Remarca unui prieten cand i-am zis ca merg la filmul acesta a fost: „Da’ stiu ca iti plac filmele cu Dakota Johnson!” Ei bine, de data asta voiam sa vad o comedie simpla care sa ma faca sa ma relaxez pentru minute in sir. Continue reading How to be single – Cum sa fii singur, punct!
Trei lucruri spun in introducere, lucruri fundamentale in intelegerea acestui articol:
„Dumnezeu e pe primul loc. Fotbalul pe-al doilea.” E un citat din filmul Trauma, cu Will Smith, despre o poveste adevarata. Poate ca fotbalul european presupune ceva riscuri pentru sanatatea mentala a fotbalistilor, printre care sa-ti zica Becali cu cine si cu cine nu sa iesi la intalnire, dar cam la asta se rezuma. In schimb, fotbalul american e mult mai violent iar acest film povesteste faptele reale care au dus la moartea in chinuri sau sinuciderea unor legende ale acestui sport. Continue reading Trauma si Bennet Omalu – cum sunt fotbalistii batuti la cap pana mor
La vizionarea filmului m-am dus cu gandul ca voi vedea o comedie prostuta cu o distributie foarte buna. Nu cu mult timp in urma vazusem Internul, unde Robert de Niro joaca extrem de bine. Asteptarile mele erau impartite, insa mersesem cu gandul ca e un film care va reusi sa ma faca sa rada. Ma temeam, insa, de faptul ca majoritatea fazelor amuzante sunt deja in trailer (uneori sunt chiar toate). Ce am constatat va las pe voi sa descoperiti. Continue reading Dirty Grandpa – Bunicul Dezlantuit
Înainte să trec la introducere, puncte de interes, puncte tari, puncte slabe, opinii sau orice altceva, am să las aici o întrebare care, mie cel puțin, mi-a rămas în minte de când m-am ridicat de pe scaunul din Imax.
Între iubirea ei, simțul datoriei, viață și moarte, tu ce ai alege?
The Finest Hours este un film istoric, inspirat din realitate, cu fapte cât se poate de reale, care îți fac pielea de găină la propriu și cu un personaj căruia îi pasă mai mult de faptul că și-a pierdut căciula de pe cap decât că se află în prag de moarte (seamănă cu mine, că nici mie nu-mi mai pasă de nimic altceva când îmi uit căciula pe cine știe unde).Continue reading The Finest Hours – Furtună Extremă
Acest film este atipic. Nu poate fi analizat asa cum le analizam pe celelalte, nu putem vorbi despre puncte tari, puncte slabe si alte chestii in legatura cu acest film. Filmul are cateva probleme pe care le voi evoca mai jos. Asadar: Continue reading The Big Short – Brokerii apocalipsei
Multa lume nu intelege utilitatea parodiilor. In general, o comedie ironizeaza situatii ori categorii sociale. De ce, totusi, ai face un film care sa ironizeze, de la un capat la altul, alt film? Si, mai ales, ce succes ar putea avea un astfel de film.
Incerc sa raspund la ambele intrebari, desi stiu ca nu acestea sunt raspunsurile oficiale. Asadar, exista o anumita categorie de filme, care se ocupa strict cu asta: cu parodierea altora. Este un gen aparte de film, acestea trebuind, dupa mine, incluse intr-o categorie distincta. Din pacate, nu se fac atat de multe parodii intr-un an incat sa faca cineva un festival dedicat lor. Zic, totusi, ca macar o sectiune la festivalurile de comedie tot ar merita.
Pe de alta parte, exista anumite filme care parca iti cer sa le parodiezi. Daca ar fi sa dau un exemplu in acest sens, acesta ar fi Fifty Shades of Grey. Sa ne intelegem: un film nu atat de rau precum l-au prezentat unii, insa un film care cu siguranta merita parodiat. Nu d-alta, dar daca despre Hunger Games am avut 2 parodii (Starving Games si Hungover Games), de ce n-am avea una si despre Fifty Shades?
