Alcarras este un fel de documentar care nu este documentar. Este inspirat din viata familiei regizoarei Carla Simon, o catalana aflata abia la al doilea ei film de lungmetraj (tot la doilea film este si in calitate de scenarist).
Vedem povestea familiei Sole, unde de la mic la mare (cei mai mici avand cativa ani, in timp ce bunicul este cel mai varsta, avand 80 de ani) participa la RITUALUL culegerii piersicilor. Cu asta se ocupa de generatii intregi, cu asta ar vrea sa se ocupe si-n viitor.
Doar ca viitorul nu este deloc sigur, pentru ca aceasta urmeaza sa fie ULTIMA lor recolta. In locul pomilor si a fructelor atat de suculente si zemoase urmeaza sa fie montate niste panorui solare. Vine modernitatea peste ei, asa ca aceasta familie, traditiile ei, modul lor de viata, par de undeva din trecut.Continue reading Alcarras – Les Films de Cannes a Bucarest 2022
Incep direct si spun ca The Beasts (As bestas) este DE DEPARTE cel mai bun film vazut la festivalul Les Films de Cannes a Bucarest 2022. Am vazut filme bune, nu e nici macar unul care sa ma fi dezamagit (sunt unele bune si atat, care nu m-au dat pe spate, insa filme SLABE nu am vazut), insa The Beasts (As bestas) este pur si simplu PERFECT.
Cinematografic nu ai ce sa-i reprosezi: regie, interpretari, imagine, totul este la superlativ. Totul pare la locul lui, simti ca daca ai schimba ceva, orice, ai strica totul. Caci filmul este perfect atat ca intreg, cat si la fiecare aspect in parte.
Povestea suna cam asa: Vincent si Olga sunt doi francezi stabiliti de mai multi ani intr-un sat din Galicia spaniola. Aici se ocupa cu agricultura bio, fiind foarte pasionati de ceea ce fac.
Desi oricum nu erau bine vazuti in sat, fiind straini, oferta unei firme norvegiene de a instala centrale eoliene acolo a infierbantat mintile multor localnici. Vincent si Olga nu doar ca s-au opus, dar au mai reusit si sa convinga alte 2 gospodarii nu semneze. Drept urmare, cei 2 francezi au devenit dusmanii intregului sat.Continue reading The Beasts (As bestas) – Les Films de Cannes a Bucarest 2022
Fata necunoscuta (La fille inconnue) este un film belgian din 2016, care in cinematografele romanesti a rulat in anul 2017, fiind adus de Independenta Film.
Este unul dintre cele mai cunoscute filme ale regizorilor belgieni Jean-Pierre Dardenne si Luc Dardenne, regizori considerati „fratii preferati ai Festivalului de la Cannes”. Unii critici au considerat acest film ca fiind „diamantul brut al fratilor Dardenne” (revista Les Inrockuptibles).
Gata, cam atat cu ce zic altii si cu ce parere are critica de film. Pentru mine, ca profan, ca blogger de film, critica de film este mai putin relevanta. Pentru cititorii mei, nu neg, ea ar putea fi relevanta, importanta.
Pe scurt, personajul principal este doctora generalista Jenny Davin. La un moment dat, intr-o seara, cineva suna la cabinetul ei desi trecusera mai bine de 60 de minute de cand programul doctorei se terminase. Jenny nu doar ca nu raspunde, dar il si impiedica pe rezidentul ei sa raspunda. Afla ulterior ca persoana care a sunat la usa cabinetului ei, o tanara de culoare, a fost ucisa. Asa ca are mari mustrari de constiinta.
Mustrarile de constiinta se accentueaza atunci cand afla ca politia nu stie nici macar cum o cheama pe victima. Drept urmare, incepe o ancheta pe cont propriu, vrand sa faca o minima reparatie morala familiei indurerate. Ramane sa descoperiti singuri cine era victima, cum a fost omorata si cine este vinovat.
