A thousand and One a fost, in ordine cronologica personala, PRIMUL film vazut la American Independent Film Festival 2023. Am revenit la Cinemateca Eforie (nu e deloc cinematograful meu preferat, insa are 2 mari calitati: publicul de-o calitate evident superioara si faptul ca nu are semnal, cel putin pe cele 2 retele mari) pentru un film care mie-mi suna a „O mie si una de nopti”. Nu citisem nimic despre film, voiam sa ma surprinda, insa titlul asta imi sugera.
Inez isi rapeste fiul din mainile statului, al sistemului de asistenta sociala, si fuge cu el la New York sa isi inceapa o viata noua. Spera sa nu fie prinsi ori macar sa reziste pana cand Terry implineste 18 ani. Cei 2 se au doar unul pe altul, iar secretul lor trebuie sa-l pastreze cu sfintenie.Continue reading A thousand and One – American Independent Film Festival 2023
I like movies este tipul de film pe care l-as recomanda oricarui cinefil inrait. E drept, multi cinefili ar putea intelege gresit mesajul, poate chiar pe dos.
Povestea din I like movies se petrece IN CANADA (veti vedea de ce este relevant acest aspect) este urmatoarea: un Lawrence Kweller este obsedat de filme. Nu pasionat, OBSEDAT. El are UN SINGUR prieten, cu care isi petrece serile de sambata, ati ghicit, uitandu-se la filme. Visul sau este sa fie admis la New York, la academia de film, dorind sa ajunga regizor.
Women talking este o ecranizare extrem de ciudata, de dubioasa, pe care criticii au apreciat-o si inca nu am gasit explicatiile in acest sens. Ma rog, ar exista una, cea politica, dar banuiesc ca exista ori ar trebui sa existe si altele.
Women talking ne spune povestea unei secte religioase (Menoniti) in care femeile nu sunt trimise la scoala, nu stiu sa scrie si sa citeasca, drept urmare ele traiesc ca acum 100-200 de ani. Nu au nicio sursa de informare, singurele informatii le luam … de la slujba.
Ele erau constant abuzate, violate, unele dintre ele ramanand insarcinate. Ceea ce vedem noi sunt discutiile (interminabile) dintre ele, discutii in urma carora urmau sa decida daca sa ramana acolo si sa lupte (impotriva abuzurilor, impotriva asupritorilor) ori sa plece.
Toate fricile lui Beau – Beau is afraid este cel mai nebunesc film al acestui an. Este tipul de film la care te poti uita de 10 ori si tot nu intelegi tot ce era de inteles. Nici macar nu stii daca l-ai inteles sau nu, daca ai plecat de la premisa corecta.
Toate fricile lui Beau este un film despre moarte, pentru ca totul pleaca de aici: Beau vrea sa-si viziteze mama, ceva il impiedica sa o faca, apoi el afla ca mama lui a murit. Deci in loc sa-si viziteze mama in viata, va trebui sa se duca la inmormantarea ei.
Teoretic, dar doar teoretic, vedem drumul initiatic al lui Beau, cu toate obstacolele, reale si imaginare, pe care le intalneste, pe care le infrunta (cu succes?). Asta teoretic.
Asadar, The Whale a ajuns, fara sa-mi dau seama cum, un film-emblema pentru fanaticii nutritiei. Vreo 3 persoane mi-au recomandat sa-l vad, iar o alta s-a laudat ca imediat dupa ce l-a vazut (acasa) s-a urcat pe bicicleta sa dea o tura, speriat fiind de ce a vazut. O alta persoana imi zicea ca dupa un astfel de film se teme sa mai manance anumite chestii nesanatoase.
Evident, eu la cele 140 de kilograme ale mele (ori peste, habar n-am cat!), ar trebui sa ma ingrijorez, ar trebui sa fiu socat si … sa fac ceva. Filmul The Whale acesta ar trebui sa traga un semnal de alarma in mine.
Nu voi spune ca sunt sanatos, nu voi indemna pe nimeni sa se ingrase. Dar nici fanatismul contrar nu cred ca e de laudat, eu unul nu-l voi promova.
Iar acest film, The Whale, NU este despre asta. Cine a inteles asta din The Whale dupa ce l-a vazut inseamna ca, la propriu, s-a uitat doar la poze.