Ce succes la public ar putea avea parodiile? Eh, aici e complicat. Motivele sunt evidente:
Pe scurt: public restrans la cei care au vazut originalul, multi se simt jigniti ca e ironizat filmul favorit, actori din linia a II-a, apar rar in cinematografe si rar avem serii de mai multe filme. Succesul lor la public este, deci, limitat.
Bazata pe o trilogie citita de milioane de oameni din intreaga lume, ecranizarea partii I a fost un real succes comercial. Desi multi fani au iesit dezamagiti, in special de interpretarile celor 2 actori, incasarile au fost peste asteptari.
In online, filmul a generat extrem de multe controverse, insa si extrem de mult trafic. Articolul despre film, publicat anul trecut aici, a fost al doilea cel mai citit articol de pe Cinemil.ro (dupa cel despre Fast and Furious). Controversa atrage, e un adevar pe care trebuie sa-l luam in considerare.
Este tipul de film pe care trebuie sa-l iei ca atare. Toate glumele par in acelasi registru, deci fie-ti plac toate, fie le respingi pe toate. Interpretarile celor 2 personaje sunt in acelasi registru al tuturor parodiilor: nu impresioneaza, dar nici nu dezamagesc. Sunt tipul de interpretari care se fac nevazute (de exemplu, mai stie cineva ce distributii au avut Scary Movie-urile? nu, acolo era importanta actiunea, nu interpretarea), asta nefiind neaparat un lucru rau. Regiei i-ar putea fi gasite N defecte, dar asteptarile, in acest caz, erau foarte mici.
Singurul lucru care trage in jos acest film este nisarea publicului: sunt multi care au refuzat sa vada originalul, deci nu vor intelege nimic din parodie. Pe de alta parte, insa, cei care au vazut prima parte luati cu forta de catre prietene se pot razbuna acum pe ele luandu-le la parodie.
Este o intrebare buna, la care as tinde sa raspund DA. Raspund da in masura in care am receptat Fifty Shades of Grey ca fiind comedie. Pentru scopul de baza al unei comedii, acela de a te face sa razi, este clar ca Fifty Shades of Black – Cincizeci de umbre ale lui Black il indeplineste intr-o masura MULT mai mare. Este adevarat, insa, ca acest film nu va genera un interes atat de mare si nu va avea atatia fani infocati. Si, desi unii nu-s de acord cu asta, filmul acesta nu are nimic in spate: in afara de cele 92 de minute petrecute razand nu te alegi cu altceva de pe urma lui.
Ca sa mai gasesc o calitate, o bila cu adevarat alba pentru Fifty Shades of Black – Cincizeci de umbre ale lui Black: Christian este, aici, MULT mai bine interpretat. Christian cel negru este superior lui Christian cel alb, oricat de ciudat ar suna asta.
Asadar, ca sa raspund complet, Fifty Shades of Black – Cincizeci de umbre ale lui Black este o comedie mai buna decat Fifty Shades of Grey, din pacate (sau din fericire, depinde de perspectiva), insa, Fifty Shades of Grey nu este doar o comedie. Adica unii nu l-au receptat deloc ca fiind comedie.
Nu stiu la ce vizionare s-a mai ras atat de mult si atat de zgomotos cum s-a ras la Fifty Shades of Black – Cincizeci de umbre ale lui Black. Sunt curios, insa, cine dintre critici ori bloggeri va avea curajul sa nominalizeze acest film ca fiind comedia anului 2016. Eu zic de pe acum ca este un pretendent serios.
