Mia si Leul Alb – Mia and the White Lion

N-o sa va vina sa credeti, dar mi-au dat lacrimile la filmul Mia si Leul Alb (titlul sau original fiind Mia and the White Lion, deci se poate sa traduci si cuvant cu cuvant titlul). Cred ca de vina este Salsa the Cat, pisica de care tot am grija in ultima vreme.

Ea este Salsa, pisica fratelui meu, de care am grija cand e el plecat.

Despre lei oricum se spune ca sunt niste rude indepartate, mai fioroase, mai salbatice, ale pisicilor. Niste vanatori mai aprigi, mai puternici si mai putin domesticiti. Oricum, circula o gramada de legende pe internet despre pisici. Una dintre ele spune ca o pisica, daca sta mult timp in padure, devine salbatica. Sare la gatul omului si are tendinta chiar sa-l muste. Sa-l manance. I se ascut dintii. Devine cu adevarat un animal salbatic. Si cica se intampla asta mult mai usor decat alte animale domestice (cainele, dupa mult timp in salbaticie, cica ar fi mai usor de imblanzit, de re-domesticit). Totodata, o alta legenda spune ca tigrul, leul ori rasul, tot feline, rudele mai fioroase ale pisicii, nu s-ar ataca intre ei. Si nu ar ataca niciodata o eventuala pisica ratacita pe acolo.

Nu am vazut nicio confirmare oficiala, sunt doar legende. Si meme-uri, precum cel de mai sus.

Tot legende, care au ceva acoperire in realitate si anume cazuri izolate, exceptii, sunt si cele care spun ca tigrii si leii pot fi domesticiti daca-s crescuti de mici. Multi au fost raniti ori chiar omorati de aceste animale, un dresor de circ celebru a murit acum cativa ani mancat de tigrul sau.

In filmul Mia si Leul Alb – Mia and the White Lion vedem confirmat acest din urma mit: Mia are grija si creste pe leutul Charlie, leu care creste si tot creste, devenind prea mare pentru micuta camera a Miei. Tatal Miei avea o ferma in care crestea animale salbatice. Ferma avea dublu rol: pe de-o parte, dorea sa atraga turisti, pe de alta parte vindea animale diversilor cumparatori LEGALI.

Se pare ca multe astfel de ferme refuza sa se gandeasca unde ajung animalele vandute de ele, pur si simplu inchid ochii. Caci aceste animale ajung, de fapt, la vanatori, care le pun in tarcuri si le ucid cu sange rece.

Asta urma sa se intample in film si cu Charlie, care, insa, este scos de Mia din cusca. Planul acesteia, caci avem in a doua jumatate un adventure movie aproape clasic. Unul frumos, cu peisaje sud-africane (caci acolo se spune c-ar fi unul dintre raiurile vanatorilor din toata lumea), cu ceva suspans si cu un final foarte siropos (care, insa, mi-a placut, m-a facut sa tresar, sa empatizez maxim cu personajele).

Si aici intervine partea subiectiva a mea. Sunt o persoana subiectiva si cumva ciudata. Nu sunt complet impotriva ideii de vanatoare, este un sport nobil, pe care il inteleg. Nu l-am practica niciodata si nici nu am de gand sa-l practic, dar nu dau din start cu pietre in cineva care o face.

Totusi, nu ii voi intelege pe cei care pun animalele intr-un tarc si le impusca, avand placerea sadica de a le vedea sangerand si murind de aproape. Unde este farmecul vanatorii? Credeam ca farmecul este sa ai tinta buna, sa stai sa pandesti prada, sa stii ca daca ratezi animalul va fugi. Sa trimiti cainii dupa prada, sa te duci s-o iei inaintea altor animale de preda. Chestii cat de cat periculoase. Na, poate risti si sa te impuste cineva, intentionat sau nu.

Ideea ca multe dintre aceste ferme mint turistii, fie prin omisiune, ele nestiind si neinteresandu-se unde se duc animalele lor, fie facand cu buna-stiinta toate astea. Turistii viziteaza fermele, apreciaza iubitorii de animale care le cresc acolo, fiind socati sa afle ca ulterior aceste animale sunt vandute vanatorilor.

Filmul Mia si Leul Alb – Mia and the White Lion este un manifest impotriva vanatorii si exterminarii leilor din Africa (de la 150 de mii numarul lor a scazut acum la 20.000; nu mai stiu anii cu exactitate si in cat timp se presupune ca Africa ar putea ramane fara lei, dar cifrele sunt oricum alarmante). In alte circumstante, propaganda, de data asta directa, clara, deloc ascunsa, deloc subtila, m-ar fi deranjat. M-ar fi enervat. De data asta, insa, am apreciat-o. Poate si pentru ca a fost direct si nu ascunsa. Am simtit ca filmul n-a dorit in niciun moment sa ma minta, sa se dea altceva decat e. Propaganda feminista ori politica, intr-un sens sau altul, este deseori mascata, subtila, perversa ar zice unii. In acele cazuri, mult mai enervanta decat una asumata, clara.

Un singur lucru mai zic despre Mia si Leul Alb – Mia and the White Lion: are un trailer extrem de … sec, eu am avut impresia ca deja am vazut tot filmul. Lucru care s-a dovedit a fi fals, filmul fiind MULT peste acel trailer.

Mia si Leul Alb – Mia and the White Lion este, deci, un film surprinzator de bun. Un manifest impotriva vanatorii care mi-a placut. Care m-a prins. Un film bine jucat, bine regizat, cu un final frumos, desi destul de previzibil.