Categorie: Filme romanesti

Hotii de subiecte

Hotii de subiecte POSTER

Hotii de subiecte este un film foarte bun cu adolescenti, la care mergi nu doar ca sa razi. Multi il vad doar ca pe o comedie usoara, insa spre lauda lui este mai mult decat atat.

Avem un grup eterogen de elevi care pun la cale o mica nelegiuire. Cei 4 vor sa stranga bani de pe internet, promitand ca daca le urmezi sfatul vei trece sigur bacul. Ei promiteau indirect ca au subiectele la bac, chiar daca nicaieri nu afirma raspicat acest lucru.

Cine sunt cei 4 si care este motivatia fiecaruia? Pai Sofi este tocilara saraca foarte buna pe partea informatica. Ea este accepta la facultate in Elvetia, insa nu are bani de facultate, asa ca mama ei, care o crestea singura dupa moartea sotului, hotaraste sa vanda impunatoarea casa in care locuiau. Sofi spera, crede, ca astfel isi poate salva casa.

Amalia este fata unui politician important. Ea are bani, in mod evident nu are nevoie de bani, ea avea nevoie insa de subiecte. Vrea sa-si impresioneze tatal, care ii promisese un „premiu” important daca ia bacul.

Alex vrea sa-si faca un studio de inregistrari, iar Tomita (influencerul de gaming cu mama avocat) vrea pur si simplu o aventura.

Lor li se alatura Luci (Luciana), o tocilara din trupa de teatru, care se poate dovedi extrem de utila in planul lor.Continue reading Hotii de subiecte

Mentorii

Mentorii poster Romania

Pe scurt de tot, Mentorii este o comedie produsa de Magic Maker Media House, adica de organizatorii celebrului festival UNTOLD (Edy Chereji este coproducator). Prezenta catorva cantareti (MIRA, Loredana si Dorian Popa) nu este deci intamplatoare.

Printre vedetele non-actori din film, intalnim si 2 actori full-time: Adrian Titieni si  Doina Teodoru. Ma rog, i-am amintit pe cei care au roluri secundare importante, caci prin roluri episodice mai intalnim si alti actori cunoscuti.

Povestea din Mentorii e simpla: Johnny (Ionut) Balta (interpretat de Catalin Bordea) este fiul unui mare afacerist (tatal Dorin Balta fiind interpretat de Adrian Titieni), care nu stie sa faca altceva decat sa toace banii familiei. Stie doar sa cheltuie, nicidecum sa produca. Dupa ce Johnny face un accident de masina, tatal sau ii da un termen de 6 luni in care trebuie sa se schimbe, sa devina alt om, altfel il va dezmosteni. Sora lui Johnny, Magda Balta, abia asteapta ca fratele ei sa fie dezmostenit: asta inseamna ca ea va administra intreaga avere a familiei.Continue reading Mentorii

TANDARI

TANDARI poster

Initial am vrut sa scriu acest articol sub forma de poveste, una care incepea clasic cu sintagma „A fost odata ca niciodata”. Doar ca dupa 2 paragrafe m-am blocat: imi terminasem toate ideile, articolul parea gata. Ceea ce tind sa cred ca a patit si regizorul-scenarist Bogdan Naumovici in momentul in care a facut filmul TANDARI (Țăndări; scriu si asa pentru a intelege toata lumea). Pare a fi o idee (buna sau proasta) pe care n-a stiut cum s-o continue de la un moment dat. Care moment a venit foarte repede. Mult prea repede.

Sa ne intelegem: Bogdan Naumovici este un publicitar EXCELENT. A ajuns seful uneia dintre cele mai mari agentii de publicitate. Este un MONUMENT in domeniul sau. Nimeni nu-i contesta meritele, nimeni nu-i contesta statutul. Da, i-a fost contestata MORALITATEA in cazul Rosia Montana, caci el se ocupase de reclama pentru acea companie. Dar atat. Nu stiu daca mai stie cineva acel „scandal”.

In afara de acel mic hop, unul minuscul, in rest cariera sa de publicitar este ireprosabila. Nimic de comentat. Va ramane in istoria publicitatii romanesti. A intrat acolo cu cateva reclame unde, ca asa erau vremurile, a si jucat. LASER, FRATE!Continue reading TANDARI

Ecaterina

Ecaterina Film cover

Ecaterina este unul dintre ultimele filme romanesti ce intra in cinematografe in anul 2024. Un film independent, facut de o companie aradeana, care se pare ca va avea o continuare. Vom avea o Ecaterina 2, ramane de vazut cand anume.

