Toata lumea cunoaste sintagma Sexul vinde. Fie ca vorbim de presa scrisa, de presa audio-vizuala ori chiar de cinema, sexul, ca subiect, vinde. Cinematografic, un film despre sex este catalogat, cumva automat, drept film comercial. Continue reading Love 3D este un film contradictoriu
Continuarea Olympus has Fallen (tradus Cod Rosu la Casa Alba), London Has Fallen – Cod rosu la Londra se anunta a fi un sequel ca multe altele. Incredientele principale din primul film se pastrasera (ma refer la actorii principali), singura diferenta majora fiind bucatarul (adica regizorul). Bineinteles, si decorul a fost schimbat, acum totul urma sa se petreaca in Londra. Sa vedem ce a iesit 🙂 Continue reading London Has Fallen – Cod rosu la Londra
Recunosc ca titlul filmului mi-a starnit zambetul. Anticipasem, in mare, despre ce este vorba, lucru care nu-mi dau seama cat este de bine pentru film. Titlul original, Fusi, in fapt numele personajului principal, era, intr-adevar, oarecum sec, dar nici titlul ales de romani nu-mi surade: este, deopotriva, amuzant, neserios, cu un pic de spoiler si, cumva, deloc comercial. Sper sa gresesc, dar parca nu te imbie sa te duci la cinema vazandu-l.
Altfel, un film nordic, o coproductie Danemarca-Islanda, bine vazut de critici, nu putea fi decat un film interesant. Continue reading Fusi – Un munte de virginitate
Am asteptat cu interes intrarea unui nou film indian in cinematografe. Nu repet argumentatia, stiti deja ca sunt un fan al lor si al vizionarii lor in cinematografe si nu acasa.
Ce urma sa fie special in acest caz era tipul de film: un film istoric indian. Recunosc, asa ceva nu mai vazusem pana acum, asa ca nu aveam cum sa ratez acest film. Si din ce am auzisem pana sa merg la vizionare, filmul respecta intr-o proportie foarte mare adevarul istoric (ma rog, cat adevar este, ca multe aspecte sunt contradictorii chiar si pentru istorici). Cumva, filmul acesta istoric are mult mai mult adevar decat echivalentele sale americane.Continue reading Bajirao Mastani – Glorie si Iubire
Relatia mea cu primul film din Seria Divergent este una ciudata. Prima oara, dupa vizionare, filmul ma enervase. Probabil nu avusesem starea necesara sa-l urmaresc. Mi se paruse prea complicat, prea greu de urmarit, iar acele 5 categorii in care fusesera impartiti oamenii mi se parusera total ilogice. Cumva, creierul meu spusese reject, fara ca pe moment sa pot explica in concret si coerent de ce.
Daca ma intrebati ce am scris la vremea respectiva despre Divergent, va dezamagesc: am articol pe EmilCalinescu.eu despre Divergent,d ar nu-i scris de mine (pe vremea aia inca nu aparuse Cinemil.ro).
L-am revazut acum cateva zile, fix inainte de vizionarea partii a III-a si asta datorita Freeman Entertainment, care mi-a trimis DVD-ul cu Divergent (ca de altfel si cel cu Insurgent).
Dupa a doua vizionare, filmul mi s-a parut mult mai logic, chiar daca, intr-un fel, nu parea un film care sa ma atraga. Cumva, insa, m-am autoconvins sa bag si DVD-ul Insurgent … (va voi povesti intr-un articol separat despre cat de misto este sa vezi filme pe PS4).
Partea a doua mi s-a parut mult mai dinamica. Si, fara sa zic ca ar fi vreun avantaj sau vreun dezavantaj, mult mai SF. Multa tehnologie. Foarte multa. Uneori te intrebi daca sigur e continuarea filmului Divergent.
Personajele sunt mai bine conturate, mai bine jucate, filmul este mult mai dinamic, momentele moarte lipsesc cu desavarsire si, cumva, te face sa iti doresti nespus sa vezi partea a treia. Si, as zice, te face si sa citesti cartile. Despre carti, insa, un capitol distinct.
Mentionez din start: nu am citit cartile, insa, cumva, ma pune intr-o situatie speciala. Revenim asupra acestei idei la punctul urmator.
