Mi-e sila de mine este un film care realmente m-a speriat. A reusit sa ma socheze mai mult decat a facut-o un film cu magie neagra ori un altul coreean cu un criminal in serie. Pur si simplu realismul acestui film este ceva ce chiar ma sperie.
Mi-e sila de mine ne spune povestea unui cuplu, Signe si Thomas, ambii persoane egocentrice. Nu stiu exact, nefiind psiholog, cat sunt de narcisisti, dar ca un profan ce sunt banuiesc ca exista si o doza insemnata de narcisism. Ideea este ca Thomas e artist, iar Signe e fotomodel. Desi cuplu, cei 2 sunt cumva concurenti, fiecare vrea sa devina mai celebru decat celelalt. Fiecare se gandeste la el si nu se poate nicicum bucura pentru succes celuilalt.
In momentul in care cariera lui ia avant, Signe ia masuri radicale. Stiu ca poate parea spoiler pentru unii, desi am gasit site-uri respectabile unde este pus sinopsisul extins cu chestia asta, insa trebuie sa va spun ce masuri ia Signe: se urateste singura pentru a primi compatimirea celor din jur. Isi declanseaza singura o boala de piele, o eruptie urata, pentru a atrage atentia.
Magie neagra, secolul 19, o insula indepartata din actualul stat Chile (Chiloe), un razboi intre bastinasii indieni (Huilliche) si nou-venitii europeni (aici fiind vorba despre o familie de nemti), totul asezonat cu o crima (tatal Rosei este ucis de catre administratorul fermei la care lucra) – iata cocktailul perfect pentru un film plin de suspans si de mister. In plus, ca bonus, Rosa se duce sa ceara ajutorul din dorinta de a se razbuna. Nu poate ierta moartea tatalui. Nu poate lasa lucrurile asa.
Multi vor stramba din nas, filmele cu indieni nu mai sunt, zica-se, la moda in 2023. Pentru americani poate au sens, au farmec, dar de ce ne-am uita ca europeni la asa ceva?
Am cautat ulterior pe Google despre aceasta insula, Chiloe, din sudul Statului Chile si am descoperit o poveste misto. Ca de obicei, incepeti cu Wikipedia, dar nu va opriti doar la aceasta sursa de informare. Sapati mai adanc, insula in cauza chiar are o poveste fascinanta.
Acum urmeaza sa va spun un amalgam de caracteristici aparent contradictorii ale filmului, care cumva functioneaza: durata scurta (1h40), are un ritm destul de lent, este plin de magie, plin de mister, reuseste sa te introduca in atmosfera acelor timpuri, insa povestea este actuala, problema este actuala. Totul functioneaza impreuna (aparent?) doar datorita magiei.Continue reading Magie neagra – TIFF 2023
Rheingold este cel mai bun film de pana acum de la TIFF 2023. Daca as fi fost Emil Calinescu de acum cativa ani, de acum 6 ani, probabil mi-as fi epuizat toate superlativele lexicale. Este un film care te impresioneaza atat ca poveste, cat si ca realizare cinematografica.
Rheingold este, de fapt, ecranizarea autobiografiei celebrului rapper Xatar (din 2015), intitulata „All or nothing”. Din pacate, cartea nu a fost tradusa si in limba romana (desi potential comercial are din belsug).
Xatar, pe numele sau real Giwar Ajabi, este un copil kurd care ajunge impreuna cu familia sa in Germania la jumatatea anilor 80. Tatal sau este un cunoscut dirijor si compozitor in Iran, insa in 79, in urma Revolutiei Islamice, este trimis impreuna cu familia sa in inchisoare. Micul Xatar este nevoit in Germania sa o ia de la zero, lucru pe care-l mai face de cateva ori. Intr-un final, muzica il va salva, el scotand primul sau album, primul CD, din inchisoare.