Ca sa incep cu concluzia, asa cum se face in mod traditional in blogosfera, spun asa: Ecaterina este un film decent, sincer, bazat pe o idee foarte buna, pusa decent in aplicare. Se putea mult mai bine, oricand este loc de mai bine, dar avand in vedere bugetul cred ca au scos maximum.

Pana sa va spun despre ce-i vorba, trebuie sa va fac o marturisire: nu citisem mare lucru despre film inainte sa merg sa-l vad. Ceva din mine imi spune ca as putea vedea un film istoric. Dar altceva din mine imi spunea ca voi fi surprins. Ceea ce s-a si intamplat. Va recomand sincer sa mergeti din cand in cand si in orb la un film sau altul: puteti face asta fie la cinema, fie pe vreuna dintre platforme. Eu fac deseori la festivaluri si uneori chiar descopar bijuterii.Continue reading Ecaterina

Duel in trei

Duel in trei COVER

Duel in trei este o comedie romaneasca de epoca inspirata din piesa de teatru Ursul de Cehov. O adaptare romaneasca a celebrei piese rusesti, asta ne ofera regizorul-coscenarist Iura Luncasu in cel mai recent proiect cinematografic. Sa le luam pe rand.

In piesa lui Cehov, pe care am vazut-o montata in multe variante, un debitor vine acasa la o vaduva pentru a-si recupera datoria facuta de fostul sot al acesteia. Pentru ca vaduva nu poate plati, debitorul hotaraste sa ramana in casa ei pana aceasta isi va plati datoria. In tot acest timp, intre cei 2 se infiripa o frumoasa relatie de dragoste.

In filmul Duel in trei, actiunea din piesa lui Cehov este imbogatita. Pentru frumoasa vaduva mai exista un pretendent, in plus in acea casa mai exista inca o fata numa’ buna de maritat. Care fata are si ea un pretendent.Continue reading Duel in trei

Transilvanian Ninja

Transilvanian Ninja

Transilvanian Ninja este o comedie ardeleneasca cu iz de anii 90. Nu e de rau, stati linistiti, as zice dimpotriva. Este ceva ce lipseste din cinematografele patriei.

Ninel si Violin sunt 2 prieteni foarte buni din satul ardelenesc Gura Raului. Primul e postas, al doilea e tamplar. Viata lor e banala, insa ei erau considerati „prostii satului”. De Ninel se ia la un moment dat „smekerul” satului, adica Florin (interpretat de Puya) si gasca lui. Totul degenereaza la un concert unde Ninel o invita pe Ramona, cUafeza satului.

Dupa ce este facut de rusine, Ninel se hotaraste sa invete karate. Se duce (impreuna cu Violin) in satul vecin la Brusli, care nu mai are timp, chef si energie sa-i invete pe altii karate, dar de cei 2 se ocupa Diana, fata lui Brusli.Continue reading Transilvanian Ninja

Secretul Insulei Pin-Up – The Secret of Pin-Up Island – TIFF 2024

Secretul Insulei Pin-Up - The Secret of Pin-Up Island - TIFF 2024 POSTER

Secretul Insulei Pin-Up – The Secret of Pin-Up Island este o combinatie de film psihologic, SF, drama si mistery ce a putut fi vazut prima oara in Romania asta vara, la TIFF 2024. Din pacate, eu am ratat proiectia de atunci, intre timp a mai rulat si la Dracula, festival la care n-am fost, asa ca l-am vazut abia la final de noiembrie, in Bucuresti.

Secretul Insulei Pin-Up – The Secret of Pin-Up Island ne vorbeste despre o psihoterapie revolutionara contra depresiei (in film se aplica doar femeilor, filmul are doar personaje feminine, insa nimic nu ma impiedica sa ma gandesc ca ar putea fi la fel de bine aplicata si barbatilor): subiectul era hipnotizat, in mintea sa intrand un fel de inteligenta artificiala, una care genereaza un program personalizat in functie de propriile particularitati psihologice. Practic, subiectul trebuia sa rezolve niste task-uri, era ca si cum s-ar fi jucat, atmosfera de gaming este omniprezenta, are de rezolvat niste niveluri.

