterior ar trebui sa intre si pe una dintre platformele de streaming, dar negocierile inteleg ca sunt IN ACEST MOMENT blocate. Cu Netflix negociasera ei, dar fie vorba-ntre noi, un astfel de film nu prea se potriveste in peisaj acolo. Pe Netflix sunt filme comerciale si ultra-comerciale, publicul este format cu precadere din fanii acestora, drept urmare nu pare a fi acolo locul cel mai bun. Pe de alta parte, este pacat ca intreaga munca a echipei sa se piarda, un film care nu ajunge pe platformele de streaming efectiv se pierde. Si nu ma refer doar la pierderile financiare, daca intelegeti la ce ma refer.
Mii de multumiri pentru materialul bine scris si te mai asteptam la evenimentele noastre!