Imi plac filmele romanesti si le tintesc la festivaluri. Mai bune, insa, decat lungmetrajele romanesti sunt scurtmetrajele romanesti.
La TIFF 2016 nu puteam, bineinteles, sa ratez scurtmetrajele romanesti. N-aveam cum. Va spun acum topul meu personal. Cele care mi-au placut cel mai mult. Mentionez ca au fost in total 16 scurtmetraje, proietate in 3 reprize (calupuri). Nu stiu ce soarta vor avea, ce se va intampla cu ele, dar unele sper sa ajunga cat de cat vizibile. Asta-i alta discutie.
UPDATE: Filmul este asumat drept INSPIRAT de Caragiale, nu este adaptare. Unii prefera termenul ADAPTARE LIBERA. Si inca o precizare: opera lui Caragiale are numele Doua loTuri, in timp ce filmul (de fapt filmele, si cel de acum, si cel din anii 50) se numesc Doua loZuri. Am facut aceste precizari dupa ce o actrita mi-a semnalat faptul ca s-ar putea intelege gresit articolul meu 🙂
Am studiat in liceu Nuvela Doua Loturi. De atunci mi-a placut subiectul. Noi, romanii, suntem foarte dornici de castiguri la loto. Bruste, mari si fara o munca temeinica in spate. Invidiem oamenii care castiga la loto, nu pe cei care muncesc 20 de ore pe zi. Apropo, prin generala si prin liceu jucam mult la bingo. La loto mai putin. Va dati seama ca atunci cand am citit nuvela m-am gandit ce as fi facut daca as fi fost eu in aceasta situatie. Da, din nou mi-am pus problema: cum ar fi daca actiunea operei in cauza s-ar petrecere in zilele noastre? Cum ar arata personajele? Lefter Popescu, personajul principal, ce ar? Tot functionar? Sau poate corporatist care lucreaza in Pipera si care-si pune pe facebook, lunea, poze din poptamas ca aceea este cea mai naspa zi a saptamanii?
Cand am auzit ca se face un film cu numele Doua Lozuri, am tresarit. Uite, in sfarsit cineva pune problema unui castig ratat la Loto. Ca-i loto, ca-s pariuri, ca-i altceva, n-are importanta. La teatru vazusem spectacolul 6/49, insa aceea era o adaptare a unei piese scrise de un maghiar. Nu ca ar fi asta o problema, dar noi avem pe Caragiale care abia asteapta sa fie pus in valoare. Eh, uite, ca a fost pus.Continue reading Doua lozuri – Caragiale in ziua de azi – TIFF 2016
Eu am zis de atatea ori: Morometii e bun, dar si mai bun ar fi daca Morometii ar fi transportat in anii 2000. Ori macar in 90.
Baltagul este un roman genial. Cum v-ati imagina-o pe Vitoria Lipan in 2016? Cum l-ar cauta ea pe Nechifor?
Toate panzele sus e un roman genial de aventuri. Cum mai sunt navigatorii astazi? Ce mai cauta ei, ce probleme mai intampina, cum mai decurge o expeditie?
A doua proiectie mondiala, dupa cea de la Cannes, a fost la TIFF. Proiectie unica la Casa de cultura a Studentilor, sala full, urale la final. Asta e pe scurt. Pentru ca nu vreau sa-i fac o analiza si vreau doar sa dau niste repere (probabil il voi vedea iar, ceea ce va mira cu siguranta). Asadar, cinci idei, nu mai multe, despre Sieranevada:Continue reading Cinci idei despre Sieranevada – TIFF 2016
Am ignorat la ultimele articole schema mea clasica. Pur si simplu am considerat ca nu se preteaza. Filmele de festival mi se par mult diferite, nu pot fi analizate precum un film comercial.
In acest caz, insa, filmul este construit intr-un mod comercial, insa in sensul bun. E drept, pentru a evita orice fel de spoiler, NU voi face rezumatul filmului. Voi spune doar ca sunt 3 povesti diferite, care se petrec in acelasi timp, in acelasi loc. Ele se intretaie extrem de putin, indeajuns de mult incat un eveniment dintr-un sa le influenteze pe celelalte 2.Continue reading Trei povesti din Mumbai – TIFF 2016
Am spus deseori ca nu ma pot atasat decat de personaje asemanatoare mie. Pot empatiza cu chestii care gasesc ceva-n mine. Cand caut un film, il caut in functie de tema. De exemplu, nu-mi plac filmele de razboi. Cumva, plec de la premisa ca nu voi prinde niciun razboi, asa ca un film REAL despre ororile razboiului ma lasa rece. Constientizam ca nu e ok, ca logic n-ar trebui sa fiu asa, dar efectiv nu puteam varsa nicio lacrima.