Pe scurt, il avem pe Charlie, profesor de literatura engleza, care sufera de obezitate morbida. El este constient ca nu mai are mult de trait, asa ca-si doreste mai mult ca orice s-o revada pe fiica sa, pe care a parasit-o cand ea avea 8 ani (acum are 17). Din pacate, ca sa imi justific punctul de vedere, sa intelegeti argumentatia mea, trebuie sa spun mai multe. Unii ar putea considera usor spoiler ce voi spune.
Asadar, Charlie avea o sotie si o fiica atunci cand le-a parasit pentru un student. Un EL. Nu stiu daca e relevant pentru multi, mie mi se pare ca indirect e propaganda LGBT. Povestea ar fi fost la fel, IDENTICA, daca in loc de un el era o ea.
Din pacate, cel pentru care si-a parasit familia avea o mare problema: parasise o secta religioasa pentru care era misionar. Familia il reneaga (cu tatal sau in frunte), drept urmare el intra in depresie si se sinucide. Partea interesanta, pe care putini au observat-o (ori au refuzat s-o observe) este cea legata de modul in care se manifesta depresia: refuza sa manance.
Il vedem pe IMENSUL Charlie cum este ingrijit de sora fostului iubit (sora celui care s-a sinucis). De la ea aflam aceasta informatie: nu mai stiu cum sa-l fac sa manance. Continuarea, pe care ea n-o spune, dar care se subintelege, este urmatoarea: … iar pe tine nu stiu cum sa te fac sa nu mai mananci.
Atunci cand si-a parasit familia, lui Charlie i s-a interzis sa ia legatura cu fiica sa. Drept urmare, si fara familie, si fara persoana iubita, Charlie intra intr-o depresie puternica. Iar mancatul sau morbid este COMPULSIV. Asa cum, tot compulsiv, unii beau, altii fumeaza, altii se drogheaza. El se droga cu mancare, ca sa zic asa.
Nu va spun mai multe, trebuie sa vedeti filmul The Whale. Cu siguranta NU veti regreta. Insa ideea nu este sa nu mai mancati ori sa refuzati brusc sa mai mancati pizza ori cine stie ce mancare nesanatoasa. Ideea, de fapt, este sa fiti atenti la starea voastra psihica. Sa fiti ok cu voi insiva. Eventual sa nu va fie rusine sa apelati la un psiholog (despre acest aspect, despre meseria de psiholog, pregatesc un articol distinct).
Da, inteleg de ce a impresionat The Whale, inteleg de ce se discuta despre nutritie si sanatate. Dar din pacate, „focusul” este gresit. Un om s-a sinucis pentru ca nu manca, iar un altul s-a sinucis lent, treptat, mancand prea mult. Niciuna dintre extreme nu este de preferat, dar ambele au CAUZA COMUNA. La acea cauza trebuie sa ne uitam.
Asa cum ar trebui sa ne uitam si la aspectul religios, la partea cu MISIONARII.
Iar daca ma intrebati care este cel mai COMPLET personaj, cel pe care trebuie sa-l urmariti cu atentie, acesta nu este nicidecum Charlie, ci … FIICA LUI. Incercati s-o urmariti cu atentie si sa-i JUDECATI actiunile. ACOLO veti avea de furca, veti avea intrebari, veti fi pusi in diverse dileme. La Charlie lucrurile sunt destul de simple, omul are niste actiuni clare, cu scop precis, indiferent daca suntem sau nu de acord cu acesta. Fiica lui este, insa, cu totul si cu totul altceva. Va las voua placerea s-o descoperiti.
Si nu, nu voi intra in discutia legata de premii, de ce Oscaruri merita si pentru ce. Eu nu sunt critic, nu sunt atat de interesat de aspectele cinematografice. Povestea este cea care m-a interesat, iar The Whale are, credeti-ma, o poveste FABULOASA. Si asta e tot ce conteaza pentru mine!
1922 este titlul unui film gasit (din nou) intamplator pe Netflix. Exact ca Barkoviak. Anul aparitiei acestui film atat de necunoscut, de ignorat, este 2017. Pentru multi, 2017 este candva demult, asa ca filmele aparute in acel an sunt deja … filme vechi. Au trecut 6 ani totusi, intre care 2 sunt de pandemie si restrictii.
