Femei obisnuite este povestea de viata a actritei americane de origine romana Elina Löwensohn. Tatal ei a fost un evreu, fost detinut in lagar, iar mama o dansatoare din Bucuresti care a reusit sa emigreze in SUA. Pentru a obtine si ea viza de Statele Unite, Elina Löwensohn a facut presiuni asupra autoritatilor romane de dinainte de 89, intrand inclusiv in greva foamei.
Dupa ce ajunge in SUA, face studii de actorie acolo (Artele dramatice in New York). A jucat in foarte multe filme, cele mai celebre fiind Schindler’s List (1993) si The Wisdom of Crocodiles (1998).
In film, Elina Löwensohn isi joaca propriul rol: o tanara regizoare din Italia, Federica, isi intalneste idola in Italia si-i propune sa faca un film despre ea. Afla ca Elina este din Romania, insa pentru Federica acest lucru nu pare a fi un impediment.
Ajung, astfel, amandoua in Romania, urmand ca Elina sa-si redescoperea tineretea prin intermediul acestui film. Filmarile au avut loc exact in blocul in care a copilarit Elina, iar acolo, ca un element de autenticitate, fix cand se filma, coboara un vecin si le spune sa se potoleasca cu filmarile, ca deranjeaza.
Practic, facand film in film, povestire in rama, cum invatam la orele de literatura in liceu, descoperim viata Elinei, chiar daca din film nu aflam exact partea legata de plecarea mamei ei si apoi a ei. Partea aceea cu adevarat spectaculoasa, din punctul de vedere al unora, insa cumva nu chiar atat de reprezentativa. Ea a vrut sa-si aduca aminte partile bune, nicidecum pe cele rele.Continue reading Femei obisnuite – Simple women
Marti am fost sa vad filmul Patrick, la Elvira Popescu, alaturi de o amica avocata, Loredana Costina, o persoana care acum niste ani scria recenzii de film pe blogul unui amic. Desi nu mai practicasem de ceva timp metoda „pune-l pe altul sa scrie”, cumva si din mandria de a nu recunoaste ca altii scriu mai bine decat mine, de aceasta data propunerea a venit in sens invers: Loredana m-a intrebat daca nu vreau sa scrie ea articolul. Am simtit ca are ceva interesant de spus, ca articolul ei va fi evident mai bun decat articolul meu (care-n momentul acela nu exista).
Cantecul numelor uitate, surpriza oferita de Happy Cinema cinefililor care se incumeta sa calce pragul salilor de cinema, este mai mult o promisiune decat o certitudine, o speranta, fara sa atinga pragul de a-l putea numi dezamagire. Spun asta inca din startul articolului, pentru a nu mari inutil suspansul.
Filmul ne plimba pe mai multe continente, alternand de asemenea si perioadele de timp. Incepem in 1951, an in care Dovidl Rapaport urma sa sustina un concert la Londra. Martin, prietenul sau din copilarie, alaturi de care a crescut, le garanteaza tuturor ca Dovidl va veni. Dar acesta nu vine si dispare fara urma. Nimeni nu mai stie nimic de el, insa Martin nu inceteaza sa se gandeasca la el. Atunci cand ajunge la pensie, hotaraste sa se concentreze pe gasirea prietenului sau din copilarie. Puntea de legatura, link-ul, obiectul prin intermediul caruia reuseste sa-l gaseasca, este o vioara speciala pe care familia lui Martin i-o cumparase micutului Dovidl.Continue reading Cantecul numelor uitate – The song of names
Reteaua cubaneza (WASP Network fiind titlul sau original) este un thriller politic excelent realizat, a carui actiune se petrece in perioada tulbure de dupa caderea comunismului in Europa.
Desi pe posterul filmului este pusa intrebarea Eroi sau tradatori?, ca un fel de motto al filmului, pelicula este mult mai mult decat atat.
