Secretul Insulei Pin-Up – The Secret of Pin-Up Island este o combinatie de film psihologic, SF, drama si mistery ce a putut fi vazut prima oara in Romania asta vara, la TIFF 2024. Din pacate, eu am ratat proiectia de atunci, intre timp a mai rulat si la Dracula, festival la care n-am fost, asa ca l-am vazut abia la final de noiembrie, in Bucuresti.
Secretul Insulei Pin-Up – The Secret of Pin-Up Island ne vorbeste despre o psihoterapie revolutionara contra depresiei (in film se aplica doar femeilor, filmul are doar personaje feminine, insa nimic nu ma impiedica sa ma gandesc ca ar putea fi la fel de bine aplicata si barbatilor): subiectul era hipnotizat, in mintea sa intrand un fel de inteligenta artificiala, una care genereaza un program personalizat in functie de propriile particularitati psihologice. Practic, subiectul trebuia sa rezolve niste task-uri, era ca si cum s-ar fi jucat, atmosfera de gaming este omniprezenta, are de rezolvat niste niveluri.
Subiectul din acest film este Alesia, personaj interpretat excelent de actrita Rina Gri. Pentru cine n-o cunoaste pe Rina Gri, este o actrita de origine rusa care a plecat in 2022 din Rusia in Romania din cauza razboiului pornit de tara sa natala in Ucraina. Acum locuieste la Bucuresti.Continue reading Secretul Insulei Pin-Up – The Secret of Pin-Up Island – TIFF 2024
Spun din start: Megalopolis este tipul de film pe care merita sa-l vezi de mai multe ori. Eu l-am vazut pana acum de 2 ori, dar recunosc ca l-as mai vedea. In cazul meu, am actionat in felul urmator: pana sa-l vad prima oara n-am citit nimic despre el, am vrut sa ma surprinda; singurul lucru pe care-l aflasem este ca la film a lucrat si conationalul nostru, Mihai Malaimare jr (aflasem acest lucru din interviul pe care mi l-a dat tatal sau); apoi am vazut filmul in cadrul festivalului Les Films de Cannes a Bucarest 2024; dupa prima vizionare, m-am apucat sa citesc la greu recenzii; apoi, am mers sa-l revad, desi acel RE pare un pic fortat, caci mi s-a parut ca am vazut efectiv alt film.
Sunt aproape convins ca la a treia vizionare as vedea un al treilea film. Nu vreau sa-l vad atat de repede, vreau sa mai astept un pic. Il voi vedea cand va aparea pe vreun stream. Vreau sa traiesc si experienta aceea lenta, de a-l vedea acasa si a-l intrerupe in momentele cheie, pentru a incerca sa ma gandesc mai bine, sa diger ceea ce am vazut.
Despre ce este acest Megalopolis? Si ce anume il face un film atat de important, de relevant?
Sa povestesc intai. Avem un oras numit New Rome, ca si cum Imperiul Roman nu a murit, ci a dainuit pana-n zilele noastre. Ma rog, proiectul Uniunii Europene este un Imperiu Roman al secolelor XX si XXI, deci Noua Roma exista intr-o forma sau alta. Aici New Rome era undeva peste Ocean, in America atat de discutata in aceste zile.Continue reading Megalopolis – Les Films de Cannes a Bucarest 2024
Spun din start: dupa ce am vazut filmul, Anora pare o alegere stranie din partea juratilor de la Cannes. Anora pare orice, mai putin un film elitist, de festival. In plus, contine rusi, pe care-i vedem foarte umani, atipic pentru cum ii creioneaza presa occidentala, frantuzeasca si americana, in acest moment.
Anora este o dansatoare de striptease din Brooklyn. O prostituata pentru cei care nu se feresc de cuvinte grele. Care prostituata reuseste sa agate un baiat de bani gata. Baiatul de bani gata, un copil imatur care are de toate, este rus. Este baiat de mafioti rusi, un pustan obisnuit sa aiba de toate fara nici cel mai mic efort.
Anora, Ani, stie limba rusa, are ceva origini rusesti, din aceste motive este chemata la masa unor tineri rusi. Acolo reuseste sa-l cucereasca pe tanarul rus Vanya, despre care nu stia mare lucru. Acesta il invita la el si dupa cateva partide extrem de reusite de sex, el o cere de nevasta. Problemele apar atunci cand familia lui Vanya afla de mariajul sau, asa ca vin val-vartej in SUA pentru a-l anula. Ce se intampla de aici inainte va las pe voi sa ghiciti si ulterior sa descoperiti mergand in sala de cinema sa vedeti Anora.Continue reading Anora – Les Films de Cannes a Bucarest 2024
Gustul cireselor – Taste of Cherry este un film din 1997 care pare greu de inteles, greu de „citit”, greu de privit in 2024.