Subiectul din acest film este Alesia, personaj interpretat excelent de actrita Rina Gri. Pentru cine n-o cunoaste pe Rina Gri, este o actrita de origine rusa care a plecat in 2022 din Rusia in Romania din cauza razboiului pornit de tara sa natala in Ucraina. Acum locuieste la Bucuresti.Continue reading Secretul Insulei Pin-Up – The Secret of Pin-Up Island – TIFF 2024

Timing

Timing cover 2024

Timing este un film independent, scris, produs si regizat de Lucas Neagu. Este un film autobiografic, Lucas Neagu expunandu-si viata pe marele ecran. Pentru acest curaj merita din start o bila alba.

Timing este aparent un (alt) banal triunghi amoros: Tomas, un tanar actor, este cuplat cu Carina, cu care are oricum o relatie dificila, complicata, insa intr-un anumit moment isi intalneste prima iubire, pe Emma. Din acel moment, el oscileaza tot timpul intre Carina si Emma, neputand in niciun moment sa se decida pe care s-o aleaga.

Momentele cheie, de cotitura, sunt aparent banale si fericite: petreceri, fie ca vorbim despre Revelioane, fie ca vorbim despre petreceri curente. Da, tanarul Tomas, alter-ego-ul regizorului-scenarist, isi gaseste nefericirea in acele momente care de fapt ar fi trebuit sa fie vesele, pline de bucurie.Continue reading Timing

Apa si talpa

Apa si talpa POSTER

Apa si talpa este un documentar care spune povestea drumului Via Transilvanica, cel mai lung drum care traverseaza Romania: porneste de la Putna si dupa 1400 de kilometri se opreste la Drobeta Turnu Severin. Nu le-am avut niciodata cu sportul, nici macar cu mersul pe bicicleta, asa ca intr-un fel acest film nu-mi este adresat.

Totodata, nici cu documentarele nu prea le am, prefer oricand o docudrama, ceva usor fictionat, mai usor de digerat, mai usor de trait, asa ca iarasi nu sunt in target. Sau nu ar trebui sa fiu.

Cu toate astea, drumul pe care protagonistii il parcurg este realmente fascinant. Iar maratonistii, fie ei amatori si profesionisti, sunt niste persoane care au tot respectul meu. Ii invidiez, ii apreciez. Din acest motiv, atunci cand sunt maratoane prin oras le injur doar cu jumatate de gura. De fapt, nu cu ei am ce am, ci cu organizatorii si mai ales cu cei care le permit. Maratonul ar trebui sa fie undeva la marginea orasului, prin paduri, nu sa blocheze centrul. Ma rog, asta o spune un sedentar.Continue reading Apa si talpa

Enescu jupuit de viu

Enescu jupuit de viu POSTER

Enescu jupuit de viu este PRIMUL film de lungmetraj despre marele regizor George Enescu. Dupa ce am vazut filmul inca ma intreb cum de nu s-a facut pana acum vreun film despre un personaj atat de ofertant, despre un geniu al culturii autohtone. Inteleg de ce comunistii n-au vrut sa faca, George Enescu nefiind chiar un om pe placul lor. Dar din 1990 si pana acum au trecut 34 de ani, timp destul sa ne aplecam si asupra marelui muzician.

Pe de alta parte, vazand mega-efortul facut pentru realizarea acestui Enescu jupuit de viu, imi dau seama DE CE nu a fost pana acum facut un astfel de film.

Ca sa intelegeti ce film urmeaza sa vedeti, trebuie sa va spun partea importanta, „piesa” de rezistenta: pe tot parcursul proiectiei veti auzi muzica lui Enescu. Ca sa citez din comunicatul de presa:Continue reading Enescu jupuit de viu

Astazi incepe turneul Enescu jupuit de viu prin tara

Enescu jupuit de viu POSTER

Astazi incepe turneul Enescu jupuit de viu prin tara, primul oras fiind Iasi, unde filmul va avea 2 proiectii. Sunt multe lucruri interesante in legatura cu acest film, proaspat premiat la un prestigios festival din SUA (la Los Angeles), cateva dintre ele urmand a le enumera in continuare. Pana atunci, va las afisul proiectiilor din toata tara. Mentionez faptul ca la Bucuresti proiectiile vor avea loc la Opera (luni 4 noiembrie 2024) si la Ateneu (sambata 30 noiembrie 2024). Nu stiu daca se vor mai anunta si altele. Revin cu un update daca va fi cazul.Continue reading Astazi incepe turneul Enescu jupuit de viu prin tara

Moartea in vacanta

Moartea in vacanta COVER

Contrar asteptarilor, Moartea in vacanta este o comedie spumoasa, pe care o poate vedea toata familia. Nu este nimic horror in acest film, nimic care sa te goneasca din sala de cinema.