Povestea in sine, fara sa stau sa verific cat la suta a fost modificata, stilizata, ajustata, este absolut fabuloasa. Xatar a trait intr-o viata cat altii in zece vieti. Si, bonus, a reusit sa invete ce era de invatat din toate experientele lui. Xatar este, altfel spus, un PERSONAJ cu majuscule, unul dintre personajele care, totusi, este greu de interpretat. Continue reading Rheingold – TIFF 2023
Am spus dintotdeauna: pizza este cea mai subevaluata mancare. Este considerata fast-food, este considerata o mancare neserioasa, este considerata o mancare pe care o mananci ca adolescent, nu una pentru adulti. Nu iti poti da o intalnire de afaceri la pizza. Sau poti? Faza e ca filmul Steaua, care nu-i despre fotbal (despre disputa despre palmaresul echipei omonime), ci despre mancare, despre Steaua Michelin, ca sa fiu mai exact, imi cam da dreptate.
Mie-mi place pizza, o ador. Multe dintre defectele ei sunt de fapt calitati in ochii mei. Faptul ca poate fi mancata oriunde este o calitate. Faptul ca nu trebuie s-o mananc cu furculita si cutitul este o MARE calitate. Si nu, nu-mi spuneti ca un om civilizat foloseste tot timpul furculita si cutitul. Caci io-s om dus la fast-food-uri, locuri unde tacamurile sunt hai sa zicem optionale.
In plus, este o poezioara care-mi place mult, una sugestiva: „pizza, puiu’ si cu putza/se mananca cu manuta”. Am pus intentionat acel tz pentru ca articolul sa nu poata fi gasit la cautari obscene. Desi cine stie…Continue reading Steaua – TIFF 2023
Incep cu sfarsitul si spun ca filmul Ultima Noapte are 4 proiectii la TIFF 2023. Prima, cea la care am fost prezent, a fost duminica 11 iunie, in Piata Unirii. A mai fost una, in acelasi timp, la aceeasi ora, in Poligonul Floresti. Celelalte 2 vor fi, in ordine cronologica: Sambata 17 iunie ora 19:30 la Cinema Marasti, respectiv Duminica 18 iunie ora 15:30 la Cinema Florin Piersic. Totodata, filmul Ultima noapte va intra si in circuitul normal al cinematografelor din 23 iunie 2023 (adica saptamana de dupa TIFF), fiind distribuit in Romania de Bad Unicorn.
Am inceput cu sfarsitul pentru a va atrage atentia, caci altfel exista riscul ca multi neclujeni sa treaca peste articol. Si ar fi pacat. Mare pacat.
Filmul Ultima noapte este din categoria „Mafia movies”, un film extrem de violent, plin de suspans, tipul de poveste la care nu te uiti deloc, dar deloc la ceas pentru ca te-a tinut in priza de la un capat la altul.
Personajul principal este Franco Amore, un politist care urmeaza sa se pensioneze fara sa fi tras nici macar o data cu pistolul. Teoretic, era de bine, avea constinta curata. Pe de alta parte, multi ar putea vedea asta ca pe o slabiciune. Continue reading Ultima noapte – TIFF 2023
Viza de intrare este o surpriza placuta din toate punctele de vedere. O poveste aparent simpla, ce nu poate fi (prea mult) inflorita, spusa intr-un timp scurt, aproape record (1h17 minute – cred ca a fost cel mai scurt film de lungmetraj vazut de mine vreodata la TIFF!) – iata retea care functioneaza aproape perfect in cazul acestui film.
Viza de intrare ne spune povestea a 2 imigranti hispanici, un venezuelean si o catalana, veniti amandoi in SUA pentru a se stabili acolo. Desi aveau viza si totul era aparent in regula, cei 2 au fost chemati la un nou interviu, un adevarat interogatoriu, pe aeroportul din New York. Nu a contat ca aveau un alt avion de prins, nu a contat nici ca acolo Diego era asteptat de fratele sau vitreg.
Mi-a placut atmosfera filmului Viza de intrare: desi cei 2 nu erau infractori, nu erau arestati, interogatoriul la care au fost supusi era asemanator torturii. O tortura psihica, nu fizica, pe care ei au acceptat-o, au tolerat-o. Nu vreau sa va fac spoilere, insa vreau sa observati tehnicile de manipulare, de tortura psihica. Vreau sa va ganditi la finalul filmului, sa va intrebati de ce se termina asa si ce rol a avut intreg interogatoriul. Continue reading Viza de intrare – TIFF 2023
In mod oficial, Confort nordic a deschis editia cu numarul 22 a Transilvania International Film Festival. Neoficial, insa, au rulat filme pe tot parcursul zilei. Pentru mine nu a fost primul film vazut, dar am vrut sa fie primul articol de la acest TIFF 2023.