Pana atunci, spun asa: au aparut trei carti, Divergent, Insurgent si Allegiant (tradusa la noi Experiment), plus o a patra, Four, care este o sinteza a celor 3 din perspectiva lui Four.
Filmele respecta o cutuma a Hollywood-ului: primele 2 filme sunt ecranizarile primelor 2 carti, insa ultima carte, a treia, a fost sparta in 2 filme. Asa s-a intamplat si la Harry Potter (acolo erau mai multe, insa ultima carte a fost sparta in 2 filme), asa s-a intamplat, mai recent, si la Hunger Games. Nimic nou sub soare din acest punct de vedere.
Despre ecranizari se spune ca sunt de 3 feluri (scrisesem candva un articol, mi-e lene sa-l mai caut, rezum aici totul):
Acum, in cazul ecranizarilor imperfecte, ca aici ne situam, exista 3 tipuri de reactii:
Eu ma gasesc intr-o situatie speciala: nu am citit cartile, deci filmele oricum ma surprind. Nu ma pot dezamagi decat strict cinematografic, nu pot spune ca as putea fi dezamagit ca s-a schimbat firul narativ.
Totusi, trebuie sa recunosc faptul ca aceasta a treia parte, Allegiant, m-a facut sa-mi doresc sa citesc cartile.
Fara sa mai fac puncte tari si puncte slabe, pot recunoaste ca filmul m-a prins. M-a prins, insa, intr-un mod extrem de ciudat si pervers: a reusit sa ma captiveze actiunea, sa ma faca sa fiu cu sufletul la gura, astfel incat sa ignor gafele cinematografice, altfel evidente. Pot recunoaste ca efectele lipsesc cu desavarsire, dar ii pot gasi filmului o circumstanta atenuanta: nici nu m-a obligat sa port ochelari 3D pe tot parcursul lui. Nu s-a laudat cu efectele, asa ca nu ar fi deloc ok sa il criticam pentru absenta lor.
Nu stau sa enumar defectele acestui film, unele vizibile cu ochiul, prefer sa spun ca m-am bucurat ca imaginea generala, Big Picture, este una placuta. Te captiveaza, te face sa-ti doresti sa vezi ultima parte, te face sa-ti doresti sa citesti cartile.
Si, oricum am lua-o, fata de primul Divergent, care pe mine ma enervase si plictisise intr-o masura egala la prima vizionare, e un mare pas inainte. Nu as putea spune daca-i mai bun sau nu decat Insurgent, diferenta fiind doar una de perceptie: Insurgent a fost vazut dupa marea dezamagire Divergent, deci, cumva, am tendinta de a-l supraevalua.
Allegiant este tipul pe film pe care-l vezi si intelegi doar vazandu-le pe cele de dinainte si, imi permit sa spun, este tipul de film care nu are cum sa te faca sa ramai neutru: fie il vei aprecia enorm, fie il vei dispretui profund. Imi doresc, de multe ori, sa fiu mai obiectiv si mai neutru cu filmele, insa in acest caz este imposibil. Ca sa folosesc chestii din film, pur si simplu nu sunt Divergent, ceea ce e de bine pentru ca, daca ati vazut filmele deja stiti, divergentii sunt un pericol pentru societate 🙂
Cel mai recent film din seria Divergent, Allegiant, intra de azi, 11 martie, in cinematografe, fiind adus in Romania de Freeman Entertainment. Salutari NEINFRICATE tuturor!
Intr-o cinematografie in care Hollywood-ul este rege, lumea nu prea alege sa vada filme straine, adica de alta origine decat cea de peste ocean. Eu, personal, prefer sa dau bifa la altfel de filme, si printre cele mai bune pe care le-am vazut in viata mea de cinefila nu se numara cele americane ci cele cu aroma de Paris. La ultimul film frantuzesc la care m-a trimis Emil, am plecat cu febra musculara de la rasul provocat de poantele de pe ecran, asa ca atunci cand mi-a zis de Aventuri in Pattaya – am zis ca dau check-in. Continue reading Aventuri In Pattaya sau cum sa iti aduci franceza la zi
Cumva, filmul Usturoi insemna un ghinion pentru mine: ratasem vreo 2 vizionari, prima fiind cea de la TIFF din 2014. De fiecare data nu a mai fost loc si pentru mine.