Povestea trebuie povestita un pic mai amplu, caci intregul tablou este relevant. Cuba era la inceputul anilor 90 (fiind si acum) sub un regim dictatorial extrem de brutal. Totodata, peste regimul brutal al lui Castro sunt suprapuse si sanctiunile economice internationale extrem de dure. Cubanezul de rand nu stie, deci, pe cine sa urasca si cine este de vina: conducatorul lui tiranic sau porcii imperialisti care vor sa puna mana pe acea tara? In 1990, imediat dupa caderea regimurilor comuniste din Europa (inclusiv a mastodontului URSS), in Cuba se simtea un oarecare aer de speranta. Organizatiile cubaneze din exil simtisera mirosul schimbarii si incercau sa apese pedala rasturnarii lui Castro.
Din pacate, insa, nu toti fugarii din Cuba erau, de fapt, dornici de a-l schimba pe Castro. Erau, pe de-o parte, fugarii regimului, cei care doreau libertate, insa erau si cei trimisi de regimul Castro pentru a-i spiona pe primii.Continue reading Reteaua cubaneza – WASP Network
Domnul judecator (interpretat de Mait Malmsten) este o persoana foarte stricta. El este simbolul strictetii atat in sala de tribunal, cat si in viata reala. Strictetea de care da el dovada pare pentru multi robotica: omul judeca dupa legi, ca un robot, sau gandeste lucrurile si cu sufletul?
La un moment dat are parte de o speta care implica o crima. Nu va spun cine este persoana acuzata, va spun doar finalul procesului: la ultima infatisare, avocata apararii anunta instanta ca a aparut o proba noua. Domnul judecator nu vrea, insa, s-o admita, considerand ca aceasta vine prea tarziu.
Maria Regina Romaniei (Queen Mary of Romania) era un film necesar si era un film foarte asteptat. Asteptarile erau mari, investiile au fost foarte mari, rezultatul este mai mult decat dezamagitor.
Culmea este ca, desi ar trebui sa vorbesc despre ce a fost (chiar daca cu 2 ani intarziere, filmul aparand in 2019), voi vorbi mai mult despre ce ar fi trebuit sa fie si ce NU ESTE. Dezamagirile, cel putin in cazul meu, sunt mai multe decat satisfactiile.
Asadar, incep prin a spune ca cinematografia romaneasca a inceput sa fie luata in serios in afara datorita filmelor istorice. Vorbesc, evident, despre perioada de dinainte de 89. Mult hulitele filme ale lui Sergiu Nicolaescu erau extrem de bine vazute afara, avand un ceva al lor. Daca intrebai vreun cineast straini la ce filme se pricep romanii, acestia spuneau fara sa clipeasca: La filme istorice.
A venit revolutia, a venit noul val al cinematografiei, drept urmare filmele istorice romanesti s-au rarit din ce in ce mai mult. Romanii au dovedit ca pot face si altfel de filme, multe dintre ele intorcandu-se cu premii. In mintea unora, insa, a spectatorilor ma refer, a ramas un mare of: de ce nu mai fac romanii filme istorice?Continue reading Maria Regina Romaniei – Queen Mary of Romania
Filmul 5 minute (5 minutes too late) a traversat o perioada extrem de tulbure: a fost facut despre un incident de la MTR (de fapt, au fost 3), cand proiectia unui film cu gay a fost intrerupta de niste extremisti de dreapta, si a aparut intr-o perioada in care majoritatea cinematografelor erau mai mult inchise decat deschise. Ca sa scurtez un pic, unii considera ca in aceasta perioada nu ar trebui sa ne mai arda de gay si de proiectii intrerupte, avand probleme mult mai importante. Oare asa sa fie?
Pe scurt, despre incidentul real: in februarie 2018 proiectia filmului 120 BPM (Batai pe minut), propunerea Frantei pentru premiile Oscar si unul dintre cele mai apreciate filme frantuzesti din acel an, a fost intrerupta de mai multi extremisti de dreapta, nemultumiti ca un film care, zic ei, promoveaza homosexualitatea a fost proiectat la Muzeul TARANULUI. Cu 5 ani in urma, o alta proiectie de film fusese intrerupta, din aceleasi motive, tot la MTR. Tot in 2018, la cateva zile dupa incidentul de la filmul frantuzesc, a fost intrerupta si proiectia filmului romanesc Soldatii. Poveste din Ferentari, proiectie ce avea loc TOT la MTR.