Din acest motiv, intrebarea pe care mi-o pun si eu, pe care v-o puneti si voi si la care inca nu am raspuns este ce am cautat la un film cu prostituate. Curve din alea profesioniste, nu stiu cat de legale, dar nici c-ar conta, curve de meserie, curve cu meseria mostenita. Continue reading Usa deschisa – TIFF 2016
Clubul Sinucigasilor + Cina lui Noriko – TIFF 2016
Prequel vazut imediat dupa prima parte
In general, prequel-ul ori sequel-ul unui film apare la o distanta de cel putin 1 an de primul. Dupa 1 an tu poate ai uitat anumite aspecte, asta daca nu e vorba de un film pe care l-ai vazut de zece ori.
Un farmec aparte il au, insa, vizionarile consecutive ale seriilor. Eu aseara am vazut 2 filme asiatice la rand: Clubul Sinucigasilor si Cina lui Noriko. De el, pe scurt: genial si aproape bun. Hai sa vedem ce si cum.Continue reading Clubul Sinucigasilor + Cina lui Noriko – TIFF 2016
Urasc biserica, urasc ideea de religie. Urasc ideea de apartenenta la un grup din oficiu.
Cati dintre voi nu va regasiti in frazele de mai sus? Cati dintre voi nu sunteti revoltati pe actiunile bisericii (ca-i ortodoxa ori catolica n-are importanta)? Eh, revolta voastra s-ar putea vreodata transforma in ceva mai mult?
Un nene, Tamayo, a vrut sa renunte la botezul sau crestin. Acesta-i numele personajului din film, dar actorul principal, co-scenarist, a vrut sa faca treaba asta in viata reala. Continue reading Ereticul – TIFF 2016
Unii cinefili, porecliti Cinefilii internetului, aplica de ceva timp metoda sfertului de ora: descarca un film (viteza le permite sa-l descarce repede) rapid si il judeca dupa primele 15 minute. Dupa acest magic sfert de ora, fie se uita mai departe la film, fie il opresc.
Forumurile, site-urile si blogurile au ajuns pline de indemnuri de genul: primele 20 de minute sunt boring, dupa ce treceti peste ele filmul e bun. De ce e importanta precizarea? Simplu: multi nu ajung acolo.
Eu am aplicat, involuntar, metoda sfertului de ora la TIFF 2016. Sa va zic pe larg cum a fost. Printre locatiile TIFF 2016 sunt si 2 sali din Iulius Mall: sala 3 si sala 4. Partea naspa cu salile astea este ca sunt una langa alta. E acelasi culoar de intrare, faci stanga sau faci dreapta.Continue reading Virginii Paranormali – TIFF 2016
Cel mai nou film care urma sa ruleze la Serile Filmului Romanesc era 03.ByPass. Din ce intelesesem eu, urma sa fie un fel de Moartea Domnului Lazarescu in 2016. Citisem sinopsisul, mi se parea mult diferit, insa, cumva, actiunea se petrece tot in jurul decesului unui pacient.
Distributia se anunta buna, insa actiunea, cumva, nu ma incanta atat de mult. Curiozitatea m-a impins, insa, sa merg sa-l vad. Continue reading 03.ByPass
Festivalurile de film au rolul nu doar de a dezvalui niste filme noi, altfel necunoscute publicului larg, ci si rolul de a readuce in memoria cinefililor filme clasice.
Despre Serile Filmului Romanesc v-am mai zis cate ceva. Imi place ideea de a amesteca filme noi, pe unele le-am vazut, pe altele le-am ratat, cu filmele clasice, pe care unii nu le-au vazut ori au facut-o, dar vor sa le vada intr-o sala de cinema. Indiferent care-i calitatea peliculei, filmul vazut la cinema este ALTCEVA.