1922 este o nuvela de Stephen King, asa ca elementele fantastice si usor horror sunt un fel de obligatie profesionala. Fara ele n-am mai putea vorbi despre Stephen King. Ce-i drept, pare cea mai putin fantastica scriere a sa. Sau printre cele mai putin fantastice. Caci povestea poate fi vazuta si strict realist. Chiar s-ar putea petrece oricand.
Pe scurt de tot, il avem pe Willfred James, care este si naratorul acestui film. El recunoaste ca si-a ucis sotia, pe Arlette, cu ajutorul fiului sau Henry. Motivele au fost pur economice. Willfred detine 32 de hectare de Pamant, care au apartinut dintotdeauna familiei sale. Sotia sa detinea alte 40 de hectare invecinate. Din pacate, planurile lor de viitor nu coincideau: Arlette dorea sa se mute la oras si sa vanda totul unei mari companii, care urma sa faca acolo o ferma, in timp ce Willfred dorea sa ramana acolo si sa detina el in continuare terenul. Evident, dorea sa intre si in posesia terenului invecinat.Continue reading 1922 – Netflix
Lungmetrajul Caini si serialul Umbre sunt printre cele mai bune filme romanesti ale ultimilor ani. Nu sunt ultra comerciale precum Teambuilding ori Haita de actiune, insa nu sunt nici anticomerciale, de arta, parca ostentativ adresate doar criticilor, nu si publicului. BOSS, desi cu titlu comercial, se vrea a fi tot un fel de Caini amestecat cu Umbre.
Povestea din BOSS este complexa, totul plecand de la un jaf la care participa 4 persoane care abia se cunosc. Bogdan, personajul principal, este sofer de ambulanta. Din acel jaf el nu cunoaste decat o persoana, cea care l-a adus acolo. Ceva nu merge bine, caci ancheta politiei pare a fi manipulata. Desi au fost 4 participanti, politia are 3 suspecti. Drept urmare, incearca sa afle identitatea celorlalti participanti. Devine detectivul propriului jaf. Pe masura ce afla mai multe, problemele lui se inmultesc.
Evident ca va voi lasa pe voi sa descoperiti singuri finalul, tot timpul am urat spoilerele, asa ca in continuare va voi spune alte 7 lucruri importante, relevante, la care sa fiti atenti:Continue reading BOSS
Bartkowiak este un film gasit pur si simplu din greseala. O eroare pe care NU o regret, una deosebit de fericita.
Pe scurt, pentru ca in ultima vreme (care inseamna, de fapt, de vreo 2-3 ani) am citit foarte mult, filmele au cam fost neglijate. Cu precadere serialele. Ador sa merg la cinema, sa vad un film la o calitate maxima, alaturi de alte cateva zeci de cinefili (poate chiar sute, depinde de sala), insa in afara acestor filme, fie comerciale, de consum, fie de festival, am cam evitat sa vad filme. Cu serialele sunt extrem de in urma. Am o lista IMENSA de seriale pe care vreau sa le vad, lista care tot creste. Nu ca lista de carti pe care vreau sa le citesc nu ar fi si ea imensa.
Eh, in perioadele acestea lungi de lecturi am si momente in care-mi propun sa vad filme, in care am chef sa vad filme. Si deseori, visandu-ma la un festival, caut sa ma surprind singur. Nu ca Mister Bean care isi facea singur cadouri, ci pur si simplu luand un film despre care nu stiu nimic. Un film cumva verificat, caruia ii stiu, macar partial, genul, dar despre care sa nu stiu mare lucru.Continue reading Bartkowiak (2021) – Netflix
Adio Domnule Haffmann poate va este mai cunoscut ca spectacol de teatru, caci a fost pus in scena in 2021 la TNB. Despre spectacol am scris la vremea respectiva pe blogul de teatru. Am fost surprins sa gasesc un film omonim pe HBO MAX. Surprins placut, sa ne intelegem.
Este o poveste reala, a unui evreu nevoit sa-si vanda afacerea, un magazin de bijuterii, unicului angajat pe care-l avea, un francez extrem de priceput la lucratul bijuteriilor, dar destul de sarac. Totul se petrece intr-un Paris ocupat de nazisti.