Despre Fifty Shades of Black – Cincizeci de umbre ale lui Black au mai scris SuperGulia, Andrei Dinu, Marius Calin si Andreea Mihaila. Despre Fifty Shades of Black – Cincizeci de umbre ale lui Black voi mai scrie pe Minunat.eu, insa acolo voi avea o misiune imposibila: sa ironizez o parodie! Sa vedem ce iese! 😀
Fifty Shades of Black – Cincizeci de umbre ale lui Black intra de vineri, 29 ianuarie, in cinematografe, fiind adus in Romania de RoImage 2000, acelasi distribuitor care cu 1 an in urma aducea Fifty Shades of Grey. Salutari NEGRE tuturor!
ps: Oare va face cineva vreo camera de evadare Fifty Shades of Black? Camera Fifty Shades of Grey arata bine, de ce sa nu faca cineva si o camera parodie? Zic si eu… 🙂
Marele avantaj al unui sequel este ca esti deja obisnuit cu personajele. In cazul comediilor de actiune acest lucru inseamna o introducere mai scurta si mai multa actiune. Riscul, ca-n cazul oricarui sequel, este sa nu para o ciorba reincalzita. Majoritatea sequel-urilor dezamagesc, unele reusesc sa se ridice la nivelul primului si FOARTE PUTINE reusesc sa-si depaseasca predecesorul. Intrebarea pe care mi-o puneam inainte de Ride Along 2 – Un politist si trei sferturi era: oare in ce categorie de sequel va intra acest film? Continue reading Ride Along 2 – Un politist si trei sferturi
Toata lumea care vazuse inaintea mea The Revenant mi-l laudase. A castigat 3 Globuri de Aur, are niste multe nominalizari la Oscar si la Bafta. Puteam afirma cu certitudine ca a fost placut de critici. Totusi, ceva ma facea sa cred ca nu ma va da pe spate: subiectul. Pe scurt, subiectul este SUPRAVIETUIREA. Ah, si inca ceva: gusturile mele si ale criticilor coincid foarte rar. Ultimul exemplu: Cei 8 odiosi, de Tarantino, nu pare a fi (aproape) deloc pe placul acestora. MIE mi-a placut, insa, enorm.
Inca ceva: NU voi avea sectiunea REZUMAT. Mie mi se ca trebuie sa te bucuri de acest film cu cat mai putine informatii prealabile. Eu stiam vreo 3 scene din film si, din pacate, in unele momente era mai bine sa nu le stiu. E o scena cu un cal (de care cu siguranta ati auzit), pe care o tot asteptam: cum vedeam un cal, cum ziceam ca va urma ACEA scena. Cumva, ea trebuia sa ma surprinda, insa reactia mea, atunci cand am vazut-o, a fost ceva de genul: Uite, asta e scena de care se tot vorbea. Da, din punctul ASTA de vedere, urasc spoilerele. Despre ele, pe larg, voi scrie cat de curand. Continue reading The Revenant
Imi plac mult animatiile! Personajele alea simpatice si mereu puse pe ghidusii nu au cum sa nu iti insenineze ziua! Asa ca va dati seama ca nu aveam cum sa lipsesc de la acest film.
Norm from the North – Norm de la Polul Nord este o comedie adresata intregii familii, de la cei mai mici si pana la cei mai mari. Continue reading Norm de la Polul Nord
Nu sunt fan al filmelor horror, nu as pune niciodata un horror drept filmul meu preferat. Cu toate astea, mi-am propus sa ma apuc serios de acest gen. Sunt, insa, greu de miscat, deci va trebui sa fie un horror cu adevarat infricosator sa ma impresioneze. E drept, mai am un defect: nu-mi plac horror-urile scarboase, adica alea cu persoane desfigurate, cu membre zburand prin aer si chestii de genul. Vreau sa ma sperii, nu sa-mi fie greata. In plus, caut (prea mult) logica in filme, in multe cazuri horrorurile avand fracturi logice evidente.
The Forest – Padurea Blestemata imi parea a fi un horror avand la baza o poveste interesanta. Interesanta si logica in acelasi timp. Continue reading The Forest – Padurea Blestemata
Oare ce nevoie de introducere mai are un film de Tarantino? Poate doar ca e nominalizat la diverse premii (Oscar, Globuri, Bafta), ca multi critici si fani l-au criticat si ca e … al VIII-lea film din cariera controversatului cineast. Eu recunosc un lucru: mi-am dorit musai sa-l vad in cinema. Nu am conceput sa-l vad acasa, la un tv mic, de 81 de cm. Continue reading The Hateful Eight – Cei 8 odiosi
La sfarsitul anului 2015 a fost vizionarea filmului Point Break. Desi de obicei ma duc cu temele facute, de aceasta data ma dusesem nepregatit: nu vazusem filmul Point Break din 1991. Fiind vorba de un remake si nu de un sequel, am zis ca e mai bine asa, ca ma pot bucura, poate, mai mult de film.