Legat de filmul Asfalt Tang zic un singur lucru cert: este inca de actualitate. Si acum pleaca fete cu autocare in Occident, insotite de impresari dubiosi si de parteneri straini asijderea. Povestea de dragoste, vointa de fier a personajului, toata acea zbatere, o putem avea lejer si in contextul anului 2016. Poate nu mai sunt valutisti la orice colt de strada, dar inca tot romanul se viseaza patron, inca occidentul este un el dorado si inca niste smecheri profita de pe urma unor fraieri.
Cinematografic, este la nivelul anului 1995: sunet care lasa de dorit, desi cu o muzica interesanta; o calitate a imaginii dezamagitoare chiar si pentru acele vremuri (comparativ cu filmele occidentale din acea perioada, cinematografia romaneasca statea foarte prost), insa ca regie, ca scenariu si ca interpretare, filmul este IREPROSABIL.
Daca Filantropica il are in prim plan pe Gheorghe Dinica, care face tot filmul, Asfalt Tango il are pe Mircea Diaconu, seconda, insa, de un tanar Florin Calinescu care nu devenise vedeta TV, de un Constantin Cotimanis excelent pe platou, de o Charlotte Rampling misterioasa si, intr-un rol mic, de o Rona Hartner ce peste cativa ani urma sa fie protagonista unui urias scandal politic.
Da, pentru asta sunt festivalurile: pentru a (re)descoperi astfel de filme. Spre rusinea mea, nu vazusem Asfalt Tango, eram, probabil, singurul din sala care nu facuse asta.
Legat de Mircea Diaconu, un singur lucru mai am de spus: cine spune despre el ca a fost doar un actor mediocru greseste enorm. Politica dezbina si ne face sa judecam altfel oamenii, insa CINEMATOGRAFIC vorbind, Mircea Diaconu a fost si este un actor MARE. Poate nu de talia lui Dinica sau Dem Radulescu, dar oricum un actor MARE. Pacat ca dansul a anuntat ca doreste sa joace in cat mai putine filme. Consider ca cinematografia romaneasca inca mai are nevoie de Mircea Diaconu.
Mergeti sa vedeti Asfalt Tango. Merita.
Articolul despre Asfalt Tango a fost scris dintr-o camera a Vilei Aris din Iasi. Despre Vila Aris din Iasi am scris un articol distinct pe EmilCalinescu.eu. Recomand aceasta locatie de cazare din mai multe motive. Pe absolut toate le gasiti in articolul link-uit. Salutari CINEMILE tuturor!
Am mai zis asta, nu ma repet: in provincie festivalurile au alt farmec. In Bucuresti se intampla prea multe chestii, astfel incat un festival, oricare ar fi el, de teatru ori de film, sa ia prim-planul. In Cluj, de exemplu, tot orasul respira TIFF. Tot Sibiul respira teatru in timpul celui mai mare festival de teatru.
Asadar, daca vreti sa va bucurati de un festival, mergeti la cele din provincie.
BuzzCee
Este un nou festival de film, ce se anunta a fi extrem de interesat. Daca la alte festivaluri te duci pentru traditie (Dakino, de exemplu, a ajuns la editia cu nr 25), la BuzzCee te duci exclusiv pentru filmele din competitie. La BuzzCee poti fi martorul cresterii unui festival, poti vedea cum progreseaza de la an la an, de la editie la editie.
Va ofer mai jos comunicatul oficial complet:
Diversitate culturală, tensiuni geopolitice și umor balcanic în competițiile de scurtmetraj și documentar ale Festivalului Internațional de Film Buzău – BUZZ CEE
10 documentare și 19 scurtmetraje din 18 țări din Europa Centrală și de Sud-Est vor intra în cursa pentru trofeele RealBUZZ și ShortBUZZ ale primei ediții a Festivalului Internațional de Film Buzău – BUZZ CEE (4 – 8 mai, Buzău).
BUZZ CEE este un festival dedicat regiunii Europa Centrală și de Sud-Est, care și-a propus să promoveze producții de calitate din țările din regiune și să aducă la Buzău filme care ajung rareori pe marile ecrane din România.