Si, sa va zic sincer: filmul Usturoi e tipul de film pe care vrei sa-l vezi cu echipa. Din start mi-am propus sa gasesc o vizionare (unde o fi ea) dupa care sa fie un Q & A cu echipa. Desi ma tenta ideea de a-l vedea in mall, la calitate maxima, faptul ca echipa n-a fost prezenta acolo m-a facut sa ma razgandesc…
Dupa ce am vazut filmul, pot spune ca-mi pare rau ca nu l-am vazut mai inainte … Si pentru ca e un film special, articolul acesta va avea o structura speciala…
Avem, in oglinda, 2 familii de tigani: familia Usturoi este cea mai bogata familie din sat, capul familiei fiind o persoana extrem de snoaba si mandra; in contrast, familia Ceapa este printre cele mai sarace din sat. Atunci cand unul dintre fiii Ceapa vrea sa se casatoreasca cu „a lu Usturoi” incepe problemele. Fratele mai mic „al lu’ Ceapa”, alaturi de prietenul sau cel mai bun, concep un plan pentru a face rost de bani si a facilita aceasta nunta: decid sa mearga la Cluj sa se faca actori. Bine, ei de fapt voiau sa mearga la Hollywood, dar cum Hollywood-ul e prea departe, e in regula si Clujul.
Filmul Usturoi este departe de a fi perfect. I-am gasit 3 (posibile) defecte:
Filmul Usturoi poate fi rezumat astfel: un umor extrem de misto, cativa bloggeri cu roluri mai mult sau mai putin importante, 2 mici actori cu un viitor stralucitor, o imagine aproape perfecta, un mix muzical extrem de inteligent ales, care suna foarte bine … totul intr-un film cu un buget extrem de mic. Un film facut pentru public, care cu siguranta va incanta privirile tuturor spectatorilor. Sincere felicitari tuturor celor implicati.
Filmul Usturoi ruleaza in foarte putine cinematografe, in Bucuresti ruland, in acest moment, doar la Scala (excluzand vizionarile speciale, cum a fost cea de la MTR, la care am fost si eu). Salutari CINEMILE tuturor!
a trecut ceva vreme de cand am plecat de la un film fredonand o piesa muzicala si cu zambetul pe buze. Zootopia este genul acesta de animatie – bine desenat cu glume bune si memorabile, ira coloana sonora de exceptie (shakira – cum altfel) te va face sa dansezi pe scaun. Continue reading Zootropolis – Zootopia
A Bigger Splash debuteaza ca un film nostalgic dupa anii 70` si a epocii rock. Ne pune in centrul actiunii o vedeta rock, o femeie mondena ajunsa la sfarsitul carierei care incearca sa uite de vechea viata si trairile de alta data, dar nu poate. Filmul este redarea senzuala a dorintei, geloziei si rock and roll-ului, sub soarele placut de la Mediterana. Continue reading A bigger splash: Pasiuni periculoase
Duc de ceva timp o disputa cu mai multi amici bloggeri cinefili pe tema comediilor. Dupa mine, Grimsby este o comedie in adevaratul sens al cuvantului: un film care are ca unic scop sa te faca sa razi. Iar un film cu Sacha Baron Cohen nu avea cum sa fie altfel: o comedie spumoasa, poate exagerata, la care razi de la un capat la celalalt al filmului.
Din pacate, la vizionare multi colegi au preferat sa se faca nevazuti, fie ascunzandu-se in spatele unor treburi urgente, fie recunoscand direct ca nu vor sa vada asa ceva. Pierderea lor, #casazicasa.
Nobby este un om plin de defecte: are o familie extrem de numeroasa, traieste de pe urma ajutoarele primite de la stat, este microbist inrait (nu stim exact cu cine tine, cu cineva din Londra probabil, insa stim clar ca uraste pe Manchester United), insa are un mare of: nu si-a mai vazut fratele de peste 20 de ani. Cand in sfarsit da de fratele sau, la o petrecere extrem de exclusivista la care a intrat prin intermediul unei invitatii furate, necazurile se tin lant. Cei doi frati trec ulterior printr-o gramada de belele pentru ca, am uitat sa precizez: fratele lui Nobby, Sebastian, este agent secret MI6. Prin ce aventuri trec ei, care este hopul lor final si cum se termina totul va las sa descoperiti singuri.