Personal, desi nu-s fan al criticii de film, desi gusturile mele difera radical de ale criticilor, de aceasta data sunt in total asentiment cu ei. Nu voi da argumente cinefile, explicatii savante, ci voi spune exact CUM am trait filmul si mai ales DE CE!
In primul rand, Jenny este exact tipul de doctor generalist (medic de familie, cum este cunoscut la noi) pe care-l apreciez, de care avem nevoie. In Romania sunt din ce in ce mai putini: oameni devotati, care pun suflet, care se deplaseaza si la domiciliul pacientului, care fac mai mult decat scrie in fisa postului.
In al doilea rand, Jenny este UN OM, cu trairile sale, cu defectele sale. Drept urmare, este un personaj CREDIBIL. Nu este super-erou, nu are super-puteri. Desi este un personaj REALIST, cu care POT EMPATIZA. De care ma pot atasa. Ceea ce am si facut.
Acum vine punctul de cotitura, elementul declansator care schimba totul. Si, surpriza, iarasi am empatizat cu ea: da, SI EU as fi facut la fel, caci si eu as fi avut pe constiinta moartea acelei tinere.
Am reusit totodata sa empatizez si cu familia victimei: da, nici familia mea nu s-ar simti bine, ca sa nu zic altfel, sa dispar pur si simplu si sa fiu ingropat fara sa se stie cine sunt. Am reusit, deci, sa ma transpun CU TOTUL in poveste: un personaj pe care il apreciez face CE TREBUIE intr-un moment cheie.
Nu in ultimul rand, privind povestea un pic mai detasat, mi s-a parut MIXUL PERFECT intre thriller (to be thrilled = a sta cu sufletul la gura, incantat ar zice unii, ma rog, ati inteles ideea) si drama psihologica. Personajul VREA SA AFLE ADEVARUL, insa nu-si neglijeaza COMPLET ocupatia sa de baza. Filmele acelea in care un om isi ia liber o saptamana, fie oficial, fie cu de la sine putere, pentru a cauta adevarul, mi se par necredibile. Aici doctora Jenny isi face in continuare treaba, consulta pacienti la cabinet ori se duce la ei la domiciliu, insa in timpul liber, in loc sa se distreze (nu ca ar avea cu cine!) ancheteaza crima.
Ma bucur ca am vazut Fata necunoscuta (La fille inconnue) la festivalul Les Films de Cannes a Bucarest 2022. Pelicula ma face sa caut si celelalte filme ale celor 2 frati regizori. Mi-au atras atentia, au intrat pe radarul meu, insa pentru a intelege un film ca acesta nu trebuie sa fi vazut si alte filme ale autorilor.
Filmul Fata necunoscuta (La fille inconnue) este indeajuns de clar, de limpede, de bine realizat, incat iti transmite ce are de transmis fara ajutoare. Merita sa-l vedeti, oriunde veti da de el!
ps: Va voi spune si o perspectiva usor misogina, masculina, asupra filmului Fata necunoscuta (La fille inconnue). Personajul principal, Jenny Davin, este acea tipa draguta, simpatica, saritoare, dar cu care nu ai vrea sa te cuplezi. Este tipul de gagica pe care o vrei doar ca amica. NU este urata, dar nici nu este FRUMOASA DE PICI PE JOS. Are un fel dragut de a se purta, se face placuta, dar nu este niciodata sexy, nici ca atitudine, nici ca nimic. Pare a fi fost tocilara clasei, adica o tipa nu tocmai populara, insa foarte sufletista. Cei care au vazut filmul imi vor da dreptate (mai ales daca-s de sex masculin), iar cei care NU au vazut filmul sunt rugati sa se uite cu atentie la personaj si sa-mi spuna ulterior daca am sau nu dreptate. Cititoarele de sex feminin mult prea sensibile sunt rugate sa ignore acest paragraf.
