A brighter tomorrow este un film in film, povestire in rama era termenul pe care l-am invatat in scoala la limba si literatura romana. Din pacate sau din fericire, povestirea secundara mi se pare mai interesanta, mai relevanta, decat prima. Imediat va explic.
Asadar, avem povestea lui Giovanni, un regizor italian faimos candva, care acum are mari problema de adaptare in noua lume. El lucreaza la noul sau film, unul politic, insa in jurul sau totul se destrama: coproducatorul sau este in pragul falimentului, casnicia sa este aproape de final, iar schimbarile din industria cinematografica nu-l incanta deloc. Cum se va descurca el si cum se termina totul?
Acum, sa va explic ce spuneam in primul paragraf: filmul la care Giovanni lucra era despre impactul pe care Invazia URSS din Ungaria (din 1956) l-a avut asupra Partidului Comunist Italian. Pe scurt de tot: in timpul invaziei, o trupa de circ din Ungaria era in vizita in Italia. Venind dintr-o tara comunista, a fost primita de o filiala a partidului comunist. Venisera pe o filiera comunista. Insa comunistii italieni trebuiau sa ia o decizie foarte importanta: sa fie solidari cu poporul maghiar sau sa fie de acord cu invazia sovietica? Ce ar fi trebuit sa faca niste comunisti, cu care comunisti „sa tina”?Continue reading A brighter tomorrow (Il sol dell’avvenire) – Les Films de Cannes a Bucarest 2023
Monster este o bijuterie japoneza pe care am putut s-o vad datorita festivalului Les Films de Cannes a Bucarest 2023. Este construit fabulos, neliniar, si are un deznodamant socant.
Monster ne spunea povestea lui Minato, un copil crescut de o mama singura, care are probleme la scoala. Mama sa afla ca Minato are probleme la scoala si initial da vina pe un profesor de-al sau. Merge la scoala pentru a primi explicatii, insa din pacate scoala pare surda si oarba. Povestea se deruleaza prin ochii mamei, ai copilului si ai profesorului, insa intr-un final adevarul iese la iveala.Continue reading Monster – Les Films de Cannes a Bucarest 2023
Horia este filmul de debut al regizoarei Ana Maria Comanescu. Este un road-movie care-l are in rolul principal pe Horia, un proaspat absolvent de bacalaureat care planuieste sa mearga din satul sau izolat din Baragan (nu este clar care-i acela, banuiesc ca undeva pe langa Braila) tocmai la Cluj, pentru a-si intalni iubita.
Horia este un pusti care inca nu a implinit 18 ani, urmeaza sa-i implineasca peste cateva zile. Insa tatal sau ii da cadoul in avans: o motocicleta Mobra reconditionata. Una la care tatal sau a lucrat zile intregi. Horia nu este foarte incantat de cadou, dar este constient ca tatal sau nu-si permitea altceva. Ulterior, isi da seama ca acel cadou, atat de naspa cum i se pare la prima vedere, este sansa lui de evadare. Este SINGURA sansa a lui pentru a scapa de acolo. Si singura sansa pentru a-si revedea iubita.
Drumul sau initiatic este plin de obstacole, insa toate piedicile care i se pun il intaresc, il maturizeaza. Are probleme inclusiv cu politia, caci la plecare el nu avea 18 ani. Ceea ce inseamna si ca nu avea carnet de conducere.
Pe drum el o intalneste pe Stela, o pustoaica foarte obraznica si tupeista, care voia la randul ei sa evadeze. Cum decurge prima lor intalnire, cum se reintalnesc ei si cat de apropiati ajung cei 2 ramane sa descoperiti singuri. Tot singuri veti descoperi cum evolueaza relatia la distanta a lui Horia si, mai ales, cum se termina totul.
Un termen cheie, ca sa ma exprim astfel, al acestui film este BACUL! Pe de-o parte, Horia a trecut bacul adica bacalaureatul, a trecut hopul educational care-i permite sa evolueze, sa mearga mai departe. Pe de alta parte, el este nevoi sa treaca Dunarea cu bacul, de la Braila la Galati (din acest motiv v-am spus ca satul sau era undeva pe langa Braila, nu ni se spune cu exactitate localizarea sa). Deci bacul este din nou un hop pe care Horia trebuie sa-l treaca. Acest al doilea hop ii pune ceva probleme. Nu vi le dezvalui, va trebui sa le descoperiti singuri.
