Testamentul rosu

Testamentul rosu este un documentar care are o baza interesanta: un document publicat si in Romania anilor 90, dar si un pic mai inainte, intr-un ziar al diasporei poloneze din anii 80.

Documentul, numit Testamentul rosu, ar fi fost gasit in seiful lui Boleslav Bierut, fostul presedinte al Poloniei comuniste. Pentru cine nu stie cine a fost acesta, va invit sa cautati pe Google despre el. Incepeti cu Wikipedia, dar puteti continua cu surse mult mai documentate, mai complexe. Pe scurt: omul s-a nascut intr-o localitate care in momentul nasterii sale era in cadrul Imperiului Rus, dar care apoi a ajuns a Poloniei; a fost „omul rusilor”, spion NKVD, fiind trimis inainte de Polonia si prin Bulgaria, Cehoslovacia sau … Austria. Daca e sa ma intrebati pe mine, ar trebui facut un film separat, documentar sau nu, mai degraba nu, despre el, despre viata acestuia. Daca s-a facut, rog a-mi semnala.

Din pacate, autenticitatea documentului nu a putut fi dovedita, insa asa cum zice scenaristul filmului Testamentul Rosu, jurnalistul, publicistul si profesorul Bogdan Ficeac, continutul documentului trebuie studiat pentru ca aceste orori sa nu se mai intample.

Pe de alta parte, Testamentul rosu, adevarat sau nu, constitutie o lectie de cinism, o lectie despre cum tine in ascultare o tara, un popor. Il lasi sa se dezvolte doar in directiile dorite de tine, incurajezi doar un anumit tip de lideri si tot asa. Nu vreau sa va dezvalui intreg mecanismul, il veti descoperi singuri.

Vreau insa sa subliniez 3 aspecte care mi se pare importante.

  1. Vocea lui Stefan Velniciuc mi se pare perfecta pentru acest documentar. Pentru acest TIP de documentar. Un actor bine ales, o voce grava, care chiar te sperie, te face sa tremuri. Pana sa vad Testamentul rosu, nu as fi zis ca Stefan Velniciuc este atat de bun ca voice-over. Dupa ce am vazut filmul, m-am razgandit.
  2. Foarte interesanta grija pe care sovieticii o aveau fata de mineri. Eu, in naivitatea mea, prostia de-a dreptul, credeam ca grija asta pentru mineri era ceva local. Credeam ca ai nostri comunisti aveau ei o slabiciune pentru mine. Nu mi-am imaginat ca este un ordin de sus, tocmai de la Moscova. Da, inteleg de ce minerii pot constitui o forta, un fel de a doua militie, deci lucrurile au sens. Ca sa zic asa, sovieticii erau ticalosi, cinici, dar nu erau deloc prosti. Nici acum urmasii lor, rusii putinisti, nu-s deloc prosti, desi multi ii subestimeaza grav. Este o mare greseala.
  3. Un domn, la finalul vizionarii, observa ceva interesant: este primul film despre comunism in care NU apare Ceausescu. Ma rog, il pot contrazice, sunt alte cateva filme despre comunism unde NU este vorba despre Ceausescu (de pilda, cele 2 filme avand acelasi subiect: Experimentul Pitesti, respectiv Intre chin si amin!), insa vorbele acelui spectator contin un mare adevar: multi confunda comunismul cu Ceausescu. Fara sa-i iau apararea acestuia, dimpotriva, comunismul inseamna mult mai mult de atat. De fapt, marea prigoana, marea epurare, a avut loc INAINTE de Ceausescu. Fix din acest motiv Ceausescu a pornit cu dreptul, pentru ca a inceput cu o relaxare si o liberalizare. Fata de ce era pana la el, Ceausescu a parut o lumina, o speranta, atat pentru intelectualitatea romaneasca, cat si pentru liderii politici occidentali.

Evident, unul ca mine se intreaba cate dintre aceste puncte se mai aplica si astazi si, mai ales, cate dintre aceste puncte sunt aplicate de „ceilalti”, de americani ori de Europa Occidentala, in cazul acelor tari (multe sau putine) care sunt in sfera lor de influenta. Si cat anume au aplicat tarile cu imperiu colonial?

Da, e inuman ce se afla acolo, in Testamentul rosu, presupunand ca e adevarat, dar cate dintre acele puncte s-au aplicat efectiv in Romania? Oare dezvoltarea Romaniei de pana in 89 a fost conforma testamentului ori tara noastra a deviat mult de la acel plan?

Voi mergeti sa vedeti Testamentul Rosu, un film infricosator, necesar, util. Intrebarile puse de mine nu au un raspuns. Insa nici retorice nu sunt. Trebuie studiat, analizat, dezbatut. Recunosc, nu detin raspunsurile, dar nici istoric nu sunt. Cine este de meserie istoric poate incerca sa dea raspunsurile, fie pentru el, fie chiar public, aici pe blog, ori in alte locuri din online.

. Niciun comentariu la Testamentul rosu. Categories: 2023, Filme Documentare, Filme romanesti. Tags: .

About Emil Calinescu

Blogger de profesie, cinefil de placere, Cinemil pe scurt. Mai multe despre mine gasiti pe pagina Cinemilii.

Be the first to leave a reply

RaspundE-MI-L

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.