Gustul cireselor – Taste of Cherry ne spune povestea domnului Badii, un om care vrea sa se sinucida. Nu aflam de ce vrea sa faca asta, nu aflam nici daca si-a dus la indeplinire planul. Tot ce aflam este ca el se afla intr-o continua cautare. Oficial, el cauta un om care sa-i puna in aplicare planul: fie sa-l ingroape, daca sinuciderea reuseste, fie sa-l salveze, sa-l scoata de acolo, daca sinuciderea de gres. Pe plan metafizic, domnul Badii se cauta pe el insusi. Cauta un sens pentru existenta sa.
Ideea de baza a filmului este ca nu conteaza de unde pleci, nu conteaza unde ajungi, ci esential este drumul pe care-l parcurgi. Fix pe acesta il vom vedea, vom descoperi cateva personaje, nu va spun cine sunt, cu ce se ocupa, insa intrebarea la care veti afla un raspuns vazand acest film este in ce masura Domnul Badii schimba aceste personaje ori aceste personaje il schimba pe el.Continue reading Gustul cireselor – Taste of Cherry – Les Films de Cannes a Bucarest 2024
The Shrouds este un film nebunesc, de-a dreptul bolnav, extrem de ingenios construit, cu un scenariu care cu adevarat m-a dat pe spate. Desi ar fi trebuit sa spun ca cel mai bun film vazut la festivalul Les Films de Cannes a Bucarest 2024 a fost Megalopolis, acest The Shrouds l-a intrecut.
Pe scurt, avem un bogatan pe nume Karsh (interpretat de Vincent Cassel) care ajunge vaduv. Omul isi iubise enorm sotia, asa ca inventeaza un sistem extrem de ingenios: mormantul inteligent de la GraveTech. Cimitirul in care existau aceste morminte era unul pentru toate religiile, acolo fiind inmormantati deopotriva evrei, atei si crestini.
Ce avea special acest mormant? Pai fiecare cadavru avea in el o camera (sau mai multe), astfel incat tu puteai sa vezi in fiecare moment cadavrul. Cum faceai asta? Aveai o aplicatie pe telefon, aplicatie care se conecta la un singur mormant, cel pe care il detineai.
Diamant brut este un film extrem de actual despre o influencerita de pe TikTok si Instagram, un film care ar trebui sa ne puna pe ganduri, ar trebui sa constientizam ca ACEASTA este lumea in care traim.
Liane are 19 ani si locuieste intr-o localitate micuta din Sudul Frantei. Ea este influencer pe retelele sociale. De acolo este gasita de organizatoarea unui mare reality show numit „Insula Miracolelor” (o precizare extrem de necesara: peste tot pe internet vad Insula Miracolelor, insa in film, pe subtitrare, scria „Insula Iubirii”). Acest reality show urmeaza sa-i schimbe viata, asa ca mizeaza totul pe faptul ca va fi cu adevarat aleasa, ca trece de casting. Dar oare chiar se va intampla acest lucru? As putea sa va dezvalui finalul, as putea sa spun daca trece sau nu castingul, chestie pe care o aflam abia la sfarsit, insa va spun sincer ca este IRELEVANT. Chiar cred ca filmul se putea termina INAINTE de aflarea rezultatului, caci acesta nu este nicidecum cheia. Nu pentru asta veti urmari filmul, nu este un film unde suspansul sa fie la cote inalte.
Noi vedem pe tot parcursul filmului transformarile pe care Liane le sufera, transformari ireversibile, transformari care incep din momentul in care ea a fost INVITATA la casting. Din acel moment, ea se comporta ca si cum ar fi fost deja admisa, ea se legitimeaza prin asta, ceea ce pe retelele sociale este AUR CURAT.Continue reading Diamant brut – Les Films de Cannes a Bucarest 2024
Saptamana Mare este o adaptare libera a nuvelei O faclie de Paste, scrise de Ion Luca Caragiale in anul 1889. Regizorul si scenaristul Andrei Cohn face 2 lucruri, pe care le putem considera deopotriva calitati ori defecte ale peliculei: schimba finalul (detaliu care schimba RADICAL morala povestii, intregul personaj) si transforma povestea intr-una usor atemporala (intelegem ca actiunea se petrece „undeva demult”, fara sa ni se spuna exact CAND).