Pe scurt, ideea de baza a filmului Confort nordic este frica de zborul cu avionul. In film, mai multi astfel de oameni se inscriu la un curs exclusivist, curs care urmeaza sa ii lecuiasca de aceasta fobie. Testul final urma sa fie un zbor Londra – Reykjavik. Ce se intampla pe acest drum, de ce raman cursantii blocati in capitala Islandei si cum se termina totul ramane sa descoperiti singuri.
Nu va voi vorbi despre regie ori interpretari, nici macar despre Timothy Spall, ci va voi vorbi despre aceasta fobie, una pe care recunosc ca o inteleg intr-o mai mare masura decat multe altele.
In principiu, fobiile sunt frici irationale. Nu poti explica de ce unui om ii e teama de paianjeni, dar aceasta fobie este foarte prezenta. Cunosc pe cineva care din cauza acestei fobii nu se poate uita nici macar la filmele cu Spiderman. Cunosc multi oameni cu alte fobii. Din pacate, insa, niciunul dintre cunoscutii mei nu vrea sa-si trateze fobia. O considera inofensiva. Cumva farmecul propriu.Continue reading Confort nordic – TIFF 2023
Cand vedeti titlul Un tata de cosmar, la ce va ganditi? Mai ales atunci cand il vedeti pe Robert de Niro pe afis? Asa-i ca va ganditi la celebra seria cu familia Fockers, tradusa la noi „Doi cuscri de cosmar”, respectiv „O familie de cosmar”? Sper ca nu-s singurul care s-a gandit la acea serie.
Problema este, insa, alta: Un tata de cosmar nu are nicio legatura cu acea serie. Aduce aminte vag, poate si prin glume, de acea serie, nu e nimic gresit in asta, insa titlul sugereaza faptul ca filmul ar fi un sequel ori un prequel al acelei serii. In plus, daca-n cazul filmelor despre familia Fockers se putea invoca in mod corect imposibilitatea traducerii exacte, aici nu inteleg ce scuze se mai gasesc. About my father putea fi tradus „Despre tatal meu”. Stiu ca suna sec, nespectaculos, dar fix asa suna si titlul original. Nu exista cuvantul „nightmare” in titlul original, deci nu ar fi trebuit sa existe nici in titlul autohton.
Trecand peste titlu, un aspect important pentru mine, dar irelevant pentru multi, Un tata de cosmar este un film surprinzator de bun. Nu este doar o comedie, iar Robert de Niro pare perfect potrivit rolului pe care-l interpreteaza.
Personajul principal al povestii este Sebastian (interpretat de comediantul american de origine italiana Sebastian Maniscalco), un tanar angajat al unui lant hotelier important ce vrea sa se casatoreasca cu o tanara super-bogata. Viitoarea sa sotie insista sa mearga sa-i cunoasca familia. In aceasta vacanta il ia si pe tatal sau, frizerul Salvo Maniscalco. Acolo vedem un „cultural clash” extrem de interesant: o disputa fascinanta intre 2 clase sociale cu viziuni radical diferite. O lupta de clase extrem de interesanta pentru sociologul din mine. Indiferent de tabara politica si ideologica din care faceti parte, aceasta lupta sigur o sa vi se para interesanta. Sigur aveti ce invata din ea.Continue reading Un tata de cosmar – About my father
Omul-Paianjen: Prin lumea paianjenului – Spider-Man: Across the Spider-Verse este continuarea filmului Omul-Paianjen: In lumea paianjenului – Spider-Man: Into the Spider-Verse. Pana sa va vorbesc despre filmul in sine, va invit sa cititi cu atentie cele 2 titluri. Ganditi-va la diferenta dintre „prin” si „in”; ganditi-va totodata la diferenta dintre cuvintele englezesti „across” si „into”. Sunt convins ca din 100 de oameni, maximum 5 vor putea explica in mod coerent diferentele.