Nu am vazut filmul intrerupt in 2013, insa pe celelalte 2 le-am vazut. Pe scurt, primul dintre ele, 120 BPM este despre organizatia civica ACT UP, care a actionat in Franta anilor 90. Este un film bazat pe fapte reale, care indeamna la actiuni civice, fiind un film extrem de bine realizat. Are scene „porno gay”, nu multe,, deloc scoase din context. Protestatarii au asteptat una dintre aceste scene pentru a se manifesta.
Just Mercy este un film excelent realizat, care m-a pus din nou sa ma intreb cat de mult pot aprecia un film cu care NU sunt de acord.
Prima oara cand mi-am pus serios aceasta intrebare a fost la filmul Ilegitim, un film pe care l-am apreciat enorm, dar care promova, poate nu atat de direct, incestul. In cazul filmului Just Mercy, cele 2 chestii promovate ostentativ sunt Drepturile negrilor, care sunt discriminati de autoritati (politie si autoritatile judiciare) si opozitia fata de pedeapsa cu moartea.
Sa ne intelegem: nu sunt de acord cu discriminarea si nu as milita niciodata pentru discriminarea persoanelor de culoare. Sunt complet de acord ca societatea a facut greseli majore in ceea ce priveste persoanele de culoare, atat in SUA, cat si-n Europa. Sunt iarasi de acord ca in anii 90 persoanele de culoare erau discriminate. Filmul, deci, prezinta o realitate, un caz autentic. Doar ca situatia este mult schimba in 2020 si 2021.Continue reading Just Mercy
Despre Chemarea Venetiei – Venice calling – Venise n’est pas en Italie scriu dupa mai bine de 2 saptamani de cand l-am vazut. Cu toate astea, filmul imi pare proaspat in minte, ma simt de parca l-as fi vazut aseara. Are aceasta calitate de a parea fresh si de a se lipi de mintea ta intr-un mod placut.
Emile are 15 ani si traieste intr-o rulota alaturi de parintii lui. Acestia sunt extrem de ciudati, dar tin enorm la copilul lor. Il iubesc nespus, chiar daca el si-ar dori altceva. Cu totul altceva.
Cand primeste invitatia de a asista la concertul unei colege, la Venetia si nu in Franta, Emile este in al noualea cer. Din fericire pentru el, parintii ii dau voie sa mearga la concert. Din pacate, vor merge cu totii in Venetia, cei 3 impreuna cu fratele mai mare al lui Emile.
Cu inima impacata (Blackbird) este un remake american dupa un film danez (Stille hjerte, tradus la fel in romaneste, Cu inima impacata, aparut in 2014). Remake-ul a aparut in 2019, insa in cinematografele noastre a aparut abia saptamanile trecute (oficial din 19 februarie, distribuit de Prorom si Happy Cinema). Eu am apucat sa-l vad la acest din urma cinema, in chiar ultimul weekend dinaintea reinchiderii.
Pe scurt: o bolnava de cancer in stadiu terminal isi strage intreaga familie (de fapt, cele 2 fiice ale ei, impreuna cu jumatatile lor si cu nepotul) pentru un ULTIM weekend. Dupa acest weekend, ea urma sa-si puna capat zilelor, din dorinta de a muri fericita, impacata, si de a evita chinurile care urmau inevitabil sa apara. Un ultim weekend impreuna cu familia inainte ca ea sa paraseasca aceasta lume.Continue reading Cu inima impacata (Blackbird)
Anul nuntilor (The Wedding Year) este una dintre comediile pe care am zis ca nu trebuie s-o ratez in sala de cinema. Este tipul de film care mi se potriveste, cel putin inceputul. Finalul, desi considerat happy-end, nu e de mine. Sau, altfel spus, trebuie sa stiu de ce sa ma feresc. Va explic imediat.