Cele 10 filme care vor concura pentru trofeul RealBUZZ au fost alese din peste 400 de documentare înscrise, iar prin intermediul lor vom face o incursiune în cea mai agitată zonă a Europei de-a lungul istoriei. Cu un titlu mai mult decât sugestiv, The Ukrainians (r. Leonid Kanter, Ivan Yasny) ne spune povestea armatei ucrainiene, formată în mare parte din voluntari, din perioada recentului conflict cu Rusia, Hot Men Cold Dictatorships (r. Mária Takács) ne introduce în viața minorităților sexuale din Ungaria comunistă, iar The Children of Peace (r. Emir Kapetanovic) reamintește ororile și prezintă urmările războiului din Bosnia.
Nu lipsesc nici documentarele autohtone din programul BUZZ CEE: Roboțelul de Aur (r. Mihai Dragolea și Radu Mocanu), un film puternic și fermecător despre viața Steluței Duță, multiplă campioană la box, My Film Years (r. Ruxandra Nae), o abordare emoțională a progresului tehnologiei reflectat în viața unui cuplu cu cariere în domeniul imaginii, și Dincolo (r. Răzvan Chirilă), o privire rece şi lucidă în viaţa persoanelor cu handicap dintr-un centru de zi.
Peace and Quiet In The Aquarium (r. Tayfun Belet), Undune (r. Dennis Rätzel, Germania), Neighbours (r. Gabriel Khotivari, Georgia) și The frosty fog creeps over Tungus-river (r. Artur Khimchenko, Rusia) completează competiția de documentar a BUZZ CEE.
Juriul competiției de documentar este format din: Alex Shiriaieff (regizor, producător, reprezentant Baltic 2 Black Sea Docs, Rusia-Suedia), Claudiu Mitcu, regizor și producător român, George Kalomenopoulos (fondator al worksopului DocRoads, regizor și producător, Grecia) și Aurelian Nica, producător român, deținător al unui premiu Emmy pentru Lumea văzută de Ion B. (r. Alexander Nanau).
În eclectica selecție a competiției de scurtmetraj se regăsesc 19 filme care aparțin unor genuri variate și exotice, cum ar fi horror-ul macedonean Singur acasă (r. Trifun Sitnikovski), În ataș (r. Mircea Bobîna), un thriller psihologic din Republica Moldova, SF-ul letonian Idealul (r. Uldis Cipsts) sau filme de dragoste din Bulgaria (Janne și iubirea, r. Vilma Kartalska) și Rusia (G, r. Yulia Travnikova). România este reprezentată în competiția de scurtmetraj de Dispozitiv 0068 (r. Radu Bărbulescu), o comedie neagră camuflată în thriller, care nu face rabat nici la umor, nici la dramă, și De sfeștanie (r. Tudor Botezatu), un film despre dragoste și despre cum un amor bazat pe minciuni sfârșește prin a se împotmoli în ele.
Posterul filmului In Atas
Nici comediile savuroase nu lipsesc din competiția BUZZ CEE, varietatea lor evidențiind diversitatea culturilor din Centrul și Estul Europei: umor turcesc în Unchiul (r. Mehmet Yamak), care pare mai mult haz de necaz, umor nostalgic rusesc în Gorbatov (r. Nikita Ordynskiy) și umor suprarealist din Cehia în Bulele nu mint, în timp ce grecii fac mișto de hoți (Lăcătușul, r. Miltiades Christides), iar Cipru livrează umor clasic și macabru (5 Ways 2 Die, r. Daina Papadaki).
Juriul competiției de scurtmetraj este format din regizoarea și scenarista Iulia Rugină, monteurul Eugen Kelemen, producătorul Dan Burlac și criticul și jurnalistul de film Emanuel Lăzărescu.
Proiecțiile vor avea loc timp de cinci zile în trei locații centrale din orașul Buzău: Cinema Dacia 3D, sala Teatrului George Ciprian și Sala Consiliului Județean Buzău. Intrarea la toate filmele din cadrul festivalului va fi liberă.
BUZZ CEE, Festivalul Internațional de Film Buzău, este organizat de Asociația CulturALL, în parteneriat cu Consiliul Județean Buzău, Primăria Buzău și Consiliul Local Buzău și susținut de TVSat 2002, Teatrul George Ciprian Buzău, SCDVV Pietroasa și Cinelab România.
