Marturiseste Fletch! – Confess Fletch! este un crime (mistery) comedy mai bun decat ma asteptam. O comedie plina de mister, in care fiecare personaj ascunde ceva fata de ceilalti. Inclusiv fata de noi, spectatorii.
Fletch este un fost jurnalist de investigatii, actualmente prietenul (si viitorul sot) al fiicei unui mare bogatas italian. Reajunge in America, unde prietena lui ii inchiriase un apartament de lux, si se trezeste brusc suspect de crima, caci la parterul acestui apartament gaseste cadavrul unei femei.
Nu doar locul in care este gasit cadavrul il incrimineaza, ci si alte dovezi. Si, totusi, ce interes ar fi avut sa ucida?
R.M.N. este filmul facut pe baza incidentului de acum cativa ani din Secuime, cand o comunitate intreaga s-a revoltat pe venirea unor muncitori asiatici la fabrica de paine din localitate. Romanii si ungurii s-au coalizat impotriva strainilor, invocand, printre alte motive, inclusiv mizeria si microbii pe care asiaticii i-ar putea avea. Sustineau ca nu pot manca o paine facuta de mainile acelor muncitori.
Localitatea in cauza se numeste Ditrau, iar incidentul a inceput pe data de 26 ianuarie 2020. Conform datelor demografice, localitatea are o populatie formata din 98% maghiari. Insa, in privinta muncitorilor asiatici (din SRI Lanka venisera ei), maghiarii s-au coalizat cu romanii, cu totii dovedind o solidaritate de invidiat in alte contexte. Detalii gasiti pe Wikipedia, dar si-n multe alte articole din presa.
Povestea din acest film suprapune acest incident cu povestea fictiva a lui Matthias, de 30 ani, care se intoarce din Germania, unde muncea cu acte. El a lasat acolo, in sat, un copil care creste doar cu mama lui (cu Ana), a lasat-o pe iubita sa Csilla (cea care se ocupa de brutaria buclucasa), dar si pe tatal lui, din ce in ce mai bolnav.Continue reading R.M.N. – Les Films de Cannes a Bucarest 2022
Al cui caine sunt? este un alt exemplu de film ratat la festival (in acest caz, la DOUA festivaluri), vazut ulterior si apreciat la adevarata lui valoare.
Totodata, Al cui caine sunt? este un alt documentar care mi-a schimbat parerea despre ele. V-am mai povestit despre subiectul acesta cand am vorbit despre filmul Ennio. Aici vorbim despre un alt tip de documentar, un documentar metafora, o satira extrem de bine realizata.
In conceptia regizorului Robert Lakatos, cainii sunt cetatenii (sau cetatenii sunt caini, depinde cum privim lucrurile), politicienii sunt crescatorii de caini, functionarii sunt proprietarii, natiunile sunt rasele nationale cainesti, tarile sunt federatiile nationale ale crescatorilor (observati, deci, distinctia CAINEASCA dintre TARI si NATIUNI), iar forumul international suprem este Federatia Canina Internationala.
Alcarras este un fel de documentar care nu este documentar. Este inspirat din viata familiei regizoarei Carla Simon, o catalana aflata abia la al doilea ei film de lungmetraj (tot la doilea film este si in calitate de scenarist).
Vedem povestea familiei Sole, unde de la mic la mare (cei mai mici avand cativa ani, in timp ce bunicul este cel mai varsta, avand 80 de ani) participa la RITUALUL culegerii piersicilor. Cu asta se ocupa de generatii intregi, cu asta ar vrea sa se ocupe si-n viitor.
Doar ca viitorul nu este deloc sigur, pentru ca aceasta urmeaza sa fie ULTIMA lor recolta. In locul pomilor si a fructelor atat de suculente si zemoase urmeaza sa fie montate niste panorui solare. Vine modernitatea peste ei, asa ca aceasta familie, traditiile ei, modul lor de viata, par de undeva din trecut.Continue reading Alcarras – Les Films de Cannes a Bucarest 2022
Ennio: Glance of music este documentarul care mi-a schimbat modul de a vedea filmele in 2 privinte. Incep cu asta, cu concluzia, urmand ca pe parcursul articolului sa-mi justific punctul de vedere. Cele 2 privinte sunt: modul in care privesc documentarele (promit sa le urmaresc cu mai multa atentie, cu mai mult interes, sa nu le mai desconsider) si modul in care privesc filmele, mai precis modul in care judec sunetele, muzica acelor filme.
Pe scurt de tot, Ennio: Glance of music este un documentar-tribut despre cel mai mare compozitor de muzica de film din istorie, Ennio Moriccone. A facut muzica pentru mai bine de 500 de filme. Daca vreti sa le numarati singuri, vedeti pe Wikipedia lista completa.