Mara este o tanara artista foarte libera in gandire, care isi iubeste prea mult stilul de viata pentru a se gandi la casatorie. De fapt, chiar se gandeste la casatorie, insa cu cat se gandeste mai mult cu atat respinge mai puternic ideea. Ea era fotograf amator (care inca nu avea curajul sa-si expuna pozele) si ajutor la un micut magazin (consultant vestimentar este un termen prea pretentios, dar cam asta facea). In aceasta ultima ipostaza era pusa deseori in situatia (neplacuta) de a trebui sa vanda … rochii de mireasa. Pe care reusea sa le vanda, chiar daca nu credea in ideea la nunta.
La un moment dat hotaraste sa agate pe tinder, insa unicul ei scop era ca un barbat sa-i dea o cina. Si, daca e sa fie, si o partida de sex. Dar atat, nimic mai mult. Din pacate pentru ea, cunoaste un tip, bucatar la un micut restaurant, cu care ramane cuplata mai mult decat era prevazut.Continue reading Anul nuntilor – The Wedding Year
Ca sa va vorbesc despre Casa bantuita, cel mai recent horror vazut intr-o sala de cinema, trebuie sa va povestesc un pic despre cum am ajuns eu la acest film.
Intai si intai, trebuie sa va spun ca nu este ecranizarea celebrei carti Casa Bantuita. Ea a fost ecranizata de Netflix intr-o mini-serie. Problema vine strict de la traducere, caci titlul original este Haunt, cartea (si mini-seria Netflix) avand titlul The Haunting of Hill House.
In al doilea rand, imi doream cu ardoare sa vad un horror la cinema. La mine acasa nu pot face nicicum intunericul acela extrem prezent in sala de cinema. O comedie, o drama ori un SF s-or putea vedea bine si acasa, in un horror merge mai bine in sala de cinema.Continue reading Casa bantuita – Haunt
Motherless Brooklyn este un film care merita mai multa atentie. Edward Norton a lucrat 2 ani la adaptarea romanului omonim (aparut la noi la Editura Corint cu titlul Orfani in Brooklyn), iar rezultatul este de-a dreptul spectaculos.
Din pacate, filmul ruleaza in acest moment doar la Happy Cinema, unde oricum sala trebuie sa fie maximum 30% plina. Un astfel de film si mai ales un astfel de efort ar fi trebuit rasplatit cu sali pline. N-a fost sa fie.
Motherless Brooklyn ne prezinta povestea unui ajutor de detectiv, de la o firma importanta din New York-ul anilor 50, Lionel Essrog. Acesta fusese luat de la un orfelinat de catre marele detectiv Minna, care-i este acestuia metor, aproape tata si cel mai bun prieten. Cand Minna este ucis, Lionel hotaraste sa afle cine l-a omorat pe mentorul sau, chiar daca aflarea adevarului nu-l va invia pe Minna si s-ar putea sa afecteze afacerile viitoare ale firmei.Continue reading Motherless Brooklyn – Orfani in Brooklyn
Traducatorii – Le Traducteurs este un film despre care as fi putut lesne scrie si pe blogul de carte. De fapt, daca stau sa ma gandesc, nu este timpul pierdut, chiar am in minte de ceva timp un articol despre traducatori si despre relatia acestora cu scriitorii. Sunt traducatorii niste scriitori ratati, care sfarsesc prin a se folosi (a se agata?) de munca altuia? Reusesc ei vreodata sa cunoasca in carne si oase scriitorul pe care il traduc?
Caci, de fapt, de aici pleaca intreaga intriga a filmului: urmeaza sa apara volumul 3 al unei serii de succes, drept urmare editorul hotaraste sa stranga traducatori de mai multe limbi intr-un loc izolat, pentru ca romanul sa apara simultan in mai multe tari. Cine sunt acei traducatori, cine este faimosul autor, cine este editorul, care sunt relatiile dintre ei si cum se termina totul ramane sa descoperiti singuri. Si veti afla, bineinteles, si cine este vinovatul. Sau vinovatii, ca de la Agatha Christie incoace putem avea mai multi vinovati (uneori chiar toti) in poveste.
