Noul Papillon are marele merit de a readuce in prim-plan un film excelent!

INITIAL, atunci cand am hotarat sa scriu despre acest film, de fapt despre ACESTE filme, ambele iesite cu titlul de Papillon, am zis sa o fac dintr-o perspectiva diferita de cea in care am scris articolul despre Asistent de (Ne)Voie). Nu stau sa inventariez diferentele fundamentale dintre cele 2 cazuri, voi spune, insa, cat de diferite erau ele PENTRU MINE: pe de-o parte, am vazut de 2 ori chiar de 3 ori (nu mai tin minte) filmul Intouchables si mi-a placut enorm, pe de alta parte nu vazusem (si, spre rusinea mea, nici auzisem de el) filmul Papillon din 1973. Cat de mult am reusit este o alta discutie … Caci, oricat m-am straduit sa ignor productia din 73, de fiecare data cand constatam un defect evident al noii pelicule, ma duceam cu gandul la filmul original. Si imi dadeam seama de unde provine acest defect …

Optimist incurabil fiind, am decis, insa, sa imi transform dezvantajul, rusinea, intr-un atu. Voi scrie, deci, despre NOUL Papillon din perspectiva celui care l-a vazut INAINTEA celui vechi. Abia am terminat de vazut si pe cel vechi, drept urmare voi face si referiri la productia initiala. 

Inca o mentiune importanta: nu am citit cartile (aparute la noi in mai multe editii, ultima fiind cea a Editurii Orizonturi, putand gasi mult mai usor varianta in limba engleza), drept urmare voi judeca filmele doar din perspectiva a ceea ce-mi arata. Nu stiu nici cat de mult a fost inflorita realitatea, in carte si/sau in filme, dar deseori acest lucru este irelevant. Strict cinematografic, zic (documentarele sunt specie distincta, acolo e invers, conteaza intai cat de reale sunt informatiile prezentate).

Bun, acum sa trecem efectiv la film/e. Asadar, inca din start, din primele minute ale noului, mi-am dat seama ca am de-a face cu un fake. Noul Papillon incepe in Parisul interbelic, de fapt intr-o caricatura a lui, caci nu m-am simtit deloc, dar deloc teleportat in perioada aceea. Nimic nu semana nici cu Parisul, nici cu acea perioada. In mod efectiv, noul Papillon vrea sa ne arate, in cateva minute, pe repede inainte, cum si de ce a fost acuzat pe nedrept Henri Charrière. Nu stiu cat de relevanta era in poveste, dar pentru ideea de entertainment, probabil ca da, publicul o va aprecia. De fapt, senzatia generala este de film dat pe repede-inainte. Totul pare facut in graba, specific epocii in care traim (o epoca a vitezei, zic unii).

Abia apoi urmeaza partea importanta, incarcerea si trimiterea lui tocmai in Guyana Franceza. Caci, in perioada respectiva, detinutii francezi nu erau tinuti in Franta, ci erau trimisi in colonii. Nu exista ideea de reabilitare, de iertare. Pur si simplu Franta nu avea nevoie de asemenea oameni pe teritoriul lor. Da, acea Franta care acum da altora lectii de democratie!

Henri este poreclit Papillon datorita unui tatuaj cu un fluture pe care-l are pe piept (in filmul din 2019 nu ni se explica nimic, in cel din 73 avem o explicatie, una coerenta, logica).

Papillon se imprieteneste in inchisoare cu un falsificator, Louis Dega, in fapt un tocilar care nu pare nici pe departe pregatit pentru viata dura din inchisoare. Papillon, in fiecare secunda petrecuta in acea inchisoare, se gandeste cum sa evadeze. Desi este incarcerat, desi statul francez doreste sa-l dezumanizeze, sa-i distruga personalitatea, fara, insa, a-l omori in intelesul clasic al cuvantului, a-l executa, el continua sa ramana om. Continua sa GANDEASCA, continua sa respire LIBER.

Acolo, in inchisoare, Henri – Papillon nu-si propune sa supravietuiasca, nu-si propune sa calce pe cadavre, la propriu ori la figurat, ci-si propune sa TRAIASCA. Isi face planuri de evadare pentru a TRAI, niciun moment nu renunta la acest lucru.

Strict cinematografic, se vede (si se simte) de la o posta care-i originalul si care-i copia. Chiar si fara sa cunosti originalul, iti dai seama ca noul Papillon este o copie. Un fake. In fond, chiar daca nu ai butonat niciodata un Iphone, nu e chiar atat de greu sa te prinzi cand ai in fata o copie.

