Context: am vazut scurtmetrajul Cadoul de Craciun (The Christmas Gift) acum 1 an, la TIFF 2018. La editia aia am apucat sa scriu pe scurt despre scurtmetrajele romanesti. Nu-mi fac tot timpul timp sa scriu despre ele, desi la fiecare editie calupurile de scurtmetraje sunt in capul listei. Sunt must-see-uri, ca sa folosesc un termen romglez.
Pentru multi este irelevant din ce an este, pentru mine este important dintr-un singur motiv: oare de ce nu mai tineam minte acest scurtmetraj? La modul serios: titlul nu-mi spunea nimic, pana sa-l revad pe TVR asta seara nu puteam spune nimic despre el.
Si pe bune ca e relevant: filmul nu e memorabil. E foarte bine realizat, foarte bine jucat, are o poveste foarte misto (un copil care in scrisoarea catre Mos Gerila isi spune dorintele, printre care dorinta lui taica-su: sa moara Nea Nicu). Doar ca, dintr-un motiv anume, nu e memorabil.
Prima oara am vazut Povestea unui pierde-vara la TIFF. Nu stiu de ce, venisem cu niste asteptari foarte mari, poate pentru ca ma impresionase productia Doua Lozuri. Da, consider ca Doua Lozuri este printre cele mai bune comedii vazute in ultimii ani.
Despre LICU O poveste romaneasca s-ar putea spune multe. Ar putea fi privit si analizat din mai multe perspective.
Din perspectiva istorica, analiza filmului LICU O poveste romaneasca ar fi extrem de interesanta. Un om care acum are 94 de ani, care a trait mai multe regimuri, cel monarhist interbelic, dictatura regala, dictatura Antonesciana, dictatura comunista si acum revenirea la democratie. S-a nascut intr-un sat din Bucovina de Nord, care acum face parte din Ucraina, a trebuit sa plece de acolo in urma cedarii acelei regiuni URSS-ului, a facut facultatea la Iasi, dar a trait in inima tarii. A calculat el ca acolo este in siguranta, ca daca si inima tarii va fi cedata, inseamna ca nu va mai exista Romania. Omul, deci, ar avea toate motivele sa urasca sistemul comunist, tot ce vine dinspre Rusia. Doar ca nu e deloc asa. Veti vedea exact in film.Continue reading LICU O poveste romaneasca mi-a dat cea mai importanta lectie de viata!
La TIFF, frumosul festival de care tocmai mi-am adus aminte si de care mi-e dor, exista o sectiune numita Ziua Maghiara. A avut alte denumiri in trecut, sau asa tin eu minte, cert este ca la mine este un fel de traditie sa vad cel putin un film unguresc la TIFF. Locatiile ma imbie si ele, caci printre locatii s-a aflat anul acesta, ca de altfel si anul trecut, Universitatea Sapientia (de limba maghiara). La TIFF 2018, filmul maghiar trebuia sa fie Budapest Noir. Din N motive, de nepotrivire de program (nu stiu exact ce am preferat in acea zi si de ce), nu am apucat sa-l vad acolo.
Multe filme bune, de arta ori comerciale, au un mare test de trecut: testul timpului. Ce-ti mai amintesti despre filmul X dupa o zi, dupa o saptamana, dupa o luna, dupa un an? Mi-am propus sa fac asta cu cateva filme de la TIFF 2018. De fapt, sa fac in sens invers: sa ma uit retrospectiv despre ce filme am scris si sa ma gandesc ce filme lipsesc. Fara sa trisez, fara sa ma uit pe care le-am vazut. Na, a trecut aproape o saptamana de la incheierea festivalului. Si primul film care-mi vine-n minte este Insula Cainilor.
Ce ar trebui sa spun despre Insula Cainilor? Imi pare proaspat in minte, parca l-as fi vazut ieri, este frumos, chiar daca unele imagini cu gunoaie si cu caini bolnavi nu sunt deloc estetice, este bine realizat, empatizezi cu personajul/personajele, te bucuri de film. Ma gandesc, de asemenea, ca fiind animatie, filmul este adresat si celor mici. Drept urmare, ca de obicei in cazul animatiilor, ma intreb ce-or intelege cei mici din acest film? S-or gandi ei profund, l-or analiza, precum noi, adultii, sau pur si simplu se bucura de poveste?Continue reading Insula Cainilor (Isle of Dogs) – TIFF 2018
Charleston este tipul de film 100% romanesc, atat ca abordare, cat si ca desfasurare si ca final. Este, asa cum se zice la fotbal: am luptat ca niciodata, am murit ca-ntotdeauna. Aici din punct de vedere cinematografic.