Vinovatii de ce anume? Pai in mod evident, inspirandu-se din scrierile celebrei autoare britanice, atunci cand strangi mai multi oameni intr-un loc izolat vor aparea si … cadavrele. In acest caz, elementul declansator este o scurgere de informatii, un hacker care avea deja cartea si care ameninta editorul cu publicarea online a acesteia daca nu primeste o suma de bani.Continue reading Traducatorii – Le Traducteurs
Spun din start: Cat romantism – Isn’t it Romantic a fost vazut intr-o sala de cinema, desi filmul este disponibil si pe Netflix. Desi este in aparenta o comedie usoara, pelicula merita ceva mai multa atentie. In plus, ca opinie personala, cel mai bun film este cel vazut intr-o sala de cinema. Trebuie sa recunosc ca, cel mai probabil, daca l-as fi vazut pe Netflix fie l-as fi inchis dupa 20 de minute, fie as fi rezistat pana la final, insa mi s-ar fi parut un film extrem de prost. Ma rog, e doar o presupunere, nu cum sa stiu cu exactitate, dar ati inteles ideea de baza.
Povestea filmului este urmatoarea: Natalie (interpretata excelent de Rebel Wilson) este o antiromantica fanatica. A fost educata de mama ei ca trebuie sa urasca barbatii, ca romantismul este doar in filme si ca filmele nu sunt deloc reale. Ajunsa la maturitate, ea pune in aplicare absolut toate ideile mamei sale, ajungand o singuratica fanatica a meseriei sale, care refuza din start orice avansuri ale colegilor si care vrea sa se afirme exclusiv prin munca. Din pacate, eforturile sale nu sunt observate, ea fiind pusa de catre colegii ei sa le faca cele mai banale si umilitoare servicii (sa le aduca o cana cu cafea, sa le repare imprimanta ori sa le arunce cine stie ce gunoaie). Totul se schimba in viata lui Natalie atunci cand ea sufera un accident in urma caruia ajunge sa traiasca cel mai mare cosmar al ei: este personajul principal al … unei comedii romantice. Va trebui sa mergeti sa vedeti filmul pentru a vedea exact despre ce este vorba.
Fara sa va fac spoilere, in continuare va voi vorbi despre personajul principal Natalie, un personaj despre care multi mi-au spus ca imi seamana intr-o proportie destul de mare (lucru pe care il confirm pe jumatate). Nat este o antiromantica convinsa, o persoana care nu vede frumusetea din jurul ei, care nu simte DRAGOSTEA celor din apropierea ei, chestii in care ma recunosc, insa totodata este o persoana lipsita de curaj, de verva, o persoana care din dorinta de a se afirma se face utila tuturor in moduri cat mai umilitoare, chestii care nu-mi sunt deloc specifice. Continue reading Cat romantism – Isn’t it Romantic
Dama de cupa (Dronningen titlul original, Queen of Hearts titlul in engleza, titlul de festival) a fost pentru mine PRIMUL film vazut la cinema in 2021. Am vrut ca ostentativ, intentionat, primul film vazut la cinema sa fie unul suedez, fie si-n coproductie.
Subiectul este unul cumva clasic pentru filmele europene, deci nimic nou sub soare. In acest caz avem parte de o familie atipica: Anne este un avocat de succes, care impreuna cu Peter are 2 fetite gemene extrem de simpatice. Din pacate, insa, Peter mai are si un fiu dintr-o casatorie anterioara, pe Gustav. Problemele apar atunci cand Gustav se muta in casa cu ei. Gustav se simtea singur, instrainat si gasea cu greu cai de comunicatie cu noua lui familie. Anne, insa, era obisnuita cu astfel de cazuri, pentru ca firma de avocatura la care era angajata era implicata in multe procese unde existau probleme in familie, in special femei si copii abuzati. Anne reuseste sa-l seduca pe Gustav, insa relatia lor, total nepotrivita, are consecinte dintre cele mai grave. Nu va spun cum se termina totul, asta va trebui sa descoperiti singuri.