Grimsby este, din punctul meu de vedere, o comedie Sacha Baron Cohen inspirata, in multe momente, de filmele lui Adam Sandler. Fanii jocurilor electronice se vor simti ca acasa, umorul este unul extrem, insa, pe alocuri, filmul devine extrem de siropos. Pronostichez incasari bune la publicul din Romania, chiar daca, tot ca un pronostic personal, criticii si bloggerii de film il vor desfiinta.
Grimsby intra in cinematografe pe data de 4 martie, fiind adus in Romania de IntercomFilm. Salutari CINEMILE tuturor!
Sinospsisul acestui film m-a indus in eroare. Luat ca atare, filmul pare extrem de ciudat si deloc credibil. Vrajitorie, nastere din namol, potenta… ce e asta? Nu ca ar fi imposibil de crezut in Romania, insa, cumva, ceva oricum dadea eroare.
Asta pentru ca nu ma interesasem absolut deloc despre ce vrea cu adevarat sa transmita filmul. Filmul este cu totul o metafora, luat ca atare el parand absurd si poate pueril.
Sa o luam, deci, cu inceputul …
Pentru a nu cadea in capcana in care am picat eu, spun din start: filmul povesteste, intr-o alta maniera, legenda namolului din localitatea constanteana Techirghiol. In legenda originala, Tekir asista la vindecarea sa si a magarusului sau cu ajutorul apei saline si a namolului din lacul Techirghiol.
In film, povestea suna cam asa: Mara, vindecatoarea satului, este alungata din sat pe motiv de vrajitorie. Aceasta sustinea ca poarta in pantec un copil conceput fara ajutorul vreunui barbat. Singurul copil din lume fara tata, conceput doar datorita namolului. Este acuzata ca din cauza ei apele nu mai au peste si acel sat de pescari risca sa moara de foame.. Izgonita din sat (unde, intr-o pura traditie medievala, ii este incendiata casa pentru a alunga spiritele rele), ajunge, cu ajutorul preotului din fostul sat, la Hotel Tekir. Acolo o intalneste pe Lili, o femeie bogata ce venise acolo pentru a putea face copii. Relatia dintre cele 2 se complica, insa va las pe voi sa descoperiti cum se termina totul 🙂
Departe de a fi un film perfect, Miracolul din Tekir pacatuieste, in principal, din urmatoarele motive:
Miracolul din Tekir este un film decent, avand la baza o idee buna si un scop laudabil. Punerea in aplicare nu este chiar cea mai fericita, chiar daca interpretarile a doua actrite sunt de top. Iese in evidenta si trailerul, unul dintre cele mai bune trailere de film romanesc din ultima vreme. Ca de obicei in cazul majoritatii filmelor romanesti, finalul scade mult filmul.
Miracolul din Tekir intra ca prin magie (neagra sau alba, ramane de vazut) in cinematografele patriei din 4 martie, fiind distribuit in Romania de Ultraviolet Media. Salutari MIRACULOASE tuturor!
Ultimele filme ale fratilor Cohen mi-au placut. Nu le pot pune drept preferatele mele, dar au o mare calitate: sunt apreciate atat de critici, cat si de public. Tema nu ma incanta, dar aveam incredere in Fratii Cohen. Ce a iesit va las pe voi sa descoperiti citind articolul de mai jos, dar si vazand filmul. Continue reading Hail Caesar – Ave Cezar
Prima parte imi scapase, anul acesta fiind prima oara cand am auzit de aceasta serie. Dupa ce l-am vazut mi-am dat seama ca nu pierdusem absolut nimic. Pe scurt: un film fara logica (nici macar o logica a lui, interna), cu regia varza, cu interpretari aproape dezastru si cu niste glume scremute de care trebuie sa fugiti. Totusi, 6.6 pe IMDB si 61 pe Metascore mi-a dat de gandit. E ceva ce-mi scapa? Continue reading Zoolander 2
Remarca unui prieten cand i-am zis ca merg la filmul acesta a fost: „Da’ stiu ca iti plac filmele cu Dakota Johnson!” Ei bine, de data asta voiam sa vad o comedie simpla care sa ma faca sa ma relaxez pentru minute in sir. Continue reading How to be single – Cum sa fii singur, punct!