Intre timp am vazut si versiunea din 1991, asa ca voi scrie in continuare comparatia dintre cele 2. Continue reading Point Break – 1991 vs 2015
In loc de introducere, vreau sa va zic gluma pe care am facut-o inainte de vizionarea filmului legata de distributie. Asadar, intr-un (nou) film care se petrece in bucatarie (ma rog, asa aveam impresia) avem in distributie pe Jennifer Lawrence (din seria Jocurile Foamei), Bradley Cooper (Burnt) si … Robert de Niro (care a fost intern, n-a fost angajat, deci a ajuns iarasi casnic).
Pe scurt: un film cu un subiect banal avea o distributie buna. Ce putea iesi de aici? Continue reading Joy
Imi plac comediile, insa am devenit din ce in ce mai pretentios. In legatura cu Daddy’s Home – Tata in razboi cu tata, aveam asteptari impartite: voiam sa-l vad, crezand ca voi incepe anul cu zambetul pe buze, insa trailerul nu-mi inspira deloc incredere. Ma asteptam ca toate (ori majoritatea) fazelor amuzante sa fie cele din trailer. Va las sa descoperiti citind tot articolul daca pronosticul meu s-a adeverit.Continue reading Daddy’s Home – Tata in razboi cu tata
Seria Rocky este una clasica. Cumva, nu te poti numi cinefil daca nu ai vazut acele filme. Nu trebuie neaparat sa-ti placa, insa trebuie s-o fi vazut. Primul film, Rocky, a aparut in 76, cel mai recent, inaintea lui Creed, fiind Rocky Balboa din 2006.
O decizie interesanta a producatorilor a fost sa schimbe titlul. Apolo Creed a fost adversarul lui Rocky, cine a vazut filmele stie despre ce este vorba. Ce alte lucruri or mai fi vizat producatorii prin schimbarea titlului? Doresc sa faca mai multe continuari cu noul Creed? Multi amici de-ai mei confunda pe Creed cu Assassin’s Creed, film care va aparea la finalul anului. S-o fi mizat si pe aceasta confuzie? Continue reading Creed
Am ratat The Lobster cand a rulat la Festivalul Filmelor de Cannes. Ii vazusem povestea, ideea de la care pleca, si mi se paruse interesanta. Despre aceasta idee voi scrie mai jos.
Rezumatul (cu ceva spoilere, nederanjante zic eu) suna cam asa: intr-o societate distopica oamenii sunt impartiti dupa un unic criteriu: cei singuri vs cei cuplati. Cuplurile au parte de toate privilegiile, cei singuri sunt trimisi intr-un hotel, unde au 45 de zile sa se cupleze. Daca nu fac asta in 45 de zile, vor fi transformati intr-un animal pe care si l-au ales.
In padure, insa, locuiesc cei singuri, care au reusit sa evadeze. Acolo regulile sunt asemanatoare, dar in sens invers: daca in hotel nu ai voie sa te masturbezi, in padure nu ai voie nici macar sa filtrezi cu o alta persoana.
Periodic sunt organizate vanatori, cei din hotel putandu-si prelungi sederea daca omoara pe cei din padure.
Am avertizat in privinta spoilerelor, deci nu ma acuzati ca le-am dat. Cumva, articolul este adresat celor care au vazut deja filmul, celor care nu-s deranjati de spoilere ori celor care oricum nu vor sa-l vada.