Parteneri media: Radio România Cultural, TV Sud Est, Radio BOOM, Scurt pe 2, Media Expres, Zile și Nopți, Cinemap, TV Mania, Cinemagia.ro, Cinefan.ro, Ziarul Metropolis, Urban.ro
*****
CulturaALL este o asociație dedicată culturii românești și europene și promovării acesteia, prin intermediul organizării de evenimente dedicate publicului larg, cu scopul de a dezvolta relatiile inter-culturale între România și țările din Europa.
Mai multe detalii si informatii despre BuzzCee gasiti pe site-ul oficial, buzzcee.ro. Salutari CINEMILE tuturor!
Dintotdeauna mi-au placut filmele romanesti. Uneori, fiind vorba de gusturi, nici nu pot explica foarte bine pasiunea mea. Poate pentru ca multi actori imi plac de pe scena de teatru, motiv pentru care vreau sa-i vad si in filme. Poate pentru ca filmele romanesti sunt facute aici, pe trairi romanesti, cu intamplari romanesti, cu limbaj romanesc (uneori, prea colorat). Poate pentru ca la orice avanpremiera de film romanesc, din festival ori, vine echipa si reuseste, cumva, sa ma faca sa imi placa acel film mai mult decat ar trebui. Poate este un soi de nationalism al meu pe care nu-l pot explica. Poate imi place sa AUD limba mea natala, asta desi urasc din tot sufletul filmele dublate.
In plus, o chestie care nu se spune: filmele romanesti, dupa ce ies din cinematografe, pare ca intra in niste gauri negre, nefiind disponibile nicaieri, nici legal si nici macar ilegal. Asa ca daca vreau sa le vad, trebuie sa o fac repede, in cinematografe.Continue reading Serile Filmului Romanesc Iasi 2016
V-ati dus vreodata la vreun film in orb, fara sa stiti despre ce este vorba? Ati mersi la vreun film stiind doar tara de origine si atat? Daca n-ati facut-o pana acum, va sfatuiesc s-o faceti, sa mergeti la un film despre care nu stiti ABSOLUT nimic, nici macar ce gen este.
Am mers la Cinema Elvira Popescu, stiam doar ca e in cadrul B-iff 2016, stiam doar ora de incepere si stiam ca e belgian. Restul urma sa intre la capitolul NEPREVAZUT.Continue reading BIFF 2016: D’Ardennen – The Ardennes
Relatia mea cu Rasnovul este una speciala. Am fost acolo vreo 3 ani la rand, prinzand PRIMA editie a Scolii de Vara (in 2012; in 2011, tot in Rasnov, fusesem la o alta scoala de vara). Daca nu stiati, Festivalul de film Istoric are si o scoala de vara unde o mana de studenti interesati de istorie (nu, nu sunt doar studenti de la istorie) participa la niste prelegeri extrem de interesante.Continue reading Festivalul de film Istoric Rasnov 2016
Dakino este festivalul cel mai longeviv din Bucuresti. Are avantajul de a combina lungmetrajele cu scurtmetrajele, nefiind axat doar pe unele. Are, anul acesta, o singura locatie, Hollywood Multiplex, anul urmator urmand a se muta in noua sala multifunctionala a cinematografului Gloria (asta daca ce spune primarul in functie al Sectorului 3 se va dovedi adevarat).
Anul acesta a fost proiectat, in deschidere, filmul Room. Din pacate, filmul nu are distribuitor oficial in Romania, asa ca singura sansa sa fie vazut in mod legal era (si este, ca va mai rula inca o data) Dakino 25.Continue reading Room a deschis Dakino 25
Festivalul de film Next – scurtmetraje de calitate
V-am zis c-am facut un curs de scenaristica, nu? V-am zis c-am si scris un scenariu (pe care, daca am noroc, il voi si pune-n aplicare), nu? Eh, acum vine partea importanta, dar cu care mi-e un pic rusine: la capitolul scurtmetraje trebuie sa recuperez. Si la cele romanesti, si la cele straine.
Pana acum la festivaluri le cam evitam. Ma duceam la cele romanesti, pentru ca auzisem ca romanii-s buni la asa ceva, dar si pentru a vedea ceva actori cunoscuti, dar pe cele straine le cam evitam. Am avut niste experiente usor nefericite, care, insa, n-ar trebui sa fie definitorii. Dar si niste experiente foarte faine, cu niste scurtmetraje care m-au lasat masca. Efectiv MASCA!Continue reading Festivalul de film Next – scurtmetraje de calitate
Am ratat The Lobster cand a rulat la Festivalul Filmelor de Cannes. Ii vazusem povestea, ideea de la care pleca, si mi se paruse interesanta. Despre aceasta idee voi scrie mai jos.