Personajul principal este Leiba, un hangiu (carciumar) dintr-un sat uitat de lume. El se cearta cu servitorul sau, Gheorghe, cearta dintre ei petrecandu-se fix in Saptamana Mare. Relatia dintre familia evreului si restul satului era oricum tensionata, cearta sa cu Gheorghe (care aici ajunge „Gheorghita”) parand a fi „picatura care a umplut paharul”.
Limonov: Balada lui Eddie este filmul vazut DUPA marele Megalopolis (despre care voi scrie ulterior), in a doua zi a festivalului Les Films de Cannes a Bucarest 2024. El a rulat si la TIFF 2024, dar acolo nici macar nu-l detectasem. Probabil a fost in acelasi timp cu un film mult asteptat, asa ca nici macar nu m-am mai uitat despre ce-i vorba. In marea selectie a TIFF, filmul a fost exact cum era poetul Limonov in marele New York: o picatura intr-un ocean.
Trei kilometri pana la capatul lumii este o poveste despre inapoiere, despre lipsa de curaj, despre coruptie, despre „intelegeri” si despre homofobie (care cumva surprinzator pentru mine este abia la final). Da, homofobia este in categoria „si altele”, ea poate fi inlocuita cu orice altceva.
Adi este un adolescent de 17 ani din localitatea Sfantu Gheorghe din Tulcea. Familia lui face eforturi sa-l tina la liceu la Tulcea, insa vacantele si le petrecea acasa. Urma sa dea la Academia Navala din Constanta, dar nu e clar cand (anul acesta? la anul?). Venind in sat intr-una dintre aceste vacante, este „surprins” sarutandu-se cu un turist („unul de la Bucuresti”), asa ca este „pedepsit”, primind o „severa corectie fizica”. Cuvintele imi apartin, insa mi se pare ca exprima cel mai bine opiniile satenilor.
Tot ce vedem in film este reactia comunitatii vizavi de acest subiect. Adi nu mai conteaza, el intra intr-un con de umbra, intr-un plan secund. Ce vrea el, ce crede el, ce simte el devin lucruri irelevante. Continue reading Trei kilometri pana la capatul lumii – TIFF 2024
Anul nou care n-a fost este cel mai bun film romanesc din acest an (2024), cat ca realizare, cat si ca mod de concepere. El include scurtmetrajul de succes Cadoul de Craciun, scurtmetraj nominalizat la Oscar in 2019. Va explic in continuare cum sta treaba.
Probabil va mai amintiti povestea din cadoul de Craciun: un copil scrie o scrisoare lui Mos Gerila. In scrisoare cere ceva pentru el, ceva pentru mama lui si ceva pentru tatal lui: pentru el o locomotiva; pentru mama lui o geanta; iar dorinta pentru tatal lui este „sa moara Nea Nicu”, ca asa a auzit el ca-si doreste tatal sau. Ce face tatal lui, ce scandal in familie rezulta si cum se termina totul ramane sa descoperiti. Poate ati facut-o deja vazand scurtmetrajul ori daca nu o veti face vazand aceasta noua productie, Anul nou care n-a fost.
Acest film de lung metraj, Anul nou care n-a fost, are mai multe fire narative, mai multe povesti care se desfasoara in acelasi timp si care se intrepatrund intr-un mod armonios. Povestea de mai sus este unul dintre aceste fire narative, insa nu este cel principal. Celelalte fire narative sunt: 2 tineri vor sa plece din tara, sa evadeze, drept urmare vorbesc cu o persoana de nadejde (rol interpretat excelent de Vasile Muraru), al treilea prieten de-al lor fiind turnator la securitate; mama securistului locuia intr-o casa care urma sa se darame, asa ca ea este obligata sa se mute la bloc, intr-un apartament unde nu se simte nicicum acasa; cel mai important, firul narativ principal, este cel legat de filmarea programului de Revelion (pe atunci se zicea „anul nou”), program care trebuia sa contina si un moment omagial pentru tovarasu’. Problema aparuta era una „grava”: una dintre actritele care aparea in acel program tocmai fugise din tara, asa ca programul trebuia refacut, caci s-ar fi facut de ras sa o prezinte pe fugara recitand ode tovarasului. Continue reading Anul nou care n-a fost – BIFF 2024
Unde merg elefantii incepe (aparent) haotic. Parca ar fi mintea unui scriitor (scenarist), care se uita in jur, in orasul in care traieste, incercand sa gaseasca ceva interesant pentru viitoarea sa poveste (carte sau film). Sa gaseasca o persoana interesanta intr-un ocean de banalitati. Povestea actorului-scenarist (Marcel) pierdut in acest ocean de banalitati parea o poveste la fel de interesanta ca oricare alta.