Premisa de la care pleaca societatea actuala, cea reala, nu cea imaginata in distopii, este ca omul trebuie sa fie cu cineva. Presiunile sunt de toate tipurile si la toate nivelurile: familia te intreaba, insinueaza ori chiar te indeamna, intr-un mod cat se poate de direct, ca trebuie sa ai si tu pe cineva; statul ofera tot felul de programe, tip prima casa, adresate intai si intai cuplurilor; diversele firme organizeaza tot felul de promotii adresate cuplurilor ori macar persoanelor insotite: vezi Orange Film-ul de la cinematografe, vezi ofertele tip Meniu de cuplu la popcorn, vezi tonele de oferte de 14 februarie, ajungandu-se chiar la oferte tip O SHAORMA GRATIS PENTRU JUMATATEA TA LA UNA CUMPARATA; presiunile sunt si indirecte, daca te duci singur la un restaurant va trebui sa infrunti privirile circumspecte ale celor din jur, fie priviri pline de ura, fie priviri pline de compasiune; tot la restaurante sunt localuri care abia daca te primesc singur; sa ocupe o masa intreaga c-o singura persoana? nu e rentabil; tot din categoria presiunilor indirecte sunt si cele de la locul de munca: de cate ori nu s-a intamplat ca persoana X sa primeasca o prima sau o avansare pentru ca, citez: „saraca, are 3 copii, se chinuie mult”.
Cumva, exista aceasta impartire intre cei singuri si cei cuplati. Cei cuplati tind sa iasa tot cu altii cuplati: familia Popescu ia masa cu familia Ionescu; Familia Georgescu se duce in vizita la familia Marinescu. Cei singuri tind sa iasa si sa socializeze tot cu altii singuri: hai, vii pe la mine sa ne jucam pe consola? hai sa bem ceva la barul X. De multe ori, amestecarea celor singuri cu cei cuplati este evitata: bai, NE PETRECEM revelionul alaturi de alte 5 cupluri, TU nu o sa te simti bine deloc. Culmea, si in sens invers e naspa, cel mai bine putand exemplifica acest lucru prin zicerea, devenita celebra: A merge in club cu gagica-ta e echivalent cu a merge in padure cu copacul la spinare.
La fel se intampla si in cazul trecerii dintr-o tabara in cealalta: un burlac convins, dupa ce isi gaseste jumatatea, incepe sa faca fix ce fac alte cupluri. Nu mai iese cu baietii la bere, se duce acum in vizite la diverse alte familii; i se pare penibil si pueril sa se joace pe consola, iar revelioanele si le petrece alaturi de alte cupluri. In sens invers, dupa ce s-a despartit de jumatatea sa, o persoana reincepe sa isi descopere prietenii (cei singuri, ca ceilalti sunt inaccesibili), incepe sa vada ca nu e chiar atat de penibil sa se joace pe consola si, constata, dintr-o data, ce misto e sa iesi la o bauta cu colegii.
Cum poti spune toate astea? Intr-un eseu? Intr-un articol de ziar? Intr-un articol pe un blog? Mult mai simplu si mai eficient este sa faci un film cu toate astea. E drept, filmul are mai multe intelesuri, nu e sigur ca toata lumea a inteles ce am inteles eu ori ca scenaristul chiar a vrut sa spuna toate astea, dar, ca idee, filmul e cea mai facila modalitate de a spune chestii pe care altfel nu le-ai spune. Nu poti spune, in mod direct, nici ca cei singuratici is niste dobitoci, nici ca cei cuplati sunt niste incuiati. Cumva, te situezi la mijloc, spui ca unii au o parere proasta despre ceilalti si, per total, iesi bine.
Nu-mi dau seama de care parte a baricadei se afla autorul. Tind sa cred ca a fost de ambele laturi. Nu stau sa caut, nu este asta foarte important. Mesajul este mai important si, cumva, cu el trebuie sa ramanem.