Trei lucruri spun in introducere, lucruri fundamentale in intelegerea acestui articol:
„Dumnezeu e pe primul loc. Fotbalul pe-al doilea.” E un citat din filmul Trauma, cu Will Smith, despre o poveste adevarata. Poate ca fotbalul european presupune ceva riscuri pentru sanatatea mentala a fotbalistilor, printre care sa-ti zica Becali cu cine si cu cine nu sa iesi la intalnire, dar cam la asta se rezuma. In schimb, fotbalul american e mult mai violent iar acest film povesteste faptele reale care au dus la moartea in chinuri sau sinuciderea unor legende ale acestui sport. Continue reading Trauma si Bennet Omalu – cum sunt fotbalistii batuti la cap pana mor
La vizionarea filmului m-am dus cu gandul ca voi vedea o comedie prostuta cu o distributie foarte buna. Nu cu mult timp in urma vazusem Internul, unde Robert de Niro joaca extrem de bine. Asteptarile mele erau impartite, insa mersesem cu gandul ca e un film care va reusi sa ma faca sa rada. Ma temeam, insa, de faptul ca majoritatea fazelor amuzante sunt deja in trailer (uneori sunt chiar toate). Ce am constatat va las pe voi sa descoperiti. Continue reading Dirty Grandpa – Bunicul Dezlantuit
Înainte să trec la introducere, puncte de interes, puncte tari, puncte slabe, opinii sau orice altceva, am să las aici o întrebare care, mie cel puțin, mi-a rămas în minte de când m-am ridicat de pe scaunul din Imax.
Între iubirea ei, simțul datoriei, viață și moarte, tu ce ai alege?
The Finest Hours este un film istoric, inspirat din realitate, cu fapte cât se poate de reale, care îți fac pielea de găină la propriu și cu un personaj căruia îi pasă mai mult de faptul că și-a pierdut căciula de pe cap decât că se află în prag de moarte (seamănă cu mine, că nici mie nu-mi mai pasă de nimic altceva când îmi uit căciula pe cine știe unde).Continue reading The Finest Hours – Furtună Extremă
Acest film este atipic. Nu poate fi analizat asa cum le analizam pe celelalte, nu putem vorbi despre puncte tari, puncte slabe si alte chestii in legatura cu acest film. Filmul are cateva probleme pe care le voi evoca mai jos. Asadar: Continue reading The Big Short – Brokerii apocalipsei
Multa lume nu intelege utilitatea parodiilor. In general, o comedie ironizeaza situatii ori categorii sociale. De ce, totusi, ai face un film care sa ironizeze, de la un capat la altul, alt film? Si, mai ales, ce succes ar putea avea un astfel de film.
Incerc sa raspund la ambele intrebari, desi stiu ca nu acestea sunt raspunsurile oficiale. Asadar, exista o anumita categorie de filme, care se ocupa strict cu asta: cu parodierea altora. Este un gen aparte de film, acestea trebuind, dupa mine, incluse intr-o categorie distincta. Din pacate, nu se fac atat de multe parodii intr-un an incat sa faca cineva un festival dedicat lor. Zic, totusi, ca macar o sectiune la festivalurile de comedie tot ar merita.
Pe de alta parte, exista anumite filme care parca iti cer sa le parodiezi. Daca ar fi sa dau un exemplu in acest sens, acesta ar fi Fifty Shades of Grey. Sa ne intelegem: un film nu atat de rau precum l-au prezentat unii, insa un film care cu siguranta merita parodiat. Nu d-alta, dar daca despre Hunger Games am avut 2 parodii (Starving Games si Hungover Games), de ce n-am avea una si despre Fifty Shades?
Ce succes la public ar putea avea parodiile? Eh, aici e complicat. Motivele sunt evidente:
Pe scurt: public restrans la cei care au vazut originalul, multi se simt jigniti ca e ironizat filmul favorit, actori din linia a II-a, apar rar in cinematografe si rar avem serii de mai multe filme. Succesul lor la public este, deci, limitat.