Adrian (Mircea Bravo), Mihaita (Costel Bojoc) si Patricia (Maria Popovici) se lupta pe averea Rodicai, o batrana singura si bogata. Cei 3 merg cu Rodica pana-n Grecia, insa acolo au parte de un eveniment neprevazut: moartea batranei. Drept urmare, cei 3 sunt nevoiti sa o aduca inapoi in tara pentru a-i putea mosteni averea. De ce peripetii au ei parte pe drumul de intoarcere si ce mare surpriza ii asteapta in tara ramane sa descoperiti singuri.

Dupa cum v-ati dat seama, avem parte de un road movie extrem de comic, un road-movie care parcurge 3 tari: Grecia, Bulgaria si Romania. Este un road movie balcanic, drept urmare ar putea fi interesant si pentru straini. Chiar daca majoritatea glumelor sunt intraductibile in alte limbi. Desi, nu neg, am putea avea surprize placute din partea unor traducatori creativi.Continue reading Moartea in vacanta

Candidatul perfect

Candidatul perfect poster

Candidatul perfect este filmul ideal de vazut inaintea unei duble campanii electorale. Ok, multe chestii sunt exagerate, dar esenta ramane.

Imaginati-va ca Romania este pe cale sa primeasca o mega-amenda de 40 de miliarde de euro pe motive de coruptie. Drept urmare, nimeni nu vrea sa castige alegerile. Cine le va castiga va fi nevoit sa scoata castanele din foc. Asa ca partidul ce INCA se afla la guvernare hotaraste sa caute un candidat de sacrificiu. Vrea pe cineva care sigur va pierde.

Alege un neica-nimeni din partid, un somer (casnic) care tocmai a pierdut la scor alegerile de presedinte la scara lui de bloc. A fost votat doar de tatal lui, alaturi de care locuieste. Costica are insa o naturalete care reuseste sa cucereasca alegatorii, asa ca in loc sa fie rejectat de populatie, el creste amenintator in sondaj. Ajunge chiar pe locul 1, asa ca partidul vrea sa scape de el. Nu l-au trimis in lupta pentru ca a castiga, ci pentru a pierde. De preferat, la scor.Continue reading Candidatul perfect

Retreat Vama Veche

Retreat Vama Veche cover

Retreat Vama Veche este unul dintre filmele romanesti care a reusit sa ma surprinda intr-un mod placut. M-a surprins in 3 moduri: e mai serios decat ma asteptam, nu se adreseaza exclusiv „vamaiotilor” si are o poveste extrem de bine scrisa.

Asteptarile mele vizavi de Retreat Vama Veche erau scazute: ma asteptam la o comedie usoara, comerciala, eventual vulgara, cu o poveste nu prea complicata, simplista. Colectia de vedete din distributie m-a dus cu gandul la filme gen Selfie, caci si acolo protagonistele s-au dus la mare (in acel caz inainte de bac).

In plus, marea mea problema era de ce a fost lansat un film despre Vama Veche in octombrie si nu in mai sau iunie.

Ce am vazut a fost cu totul altceva si mi-a contrazis absolut toate asteptarile initiale.

Trei prietene bune, Eva (Ada Condeescu), Dana (Laura Cosoi) si Corina (Adela Popescu), se duc in Vama Veche pentru un eveniment special: petrecerea burlacitelor prilejuita de casatoria primeia dintre ele. Eva este psiholog specializat pe terapia de cuplu, Dana este medic stomatolog, iar Corina este afacerista. Acel Retreat Vama Veche este unul de tantra-yoga, insa din pacate instructorii initiali sufera un accident de masina, asa ca trebuie inlocuiti. Ce daca nu se mai gasesc yoghini in Vama Veche? Trebuie sa fie inlocuiti. URGENT!Continue reading Retreat Vama Veche

Zapada Ceai si Dragoste 2: Cu putin Noroc

Zapada Ceai si Dragoste 2 Cu putin Noroc

Zapada Ceai si Dragoste 2: Cu putin Noroc este continuarea predecesorului sau din anul pandemic 2020. De aceasta data, filmul are si un usor iz istoric (de fapt, istorico-parodic), pentru ca protagonistii (ori o poarte dintre ei) ajung in Dacia anului 85.