Filmul, per total, are o tona de minusuri. Daca ar fi sa apreciez pe cineva, acel cineva este scenaristul. Modul in care povestea e pusa pe ecran este deficitara. Distributia e aleasa ciudat, niste nume cunoscute joaca absolut ciudat, fie din cauza ca le-a fost repartizat rolul gresit, fie pentru ca au primit indicatii regizorale dubioase, regia are multe minusuri, iar filmul este, cumva, intre mai multe genuri, fara a putea preciza cu certitudine cui apartine. Scenariul nu e perfect, doar ideea de baza este una geniala, din acest motiv ma astept ca aceasta sa fie MULT mai bine pusa in valoare de altcineva. In fond, seria Hunger Games are la baza mai multe idei preluate, marele merit al autoarei seriei fiind modul in care le-a amestecat. Cum ar zice cei de la Parazitii, a reusit sa gaseasca un mix bun.
Singurul motiv pentru care recomand The Lobster este modul in care-i pusa problema singuratatii. Cinematografic as zice ca filmul trebuie evitat, insa nu toti sunt de aceeasi opinie cu mine, pe IMDB filmul avand, in acest moment, peste 7. Despre film, strict din punct de vedere cinematografic, a mai scris Angela.
Filmul The Lobster pune foarte misto problema singuratatii. Cumva, fara sa va dati seama, voi actionati la fel insa vi se pare normal sa fie asa. Este NORMALITATE ca un om sa fie cu cineva, iar atunci cand ESTE singur vi se pare la fel de normal sa socializeze mai mult cu cei ca el.
Cei singuri se transforma, dupa ceva timp de singuratate, in niste animale. In mod metaforic asa ganditi si voi, chiar daca vi se par cam dure cuvintele. E drept, exista un termen care nu-i deloc peiorativ: Lup Singuratic. Dar, oricum ati vrea s-o luati, Lupul Singuratic, fie si metaforic, tot animal este.
Nu cer nimic, nu vreau sa se schimbe nimic. Nu-s fericit, dar nici suparat ca lucrurile sunt asa. Cumva, ma simt bine ca-s contra curentului, deci nu mi-as dori sa se schimbe nimic.
The Lobster nu va intra in cinematografele patriei, lucru absolut firesc avand in vedere calitatile sale cinematografice indoilenice. Eu l-as proiecta, insa, in licee si in facultatile umaniste. Ar genera niste discutii extrem de interesante, pe care putine alte filme le-ar putea genera. Apropo, in film nu se spune nicaieri cand s-ar petrece. Motivul il deduceti singuri. Salutari CINEMILE tuturor!
O comedie asa cum sunt, probabil, alte zeci, avand o durata interesant de mare pentru o comedie, cu o distributie aproape necunoscuta, regizata de regizorul Pitch Perfect. Suna indeajuns de tentant pentru voi? Pentru mine a sunat, asa ca am hotarat sa merg la vizionarea filmului. In cel mai rau caz acest putea sa ma enerveze, ceva cu adevarat rau nu avea cum sa fie. Continue reading Sisters – Surori bune si nebune
The Danish Girl – Daneza este tipul de film pe care eu nu-l voi putea aprecia niciodata. Nu voi putea analiza niciodata 100% obiectiv un film. Nu voi putea empatiza niciodata cu un astfel de personaj (de fapt nu pot empatiza cu niciunul dintre ele: avem un el care devine o ea, nevasta lui care-l sustine si un fost prieten d-al lui din copilarie, gay). Puteti considera acest film drept un test al nivelului de toleranta: eu l-am picat de departe, voi insa mergeti sa vedeti cum stati din acest punct de vedere. Continue reading The Danish Girl – Daneza
Recunosc ca am fost un pic nedumerit atunci cand am primit invitatie la Craiasa Zapezii 2: cum, povestea nu s-a terminat? Inteleg ideea de ecranizare, inteleg ca adaptarea poate fi libera, dar sa continue povestea? Deja eram intrigat, dar pentru ca vazusem prima parte am zis ca trebuie musai s-o vad si pe cea de-a doua. Prima parte nu fusese stralucita, dar avea calitatile ei certe. Despre Craiasa oricum mai vorbisem intr-un mini-interviu la Diana, dar o si ironizasem pe blogul meu cel minunat. Cumva, filmul ala mi se paruse indeajuns de simpatic incat sa-l bag mai mult in seama. Continue reading Craiasa Zapezii 2