Bazata pe o trilogie citita de milioane de oameni din intreaga lume, ecranizarea partii I a fost un real succes comercial. Desi multi fani au iesit dezamagiti, in special de interpretarile celor 2 actori, incasarile au fost peste asteptari.
In online, filmul a generat extrem de multe controverse, insa si extrem de mult trafic. Articolul despre film, publicat anul trecut aici, a fost al doilea cel mai citit articol de pe Cinemil.ro (dupa cel despre Fast and Furious). Controversa atrage, e un adevar pe care trebuie sa-l luam in considerare.
Este tipul de film pe care trebuie sa-l iei ca atare. Toate glumele par in acelasi registru, deci fie-ti plac toate, fie le respingi pe toate. Interpretarile celor 2 personaje sunt in acelasi registru al tuturor parodiilor: nu impresioneaza, dar nici nu dezamagesc. Sunt tipul de interpretari care se fac nevazute (de exemplu, mai stie cineva ce distributii au avut Scary Movie-urile? nu, acolo era importanta actiunea, nu interpretarea), asta nefiind neaparat un lucru rau. Regiei i-ar putea fi gasite N defecte, dar asteptarile, in acest caz, erau foarte mici.
Singurul lucru care trage in jos acest film este nisarea publicului: sunt multi care au refuzat sa vada originalul, deci nu vor intelege nimic din parodie. Pe de alta parte, insa, cei care au vazut prima parte luati cu forta de catre prietene se pot razbuna acum pe ele luandu-le la parodie.
Este o intrebare buna, la care as tinde sa raspund DA. Raspund da in masura in care am receptat Fifty Shades of Grey ca fiind comedie. Pentru scopul de baza al unei comedii, acela de a te face sa razi, este clar ca Fifty Shades of Black – Cincizeci de umbre ale lui Black il indeplineste intr-o masura MULT mai mare. Este adevarat, insa, ca acest film nu va genera un interes atat de mare si nu va avea atatia fani infocati. Si, desi unii nu-s de acord cu asta, filmul acesta nu are nimic in spate: in afara de cele 92 de minute petrecute razand nu te alegi cu altceva de pe urma lui.
Ca sa mai gasesc o calitate, o bila cu adevarat alba pentru Fifty Shades of Black – Cincizeci de umbre ale lui Black: Christian este, aici, MULT mai bine interpretat. Christian cel negru este superior lui Christian cel alb, oricat de ciudat ar suna asta.
Asadar, ca sa raspund complet, Fifty Shades of Black – Cincizeci de umbre ale lui Black este o comedie mai buna decat Fifty Shades of Grey, din pacate (sau din fericire, depinde de perspectiva), insa, Fifty Shades of Grey nu este doar o comedie. Adica unii nu l-au receptat deloc ca fiind comedie.
Nu stiu la ce vizionare s-a mai ras atat de mult si atat de zgomotos cum s-a ras la Fifty Shades of Black – Cincizeci de umbre ale lui Black. Sunt curios, insa, cine dintre critici ori bloggeri va avea curajul sa nominalizeze acest film ca fiind comedia anului 2016. Eu zic de pe acum ca este un pretendent serios.
Despre Fifty Shades of Black – Cincizeci de umbre ale lui Black au mai scris SuperGulia, Andrei Dinu, Marius Calin si Andreea Mihaila. Despre Fifty Shades of Black – Cincizeci de umbre ale lui Black voi mai scrie pe Minunat.eu, insa acolo voi avea o misiune imposibila: sa ironizez o parodie! Sa vedem ce iese! 😀
Fifty Shades of Black – Cincizeci de umbre ale lui Black intra de vineri, 29 ianuarie, in cinematografe, fiind adus in Romania de RoImage 2000, acelasi distribuitor care cu 1 an in urma aducea Fifty Shades of Grey. Salutari NEGRE tuturor!
ps: Oare va face cineva vreo camera de evadare Fifty Shades of Black? Camera Fifty Shades of Grey arata bine, de ce sa nu faca cineva si o camera parodie? Zic si eu… 🙂