Acum ar trebui sa va vorbesc despre motociclete, insa din pacate nu sunt deloc in masura sa fac acest lucru. Nu am condus niciodata una, nu am fost nici macar pasager si nici nu-mi doresc sa fac asta vreodata. Pur si simplu imi este teama, sunt o persoana mult prea comoda ca sa merg pe asa ceva. Pasionatii de motociclete, in special din acelea old-school, vor fi incantati de acest film.
Liviu Cheloiu, un actor pe care l-am vazut des in spectacole de teatru, joaca rolul tatalui lui Horia si este un mare pasionat de motoare. Pentru el a fost o placere sa evolueze in acest film. Rolul i se potriveste, se vedea chiar si prin ecran placerea de pe fata lui.
De asemenea, facand scoala in Bucuresti (chiar daca cei 7 ani de acasa au fost petrecuti ACASA la Slatina!), nu am fost pus in situatia de a-mi dori sa EVADEZ din orasul ori satul mic in care ma aflu. Chiar daca inteleg dorinta acelor tineri de a pleca, de a evada, de a evolua, nu am trait direct, deci nu pot vorbi decat din auzite. Si pot intelege, pot empatiza, asa cum empatizez cu o persoana bolnava: empatizez, inteleg suferinta si ma bucur ca nu am trecut prin asa ceva.
Insa cei care au trecut ori care INCA se afla in aceasta situatie vor empatiza mult mai mult cu Horia.
Cele 2 categorii descrise indirect mai sus sunt publicul tinta PRINCIPAL al filmului Horia. Mie mi-a placut, strict cinematografic nu am ce sa-i reprosez, insa din motivele enumerate mai sus nu fac parte din publicul tinta PRINCIPAL. Nu inseamna ca un bucurestean get-beget, care se plimba doar in vehicule cu 4 roti, nu se poate bucura de un film bun. Eu am putut, m-am bucurat de el, l-am savurat, dar cumva exterior. Detasat de subiect si de personaje.
Mergeti sa vedeti Horia, sigur n-o sa va dezamageasca. De plictisit nici atat. Mie mi-a placut, ceea ce cred se va petrece si-n cazul vostru.
Horia a fost vazut la Cinemateca Eforie, intr-o proiectie din cadrul festivalului Les films de Cannes a Bucarest 2023. In cinematografe va intra candva in primavara lui 2024.
ps: Asa cum personajul Horia are parte de un drum initiatic, de un drum al maturizarii, acelasi lucru il pot afirma si despre regizoarea Ana Maria Comanescu: pentru ea, filmul Horia este un film initiatic, al maturizarii ei ca regizoare. Un drum care o va cali si o va face mai buna si mai matura. Ii doresc mult succes in continuare.
Le Ravissement este un film care m-a pus pe ganduri, m-a dat peste cap, mai mult decat m-as fi asteptat. Mai mult decat as fi crezut.
Pe scurt, Le Ravissement este despre singuratate. O singuratate de care unul ca mine se bucura zi de zi, eu o numesc libertate, dar de care altii sufera.
Lydia este moasa (asistenta medicala pentru nasteri) la un spital. Acolo va naste si cea mai buna prietena a ei, Salome. Lydia este singura, iar singuratatea aceasta o apasa. La fel de o apasa si fericirea celor din jurul ei, fericire la care ea lua parte, la care punea umarul. Fiecare nastere reusita era o fericire, la care ea lua parte, dar de care nu se bucura.Continue reading Le Ravissement – Les films de Cannes a Bucarest 2023
MMXX este cel mai nou film al lui Cristi Puiu, un film mult asteptat datorita controversei pe care acesta o promite (ori p promitea) ca o va suscita. Pentru cine nu s-a prins deja, MMXX este scrierea in cifre romane a anului 2020.
MMXX este ori ar fi trebuit sa fie filmul facut de Cristi Puiu despre pandemie. Eseul sau filosofic despre pandemie. Opinia sa controversata despre pandemie.
De obicei Cristi Puiu impresioneaza prin experimentul pe care-l face. Este, probabil alaturi de Radu Jude, regizorul care experimenteaza cel mai mult (desi, la Q&A-ul de la finalul proiectiei din cadrul Les films de Cannes a Bucarest 2023, un spectator il acuza fix de contrariu). Insa la ultimele 2 filme, Sieranevada si Malmkrog, a impresionat prin atentia la detalii. In cazul ultimului film fiecare gest a fost minutios gandit, nimic nu a fost lasat la voia intamplarii.
