Multe filme bune, de arta ori comerciale, au un mare test de trecut: testul timpului. Ce-ti mai amintesti despre filmul X dupa o zi, dupa o saptamana, dupa o luna, dupa un an? Mi-am propus sa fac asta cu cateva filme de la TIFF 2018. De fapt, sa fac in sens invers: sa ma uit retrospectiv despre ce filme am scris si sa ma gandesc ce filme lipsesc. Fara sa trisez, fara sa ma uit pe care le-am vazut. Na, a trecut aproape o saptamana de la incheierea festivalului. Si primul film care-mi vine-n minte este Insula Cainilor.
Ce ar trebui sa spun despre Insula Cainilor? Imi pare proaspat in minte, parca l-as fi vazut ieri, este frumos, chiar daca unele imagini cu gunoaie si cu caini bolnavi nu sunt deloc estetice, este bine realizat, empatizezi cu personajul/personajele, te bucuri de film. Ma gandesc, de asemenea, ca fiind animatie, filmul este adresat si celor mici. Drept urmare, ca de obicei in cazul animatiilor, ma intreb ce-or intelege cei mici din acest film? S-or gandi ei profund, l-or analiza, precum noi, adultii, sau pur si simplu se bucura de poveste?Continue reading Insula Cainilor (Isle of Dogs) – TIFF 2018
Taxi 5 este una dintre comedioarele pe care chiar imi doream sa le vad, si o voi face cand revin in Bucuresti. Momentan, inca-n vacanta clujeana prelungita, va las sa cititi insemnarile Anei vizavi de acest film.Continue reading Ana Marin despre Taxi 5
Charleston este tipul de film 100% romanesc, atat ca abordare, cat si ca desfasurare si ca final. Este, asa cum se zice la fotbal: am luptat ca niciodata, am murit ca-ntotdeauna. Aici din punct de vedere cinematografic.
Povestea este in felul urmator: Ioana, interpretata de Ana Ularu, moare in urma unui accident de masina. Cum ne aflam intr-o poveste romaneasca, nu vom afla niciodata cine a omorat-o, a cui a fost vina ori alte detalii. Romanii nu cerceteaza moartea cuiva, nu vor vinovati (ori daca vor vinovati, ei sunt unii fictivi, nu au nevoie de dovezi, vezi cazul Soros), ei sunt interesati doar de efectele ulterioare asupra celor din jur. In acest caz, asupra sotului supravietuitor. „Saracu’, ce-o fi in sufletul lui? Cum s-o fi simtind fara frumoasa lui sotie?”Continue reading Charleston – alt subiect, aceeasi abordare – TIFF 2018
Cum eu am fost plecat la TIFF si inca umblu prin Cluj, am trimis-o pe Ana Marin la vizionarile din Bucuresti. Mai jos, impresiile ei despre Proiectul Florida – The Florida Project
Te-ai întrebat vreodată ce fel de viață au copii care cresc în motelurile de lângă parcurile de distracție? Cel mai probabil, ca și mine, e greu de închipuit că cineva își trăiește viața într-un motel, nu într-un apartament sau garsonieră închiriată. În America, însă a locui în hoteluri de o stea este ceva normal, ocazional înseamnă tot. Situația chiriilor și persoanelor care trăiesc de pe o zi pe alta, viața într-un astfel de loc este cu multe trepte peste a locui pe stradă într-o cutie de carton. Continue reading Ana Marin despre Proiectul Florida – The Florida Project
UPDATE: Aflu ca povestea a fost gandita initial pentru film (scenariul fiind scris de Alexandru Popa). Ca Secretul fericirii a fost conceput ca film. Ca, ulterior, fiind vorba de 3 personaje si o singura locatie, li s-a parut adecvata si punerea in scena. Da, spectacolul a aparut inainte, din acest motiv eu am gandit invers: ca spectacolul a fost transpus pe marele ecran. Altfel, ca spectator de teatru care a vazut ulterior filmul, dezamagirea personala ramane. Chiar daca, repet, textul este foarte bun, interpretarile solide, iar twist-ul de final fabulos. E drept, de dragul spectatorilor de teatru care merg la acest film simteam nevoia de un bonus. De ceva in plus, macar 5%. Ramane, insa, CEL MAI BUN FILM vazut la TIFF 2018 (si spun asta dupa terminarea festivalului, deci acum pot afirma cu tarie acest lucru).
Am vazut spectacolul Secretul fericirii de 3 ori. De 2 ori prin festivaluri si o data, a treia oara, la el acasa, la Godot. Chiar daca farmecul spectacolului este dat de elementul surpriza, de suspans, deci a doua oara nu va mai parea la fel, eu l-as revedea oricand. Este un text genial scris, care merita vazut de cat mai multe ori.