Evreul, batranul Haffmann, isi trimite familia din Parisul ocupat de nazisti, hotarand ca el va pleca dupa cateva zile, dupa ce-si va pune ordine in afacere. Ii vinde afacerea angajatului sau, spunandu-i acestuia sa se mute la etaj cu sotia. Vanzarea trebuia sa fie credibila.Continue reading Adio Domnule Haffmann (HBO MAX)
L’ennemi – The enemy este PRIMUL film pe care l-am vazut pe noua platforma GRATUITA TV5MONDE. Pe scurt de tot, caci varianta lunga o voi scrie intr-un articol distinct: TV5MONDE are o platforma de streaming COMPLET GRATUITA. De ce, cum schimba asta piata streamingurilor (oare exista acest cuvant?) si cum ar trebui sa le urmam si noi exemplul voi scrie zilele urmatoare. Mai spun doar atat: MAJORITATEA filmelor (chiar daca NU toate) au subtitrare in limba romana. Trebuie DOAR sa iti faci cont. Nu platesti nimic.
Primul film, despre care nu stiam NIMIC (dar m-am asigurat ca este, macar vag, thriller ori politist), vazut aici a fost L’ennemi – The enemy.
Pe scurt: un politician belgian, un copil-minune al politicii, un viitor ministru, conform analistilor, se trezeste in camera de hotel cu sotia moarta. Pentru nimeni nu este clar cum a murit ea, daca a fost omorata (de cine?) ori daca s-a sinucis. Din pacate, nici macar politicianul nu pare a cunoaste foarte multe.Continue reading L’ennemi – The enemy – TV5MONDE
Clientul – The Client (1994) este ecranizarea cartii omonime scrise de John Grisham. Spun din start: pentru mine a fost printre cele mai slabe carti scrise de celebrul autor american. Nu este neaparat slaba in sine, ea este in continuare un thriller juridic bun, corect conceput, ci pur si simplu altele mi-au placut mai mult. Mult mai mult, ca sa zic asa.
Clientul – The Client (1994) ne spune povestea a doi copii care asista, fara sa vrea, la o sinucidere. Mark Sway este eroul acestui film, fiind fratele mai mare. El este cel „vinovat” de toate intamplarile, caci el nu doar ca a asistat la sinucidere, dar a si incercat s-o impiedice. Un avocat al MAFIEI incercase sa se sinucida, montand un furtun pe teava de esapament, astfel incat tot fumul sa intre in masina si sa-l asfixieze. Insa Mark se strecoara pe langa masina si scoate acel furtun. Dupa ce reuseste sa faca asta si a doua oara, este prins de avocat si bagat in forta in masina. Acolo afla un secret care i-ar putea aduce necazuri.
Fratele mai mic al lui Mark face o criza puternica, efectiv nu mai este capabil sa spuna nimic, asa ca este internat intr-o sectie de psihiatrie. Pe Mark il cauta acum atat politia, pentru a le dezvalui secretul, cat si MAFIA, care doreste sa-l reduca la tacere.Continue reading Clientul – The Client (1994) – HBO MAX
Spun din start: am vazut filmul Experimentul Pitesti de 3 ori. Prima oara a fost o vizionare privata, candva in pandemie, varianta aratata fiind una de lucru. Filmul a fost, inca de la acea varianta, o surpriza extrem de placuta. Ma rog, nu stiu daca PLACUT este un cuvant potrivit, caci n-are cum sa-ti PLACA sa vezi cum unii oameni chinuie alti oameni. Filmul este cu atat mai GROAZNIC cu cat stiu ca acele lucruri s-au intamplat in realitate. Cel putin pentru mine, care fac o distinctie clara intre fictiune si realitate.
A doua vizionare a fost pe data de 9 martie 2022. Tin minte data exacta din 2 motive: pe de-o parte, era ziua regretatului Ion Caramitru (evenimentul fiind unul dedicat memoriei acestuia, vizionarea avand loc in Sala Mare a TNB-ului, sala care ii si poarta numele), iar pe de alta parte 9 martie 2022 a fost, in Romania, PRIMA ZI FARA RESTRICTII. Prima zi de libertate. Prima zi in care am putut respira, prima zi in care nu m-am uitat in stanga si-n dreapta dupa politie ori dupa cine stie ce „vigilante” (ca sa nu zic turnatori) dornic sa faca dreptate.