MMXX impresioneaza, cu sau fara ghilimele, fix prin contrariu: pare, la prima vedere, cel mai superficial film facut de Cristi Puiu in ultimii ani. Fix pe asta voiam sa-mi bazez articolul, exact asta gandeam la finalul proiectiei.
Discutia de dupa, Q&A-ul deja pomenit mai sus, m-a facut sa-mi schimb oarecum perceptia. Am inteles ca cele 4 scurtmetraje au rezultat in urma unui workshop organizat de ActorieDeFilm, compania detinuta de Bucur, Papadopol si Boguta. Deci, cumva, filmul ar trebui sa fie cumva iertat. In limbaj juridic s-ar chema „circumstante atenuante”.
Iar daca va mirati de ce 4 scurtmetraje sunt prezentate drept lungmetraj, va spun imediat cum sta treaba.
In primul lungmetraj, avem o sedinta de terapie in cabinetul Oanei. La un moment dat, sedinta este intrerupta de venirea intempestiva a fratelui acesteia, Mihai. Discutia este foarte amuzanta, insa in acelasi timp extrem de neserioasa. Superficiala aproape. Exact ce ziceam mai sus despre cum NU erau filmele lui Cristi Puiu.
In a doua poveste, personajul marginal al primei povesti devine aproape principal. In apartamentul Oanei ii vedem alaturi de ea pe sotul ei, Septimiu, si pe Mihai. Aici pandemia este principalul subiect de discutie: Septimiu este speriat de pandemie, Mihai nu crede in ea, iar Oana este cumva intre. Insa un telefon de la un prieten o ingrijoreaza peste masura: sotia acestuia, Sabina, insarcinata in 8 luni si jumatate, a fost dusa de urgenta la spital. Pe langa faptul ca avea o sarcina atat de avansata, ea mai era si pozitiva de COVID, asa ca internarea avea si niscaiva probleme juridice. Va las pe voi sa le descoperiti.
In a treia poveste, il vedem pe Septimiu ascultand o poveste veche si stranie spusa de un coleg de-al sau. Totul pare provizoriu, discutia este buna doar ca sa treaca timpul, caci cei 2 medici sunt de garda, ei fiind acolo, in acea incapere, doar ca sa-si traga sufletul. Nu e clar in care perioada din 2020 ne aflam aici, caci daca este sa ne luam dupa relatarile presei, medicii erau supra-solicitati. Ce vedem in acest micut filmulet este ceva diferit. Sa nu zic altfel.
Povestea numarul 4 este interesanta, insa la prima vedere pare complet scoasa din context. Avem 2 politisti, interpretati de Dragos Bucur si Dorian Boguta, care trebuie sa ancheteze sinuciderea unui coleg de-al lor. Audierea unui martor fix la inmormantare, audiere condusa de Dragos Bucur, este o scena care ar fi putut sa fie memorabila daca ar fi fost luata in serios. Povestea este extrem de interesanta, captivanta, insa senzatia generala pe care o aveam era ca asist la o farsa, nicidecum la ceva pe bune. Partea si mai interesanta este ca ultimul film pare a fi complet scos din context, pare a nu avea absolut nicio legatura cu primele 3. Ori poate legaturile sunt prea subtile, invizibile pentru un spectator obisnuit, chiar daca experimentat, ca mine.
Acum ar trebui sa judec regia acestui film, un film de autor. Ar trebui sa-l critic sau sa-l laud pentru modul in care judeca pandemia. Ar trebui sa enumar referintele, directe ori indirecte, la filmele anterioare ale sale (autocitarea este pentru unii nociva, o dovada de narcisism accentuat; mie mi-au placut referintele, dintre care cele mai importante sunt replica „Aveti un incarcator de Nokia”, replica ce pare a veni dintr-o alta epoca, la propriu, si scena de inceput a filmului 4, cu Dragos Bucur conducand o masina ce merge pe o sosea ce aminteste mult cu filmul de debut al lui Puiu, Marfa si banii.
Eu nu voi face asta, ii las pe altii s-o faca, insa imi permit sa fac o observatie: filmele 1 si 4 ar putea ori chiar ar trebui sa fie dezvoltate, sa devina lungmetraje de sine-statatoare. Acea terapeuta, asa caricaturizata cum este ea, ar trebui dezvoltata, mie mi-a atras atentia. Iar pacienta, de-un narcisism feroce, merita mai mult. Mult mai mult. In cazul filmului 4, cazul relatat de acea martora este atat de complex si de dur incat s-ar putea face chiar si un serial pe seama lui. Lucru care pe mine nu m-ar deranja.