Rezumatul (cu ceva spoilere, nederanjante zic eu) suna cam asa: intr-o societate distopica oamenii sunt impartiti dupa un unic criteriu: cei singuri vs cei cuplati. Cuplurile au parte de toate privilegiile, cei singuri sunt trimisi intr-un hotel, unde au 45 de zile sa se cupleze. Daca nu fac asta in 45 de zile, vor fi transformati intr-un animal pe care si l-au ales.
In padure, insa, locuiesc cei singuri, care au reusit sa evadeze. Acolo regulile sunt asemanatoare, dar in sens invers: daca in hotel nu ai voie sa te masturbezi, in padure nu ai voie nici macar sa filtrezi cu o alta persoana.
Periodic sunt organizate vanatori, cei din hotel putandu-si prelungi sederea daca omoara pe cei din padure.
Am avertizat in privinta spoilerelor, deci nu ma acuzati ca le-am dat. Cumva, articolul este adresat celor care au vazut deja filmul, celor care nu-s deranjati de spoilere ori celor care oricum nu vor sa-l vada.
Oameni singuri vs cupluri
Premisa de la care pleaca societatea actuala, cea reala, nu cea imaginata in distopii, este ca omul trebuie sa fie cu cineva. Presiunile sunt de toate tipurile si la toate nivelurile: familia te intreaba, insinueaza ori chiar te indeamna, intr-un mod cat se poate de direct, ca trebuie sa ai si tu pe cineva; statul ofera tot felul de programe, tip prima casa, adresate intai si intai cuplurilor; diversele firme organizeaza tot felul de promotii adresate cuplurilor ori macar persoanelor insotite: vezi Orange Film-ul de la cinematografe, vezi ofertele tip Meniu de cuplu la popcorn, vezi tonele de oferte de 14 februarie, ajungandu-se chiar la oferte tip O SHAORMA GRATIS PENTRU JUMATATEA TA LA UNA CUMPARATA; presiunile sunt si indirecte, daca te duci singur la un restaurant va trebui sa infrunti privirile circumspecte ale celor din jur, fie priviri pline de ura, fie priviri pline de compasiune; tot la restaurante sunt localuri care abia daca te primesc singur; sa ocupe o masa intreaga c-o singura persoana? nu e rentabil; tot din categoria presiunilor indirecte sunt si cele de la locul de munca: de cate ori nu s-a intamplat ca persoana X sa primeasca o prima sau o avansare pentru ca, citez: „saraca, are 3 copii, se chinuie mult”.
Cumva, exista aceasta impartire intre cei singuri si cei cuplati. Cei cuplati tind sa iasa tot cu altii cuplati: familia Popescu ia masa cu familia Ionescu; Familia Georgescu se duce in vizita la familia Marinescu. Cei singuri tind sa iasa si sa socializeze tot cu altii singuri: hai, vii pe la mine sa ne jucam pe consola? hai sa bem ceva la barul X. De multe ori, amestecarea celor singuri cu cei cuplati este evitata: bai, NE PETRECEM revelionul alaturi de alte 5 cupluri, TU nu o sa te simti bine deloc. Culmea, si in sens invers e naspa, cel mai bine putand exemplifica acest lucru prin zicerea, devenita celebra: A merge in club cu gagica-ta e echivalent cu a merge in padure cu copacul la spinare.
La fel se intampla si in cazul trecerii dintr-o tabara in cealalta: un burlac convins, dupa ce isi gaseste jumatatea, incepe sa faca fix ce fac alte cupluri. Nu mai iese cu baietii la bere, se duce acum in vizite la diverse alte familii; i se pare penibil si pueril sa se joace pe consola, iar revelioanele si le petrece alaturi de alte cupluri. In sens invers, dupa ce s-a despartit de jumatatea sa, o persoana reincepe sa isi descopere prietenii (cei singuri, ca ceilalti sunt inaccesibili), incepe sa vada ca nu e chiar atat de penibil sa se joace pe consola si, constata, dintr-o data, ce misto e sa iesi la o bauta cu colegii.