A doua oara m-a surprins si mai mult. M-a surprins calitatea imaginii, m-a surprins cum arata un film care, altfel, a pornit cu buget 0. Evident, am trait altfel filmul intr-o sala PLINA. La fel de evident, pentru mine filmul va avea tot timpul un loc aparte in sufletul meu avand in vedere faptul ca a fost PRIMUL film vazut dupa ridicarea restrictiilor.Continue reading Experimentul Pitesti
Reteta pentru un film romanesc comercial de succes suna in felul urmator:
Se alege un subiect care sa intereseze cat mai multi oameni. Sunt excluse subiectele ultra-nisate, in special cele care vizeaza breasla actorilor si a regizorilor.
Se face casting pentru rolurile principale. Pentru rolurile secundare si episodice sunt puse vedete, cu sau fara legatura cu actoria.
Se face plasare de produse.
Imaginea si sunetult trebuie sa fie musai de calitate. Se renunta, deci, la ideea ca in cinematograful realist 2 oameni nu se inteleg intr-un club. Daca 2 protagonisti se afla in club, dupa ce se aude muzica foarte tare, se face un prim-plan cu ei, se aude muzica in surdina si cei 2 se aud tare, clar si cu dictie.
Se merge cu filmul in turneu chiar si dupa saptamani bune de la lansare. Treaba echipei de productie nu se termina dupa lansarea filmului cinema.
Pentru a profita de noile platforme, se face reclama filmului chiar si cand acesta iese din cinema, pentru ca e important si cati oameni il urmaresc pe Netflix (ori alta platforma).
Se face in ciuda regizorilor abonati la banii CNC si criticilor care sunt oripilati de succesul filmului.
Am vrut sa spun toate astea ieri, la cea mai recenta aparitie televizata a mea, la aceeasi emisiune Fresh Acces de la A7tv. Din pacate, nu am avut timp sa spun toate astea. Vedeti mai jos emisiunea (eu sunt primul invitat).Continue reading Reteta pentru un film romanesc comercial de succes
Super Mario Bros: Filmul este ecranizarea unui dintre cele mai de succes jocuri de consola din istorie. Jocul a fost conceput de Nintendo, companie care il detine si in acest moment. Unii spun ca acest joc este SINGURUL motiv pentru care ti-ai cumpara acea consola.
Nu stiu cat ati jucat voi jocul, eu l-am jucat ceva, pe PC evident, insa atmosfera de gaming este peste tot. E drept, ma asteptam la mai multe misiuni, nu la una singura care nici macar nu a fost dusa pana la capat (pe bune: este o misiune pe care Mario trebuie s-o faca pentru a o convinge pe Printesa ca este util, ca este bun; misiunea NU este dusa la indeplinire, dar printesa este multumita de … progresul lui).
Povestea este simpla: Mario si cu Luigi ajung din greseala, prin niste conducte, intr-o alta lume. Mario ajunge in Regatul Ciupercilor, iar Luigi este capturat de personajul negativ. Care personaj negativ, fie vorba-ntre noi, nu e atat de rau pe cat pare, caci el vrea doar sa se casatoreasca cu Printesa din taramul ciupercilor. Ma rog, mai avea alte cateva idei nu chiar bune, dar in esenta nu este un „villain” in adevarul sens al cuvantului.
Mario vrea cu orice pret sa-si salveze fratele. Iar Printesa vrea sa scape taramul sau de o amenintare iminenta. In razboi mai intra si maimutele, vedeti voi cum si de ce.
Acum, legat de poveste, de subtirimea ei, sunt 2 aspecte de discutat. Primul aspect este legat de povestea multor jocuri. In acest caz, nu stiu cine juca Mario pentru poveste. Sunt jocuri unde povestea este o bijuterie, unde joci realmente pentru a afla ce se intampla mai departe, unde e cu adevarat suspans.
Drept urmare, cum ar putea Super Mario Bros: Filmul sa aiba o poveste profunda? Cum ai putea tranti o poveste profunda in universul … Mario?
In al doilea rand, tot legat de poveste, ea teoretic se adreseaza celor mici. Copiii, cel putin in teorie, ar trebui sa-i adore pe cei 2 simpatici … instalatori. Doar ca aici este problema: oare generatia actuala mai este atasata de Mario? Cati copii de sub 12 ani au mai jucat Mario?
Daca este cum cred eu, fara sa am dovezi, este doar o intuitie, o presupunere, atunci filmul se adreseaza, de fapt, nostalgicilor. Celor care au jucat candva Mario si care acum vor sa regaseasca acea atmosfera. Care vor sa isi retraiasca o bucatica din copilaria lor in cele 92 de minute cat dureaza acest Super Mario Bros: Filmul.