Filmul 2 ar putea fi inclus in primul film, insa luat ca atare consider ca a spus ce avea de spus. Acela este, dupa mine, scurtmetraj prin excelenta: nu ar trebui sa fie nici mai scurt, nici mai lung, a transmis ce avea de transmis, este surprinzator de dinamic pentru un film de interior (ar putea lesne fi transformat intr-un spectacol de teatru) si are atmosfera potrivita pentru perioada pandemiei. Este si perfect echilibrat (2 personaje aflate in extremele atitudinii fata de pandemie si un al treilea personaj, Oana, care oscileaza intre cele 2 extreme, care pare a nu crede in nimic si care pare a-si dori sa dea dreptate tuturor, fara sa supere pe nimeni).
Filmul, aparent cel mai slab, este pentru mine un film suport, unul care creioneaza in felul sau un personaj altfel mult prea tacut: Septimiu. Ca s-o iau altfel, daca excluzi oricare dintre filmele 1 2 sau 4 iti dai seama ca ai rupt lantul, ca ai pierdut multe; daca excluzi filmul 3 ai impresia ca nu ai pierdut mare lucru. Pare a fi un fel de pauza publicitara.
Interesant este ca doar ULTIMUL dintre filme este exclusiv gandit si realizat de Cristi Puiu. Restul sunt construite impreuna cu studentii (cursantii) de la ActorieDeFilm. Ceea ce ar trebui sa scuze aparenta inconsistenta a filmului: este ca si cum o camasa ar fi construita de 4 persoane diferite, unul o maneca, altul alta maneca, altul camasa propriu zisa si un altul gulerul. Faptul ca cele 4 sunt diferite ar trebui sa fie marele atu al peliculei.
Acum, ar trebui sa spun, precum au spus altii, ca filmul este dezamagitor, ca este tezist, ca abunda in autocitari si alte asemenea. Va las la final niste link-uri, desi va avertizez ca limbajul criticilor este unul mult prea elitist pentru un spectator normal. Nu spun nimic din toate astea.
Spun doar ca eu ma asteptam la mai mult in ceea ce priveste opiniile ferme ale regizorului vizavi de pandemie. Altfel spus, MMXX mi se pare un film mult prea cuminte. Mult prea putin transant. Cristi Puiu este mult mai vehement in interviuri decat este pe marele ecran.
Legat de inconsistenta lui, de superficialitatea sa, MMXX este de fapt un film facut mult prea repede. Daca va uitati la distanta temporala dintre filmele lui Puiu, va veti da seama ca am dreptate. Este ca si cum ai grabi un pictor genial. Sau, de fapt, ca si cum un pictor genial si-ar propune sa picteze intr-o luna ceea ce pana atunci pictase intr-un an. Graba strica treaba. Sau, in lumea in care traim, un film aproape brut, neslefuit, pare pentru unii mai interesant si mai atractiv decat unul lucrat minutios.
MMXX intra in circuitul normal al cinematografelor din 10 noiembrie, fiind distribuit in Romania de Iadasarecasa.
The Old Oak este o carciuma, de fapt un pub britanic autentic. Unul in care mi-as dori si eu candva sa merg sa beau o bere. Pur si simplu sa merg si sa savurez o bere in stilul binecunoscut britanic.
The Old Oak este ultimul pub deschis si ultimul loc public unde oamenii pot veni sa discute. Sa vorbeasca liber vrute si nevrute, sa spuna ce au pe suflet.
The Old Oak este detinuta si condusa de TJ Ballantyne, care tine cu dintii de afacerea mostenita din familie. Din pacate, lucrurile merg prost in toata comunitatea: candva prospera datorita mineritului, acum aceasta comunitate se afla intr-un continu declin. Pubul nu o duce nici el foarte bine, insa eforturile uriase ale lui TJ inca il mentin. Continue reading The Old Oak – Les films de Cannes a Bucarest 2023
Captura mi s-a parut prima data documentar. Chiar aveam impresia ca acele imagini sunt reale, needitate, nimic regizat.
Filmul Captura este despre protestele de la inceputul anului 2012, acele proteste indreptate impotriva lui Traian Basescu, proteste de sprijin in favoarea lui Raed Arafat. Pe vremea aceea, Raed Arafat era idolul, era curajosul care a avut tupeul sa-l infrunte pe dictatorul Basescu. Care Raed Arafat, spre deosebire de Basescu, a facut ceva concret, a construit de la 0 serviciul numit SMURD.