Armageddon time NU este, dupa cum ar putea sugera titlul, un film distopic, despre sfarsitul lumii. Adica, intr-un fel, este despre sfarsitul lumii, dar nu la modul distopic, nu in felul cu care suntem obisnuiti.
Armageddon time spune povestea unei familii de imigranti evrei ajunsi in SUA, care fac extrem de multe sacrificii pentru ca cei mai mici membri ai acesteia, Paul si Ted, sa reuseasca.
Actiunea se petrece candva in 1980, asa ca unele lucruri, care acum sunt la ordinea zilei, erau atunci doar la inceput, de pilda faptul ca elevii negri invatau laolalta cu cei albi in scolile publice.
Nostalgia ne spune povestea lui Felice, un napoletan care revine in orasul sau natal dupa 4 decenii de absenta. Motivul imediat al revenirii sale este mama sa grav bolnava. Insa chiar si dupa moartea acesteia Felice nu pleaca, amanandu-si succesiv plecarea. Ce anume il atragea, ce anume din trecut trebuia clarific, de ce anume plecase el cand avea 15 ani si cum se termina totul ramane sa descoperiti singuri.
Pentru ca am inceput direct, abrupt, cu subiectul, cu rezumatul, acum trebuie sa o iau mai usor. Sa vorbesc pe indelete despre ce anume am vazut in aproape 2 ore.
Spun din start ca nu am fost niciodata nici in Napoli, nici in Italia. Imi doresc, este urmatoarea tara de pe lista, stiu ca italienii ne sunt foarte asemanatori, stiu ca m-as simti ca acasa, dar ceva din mine m-a impiedicat pana acum sa merg.
Iar daca vorbim despre asemanari, italienii sunt asemanatori conationalilor mei, insa si mai asemanatori imi sunt napoletani, caci ei sunt considerati a fi „oltenii Italiei”. Napoli este considerat, fotbalistic si nu numai, Craiova Italiei. Nu doar partea geografica (oras din Sud), desi nici acest aspect nu poate fi negat.Continue reading Nostalgia – Les Films de Cannes a Bucarest 2022
Oameni de treaba era, pentru mine, unul dintre cele mai asteptate filme de la Les Films de Cannes a Bucarest 2022. Cel mai asteptat nu inseamna, evident, si cel mai bun.
Pana sa va spun concluzia, deznodamantul personal, trebuie sa va spun un lucru care m-a mirat, dar care, privind retrospectiv, pare a face perfect parte din peisaj. Asadar, editia din acest an a Les Films de Cannes a Bucarest 2022 se desfasoara in 3 cinematografe: Cinemateca Eforie, Cinema Muzeul Taranului Roman si Cinema Elvira Popescu. Am crezut ca repartizarea filmelor la un cinema sau altul are o oarecare logica. La Cinemateca Eforie m-as astepta sa vad filmele vechi (asa cum am vazut deja, tot ieri, Accattone, debutul in regie al lui Pasolini din 1961). Am fost, deci, mirat sa vad ca Oameni de treaba are o PROIECTIE UNICA fix in acest cinematograf.
Dupa ce am vazut filmul, pot spune ca alegerea nu a fost chiar gresita: filmul are aerul unui film vechi (vorbim de un sat „pierdut” din Moldova, judetul Botosani, un sat nu foarte avansat, ca sa zic asa), pare a fi cumva „uitat de Dumnezeu”. Nu-mi dau seama daca alegerea locatiei a fost intentionata ori a fost pur si simplu o intamplare fericita.
Povestea din Oameni de treaba este destul de complicat de rezumat: il avem pe Ilie, politistul satului, care traieste intr-o lume a lui, intr-o realitate proprie. Viata aparent simpla si lipsita de griji din lumea ideala construita de Ilie este tulburata de 2 evenimente, care vin cumva impreuna: venirea in sat a unui politist nou, tanar, de departe, cineva care vedea acest post ca pe un „challange”; si o crima care are loc in acest sat.Continue reading Oameni de treaba – Les Films de Cannes a Bucarest 2022