Filmele indiene, in special cele vechi, clasice, au ceva al lor care le face sa nu fie credibile. Sunt povesti frumoase de dragoste, doar ca nu-s deloc credibile. Iar partea cea mai putin credibila, ma tenteaza sa zic incredibila, este atunci cand plang, rad, mor, se bat SI CANTA in acelasi timp. Ma rog, unii zic c-ar fi chestie specifica musicalurilor. Dragoste si gloante, avand titlul original Ammore e malavita, este fix din aceasta categorie.
Stiu ca sunt defect, nu apreciez filmele bune, de arta, si ma mai si laud cu asta. Drept urmare, la acest TIFF 2018, asteptam cu mai mult interes Povestea unui pierde-vara decat Touch me not (pe acesta din urma il voi vedea maine).
Regizorul imi placuse cu Doua lozuri, avea un umor fresh, comercial fara sa fie grobian, asa ca asteptarile erau mari. Dupa titlu, ma asteptam la o comedie usoara, de vara, cu un personaj simplist construit.
Tocmai am vazut la TIFF 2018 documentarul Dacii liberi si am iesit din sala absolut socat. Socat, bulversat, cu la fel de multe intrebari si nedumeriri ca si inainte. E drept, rasuflu usurat: nu toti istoricii interesati de daci sunt dacopati. Ceea ce, credeti-ma, e de bine.
Vinovatul este un spectacol de teatru radiofonic difuzat pe ecranul cinematografului. Serios, fix asa este si desi la prima vedere poate parea plictisitor, o fita inutia, o hipstareala absurda, rezultatul final este unul fabulos: un film bine construit, cu suspans cat cuprinde, cu un twist final care iti face pielea de gaina.
Pe scurt, Asger Holm este dispecer la serviciul de urgenta 112. El a ajuns acolo impotriva vointei sale, fiind retrogradat din postura de agent de teren din cauza unui incident soldat cu pierderea vietii unui tanar. Continue reading Vinovatul – The Guilty – TIFF 2018
Zombillenium trebuia sa fie, conform planului initial, primul film de la TIFF 2018. Cu el trebuia sa incep. Desi nu-s fan al filmelor cu zombie, chiar deloc, acest film, cumva, mi-a inspirat incredere. Avea ceva care ma facea sa cred ca va fi un film bun. Unul interesant.
Zombillenium este, de fapt, un parc de distractii de care se ocupa niste persoane decedate. Vampiri, zombie, varcolaci ori fantome (se pare ca-s diferente majore intre cele 4 entitati), cu totii se ocupa de acest parc, avand ca unic scop profitul. Deh, banul ochiul dracului. Acest parc era pentru ei o sansa in plus, era posibilitatea lor de a ramane pe Pamant si de a NU ajunge in iad.Continue reading Zombillenium este un fel de Hotel Transilvania – TIFF 2018
Utoya: 22 iulie este un film bazat pe intamplarile reale de pe insula norvegiana Utoya. Acum 7 ani, in 2011, un extremist care a facut, in aceeasi zi, un atentat sangeros cu bomba in Oslo (soldat cu 7 victime) si apoi a masacrat, pe insula Utoya, peste 70 de tineri.
Despre masacrul de la Utoya puteti afla detalii din foarte multe surse. Despre acest masacru se vor mai face multe alte filme (lungmetraje ori seriale; Netflix-ul are deja unul pe teava numit Norway). Este de discutat cat de morale si utile sunt acestea: pe de-o parte, orice film are o latura comerciala, adversarii acestora sustinand ca ele fac bani de pe urma unei nenorociri; ceilalti, insa, sustin ca aceste filme popularizeaza ororile comise de extremisti si ca, per total, sunt utile nu doar societatii norvegiene, ci tuturor locuitorilor acestei planete, caci ideile de extrema dreapta se propaga cu repeziciune in intreaga lume.Continue reading Utoya: 22 iulie – TIFF 2018
Domnisoara Paradis este un film de epoca (actiunea petrecandu-se in anul 1777, in Viena, pe atunci capitala de imperiu), vazut de mine in cadrul TIFF 2018. Ca sa respect adevarul istoric, orasul in care am vazut filmul facea parte, pe atunci, din acelasi imperiu, Habsburgic. Asta ca fapt divers.