Filmul Captura nu este politic, in intelesul comun al cuvantului. Adica nu este in favoarea ori in defavoarea vreunui partid. Este un film despre abuzul de putere, despre modul in care jandarmii s-au comportat la acel protest.
Probabil stiti celebrele vorbe „bagati site-ul de cultura la duba”. Eh, cam de aici a pornit ideea filmului.
Personajul principal este Sami, un francez cu origini romanesti care se nimereste sa fie in Bucuresti in timpul acestor proteste. El avea o camera de filmat pe care o folosea tot timpul, filma aproape totul, inclusiv discutiile conjugale cu prietena lui. O filma pe aceasta chiar si cand ea era dezbracata.
Iese Sami pe strada, sa (se) documenteze, si este luat de jandarmi si bagat la duba. Vedem apoi tot drumul, ce se petrece in duba, dar si cum este tratat francezul la sectia de politie.
Les Meutes este o coproductie Maroc, Franta, Belgia, Arabia Saudita si Qatar care se desfasoara in capitala primei tari, Casablanca.
Hassan si fiul sau, Issam, traiesc de pe o zi pe alta din micile servicii pe care le fac mafiei locale. La un moment dat, Hassan primeste misiunea de a rapi un om. El nu stie cine este acel om, ce a facut el, de ce trebuie rapit. Stie doar ca trebuie s-o faca. Pentru ca nu are pe altcineva, il ia pe fiul sau de ajutor. Din pacate, lucrurile merg prost, persoana rapita murind in portbagajul dubei care nici macar nu era a lor. Drept urmare, cei 2 au acum o mare problema: trebuie sa scape de cadavru. Pentru asta, tot la mafioti ori la oamenii lor trebuie sa apeleze.
Crimele din Osage County: Bani insangerati – Killers of the Flower Moon este cel mai nou film al regizorului Martin Scorsese. Dupa mine, cel mai asteptat film al toamnei, atat datorita numelui regizorului, cat si datorita distributiei, unde Leonardo DiCaprio si Robert de Niro erau „capete de afis”.
Povestea filmului Crimele din Osage County: Bani insangerati – Killers of the Flower Moon este cumva simpla, pare ca ati mai vazut-o de zeci de ori. In Osage County locuitorii au ajuns printre cei mai bogati din lume dupa descoperirea puturilor de petrol. Locuitorii erau amerindieni, nativi americani ca sa ma exprim corect, acestia devenind tinte vii, la propriu si la figurat, pentru albii din toata America. Drept urmare, albii au inceput sa vina acolo si sa ia pamanturile si averile nativilor in mod aproape legal: se casatoreau cu femei de-ale locului, asteptau sa moara si mosteneau tot terenul. Acel „asteptau sa moara” poate fi citit si un pic altfel.Continue reading Crimele din Osage County: Bani insangerati – Killers of the Flower Moon
Despre filmul 21 de rubini as putea vorbi in multe feluri, din multe perspective. El a reusit sa ma surprinda in 3 moduri, a reusit sa ma pacaleasca, in sensul bun. La final mi s-a schimbat complet perspectiva cat ai pocni din degete.
O mentiune importanta: nu citisem nimic despre acest film, nu stiam nimic despre el. Pur si simplu auzisem de ceva controversa, auzisem ca trebuie sa-l vad si auzisem ca se vede la festivalul Les films de Cannes a Bucarest 2023. Era de ajuns pentru mine.
Pana sa va spun modul in care m-a surprins, modurile mai precis, trebuie sa va spun pe scurt despre ce-i vorba. Avem 2 planuri narative, unul se petrece in 1999, anul eclipsei si anul vizitei Papei Ioan Paul al Doilea in Romania, si undeva in prezent, in timpul pandemiei. Nu e clar daca e 2021 sau 2022, se vorbeste ceva despre vaccinare, deci putem exclude 2020. Candva in 2021 sau 2022, cand inca se purtau mastile.
In trecut vedem o familie de oameni simpli dintr-un oras de provincie. Fata lor era deja studenta la drept, in timp ce baiatul cel mic voia neaparat la seminarul teologic. In acel loc se intra greu, cu spaga. Si nici macar spaga nu-ti garanta locul.