Nu o sa vi le spun, dupa cum stiti nu-mi place sa dau totul „mura-n gura”, insa am simtit nevoia sa semnalez acest lucru. Sa-l scot in evidenta.
Pentru ca tot sunt aici, trebuie sa va spun un lucru „dubios” legat de acel Spider-Man din 2018: desi l-am vazut, nu mai tin minte ABSOLUT NIMIC din el. Un film perfect uitabil. E drept, nu sunt fan infocat al filmelor cu super-eroi, al universurilor Marvel ori DC, deci nu-s neaparat un reper.Continue reading Omul-Paianjen: Prin lumea paianjenului – Spider-Man: Across the Spider-Verse
Imi este greu sa vorbesc despre noul Furios si iute X – Fast X, cel mai recent film al celebrei francize cinematografice. Nu am nimic sa-i reprosez, nici fracturile logice (din ce in ce mai multe, din ce in ce mai mari, dar in acelasi timp din ce in ce mai suculente, mai spectaculoase), nici macar durata de 140 de minute (care, pe cuvant de onoare, NU SE SIMTE!, nu-ti dai seama cand a trecut timpul).
Senzatia generala de la iesirea din sala de cinema este ca Furios si iute X – Fast X te-a naucit inca o data. Te-a pacalit sa vezi inca un film din serie, te-a mintit din nou aratandu-ti scene imposibile (mult mai mult si mult mai … „socante”), te-a plimbat un pic prin povestea, prin filmele trecute, ca sa-ti reaminteasca sa le revezi daca ai uitat multe detalii, insa te-a umplut de adrenalina, de energie pozitiva. Sunt oameni care au iesit din sala de cinema setati ca trebuie sa revada filmul, ca e prea putin.
Furios si iute X – Fast X reuseste, printr-o singura scena, foarte reusita, foarte intensa, foarte „eficienta”, sa-ti readuca aminte de la ce a pornit aceasta serie: de la curse de masini. Fanii infocati ai seriei isi doreau sa-l auda din nou pe Vin Diesel spunand „Let’s race!”.Continue reading Furios si iute X – Fast X
The Pod Generation este filmul care a deschis Festivalul Filmului European 2023 de la Bucuresti. Subiectul filmului este unul la moda: inteligenta artificial (AI in engleza) si modul in care ea ne-ar putea conduce pe viitor viata.
The Pod Generation se petrece undeva in viitor, foarte aproape de intrarea in secolul 22 (se spune la un moment dat ca „ne pregatim de secolul 22”). Nu ni se spune in mod precis anul, dar este candva in viitor. Inteligenta artificiala este parte integranta a vietii, chiar daca asta inseamna ca multe lucruri sunt … artificiale.
Nu va spun chiar tot ce este artificial in acest viitor, imi vine sa spun apocaliptic, dar de fapt nu este chiar asa, desi cumva nu as gresi complet daca as spune asta, insa va dau 3 exemple de lucruri artificiale, exemple relevante pentru povestea acestui film.Continue reading The Pod Generation – Festivalul Filmului European 2023
Jucaria noua ne spune povestea lui Sami, care traieste fericit intr-un cartier din suburbiile Parisului alaturi de sotia gravida si de cumnatul sau (fratele sotiei).
Dupa ce o da in bara cu o „inventie”, ibricul dublu, care poate umple in acelasi timp 2 cesti/cani de cafea, Sami este nevoit sa-si gaseasca un alt job. Acest nou loc de munca este de paznic la magazinul celui bogat om din Franta, Philippe Etienne. De ziua fiului sau Alexandre, afaceristul inaugureaza raionul de jucarii al propriului magazin, indeamnandu-si odrasla sa-si aleaga ce cadou doreste. Alexandre, dintre toate jucariile din magazin, il alege pe Sami.
10 zile fara mama 2 este continuarea filmului 10 zile fara mama. Primul film a intrat in cinematografele patriei in februarie 2020, adica fix inainte de pandemie. Este exact motivul pentru care nu imi mai amintesc nimic, dar absolut nimic din el.