Nu va spun care dintre protagonistii initiali lipseste si de ce, insa va spun ca el este inlocuit de … Noroc (interpretat de Bogdan Farcas).

Cum ajung ei in Dacia anului 85? Pai prin intermediul unei potiuni magice. E drept, ei voiau sa evadeze din inchisoare si sa ajunga in Dacia care se afla la cativa metri de ei, dupa gardul inchisorii. Insa potiunea magica are propriile reguli, asa ca ajung tocmai in Dacia din anul 85. Ce gasesc ei acolo, ce inadvertente istorice (mai mult sau mai putin „grave”) gasesc ei acolo si ce obstacole au de infruntat ramane sa descoperiti singuri. Imi venea sa spun ca veti descoperi cum se termina totul, dar asta nu se va intampla, caci filmul nu are efectiv un final, totul urmand a descoperi in ianuarie, cand apare partea a treia.

Exista si un plan real, unul in care 3 tipe hot incearca sa vanda un diamant extrem de valoros. Daca reusesc sau nu sa-l vanda ramane sa descoperiti mergand sa vedeti acest film. Continue reading Zapada Ceai si Dragoste 2: Cu putin Noroc

Unde merg elefantii – TIFF 2024 & BIFF 2024

Unde merg elefantii POSTER Romania

Unde merg elefantii incepe (aparent) haotic. Parca ar fi mintea unui scriitor (scenarist), care se uita in jur, in orasul in care traieste, incercand sa gaseasca ceva interesant pentru viitoarea sa poveste (carte sau film). Sa gaseasca o persoana interesanta intr-un ocean de banalitati. Povestea actorului-scenarist (Marcel) pierdut in acest ocean de banalitati parea o poveste la fel de interesanta ca oricare alta.

Actorul-scenarist ne aduce in lumea Magdei si a fiicei ei, Leni. Aceasta din urma este o copila bolnava de cancer (sau de leucemie, nu stim aproape nimic despre asta, stim doar ca e ceva grav si ca ea este poreclita de colegii de scoala „chelioasa”; ma rog, leucemia este tot o forma de cancer), care incearca sa isi coloreze viata extrem de cenusie. Mama ei este ziua chelnerita si seara prostituata, trebuind sa munceasca pe branci pentru a plati tratamentele fiicei.

Relatiile dintre cei 3 sunt dubioase, atipice, insa va las pe voi sa le descoperiti. Sa descoperiti ce este intre Marcel si Magda, dar si intre Marcel si Leni. Va las pe voi sa descoperiti modul in care regizorii (sunt 2 in acest caz, Catalin Rotaru si Gabi Virgina Sarga, cei 2 semnand si scenariul acestui film) ne arata Bucurestiul, cat de colorat si in acelasi timp trist ne este el prezentat. De altfel, aceeasi senzatie o are spectatorul pe tot parcursul filmului: ii vine sa rada si sa planga in acelasi timp; este socat si nu prea de ceea ce vede; vrea sa se bucure, dar in acelasi timp are motive la fel de multe sa se intristeze. O ambivalenta care caracterizeaza pe deplin acest film.Continue reading Unde merg elefantii – TIFF 2024 & BIFF 2024

Ext. Masina. Noapte – TIFF 2024

Ext. Masina. Noapte POSTER

Ext. Masina. Noapte este din categoria „movies about movies”, adica o nisa care se adreseaza cu precadere celor din industria filmului si celor pasionati de ceea ce este in spatele conceperii unui film.

