Casa cu papusi

Casa cu papusi este un film care a rulat prima data la TIFF 2020, fiind un documentar despre … batranete si despre relatia dintre generatii.

Casa cu papusi este o incursiune intr-o lume speciala: vacanta anuala a unor doamne in varsta de peste 70 de ani. Nu va spun cine sunt, nu va spun povestile lor, nu va spun relatia lor de rudenie cu regizorul Tudor Platon, asta va trebui sa aflati singuri. Va spun doar ca Tudor Platon a semnat imaginea pentru mai multe filme de scurtmetraj si de lungmetraj, cele mai cunoscute fiind Scurtmetrajul de Oscar Cadoul de Craciun si lungmetrajul Sa nu ucizi. Un director de imagine foarte bun decide sa isi faca un documentar propriu, in care si apara. Deja suna altfel premisa acestui film, nu?

Casa cu papusi este filmat intr-un stil foarte sincer: protagonistelor li se cere sa fie naturale, fara sa li se spuna efectiv cand sunt filmate. Uneori chiar sunt mintite ca filmarea s-a oprit, desi ea continua. Oricum, nefiind actrite, ele nu s-ar fi putut preface, nu ar fi putut juca alt rol. Practic, tot greul cadea pe umerii regizorului, care trebuia sa selecteze cele mai bune scene si cadre, montajul fiind cheia acestui film.

Casa de papusi este un film necesar, care trebuie vazut de cat mai multi ani, de absolut toata familia, drept urmare nu voi intra in prea multe detalii. Va las pe voi sa le descoperiti pe protagoniste, sa le descoperiti povestile lor de viata. Eu va voi povesti o experienta personala care, cumva, m-a marcat, mi-a marcat modul de a vedea varstele.

Casa cu papusi

Asadar, cand eram in scoala aveam impresia ca ma voi intelege mai bine cu profesorii tineri si ca ma voi certa cu profesorii batrani. In mintea mea, nu as putea discuta niciodata de la egal la egal cu un profesor batran. In scoala generala mi se cam confirmasera stereotipurile, profesorii tineri, putini, erau printre preferatii mei, in timp cei aceia experimentati si foarte experimentati erau la coada clasamentului.

A venit liceul, cand conceptiile mele au fost zdruncinate. Tin minte cum in clasa a noua, la prima ora de dirigintie (ce memorie ciudata am: scriind acest articol MI-AM AMINTIT de chestia asta, pe care altfel n-o mai tineam minte, nu v-as fi putut-o spune in alt context), ne-au fost prezentati pe scurt cativa profesori. La vreo 2 dintre ei am intrebat: E tanara/a sau batran/a? Diriginta, mirata, m-a intrebat: Dar ce relevanta are? Eh, pentru mine avea. Pentru era fundamental daca un profesor e tanar sau batran. Varsta era, pentru mine, o bariera de netrecut.

Experienta ulterioara, atat din liceu, cat si din facultate, m-a invatat ca varsta este irelevanta. Un profesor bun cand este tanar ramane un profesor bun si ulterior, iar un profesor rau la batranete a fost rau si la tinerete. Rau, al dracu, exigent, incorect, oricare dintre aceste defecte le poate avea deopotriva unul tanar ori unul batran.

Despre oameni se spune ca-s asemanatori vinului: la batranete pot deveni fie sampanie, fie otet.

Experienta de mai sus a fost importanta in toate domeniile. Am inceput sa nu ma mai consider inferior unui om doar ca-s (mult) mai tanar decat el. Dimpotriva: am constatat ca multi oameni mai in varsta au ce invata de la mine. Iar eu, in multe privinte, le sunt egal. Iar ei sunt oameni descuiati, varsta nu este un impediment major pentru ca eu sa nu gasesc vreun subiect comun de discutie.

Fix din acest motiv trebuie sa mergeti sa vedeti Casa cu papusi. Eroinele principale, daca-mi este permis termenul, sunt niste persoane cu sufletul tanar, niste persoane cu care poti discuta, cu care ai subiecte comune de discutie. De altfel, in multe situatii am constatat ca am mai multe subiecte comune de discutie cu oameni mai in varsta decat cu altii de varsta mea. Nu e deloc ciudat, nu e deloc o rusine sa constati asta.

Casa cu papusi e un nou documentar care va rula in cinematografe. Asa cum ziceam la Romania Salbatica, mi-ar placea ca publicul roman sa dea o sansa si documentarelor. Pentru asta, trebuie sa se schimbe scopul cinefilului care merge la cinema, caci la documentare merg intai si intai pentru a invata ceva. Distractia si buna-dispozitia pot veni ca bonus.

Casa cu papusi a fost produs de Film Cartel si MicroFILM, MicroFILM fiind cei care-l si distribuie in tara noastra. Mergeti sa-l vedeti indiferent de varsta (psihologica si/sau biologica).

. Niciun comentariu la Casa cu papusi. Categories: 2020, 2021, Filme Documentare, Filme romanesti. Tags: , .

About Emil Calinescu

Blogger de profesie, cinefil de placere, Cinemil pe scurt. Mai multe despre mine gasiti pe pagina Cinemilii.

Be the first to leave a reply

RaspundE-MI-L

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.