Actorul-scenarist ne aduce in lumea Magdei si a fiicei ei, Leni. Aceasta din urma este o copila bolnava de cancer (sau de leucemie, nu stim aproape nimic despre asta, stim doar ca e ceva grav si ca ea este poreclita de colegii de scoala „chelioasa”; ma rog, leucemia este tot o forma de cancer), care incearca sa isi coloreze viata extrem de cenusie. Mama ei este ziua chelnerita si seara prostituata, trebuind sa munceasca pe branci pentru a plati tratamentele fiicei.
Relatiile dintre cei 3 sunt dubioase, atipice, insa va las pe voi sa le descoperiti. Sa descoperiti ce este intre Marcel si Magda, dar si intre Marcel si Leni. Va las pe voi sa descoperiti modul in care regizorii (sunt 2 in acest caz, Catalin Rotaru si Gabi Virgina Sarga, cei 2 semnand si scenariul acestui film) ne arata Bucurestiul, cat de colorat si in acelasi timp trist ne este el prezentat. De altfel, aceeasi senzatie o are spectatorul pe tot parcursul filmului: ii vine sa rada si sa planga in acelasi timp; este socat si nu prea de ceea ce vede; vrea sa se bucure, dar in acelasi timp are motive la fel de multe sa se intristeze. O ambivalenta care caracterizeaza pe deplin acest film.Continue reading Unde merg elefantii – TIFF 2024 & BIFF 2024
Ext. Masina. Noapte este din categoria „movies about movies”, adica o nisa care se adreseaza cu precadere celor din industria filmului si celor pasionati de ceea ce este in spatele conceperii unui film.
Ext. Masina. Noapte este format din 3 scene distincte, 3 parti, toate combinand mai multe genuri si stiluri. Regizorul a numit filmul „o poveste despre cum (NU) se face un film”, „un making-of cu aer de cronica absurd/postmoderna”. Ce reprezinta cele 3 scene? Pai simplu: o scena dintr-un thriller, dar si 2 scene despre cum se ajunge pana acolo. Cum se negociaza cu o diva, ce discuta 4 actori intr-o masina, in timp ce merg spre „locul faptei”. Sau asta pare la prima vedere. La o a doua vedere … Lasati, veti descoperi singuri. 🙂
Despre acest film as avea multe de zis, insa totodata simt ca parca n-ar trebui sa spun nimic. Este scurt, in multe momente aproape te adoarme si la final iesi din sala de cinema cu marea nedumerire: de ce am vazut acest film? Care-i scopul lui?Continue reading Ext. Masina. Noapte – TIFF 2024
Morometii 3 este SINGURUL film vazut in aer liber la acest TIFF 2024. Nu spun ca imi displace senzatia, insa in cazul majoritatii filmelor vazute acolo am simtit nevoia sa le revad si-ntr-o sala normala de cinema. Aici senzatia a fost accentuata de faptul ca filmul nu era gata: probleme de imagine si de sunet pe care un ochi neavizat nu le observa. Personal nu le-am cautat, insa cateva mi-au sarit in ochi. E drept, unele probleme pot fi cauzate de locatie, cu siguranta ACELASI FILM, vazut intr-o sala de cinema, s-ar fi vazut si s-ar fi auzit altfel. Sunt convins ca dupa ce-l voi revedea la toamna intr-o sala de cinema, eventual de mall, mi se va parea ca am vazut alt film. Chiar daca, sa ne intelegem, Morometii 3 este tot alb-negru, ca si precedesoarele.
Morometii 3 este despre conceperea romanului omonim. Asta a spus producatorul Tudor Giurgiu inainte de proiectie, asta va spun si eu. Ceea ce este complet adevarat. E drept, unii au considerat acest anunt drept spoiler, ar fi vrut sa descopere singuri acest lucru. Nu-i condamn, chiar daca discutia despre spoilere este ampla. N-o fac aici.