Si nu doar actorii sunt problema, chiar daca este evident faptul ca Steve McQueen si Dustin Hoffman sunt net superiori lui Rami Malek si mai ales lui Charlie Hunnam. Nu ca ultimii ar fi actori slabi, Rami Malek, de exemplu, a fost genial in rolul lui Freddie Mercury. Consider ca pentru acel rol merita toate premiile cinematografice existente. Dar in acest film, rolul sau este extrem de neclar creionat: personajul sau este lipsit de sens, nu pare a dori nimic, nu pare a face nimic, totul ii pica de undeva de sus in 80% din cazuri, nu e nici meritul si nici vina lui. Pare personajul cel mai ciuntit.

Este vorba, intai si intai, de atmosfera. In primul film, cel din 73, m-am simtit acolo, pe insula, in Guyana Franceza. Am empatizat MAXIM cu personajul. M-am pus in pielea lui. In minutele de introspectie, care in noua productie au fost mult reduse, ma gandeam la cum as reactiona eu. Eram mirat de cum un om poate rezista nu doar fizic, ci si psihic.

Iar scena finala, atunci cand reuseste sa evadeze DIN NOU, pentru ultima oara, a fost ca o eliberare pentru mine. Desi filmul actual a fost vazut la cinema, intr-o atmosfera mult mai propice vizionarii unui film, acolo nu am simtit nimic. Da, filmul mi-a aratat multe, m-a pus pe ganduri in multe privinte, dar totul pare sec. I-as zice ciorba reincalzita, dar de fapt nici macar incalzita nu e: o ciorba veche de 3 zile, rece, pe care o mananci doar de foame.

Acum, fara sa cunosc intregul context, trebuie sa va marturisesc ca am ramas uimit sa vad ca un astfel de film, Papillon din 1973, nu a castigat niciun premiu Oscar (ori alte distinctii cinematografice). Are o singura nominalizare pentru coloana sonora. Nu stiu ce alte filme au aparut in acel an, cu cine ar fi urmat sa se lupte, dar mi se pare cu certitudine un film care MERITA mult mai multa recunoastere. Probabil (si) din cauza acestei lipse de premii nu auzisem eu de el.

Recomand Papillon, oricare varianta puteti vedea. Recomand sa-l vedeti, sa va ganditi un pic la ideea de umanitate. Sa va ganditi la faptul ca toate acestea se petreceau in epoca noastra, nu in Evul Mediu ori in Antichitate. Incercati sa nu va ganditi doar la cazurile individuale, ci la intreaga imagine. Puteti lasa copacii, priviti padurea. Pe mine multe lucruri de acolo ma inspaimanta.

Acest al doilea Papillon mai are, totusi, o calitate: e mai digerabil. Pe langa cea de baza, ca-l readuce in prim-plan pe primul, o bijuterie de film destul de subevaluat/a de catre critici la vremea respectiva (dupa cum deja v-am spus). Ori poate in perioada aia se faceau filme atat de bune incat ACESTA chiar parea, pe bune, un film slab. Lucru care, vazand productiile actuale, ma ingrijoreaza mai mult decat credeti.

Noul Papillon a intrat in cinematografe din 18 ianuarie, fiind distribuit in Romania de Vertical Entertainment.

PS: Nu stiu exact care a fost faza cu data de lansare. El a inceput periplul prin festivaluri inca din 2017, insa in cinematografe a intrat la inceputul lui 2019. Premii nu cred ca va lua, caci dac-ar face-o s-ar produce o MARE nedreptate fata de filmul din 73. Ar fi stupid, absurd, oribil ca o copie sa primeasca recunoastere mai mare decat originalul. Ar fi impotriva oricarei norme etice intai si intai.

PS2: Unii-s de parere ca filmele exceptionale, capodoperele, nu ar trebui ecranizate. Desi chestiunea in cauza e de discutat, un lucru e cert: filmul Papillon din 1973 ESTE O CAPODOPERA!

PS3: Din noul Papillon a disparut o replica excelenta, una care caracteriza intregul sistem penitcenciar francez: Daca veti asculta, veti suferi mai putin decat meritati! Oare de ce o fi disparut aceasta replica in noul film? O fi fost incorecta politic?! O fi fost prea dura pentru noua generatie?

2 thoughts on “Noul Papillon are marele merit de a readuce in prim-plan un film excelent!”

RaspundE-MI-L

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.