Nu voi vorbi despre costumele si atmosfera de epoca, nu ma pricep la aceste aspecte, am prieteni cinefili foarte pasionati de domeniu, ei sunt mult mai in masura. Voi vorbi, insa, despre interpretarile personajelor (in special a personajului principal, interpretat de romanca Maria Dragus, cunoscuta publicului dupa rolul Elizei din Bacalaureat) si, mai ales, despre alegerea pe care eroina principala, Domnisoara Paradis, a avut-o de facut. Continue reading Domnisoara Paradis – talentul sau vederea? – TIFF 2018
Alegerea de a vedea filmul Piercing o facusem inca de la Bucuresti, de cand mi-am schitat programul filmelor de la TIFF 2018. Motivele erau diverse, ora si locatia sunt principalele, insa nici sinopsisul nu-mi sunase rau. Dubios, ciudat, partial infricosator, dar incitant.Continue reading Piercing – TIFF 2018
Recunosc, titlul Cine iubeste si lasa m-a atras. Suna a cantec de Maria Tanase, a manea din aceea clasica, nu ceea ce canta acum manelistii. Suna a cantec duios de dragoste, a cantec lent. Spre asta ma ducea cu gandul titlul.
In varianta sa englezeasca, In love and in hate, titlul devine mult mai dur. Dupa ce am vazut filmul, as zice ca-i mai aproape de adevar. Totodata, chiar daca ale mele cunostiinte de spaniola sunt spre zero, cu ajutorul simtului comun si al google translate, imi dau seama ca titlul original contine cuvantul ura. Romanii au vrut sa indulceasca tonul, au vrut sa faca o mica manea. Una stilata, de festival.Continue reading Cine iubeste si lasa – Los que aman odian – In love and in hate – TIFF 2018
Din programul primei zile de la TIFF 2018, Fluviul negru (cu titlul sau original Fleuve Noir) ma atrasese cel mai mult. Un film politist frantuzesc care urma sa se concentreze pe disparitia unui adolescent. E drept, mai era si unul din Coreea de Sud, pe care insa deja l-am ratat.
Solo: O poveste Star Wars este un film decent si asta a fost de la inceput pronosticul meu. Filmul, in sine, doar mi-a confirmat atat temerile, cat si asteptarile. Am inceput brusc, abrupt, acum trebuie sa luam o pauza si sa contextualizam.
Intai si intai, Disney-ul si-a propus sa lanseze cate un film Star Wars pe an. Anul acesta a schimbat doar perioada, preferand sa-l lanseze fix inaintea inceperii verii. Nu stiu cat de corect a ales, probabil testeaza piata, prospecteaza, vrea sa vada care-i perioada cea mai propice. Oricum, Disney are in vedere imaginea de ansamblu, are foarte multe productii si se gandeste cam cand ar trebui lansate fiecare-n parte, in ce ordine trebuiesc lansate si alte chestiuni de marketing care pe mine ma depasesc de la un punct. Ideea de baza ramane: un Star Wars pe an. De aici rezulta urmatoarea chestiunea: nu in toate se investesc o tona de bani, nu toate sunt gandite sa rupa topurile.Continue reading Solo: O poveste Star Wars este un film decent
Saptamana trecuta am fost plecat la un festival de teatru, FEST-FDR 2018, in Timisoara, drept urmare la vizionarea filmului frantuzesc Toxic – Dans la brumme am trimis-o pe Ana. Din pacate, n-a fost deloc incantata de ceea ce a vazut:Continue reading Ana Marin despre Toxic – Dans la brumme
Truth or Dare – Adevar sau provocare varianta PE BUNE
Cu totii ati jucat Adevar sau provocare cand erati mici. Ma rog, mici inseamna in generala si in liceu. Era unul dintre cele mai misto jocuri de societate pe care-l puteai juca la petreceri. Daca aveai parte de prieteni misto, puteai sa primesti provocari faine, de genul sa saruti o tipa (care altfel s-ar fi opus), sa pui mana pe fundul (ori pe sanii) unei alte tipe ori, in cazul in care aveai ceva cu cineva, sa-i faci lui rau (de exemplu, sa-i rastorni cosul de gunoi in cap). Nu raneai pe mine, doar ca faceai chestii care-ti mergeau la suflet. E drept, daca aveai prieteni naspa te puneau sa saruti pe cea mai naspa tipa, ori pe un tip, ca na, a fi gay in Romania anilor 90 nu era deloc ceva ok, ori sa faci ceva ce putea sa se intoarca impotriva ta. Depindea de persoanele cu care-ti petreceai timpul.
La vizionarea filmului I feel pretty – Hai ca sunt belea! nu am putut ajunge, drept urmare am trimis-o pe Ana Marin, mare amatoare de comedii (feminine), la frumoasa comedie. Care, deloc surprinzator, i-a placut enorm. Insemnarile ei sunt mai jos: Continue reading I feel pretty – Hai ca sunt belea!