In prezent vedem o procuroare, despre care aflam ulterior este ca este fata acelei familii, cea care era deja studenta la drept, procuroare ce momentan lucreaza la DNA, dar se pregateste sa devina Procurorul General al Romaniei. Vedem relatiile ei cu reprezentanti ai guvernului Romaniei, dar si cu trimisi din SUA sau Italia (nu e clar daca doamna din Italia este comisar european sau nu; dar asemanarea la asta ma gandeam).
Eh, si acum urmeaza surprizele:
Filmul 21 de rubini NU este despre Laura Codruta Kovesi!
Tot filmul, retineti, TOT filmul m-am gandit la Kovesi. Povestea personajului din film insa nu se potrivea deloc. Sau, ca sa spun altfel, se potrivea maximum 10%. Insa pentru ca tot filmul m-am gandit la Kovesi, avand capul plin de comparatii cu aceasta, am omis esentialul. Am privit filmul din perspectiva gresita, am omis partea importanta. Care este exact punctul urmator.
Filmul 21 de rubini este regizat de catre UN PREOT!
Da, ati citit bine: Ciprian Mega este preot, acesta fiind al treilea film al sau. Chiar daca unii vorbesc despre trilogie, filmele sunt independente intre ele, nu vorbim despre o continuare. Deci il puteti vedea linistiti.
Ideea este alta: imediat dupa ce am aflat ca omul este PREOT (atentie: nu este FOST preot, ci preot care slujeste si acum; este preot ORTODOX si slujeste in Oradea!), am incercat sa derulez inapoi filmul si sa-l privesc cu o lupa teologica. Privit astfel, TOTUL avea sens.
A compara personajul principal cu Kovesi este o ISPITA. Probabil intentionata, dar este irelevant acest lucru.
Este de fapt o oglinda a societatii actuale, personajele sunt fictive, chiar daca ceea ce ne este aratat e adevarat: coruptia din societate, coruptia din Biserica Ortodoxa Romana, problemele familiale ale procurorilor care le afecteaza munca, interventiile „oaspetilor” straini in viata noastra politica. As putea sa mai enumar si alte lucruri, dar ma opresc aici. Pe restul le descoperiti singuri.
Insa bomba adevarata este punctul urmator.
In filmul 21 de rubini joaca Mickey Rourke si Anthony Delon!
De primul sigur ati auzit, nu mai are nevoie de nicio prezentare, iar al doilea va suna cunoscut. Da, ati ghicit: este FIUL celebrului Alain Delon!
Ca sa intelegeti diferentele dintre ce credeam ca am vazut si ce am realizat ca am vazut, lucrurile pe scurt au fost fix asa: in loc sa vad un film necunoscut, facut cu buget mic, de catre un regizor din Oradea, film in care personajul principal a fost inspirat de Kovesi, am vazut de fapt un film de fictiune regizat de un preot in care joaca Mickey Rourke si baiatul lui Alain Delon! Diferentele sunt colosale, credeti-ma!
As mai adauga, un condiment care schimba doar aspectul, nu si gustul: filmul a fost vazut la Cinemateca Eforie (o sala veche, clasica, antica), intr-o proiectie care a facut parte din festivalul Les films de Cannes a Bucarest 2023. Ultimele detalii fac parte din platingul spectaculos. Nu schimba gustul felului de mancare consumat.
Mergeti deci sa vedeti 21 de rubini. Filmul este cu adevarat surpriza acestei toamne. Sunt multe filme romanesti, multe dintre ele o sa va placa, unele s-ar putea sa va dezamageasca, insa NICI MACAR UNUL dintre ele nu o sa va SURPRINDA precum 21 de rubini. Credeti-ma pe cuvant! Pe cuvant de cinefil. Pardon, de CINEMIL!
21 de rubini este produs si distribuit de Eirina Film, urmand a intra in circuitul normal al cinematografelor din 3 noiembrie 2023. Va avea si cateva proiectii speciale in prezenta echipei, pe care vi le recomand cu caldura!
ps: In 21 de rubini, pe langa cei 2 mari actori straini, mai joaca si foarte multi mari actori romani (in afara Corinei Moise, in rolul principal, al procuroarei): Dorel Visan, Carmen Tanase, Dana Rogoz, Razvan Vasilescu, Manuela Harabor, Magda Catone, Adrian Vancica, Mihai Gruia Sandu, Lucian Ifrim, Nicodim Ungureanu. Si nu i-am enumerat PE TOTI!