Niculae Moromete este un tanar tovaras scriitor, cu sau fara ghilimele, autor al volumului de nuvele Intalnirea din pamanturi (1948) si al romanului de debut Desfasurarea (1952), ambele foarte apreciate de catre organele de partid. Niculae era vazut un scriitor de viitor. Continue reading Morometii 3 – TIFF 2024
Dogman este filmul care a deschis editia din acest an a TIFF, insa el in aceeasi zi a intrat si in circuitul normal al cinematografelor. Eu l-am vazut in chiar ultima zi de TIFF, luni 24 iunie 2024, deci pentru mine a inchis festivalul, nu l-a deschis. De vazut l-am vazut intr-o sala normala de cinema, la Florin Piersic, nu in Piata Unirii. Nu-mi dau seama daca s-ar fi vazut mai bine in aer liber sau nu. Poate ca da, din unele motive.
Ideea este ca Dogman este filmul care imi va ramane in minte de la acest TIFF 2024. Voi asocia festivalul cu filmul, ceea ce nu va fi deloc rau. Dar deloc. Caci vorbim despre un film exceptional,
Dogman ne spune povestea lui Douglas, un tanar cu o copilarie traumatizanta. El a trait intr-o familie abuziva, cu un tata care-si castiga existenta din luptele cu caini. Pentru ca acei caini sa fie agresivi in ziua luptei, ei erau intentionat infometati de proprietarul lor, insa micutul Douglas ii hranea pe ascuns. Este dat in gat de fratele lui, asa ca tatal il arunca in cusca patrupedelor, spunandu-i ca este caine si nu om.Continue reading Dogman – TIFF 2024
Fara aer abordeaza aproximativ aceeasi tema ca si filmul AMAL, si acesta din urma fiind vazut la TIFF 2024.
Cazul prezentat aici, in filmul Fara aer, provine din Romania, chiar daca productia este una maghiara.
Ana este profesoara de literatura (maghiara; in realitate era de limba romana). Este iubita de studenti pentru metodele ei inventive. La un moment dat, pentru a intelege mai bine poezia lui Arthur Rimbaud, Ana le da elevilor sa vada un film. In acest film, Total Eclipse, este aratata relatia poetului Rimbaud cu Paul Verlaine.
Un parinte isi prinde elevul uitandu-se la acest film si o reclama pe Ana. Aceasta este ulterior acuzata de comportament inadecvat pentru propaganda homosexuala. Ramane sa descoperiti singuri cum se termina totul si cine este impotriva profesoarei. Si mai ales, va recomand sa urmariti cu atentie reactiile elevului al carui parinte a pricinuit intregul scandal.Continue reading Fara aer – TIFF 2024
Puncte de suspensie ne spune povestea unui pseudonim literar. Fara sa va dezvalui cine cum facea, va spun doar personajele implicate: un scriitor care se retragea intr-o casa izolata ca sa scrie, care in viata reala, cea neascunsa, era profesor de scriere creativa,, un prieten de-al sau, proprietarul casei, agenta literara a scriitorului, intamplator fosta sa sotie, si o fosta cursanta de-a profesorului. Ce fac toti astia si ce afla intr-un final opinia publica ramane sa descperiti singuri.
Puncte de suspensie mi-a readus in minte discutia despre pseudonimele literare. Discutiile de genul ma lasa rece pe mine, eu prefer sa ma bucur de carti, oricine le-ar fi scris pe acestea. Nu mi-am schimbat niciodata parerea despre vreo carte dupa ce am aflat cine a scris-o. Nici macar daca scriitorul era de fapt scriitoare.
Ce se intampla in spatele scenei ma lasa rece. E drept, uneori se observa diferente radicale intre un roman si altul, motiv pentru care unii cititori mai scrupulosi ajung la concluzia ca pseudonimul este de fapt pentru mai multi autori. Scriu mai multi sub aceeasi umbrela.Continue reading Puncte de suspensie – TIFF 2024
Amal este un film care m-a enervat. M-a scos din sarite, m-a facut sa ies plin de nervi din sala de cinema. E drept, filmul este excelent, de la exceptional in sus, insa situatia in sine ma scoate din sarite.