Povestea este in felul urmator: Ioana, interpretata de Ana Ularu, moare in urma unui accident de masina. Cum ne aflam intr-o poveste romaneasca, nu vom afla niciodata cine a omorat-o, a cui a fost vina ori alte detalii. Romanii nu cerceteaza moartea cuiva, nu vor vinovati (ori daca vor vinovati, ei sunt unii fictivi, nu au nevoie de dovezi, vezi cazul Soros), ei sunt interesati doar de efectele ulterioare asupra celor din jur. In acest caz, asupra sotului supravietuitor. „Saracu’, ce-o fi in sufletul lui? Cum s-o fi simtind fara frumoasa lui sotie?”Continue reading Charleston – alt subiect, aceeasi abordare – TIFF 2018
UPDATE: Aflu ca povestea a fost gandita initial pentru film (scenariul fiind scris de Alexandru Popa). Ca Secretul fericirii a fost conceput ca film. Ca, ulterior, fiind vorba de 3 personaje si o singura locatie, li s-a parut adecvata si punerea in scena. Da, spectacolul a aparut inainte, din acest motiv eu am gandit invers: ca spectacolul a fost transpus pe marele ecran. Altfel, ca spectator de teatru care a vazut ulterior filmul, dezamagirea personala ramane. Chiar daca, repet, textul este foarte bun, interpretarile solide, iar twist-ul de final fabulos. E drept, de dragul spectatorilor de teatru care merg la acest film simteam nevoia de un bonus. De ceva in plus, macar 5%. Ramane, insa, CEL MAI BUN FILM vazut la TIFF 2018 (si spun asta dupa terminarea festivalului, deci acum pot afirma cu tarie acest lucru).
Am vazut spectacolul Secretul fericirii de 3 ori. De 2 ori prin festivaluri si o data, a treia oara, la el acasa, la Godot. Chiar daca farmecul spectacolului este dat de elementul surpriza, de suspans, deci a doua oara nu va mai parea la fel, eu l-as revedea oricand. Este un text genial scris, care merita vazut de cat mai multe ori.
Scurtmetraje romanesti TIFF 2018. La finalul fiecarei proiectii de la TIFF 2018 am scris cateva impresii la cald. La scurtmetraje am scris acolo, pe loc. Dupa fiecare imi porneam telefonul, cu luminozitatea la minim, si scriam. Mai jos voi scrie, in dreptul fiecarui film, impresiile de la cald, plus, daca este cazul, alte comentarii. Nu la toate. Voi face un top 5 al scurtmetrajelor, apoi voi vorbi, pe scurt de tot, si despre restul. Asadar.
Filmele indiene, in special cele vechi, clasice, au ceva al lor care le face sa nu fie credibile. Sunt povesti frumoase de dragoste, doar ca nu-s deloc credibile. Iar partea cea mai putin credibila, ma tenteaza sa zic incredibila, este atunci cand plang, rad, mor, se bat SI CANTA in acelasi timp. Ma rog, unii zic c-ar fi chestie specifica musicalurilor. Dragoste si gloante, avand titlul original Ammore e malavita, este fix din aceasta categorie.
Stiu ca sunt defect, nu apreciez filmele bune, de arta, si ma mai si laud cu asta. Drept urmare, la acest TIFF 2018, asteptam cu mai mult interes Povestea unui pierde-vara decat Touch me not (pe acesta din urma il voi vedea maine).
Regizorul imi placuse cu Doua lozuri, avea un umor fresh, comercial fara sa fie grobian, asa ca asteptarile erau mari. Dupa titlu, ma asteptam la o comedie usoara, de vara, cu un personaj simplist construit.
Tocmai am vazut la TIFF 2018 documentarul Dacii liberi si am iesit din sala absolut socat. Socat, bulversat, cu la fel de multe intrebari si nedumeriri ca si inainte. E drept, rasuflu usurat: nu toti istoricii interesati de daci sunt dacopati. Ceea ce, credeti-ma, e de bine.
Vinovatul este un spectacol de teatru radiofonic difuzat pe ecranul cinematografului. Serios, fix asa este si desi la prima vedere poate parea plictisitor, o fita inutia, o hipstareala absurda, rezultatul final este unul fabulos: un film bine construit, cu suspans cat cuprinde, cu un twist final care iti face pielea de gaina.