As fi putut sa spun ca nu l-am vazut, ca sa cititi acest articol stiind ca este perspectiva unuia care analizeaza STRICT aceasta a doua parte, insa exista dovezi online ca am facut-o. Am fost la avanpremiera de presa a acelui film, am si poze de acolo. Dar, probabil din cauza pandemiei, nu am scris nimic pe blog. Sau poate n-am scris nimic pentru ca filmul a fost prea sec sa scriu ceva. Ori, evident, este posibil ca ambele sa fie adevarate.
Ideea este simpla: daca eu nu mai tin minte ABSOLUT NIMIC din prima parte, chiar si dupa ce am citit cateva sinopsisuri, inseamna ca filmul este COMPLET uitabil. Nici bun, nici prost, nici spumos, nici sec. Pur si simplu MEDIOCRU.
In aceasta a doua parte, 10 zile fara mama 2, il vedem pe „casnicul” Antoine cum trebuie sa se descurce cu cei 4 copii ai sai intr-o vacanta de ski dintr-o statiune de fite din Alpi. Exact cand sa se urce in tren, sotia lui Antoine este chemata de urgenta la un cabinet de avocatura pentru a se ocupa de un caz important. As zice ca este irelevant cazul, ca punctul central al filmului, focusul, este pe vacanta, dar de fapt este extrem de important, caci FEMEIA este personajul principal al filmului.Continue reading 10 zile fara mama 2
Renfield – Asistentul vampirului este cel mai recent film inspirat de personajul creat de Bram Stoker acum peste 100 de ani. Personal, am citit cartea Dracula ABIA in 2019 (la finalul anului), deci am ca reper originalul, am mers direct la sursa, ca sa zic asa.
Despre Renfield – Asistentul vampirului as putea spune multe lucruri, toate la fel de adevarate, la fel de valabile.
As putea, de pilda, sa ma iau de personajul Dracula interpretat de Nicholas Cage. Este cel mai slab Dracula din cate am vazut eu (ma rog, au aparut peste 50 de filme cu Dracula, nu le-am vazut pe toate). Slab conturat, ca personaj, dar si slab interpretat. Aceasta ar putea fi marea bila neagra a acestui film.
Dar Renfield – Asistentul vampirului are si o mare bila alba: interpretarea lui Nicholas Hault. Este un Renfield excelent, viu, plin de framantari, un personaj negativ care vrea sa devina pozitiv, care vrea sa iasa de sub vraja lui Dracula. Excelent creionat ca personaj, excelent interpretat. Evident, creionarea lui a fost facuta cu sacrificarea lui Dracula. Sacrificare ritualica, scenaristica, daca intelegeti ce vreau sa spun.Continue reading Renfield – Asistentul vampirului
Air este un film aparut in 2023, care ne spune povestea aparitiei brandului Air Jordan (by Nike). Povestea nu il are in prim-plan pe Michael Jordan si ascensiunea sa, ci este de fapt povestea echipei de marketing care a mizat totul pe cariera lui Michael Jordan.
De aici decurg toate defectele acestui film: desi se cheama Air si este despre BRANDUL Air Jordan, are prea putin baschet in el (si prea putin sport); este previzibil (stim din start ca brandul exista, drept urmare nu stam nicio secunda cu sufletul la gura ca s-ar putea intampla ceva); nu are o miza efectiva (daca o vor da in bara nu se va desfiinta firma Nike, ci pur si simplu s-ar inchide divizia de baschet, de „bascheti”, adica de incaltari pe care sa le folosesti STRICT pentru a juca baschet), importanta; este sec, parand a fi gandit de un economist.
Da, fix asta este problema filmului: pare a fi facut de un economist, nu de un artist. Regizorii si scenaristii sunt ori ar trebui sa fie artisti, insa aici ei au parut seci, incorsetati de cifre, parca au trasat linii drept, pline de colturi, nimic rotunjit, nimic poetic.Continue reading Air
Funny pages ar fi trebuit sa fie, dupa nume, o comedie autentica. Ceea ce este doar in mod oficial, doar pentru ca cineastii asta inteleg prin comedie. Trebuie sa aiba un final fericit si, daca ai noroc, ar trebui sa razi un pic pe parcurs.