Ext. Masina. Noapte este format din 3 scene distincte, 3 parti, toate combinand mai multe genuri si stiluri. Regizorul a numit filmul „o poveste despre cum (NU) se face un film”, „un making-of cu aer de cronica absurd/postmoderna”. Ce reprezinta cele 3 scene? Pai simplu: o scena dintr-un thriller, dar si 2 scene despre cum se ajunge pana acolo. Cum se negociaza cu o diva, ce discuta 4 actori intr-o masina, in timp ce merg spre „locul faptei”. Sau asta pare la prima vedere. La o a doua vedere … Lasati, veti descoperi singuri. 🙂

Despre acest film as avea multe de zis, insa totodata simt ca parca n-ar trebui sa spun nimic. Este scurt, in multe momente aproape te adoarme si la final iesi din sala de cinema cu marea nedumerire: de ce am vazut acest film? Care-i scopul lui?Continue reading Ext. Masina. Noapte – TIFF 2024

Ca fetele

Ca fetele este o comedie romaneasca de vara, care se lanseaza in luna septembrie, o luna care an de an devine mai calda. Asadar, a fost lansata tot pe caldura, tot cand gandurile se duc spre iesit la terase.

Ca fetele ne spune povestea a trei doamne mai in varsta, Cela (Adriana Trandafir), Rosana (Aura Calarasu)  si Silvia (Maia Morgenstern), prietene de-o viata. Primele doua se duc repede la Silvia atunci cand aud ca aceasta sufera. O gasesc in cada, cu ganduri suicidare: tocmai aflase ca sotul decedat o inselase. Cela si Rosana reusesc s-o imbuneze pe Silvia, asa ca incep sa petreaca. Varsta nu le impiedica sa se simta bine. Nu va spun mai multe, nu va spun ce alte intamplari comice se petrec si care sunt celelalte personaje, insa pentru ca suntem intr-o comedie va spun ca totul se termina cu bine.

Deci as putea concluziona ca filmul Ca fetele este o comedie cu iz american, de altfel unul dintre personaje, fiica uneia dintre doamne, interpretata surprinzator de bine de Lora, vine tocmai din Canada.

Continue reading Ca fetele

Morometii 3 – TIFF 2024

Morometii 3 - TIFF 2024

Morometii 3 este SINGURUL film vazut in aer liber la acest TIFF 2024. Nu spun ca imi displace senzatia, insa in cazul majoritatii filmelor vazute acolo am simtit nevoia sa le revad si-ntr-o sala normala de cinema. Aici senzatia a fost accentuata de faptul ca filmul nu era gata: probleme de imagine si de sunet pe care un ochi neavizat nu le observa. Personal nu le-am cautat, insa cateva mi-au sarit in ochi. E drept, unele probleme pot fi cauzate de locatie, cu siguranta ACELASI FILM, vazut intr-o sala de cinema, s-ar fi vazut si s-ar fi auzit altfel. Sunt convins ca dupa ce-l voi revedea la toamna intr-o sala de cinema, eventual de mall, mi se va parea ca am vazut alt film. Chiar daca, sa ne intelegem, Morometii 3 este tot alb-negru, ca si precedesoarele.

Morometii 3 este despre conceperea romanului omonim. Asta a spus producatorul Tudor Giurgiu inainte de proiectie, asta va spun si eu. Ceea ce este complet adevarat. E drept, unii au considerat acest anunt drept spoiler, ar fi vrut sa descopere singuri acest lucru. Nu-i condamn, chiar daca discutia despre spoilere este ampla. N-o fac aici.

Niculae Moromete este un tanar tovaras scriitor, cu sau fara ghilimele, autor al volumului de nuvele Intalnirea din pamanturi (1948) si al romanului de debut Desfasurarea (1952), ambele foarte apreciate de catre organele de partid. Niculae era vazut un scriitor de viitor. Continue reading Morometii 3 – TIFF 2024

Daravela

Daravela poster

Pe Cristian Comeaga il asociam pana zilele trecute cu superbul Cel ales, unul dintre cele mai bune thrillere politice autohtone. La Snagov nu am vazut, l-am ratat si a iesit destul de repede din cinematografe, iar La bani la cap la oase este un film pe care imi dorisem sa mi-l scot din minte. Nu stiam ori nu voiam sa tin minte ca avusese acelasi regizor cu Cel ales. Noroc ca am aflat acest detaliu abia DUPA ce am vazut Daravela.

In Daravela, ca si in Cel Ales, a jucat si Nicodim Ungureanu, pe care l-am vazut recent in alte 4 filme care mi-au placut: Visul, Spy/Master, 21 de rubini si Libertate!. Din pacate, nu am avut ocazia sa-l vad si pe scena de teatru, inteleg ca joaca la Teatrul din Constanta.Continue reading Daravela