Caz in care apare o noua intrebare: cat de pretentios este un astfel de public? Vrea ceva profund, specific varstei ACTUALE, sau accepta ceva mega-pueril care are doar marele avantaj de a aduce aminte de copilarie?
Evident, ca-n cazul multor movie-games (filme bazate pe jocuri electronice), intrebarea principala care se pune este: Cum vor recepta acest film cei care NU au jucat jocurile? Ei sunt, teoretic, cei mai obiectivi. Tare ma tem ca ei nu vor simti nimic, nu se vor atasa de personaje. Altfel spus, vor fi dezamagiti.
Chiar asa: cati copii vor dori sa joace Mario DUPA ce au vazut acest Super Mario Bros: Filmul? O intrebare legitima, la care INCA nu am raspuns.
Personal, sunt multumit de acest Super Mario Bros: Filmul. Are o doza consistenta de nostalgie, are o atmosfera de gaming si livreaza fix ce promite. Personal, mi-as fi dorit mai mult de la el, dar vestea buna e ca ar putea avea continuari. Are si un mic after-credits, deci sansele de a avea sequel sunt mari. Deci da, mi-as dori inca o portie de nostalgie.
Nu pot sa inchei fara sa va spun: Super Mario Bros: Filmul va rula si dublat, si subtitrat. Eu l-am vazut subtitrat, am adorat vocile originale, cu accent italienesc, ale actorilor. Insa nu dau cu pietre: dublajele sunt din ce in ce mai bune, asa ca nu l-as evita din principiu daca-i dublat. V-am dat aici ambele trailere, poate va ajuta in luarea deciziei.
Super Mario Bros: Filmul intra in cinematografe din 7 aprilie 2023, fiind distribuit in Romania de RoImage 2000.
Spun din start: Exorcistul Papei – The Pope’s Exorcist este o combinatie intre film conspirationist de Dan Brown, horror, thriller si drama. Este inspirat din fapte reale, asa ca isi permite luxul sa amestece adevarul cu minciuni si cu lucruri absolut necesare unui film astfel incat rezultatul final este … al dracului de incert. Caci da, cel necurat e clar ca si-a bagat coada.
Sa va zic partea reala: Exorcistul Papei – The Pope’s Exorcist pe nume Gabriele Amorth a existat. A murit in 2016 la 91 de ani. Este un personaj absolut delicios. Fabulos. Un adevarat personaj de film.
O dimineata minunata – Un beau matin este un film de arta (film de festival), o raritate in peisajul cinematografic autohton. Povestea este relativ simpla, insa farmecul acestui film rezulta exact din aceasta simplitate: Sandra este o tanara mama nevoita sa-si creasca singura fiica. Pe langa aceasta dificultate, a mai aparut o problema: boala degenerativa a tatalui Sandrei, boala din cauza careia ea este nevoita sa-l interneze pe acesta intr-un camin de batrani. In plus, in viata Sandrei mai apare si un amic foarte bun cu care pierduse legatura.
Nu sunt familiarizat prea mult cu cinematografia europeana, pentru mine aceste filme sunt doar o gura de oxigen, doar o pauza intre filmele americane si romanesti, pe care le urmaresc foarte des.
E drept, nu am putut empatiza la maximum cu personajul principal, cu Sandra, caci nu sunt parinte, deci nu pot intelege pe deplin acele sentimente. Nu pot intelege acea latura, imaginatia mea are limite, insa pot intelege partea legata de boala degenerativa. Sunt usor de impresionat atunci cand este vorba de suferinte fizice: nu doar ca am intalnit la apropiati, la rude, dar este ceva de care ma pot lovi in viitor. Ceva ce SIMT ca m-ar putea afecta, ca MA va afecta, mai devreme sau mai tarziu.Continue reading O dimineata minunata – Un beau matin
John Wick: Capitolul 4 este fix ca celelalte 3 filme ale seriei, dar este mai bun. Nu ma contrazic singur, nu este ceva absurd, ci este purul adevar.
John Wick: Capitolul 4 ne duce prin mai multe orase din lume, batalia finala, cea epica, urmand a avea loc in Paris. Va pot dezvalui si locatia exact, Sacre Coeur. Nu va spun mai multe despre aceasta batalie, insa va dezvalui faptul ca am fost la Paris acum vreo 15 ani, asa ca locul nu-mi este chiar strain.
