Dirijorul tacerilor

Dirijorul tacerilor ne spune povestea unui imobil, a unei case ridicate in perioada interbelica, a carei poveste se continua pana in prezentul zbuciumat plin de rechini imobiliari, avocati ticalosi si politicieni influenti.

In prezent, in acest imobil locuiesc 3 familii: un afacerist deloc cinstit impreuna cu sotia sa casnica si copilul lor; un alt cuplu format dintr-un arhitect si o psiholoaga si un al treilea cuplu de pensionari, el fiind fiul inginerului constructor care a ridicat imobilul.

Nu va zic fiecare ce rol are in poveste, nu va spun care este povestea imobilului si nici cum se termina totul, insa si daca v-as spune tot ar avea farmec sa vedeti acest film. Caci filmul este in sine o poezie, una extrem de melodioasa (muzica curge perfect) si extrem de estetica (superb din punct de vedere vizual), una pe care trebuie s-o savurezi, pe care nu ai voie s-o ratezi. Altfel spus, suspansul e doar un mic ingredient, un condiment, nicidecum cel principal, al acestui film.

Despre celelalte aspecte strict cinematografice ar mai fi multe de spus. Eu voi incerca sa va vorbesc despre 3 dintre ele, pe scurt.

Primul aspect, un alt punct forte al filmului Dirijorul tacerilor, este regia. Aici ies in evidenta trecerile de la o scena la alta, treceri care pe mine m-au surprins in mod placut, deci nu vreau sa va strict in vreun fel placerea. Am vrut sa semnalez aceste treceri pentru ca voi sa fiti atenti la ele. Unui spectator neinitiat ar putea sa-i scape acest detaliu.

Al doilea aspect, un alt punct forte al acestui film, este interpretarea exceptionala a lui Vlad Zamfirescu. Este un adevarat recital actoricesc, o lectie de actorie. Rolul pare a fi fost scris pentru el. Rolul este unul extrem de greu, dus la capat intr-un stil de mare actor. Felicitari sincere!

Al treilea aspect este unul negativ, singurul din punctul meu de vedere, si anume Adrian Titieni. As vrea sa spun ca este o interpretare slaba din partea acestuia, o zi proasta (ma rog, niste zile proaste), insa ma tem ca nu este deloc vorba despre asa ceva. Imi permit in randurile urmatoare sa scriu mai multe despre acest actor (chiar daca multe lucruri le-am mai spus cu alte ocazii).

Incep prin a spune ca Adrian Titieni sufera de pacatul supraexpunerii. Din 2017 pana in 2021 a jucat in nu mai putin de 27 de filme (2 nu s-au lansat inca, avem si cateva scurtmetraje, avem si un serial si avem si Romania Salbatica unde el este povestitorul). Sunt oricum PREA MULTE! Mult prea multe! Publicul este satul pana peste cap de Adrian Titieni.

Problema numarul 2, care vine in completarea celei de mai sus, este ca Adrian Titieni nu este deloc un actor maleabil, unul foarte complex. Este un actor excelent care, insa, poate interpreta putine roluri. Cel mai bun rol pe care i-l poti da este cel de sot si tata. Il interpreteaza foarte bine in Otto Barbarul, in Tata muta muntii, ca sa dau cele mai recente exemple, dar si in Bacalaureat ori Ilegitim, ca sa dau 2 exemple de filme ceva mai vechi. In toate aceste filme Adrian Titieni are roluri excelente pentru ca pur si simplu rolurile acestea I SE POTRIVESC.

In filmul Maria Regina Romaniei, in Bucuresti Non-Stop si mai ales in filmul Live Adrian Titieni pare un actor slab, mediocru. Motivul este acelasi in cele 3 filme: nu era un rol pentru el.

Evident ca pot sa mai gasesc exemple de filme in ambele sensuri, atat roluri bune, cat si roluri mai putin reusite.

Reajungand la filmul Dirijorul tacerilor, aici totul pare gresit la Adrian Titieni: barba sa imensa (care ce voia sa semnifice?), imbracamintea pe care o are, reactiile pe care le are pe parcursul filmului, totul pare gresit. Nu e clar care dintre cele 3 e o greseala mai mare: creionarea rolului, alegerea lui Adrian Titienin in acest rol si interpretarea lui Adrian Titieni. Toate 3 par deopotriva gresite.

Vazand in paralel cele 2 roluri si interpretari, Adrian Titieni si Vlad Zamfirescu, unul pare mult mai bun, celalalt pare mult mai slab. Cum se spune in multe comedii de duzina: o fata draguta iese alaturi de urate ca sa para realmente frumoasa.

Tot legat de interpretari, mi-au placut toate interpretarile feminine din acest film. Fiecare prezenta feminina, reprezentand o anume categorie de varsta, a fost interpretata asa cum trebuie, de la cea mai tanara pana la cea mai in varsta dintre ele. Totul pare perfect asezat in peisaj.

In final vreau sa revin la personajul principal, la acel imobil. V-ati gandit vreodata cum ar suna povestea imobilului in care traiti? Daca locuiti la bloc, imaginati-va macar povestea apartamentului in care locuiti. Sa imbinati povestea vietii voastre cu povestea celui care a locuit inainte. Si a celui de dinainte. Si tot asa. Nu-i asa ca multe cladiri au vazut atatea si atatea si ca marele nostru regret ar trebui sa fie faptul ca ele nu pot vorbi?

Apropo de cladirile care vad fara sa poata vorbi, sa fiti foarte atenti la inceputul filmului. Este o trecere exlusiv vizuala in revista a perioadelor de timp traite de aceasta cladire. O idee regizorala excelenta. Poza de mai sus ar trebui sa fie edificatoare.

Vazand o regie atat de buna, nu pot sa nu ma intreb de ce Ovidiu Georgescu a facut atat de putine filme pana acum? Inaintea acestuia, cel mai recent film era Ultimul Zburator (din 2014). Prea putin pentru un regizor atat de bun si de creativ.

Mergeti sa vedeti Dirijorul tacerilor, un film excelent din (aproape) toate punctele de vedere. Ca bonus, mai tin doar sa mentionez ca povestea este bazata pe fapte reale.

Dirijorul tacerilor intra in cinematografe din 8 octombrie 2021, fiind distribuit in Romania de Vertical Entertainment. Eu l-am vazut in avanpremiera la Cine-Max Veranda.