Intre chin si amin este unul dintre filmele care mi-a atras atentia si pe care regret ca nu am putut sa-l vad intr-o sala de cinema. Sperand cumva sa reapara intr-o sala de cinema, l-am ignorat initial pe Netflix. Cumva mi se pare ca nu-si are locul acolo, pe acea platforma, printre atatea si atatea filme comerciale. Dupa ce am ajuns la concluzia ca nu va reaparea in cinematografe, am decis sa-l vad pe Netflix, platforma unde este disponibil, insa, doar daca aveti cont de Romania. Inca nu am aflat explicatiile oficiale, de ce romanii din Franta, Spania, Italia sau SUA, plecati din Romania tocmai din cauza comunistilor si copiilor comunistilor care s-au perpetuat la putere, nu au dreptul sa vada si ei acest film? Sunt, probabil, explicatii comerciale.
Intre chin si amin este un film despre unul dintre cele mai sinistre experimente care s-au facut in lumea asta, cunoscut fiind sub numele de Experimentul Pitesti. Acolo, la acea inchisoare, timp de aproximativ 4 ani (1948-1952), comunistii au incercat reeducarea unor elemente dusmanoase, majoritatea fiind tineri studenti, reeducare care trebuia facuta tot de ei: cativa dintre cei arestati, in schimbul unor conditii mai bune, au fost pusi sa-si tortureze colegii de celule pana cand acestia cedau. Vazand atrocitatile comise, pana si conducatorii comunisti s-au speriat, drept urmare au oprit experimentul dupa doar 4 ani, vinovatii fiind condamnati la moarte in urma unui proces-fulger.Continue reading Intre chin si amin
Corpus Christi este propunerea Poloniei pentru Premiile Oscar, fiind un film pe care romanii, din foarte multe motive, ar trebui sa-l urmareasca. Mie mi-a placut enorm, pentru mine filmul fiind special si din alt motiv: a fost vazut exact in seara in care s-a anuntat inchiderea salilor de cinema (si de teatru). Practic, atunci cand am intrat la film stiam din start ca va fi ultimul film vazut intr-o sala de cinema pentru o perioada de timp (nimeni nu stie cat de lunga).
Povestea din Corpus Christi este una extrem de complexa, cu un fir narativ principal si alte cateva secundare. Un tanar recent eliberat dintr-un centru de detentie isi cauta de munca si ajunge la o fabrica de cherestea dintr-o mica localitate din celalalt capat al tarii. Acolo reuseste sa profite de o situatie favorabila si se da preot. Ca preot (proaspat hirotonit, asa cum se lauda el) este nevoit sa-l inlocuiasca pe batranul (si mult prea bolnavul) paroh.Continue reading Corpus Christi
Profu’ este povestea lui Dorin Ionita, un profesor de matematica din Bistrita care dupa ce a iesit din sistemul clasic national de invatamant hotaraste sa isi faca un club propriu de matematica. Ma rog, club il numesc eu, cerc de matematica, ziceti-i cum vreti. Ideea e ca omul, la el in apartament, primea elevii care de dimineata pana seara veneau si lucrau la matematica sub indrumarea sa.
Sa ne intelegem: eleviisunt de varste diferite, in clase diferite, avand un nivel diferit de pregatire, insa cu totii veneau acolo si lucreaza impreuna.
Pentru Profu’, marea satisfactie este atunci cand elevii sai ajung departe in cariera lor, cel mai frumos cadou pe care-l poate primi este o teza de doctorat a unui fost elev de-al sau.Continue reading Profu’ – Teach
Tot la Timisoara sunt, tot cu probleme teatrale, drept urmare la prima vizionare de presa de dupa pandemie, cea a filmului Sotii de militari (Military Wives), am trimis-o pe Raluca. Impresiile ei despre film sunt in articolul de mai jos:Continue reading Raluca Uluiteanu despre Sotii de militari (Military Wives)