Cum poti spune toate astea? Intr-un eseu? Intr-un articol de ziar? Intr-un articol pe un blog? Mult mai simplu si mai eficient este sa faci un film cu toate astea. E drept, filmul are mai multe intelesuri, nu e sigur ca toata lumea a inteles ce am inteles eu ori ca scenaristul chiar a vrut sa spuna toate astea, dar, ca idee, filmul e cea mai facila modalitate de a spune chestii pe care altfel nu le-ai spune. Nu poti spune, in mod direct, nici ca cei singuratici is niste dobitoci, nici ca cei cuplati sunt niste incuiati. Cumva, te situezi la mijloc, spui ca unii au o parere proasta despre ceilalti si, per total, iesi bine.
Nu-mi dau seama de care parte a baricadei se afla autorul. Tind sa cred ca a fost de ambele laturi. Nu stau sa caut, nu este asta foarte important. Mesajul este mai important si, cumva, cu el trebuie sa ramanem.
Filmul The Lobster
Filmul, per total, are o tona de minusuri. Daca ar fi sa apreciez pe cineva, acel cineva este scenaristul. Modul in care povestea e pusa pe ecran este deficitara. Distributia e aleasa ciudat, niste nume cunoscute joaca absolut ciudat, fie din cauza ca le-a fost repartizat rolul gresit, fie pentru ca au primit indicatii regizorale dubioase, regia are multe minusuri, iar filmul este, cumva, intre mai multe genuri, fara a putea preciza cu certitudine cui apartine. Scenariul nu e perfect, doar ideea de baza este una geniala, din acest motiv ma astept ca aceasta sa fie MULT mai bine pusa in valoare de altcineva. In fond, seria Hunger Games are la baza mai multe idei preluate, marele merit al autoarei seriei fiind modul in care le-a amestecat. Cum ar zice cei de la Parazitii, a reusit sa gaseasca un mix bun.
Singurul motiv pentru care recomand The Lobster este modul in care-i pusa problema singuratatii. Cinematografic as zice ca filmul trebuie evitat, insa nu toti sunt de aceeasi opinie cu mine, pe IMDB filmul avand, in acest moment, peste 7. Despre film, strict din punct de vedere cinematografic, a mai scris Angela.
Concluzii
Filmul The Lobster pune foarte misto problema singuratatii. Cumva, fara sa va dati seama, voi actionati la fel insa vi se pare normal sa fie asa. Este NORMALITATE ca un om sa fie cu cineva, iar atunci cand ESTE singur vi se pare la fel de normal sa socializeze mai mult cu cei ca el.
Cei singuri se transforma, dupa ceva timp de singuratate, in niste animale. In mod metaforic asa ganditi si voi, chiar daca vi se par cam dure cuvintele. E drept, exista un termen care nu-i deloc peiorativ: Lup Singuratic. Dar, oricum ati vrea s-o luati, Lupul Singuratic, fie si metaforic, tot animal este.
Nu cer nimic, nu vreau sa se schimbe nimic. Nu-s fericit, dar nici suparat ca lucrurile sunt asa. Cumva, ma simt bine ca-s contra curentului, deci nu mi-as dori sa se schimbe nimic.
The Lobster nu va intra in cinematografele patriei, lucru absolut firesc avand in vedere calitatile sale cinematografice indoilenice. Eu l-as proiecta, insa, in licee si in facultatile umaniste. Ar genera niste discutii extrem de interesante, pe care putine alte filme le-ar putea genera. Apropo, in film nu se spune nicaieri cand s-ar petrece. Motivul il deduceti singuri. Salutari CINEMILE tuturor!
Atunci cand Emil ma trimite la cate un film in locul lui imi este imposibil sa refuz. De ce? Pentru ca ideea de a scrie pe Cinemil mi se pare foarte draguta, dar si pentru ca nu stiu cum a reusit, dar Emil nu m-a trimis niciodata in locul lui la un film prost. Am fost foarte incantata sa ajung la vizionarea filmului Pretul gloriei si de faptul ca acum va pot scrie si voua despre un film in care Charlie Chaplin este unul dintre personajele principale. Continue reading Pretul gloriei