Nu va mai zic altceva din poveste, oricum sunteti deja obisnuiti cu ideea ca povestea trece in plan secund. Nu este o poveste PROASTA, cum vor unii sa creada, cum o prezinta pretiosii, ci vorbim pur si simplu de o lume proprie a lui John Wick. Filmul are o logica interna, are un farmec al lui, pe care nu le putem altera cu o logica „pamanteana”. Nu, nu trebuie ca un film sa fie fantasy pentru a avea o cu totul alta logica.
Ca tot am vazut John Wick: Capitolul 4 la cateva zile dupa Dungeons and Dragons, va spun ca John Wick fix asa se comporta: precum un personaj din jocurile tip RPG, adica un personaj care creste cu fiecare batalie pe care o castiga, care se vindeca miraculos, care isi forteaza limitele si care pare a avea nu 9 vieti, ci 999 de vieti. Ca si cum un gamer ar trisa, „ar juca cu coduri”. Continue reading John Wick: Capitolul 4
Dungeons and Dragons: Fratia hotilor este un reboot, asa ca poate fi vazut distinct, fara sa fi vazut niciun alt film al seriei. Reboot inseamna cand iei o serie, un univers, de la zero. De ce faci asta, care-s pretextele ori motivele, este o discutie distincta. Pentru cine este curios, acestea-s toate filmele (in numar de 3, acesta fiind reboot-ul).
Jocurile din serie sunt mult mai multe, primul dintre ele, ca sa va imaginati cat de veche e seria, dateaza din 1988! Unii dintre voi nici nu erati nascuti.
Am incercat sa joc vreo 3 sau 4 dintre ele, dar nu m-au prins. Ideea de RPG, de quest pe care-l faci, de caracter pe care-l cresti, pe care-l imbunatatesti, nu m-a prins. Am incercat cumva din curiozitate, sa simt atmosfera. Care nu m-a prins, nu m-a atras. Prea multa magie si prea multa atmosfera medievala pentru mine, ca sa zic asa.Continue reading Dungeons and Dragons: Fratia hotilor
Haita de actiune este un nou film comercial romanesc care se pregateste sa ia cu asalt salile de cinema. Si ulterior Netflix-ul.
Povestea din Haita de actiune se invarte in jurul lui Denzel (interpretat de Matei Dima), un politist de la rutiera ce se viseaza detectiv american. Aproape toti colegii rad de el pentru ca-l considera prea prost pentru a fi corupt.
Singurele lui ajutoare sunt alti 2 „proscrisi”: Oli (interpretata excelent de Antonia; o surpriza extrem de placuta) cea feminista, satula de misoginismul colegilor si al oamenilor care se uita urat la o POLITISTA, si Aurel, primul agent de etnie rroma de la rutiera. Cu acestia va merge Denzel in actiunile sale neoficiale.Continue reading Haita de actiune
Shazam! Furia zeilor este un nou film cu super-eroi DC, al doilea care-l are in prim-plan pe tanarul Billy Batson. Primul film Shazam! a aparut in 2019, asa ca acest al doilea film poate fi gasit in unele tari si unele locuri de pe internet sub numele de Shazam 2. Titlul original este Shazam! Fury of the Gods, insa il puteti de asemenea gasi si sub numele de Shazam! Fury of the Kings.
Povestea este oarecum simplista: Billy Batson impreuna cu fratii sai adoptivi trebuie sa lupte cu cele 3 fiice ale lui Atlas venite pe Pamant sa se razbune. Billy si cu prietenii sai nu stiu sa-si foloseasca pe deplin puterile, acestia inca invatand cum sa jongleze vietile de adolescenti cu alter-ego-urile de super-eroi. Cele 3 fiice ale lui Atlas nu vor sa-i distruga pe ei, ci intreg Pamantul, drept urmare responsabilitatea cazuta pe umerii tinerilor super-eroi este imensa. Nu va zic mai multe, nu va spun nimic despre cele 3 fiice ale lui Atlas si nici cum se termina totul. Ma rog, de terminat nu se termina, dupa cum stiti filmele cu super-eroi sunt seriale cinematografice fara sfarsit.Continue reading Shazam! Furia zeilor