Pe scurt de tot, Amal este o profesoara de literatura care vrea sa-i educe pe copii sa-si puna intrebari, vrea sa le dezvolte spiritul critic. Si vrea sa-i faca toleranti. Scandalul incepe cand una dintre eleve, Monia, este acuzata ca ar fi lesbiana. Problema era dubla: nu doar ca era o lesbiana in clasa, dar mai era vorba si de o lesbiana de origine musulmana.
Amal ii ia apararea adolescentei, considera ca n-a gresit cu nimic, insa elevii de origine musulmana nu pot accepta acest lucru. Sunt radicalizati atat de familiile din care provin, dar si de profesorul de religie. Nu va spun ce pateste Monia, nu spun cum se termina totul, va trebui sa descoperiti singuri.
Cazul profesorului de religie insa mi se pare cel mai revoltator. Ca sa intelegeti, va spun asa: profesorul de religie nu este ales de scoala, ci de un centru sau institut de studii islamice belgiene. Scoala nu poate nici sa-l dea afara. Iar la orele de religie nu poate intra oricine, trebuie sa ceri voie si intri cu aprobare.Continue reading Amal – TIFF 2024
Vampir umanist cauta sinucigas este PRIMUL film care mi-a atras atentia din programul TIFF 2024. Pana sa va vorbesc efectiv despre film, trebuie sa contextualizez un pic mai mult.
Primul lucru pe care trebuie sa-l spun este unul de la un prieten care le are cu arta. El m-a invatat urmatorul lucru: daca este o expozitie de arta mai micuta, primul lucru pe care trebuie sa-l faci este sa parcurgi rapid intreaga expozitie. Unul sau doua tablouri (ori sculpturi) iti vor atrage atentia. Cele care-s diferite. Cele care au ceva ce-ti sare in ochi. Vei parcurge apoi lent expozitia si vei afla DE CE ti-au sarit in ochi acele tablouri. Vei constata ca dupa 1-2-3 zile, poate o saptamana, doar pe acelea le vei fi tinut minte.
In cazul meu, expozitia cinematografica TIFF 2024 a venit cu o tona de filme, insa mie mi-a atras atentia TITLUL acesta: Vampir umanist cauta sinucigas. Probabil peste o luna acesta va fi printre putinele filme pe care-l voi mai fi tinut minte de la acest festival.
Planul 75 este un film care m-a deprimat. M-a speriat de-a dreptul. Nu sunt batran, mai am niste ani pana la acea varsta, dar ce am vazut m-a socat realmente.
In Japonia dintr-un viitor deloc indepartat, imbatranirea populatiei a ajuns o problema atat de mare incat statul a fost nevoit sa intervina. Radical. Brutal. Absurd chiar. A aparut Planul 75, adica un plan prin care persoanele de peste 75 de ani erau incurajate sa fie eutanasiate asistat.
Discursul cu care erau batranii incurajati sa se sinucida, sa fie ucisi de stat, nu diferea foarte mult de discursul din pandemie: faci ceva util pentru societate, noi cu totii iti vom multumi si alte aberatii de genul. E drept, nu se vorbeste nimic despre pandemie, insa numai cine vrea nu vede asemanarile. Am ramas realmente socat de ce am vazut.Continue reading Planul 75 – TIFF 2024
Rapirea (Stolen) imi ridica mingea la fileu in ceea ce priveste filmele indiene si relatia publicului autohton cu ele. Pe scurt de tot, multi considera filmele indiene ca fiind manele cinematografice, drept urmare le trateaza ca atare. Pe scurt: le discrimineaza.
Rapirea (Stolen), pentru cine va fi indeajuns de descuiat la minte sa-i dea o sansa, nu este un film indian tipic, cliseic. Intai si intai, NU se canta, asa ca in afara limbii vorbite, care duce cu gandul la filmele indiene vechi, nu exista alte motive de asociere cu … manelele. Cinematografice sau nu.
Avem povestea a doi frati, Gautam si Raman, care se afla in locul nepotrivit la momentul nepotrivit. Gautam isi astepta in gara fratele pentru a merge la o nunta extravaganta. Din pacate pentru ei, nimeresc fix cand unei tinere mamici ii este furat copilul. Din aceasta cauza, ei trec printr-o gramada de peripetii, sunt acuzati de furt de copii, de crima, sunt batuti, sunt urmariti de diverse bande de „vigilanti”, care i-au acuzat ca le fura copiii, finalul insa nu vi-l voi dezvalui, urmand a-l descoperi singuri.Continue reading Rapirea (Stolen) – TIFF 2024