Pe scurt, Asger Holm este dispecer la serviciul de urgenta 112. El a ajuns acolo impotriva vointei sale, fiind retrogradat din postura de agent de teren din cauza unui incident soldat cu pierderea vietii unui tanar. Continue reading Vinovatul – The Guilty – TIFF 2018
Zombillenium trebuia sa fie, conform planului initial, primul film de la TIFF 2018. Cu el trebuia sa incep. Desi nu-s fan al filmelor cu zombie, chiar deloc, acest film, cumva, mi-a inspirat incredere. Avea ceva care ma facea sa cred ca va fi un film bun. Unul interesant.
Zombillenium este, de fapt, un parc de distractii de care se ocupa niste persoane decedate. Vampiri, zombie, varcolaci ori fantome (se pare ca-s diferente majore intre cele 4 entitati), cu totii se ocupa de acest parc, avand ca unic scop profitul. Deh, banul ochiul dracului. Acest parc era pentru ei o sansa in plus, era posibilitatea lor de a ramane pe Pamant si de a NU ajunge in iad.Continue reading Zombillenium este un fel de Hotel Transilvania – TIFF 2018
Utoya: 22 iulie este un film bazat pe intamplarile reale de pe insula norvegiana Utoya. Acum 7 ani, in 2011, un extremist care a facut, in aceeasi zi, un atentat sangeros cu bomba in Oslo (soldat cu 7 victime) si apoi a masacrat, pe insula Utoya, peste 70 de tineri.
Despre masacrul de la Utoya puteti afla detalii din foarte multe surse. Despre acest masacru se vor mai face multe alte filme (lungmetraje ori seriale; Netflix-ul are deja unul pe teava numit Norway). Este de discutat cat de morale si utile sunt acestea: pe de-o parte, orice film are o latura comerciala, adversarii acestora sustinand ca ele fac bani de pe urma unei nenorociri; ceilalti, insa, sustin ca aceste filme popularizeaza ororile comise de extremisti si ca, per total, sunt utile nu doar societatii norvegiene, ci tuturor locuitorilor acestei planete, caci ideile de extrema dreapta se propaga cu repeziciune in intreaga lume.Continue reading Utoya: 22 iulie – TIFF 2018
Domnisoara Paradis este un film de epoca (actiunea petrecandu-se in anul 1777, in Viena, pe atunci capitala de imperiu), vazut de mine in cadrul TIFF 2018. Ca sa respect adevarul istoric, orasul in care am vazut filmul facea parte, pe atunci, din acelasi imperiu, Habsburgic. Asta ca fapt divers.
Nu voi vorbi despre costumele si atmosfera de epoca, nu ma pricep la aceste aspecte, am prieteni cinefili foarte pasionati de domeniu, ei sunt mult mai in masura. Voi vorbi, insa, despre interpretarile personajelor (in special a personajului principal, interpretat de romanca Maria Dragus, cunoscuta publicului dupa rolul Elizei din Bacalaureat) si, mai ales, despre alegerea pe care eroina principala, Domnisoara Paradis, a avut-o de facut. Continue reading Domnisoara Paradis – talentul sau vederea? – TIFF 2018
Alegerea de a vedea filmul Piercing o facusem inca de la Bucuresti, de cand mi-am schitat programul filmelor de la TIFF 2018. Motivele erau diverse, ora si locatia sunt principalele, insa nici sinopsisul nu-mi sunase rau. Dubios, ciudat, partial infricosator, dar incitant.Continue reading Piercing – TIFF 2018
Recunosc, titlul Cine iubeste si lasa m-a atras. Suna a cantec de Maria Tanase, a manea din aceea clasica, nu ceea ce canta acum manelistii. Suna a cantec duios de dragoste, a cantec lent. Spre asta ma ducea cu gandul titlul.
In varianta sa englezeasca, In love and in hate, titlul devine mult mai dur. Dupa ce am vazut filmul, as zice ca-i mai aproape de adevar. Totodata, chiar daca ale mele cunostiinte de spaniola sunt spre zero, cu ajutorul simtului comun si al google translate, imi dau seama ca titlul original contine cuvantul ura. Romanii au vrut sa indulceasca tonul, au vrut sa faca o mica manea. Una stilata, de festival.Continue reading Cine iubeste si lasa – Los que aman odian – In love and in hate – TIFF 2018
Din programul primei zile de la TIFF 2018, Fluviul negru (cu titlul sau original Fleuve Noir) ma atrasese cel mai mult. Un film politist frantuzesc care urma sa se concentreze pe disparitia unui adolescent. E drept, mai era si unul din Coreea de Sud, pe care insa deja l-am ratat.