Nu ma intelegeti gresit: Funny pages este un film bun, am vazut multe in el si am si ras de cateva ori. De mai multe ori decat m-as fi asteptat, dar de mult mai putine ori decat am pretentia de la o comedie. Poate-s eu prea pretentios cu comediile, cu notiunea in sine: aceste filme ar trebui sa ma faca sa rad. Daca reusesc sa faca si altceva, foarte bine, dar nu tin neaparat. Important este sa rad zgomotos la ele.
Funny pages este despre benzi desenate si despre pasionatii acestora. Fanaticii acestora. Pasionati nu inseamna doar cei care colectioneaza asa ceva, ci si cei care au talentul necesar de a crea asa ceva. Evident, nu poti crea ceva ce nu apreciezi, ce nu citesti, asa cum nu poti face filme daca iti place sa te uiti la filme. Intelegeti ideea.Continue reading Funny pages – American Independent Film Festival 2023
A thousand and One a fost, in ordine cronologica personala, PRIMUL film vazut la American Independent Film Festival 2023. Am revenit la Cinemateca Eforie (nu e deloc cinematograful meu preferat, insa are 2 mari calitati: publicul de-o calitate evident superioara si faptul ca nu are semnal, cel putin pe cele 2 retele mari) pentru un film care mie-mi suna a „O mie si una de nopti”. Nu citisem nimic despre film, voiam sa ma surprinda, insa titlul asta imi sugera.
Inez isi rapeste fiul din mainile statului, al sistemului de asistenta sociala, si fuge cu el la New York sa isi inceapa o viata noua. Spera sa nu fie prinsi ori macar sa reziste pana cand Terry implineste 18 ani. Cei 2 se au doar unul pe altul, iar secretul lor trebuie sa-l pastreze cu sfintenie.Continue reading A thousand and One – American Independent Film Festival 2023
I like movies este tipul de film pe care l-as recomanda oricarui cinefil inrait. E drept, multi cinefili ar putea intelege gresit mesajul, poate chiar pe dos.
Povestea din I like movies se petrece IN CANADA (veti vedea de ce este relevant acest aspect) este urmatoarea: un Lawrence Kweller este obsedat de filme. Nu pasionat, OBSEDAT. El are UN SINGUR prieten, cu care isi petrece serile de sambata, ati ghicit, uitandu-se la filme. Visul sau este sa fie admis la New York, la academia de film, dorind sa ajunga regizor.
Women talking este o ecranizare extrem de ciudata, de dubioasa, pe care criticii au apreciat-o si inca nu am gasit explicatiile in acest sens. Ma rog, ar exista una, cea politica, dar banuiesc ca exista ori ar trebui sa existe si altele.
Women talking ne spune povestea unei secte religioase (Menoniti) in care femeile nu sunt trimise la scoala, nu stiu sa scrie si sa citeasca, drept urmare ele traiesc ca acum 100-200 de ani. Nu au nicio sursa de informare, singurele informatii le luam … de la slujba.
Ele erau constant abuzate, violate, unele dintre ele ramanand insarcinate. Ceea ce vedem noi sunt discutiile (interminabile) dintre ele, discutii in urma carora urmau sa decida daca sa ramana acolo si sa lupte (impotriva abuzurilor, impotriva asupritorilor) ori sa plece.
Toate fricile lui Beau – Beau is afraid este cel mai nebunesc film al acestui an. Este tipul de film la care te poti uita de 10 ori si tot nu intelegi tot ce era de inteles. Nici macar nu stii daca l-ai inteles sau nu, daca ai plecat de la premisa corecta.
Toate fricile lui Beau este un film despre moarte, pentru ca totul pleaca de aici: Beau vrea sa-si viziteze mama, ceva il impiedica sa o faca, apoi el afla ca mama lui a murit. Deci in loc sa-si viziteze mama in viata, va trebui sa se duca la inmormantarea ei.
Teoretic, dar doar teoretic, vedem drumul initiatic al lui Beau, cu toate obstacolele, reale si imaginare, pe care le intalneste, pe care le infrunta (cu succes?). Asta teoretic.