Nu intru in detalii, nu va spun povestea din spate, nu va voi vorbi despre studiile lui, despre oamenii care i-au influentat viata ori despre fiecare colaborare in parte. Pentru asta va trebui sa vedeti filmul Ennio: Glance of music. Eu ma voi referi strict la cele 2 lucruri de care va ziceam la inceput, care PENTRU MINE sunt FUNDAMENTALE.Continue reading Ennio: Glance of music – Les Films de Cannes a Bucarest 2022
Apropierea (Too Close) a fost al doilea film romanesc vazut la aceasta editie a festivalului Les Films de Cannes a Bucarest 2022, primul dintre ele fiind comedia Oameni de treaba.
Apropierea (Too Close) este un documentar care venise cu marele premiu de la Sibiu (unde se desfasoara cel mai important festival de film documentar din Romania). Situatia pe care o expune, abuzul domestic, in acest caz abuzul unui tata fata de fiica lui de 9 ani, este unul des intalnit in Romania. MULT prea des intalnit.Continue reading Apropierea (Too Close) – Les Films de Cannes a Bucarest 2022
Incep direct si spun ca The Beasts (As bestas) este DE DEPARTE cel mai bun film vazut la festivalul Les Films de Cannes a Bucarest 2022. Am vazut filme bune, nu e nici macar unul care sa ma fi dezamagit (sunt unele bune si atat, care nu m-au dat pe spate, insa filme SLABE nu am vazut), insa The Beasts (As bestas) este pur si simplu PERFECT.
Cinematografic nu ai ce sa-i reprosezi: regie, interpretari, imagine, totul este la superlativ. Totul pare la locul lui, simti ca daca ai schimba ceva, orice, ai strica totul. Caci filmul este perfect atat ca intreg, cat si la fiecare aspect in parte.
Povestea suna cam asa: Vincent si Olga sunt doi francezi stabiliti de mai multi ani intr-un sat din Galicia spaniola. Aici se ocupa cu agricultura bio, fiind foarte pasionati de ceea ce fac.
Desi oricum nu erau bine vazuti in sat, fiind straini, oferta unei firme norvegiene de a instala centrale eoliene acolo a infierbantat mintile multor localnici. Vincent si Olga nu doar ca s-au opus, dar au mai reusit si sa convinga alte 2 gospodarii nu semneze. Drept urmare, cei 2 francezi au devenit dusmanii intregului sat.Continue reading The Beasts (As bestas) – Les Films de Cannes a Bucarest 2022
Armageddon time NU este, dupa cum ar putea sugera titlul, un film distopic, despre sfarsitul lumii. Adica, intr-un fel, este despre sfarsitul lumii, dar nu la modul distopic, nu in felul cu care suntem obisnuiti.
Armageddon time spune povestea unei familii de imigranti evrei ajunsi in SUA, care fac extrem de multe sacrificii pentru ca cei mai mici membri ai acesteia, Paul si Ted, sa reuseasca.
Actiunea se petrece candva in 1980, asa ca unele lucruri, care acum sunt la ordinea zilei, erau atunci doar la inceput, de pilda faptul ca elevii negri invatau laolalta cu cei albi in scolile publice.
Nostalgia ne spune povestea lui Felice, un napoletan care revine in orasul sau natal dupa 4 decenii de absenta. Motivul imediat al revenirii sale este mama sa grav bolnava. Insa chiar si dupa moartea acesteia Felice nu pleaca, amanandu-si succesiv plecarea. Ce anume il atragea, ce anume din trecut trebuia clarific, de ce anume plecase el cand avea 15 ani si cum se termina totul ramane sa descoperiti singuri.
Pentru ca am inceput direct, abrupt, cu subiectul, cu rezumatul, acum trebuie sa o iau mai usor. Sa vorbesc pe indelete despre ce anume am vazut in aproape 2 ore.
Spun din start ca nu am fost niciodata nici in Napoli, nici in Italia. Imi doresc, este urmatoarea tara de pe lista, stiu ca italienii ne sunt foarte asemanatori, stiu ca m-as simti ca acasa, dar ceva din mine m-a impiedicat pana acum sa merg.
Iar daca vorbim despre asemanari, italienii sunt asemanatori conationalilor mei, insa si mai asemanatori imi sunt napoletani, caci ei sunt considerati a fi „oltenii Italiei”. Napoli este considerat, fotbalistic si nu numai, Craiova Italiei. Nu doar partea geografica (oras din Sud), desi nici acest aspect nu poate fi negat.Continue reading Nostalgia – Les Films de Cannes a Bucarest 2022
Oameni de treaba era, pentru mine, unul dintre cele mai asteptate filme de la Les Films de Cannes a Bucarest 2022. Cel mai asteptat nu inseamna, evident, si cel mai bun.
Pana sa va spun concluzia, deznodamantul personal, trebuie sa va spun un lucru care m-a mirat, dar care, privind retrospectiv, pare a face perfect parte din peisaj. Asadar, editia din acest an a Les Films de Cannes a Bucarest 2022 se desfasoara in 3 cinematografe: Cinemateca Eforie, Cinema Muzeul Taranului Roman si Cinema Elvira Popescu. Am crezut ca repartizarea filmelor la un cinema sau altul are o oarecare logica. La Cinemateca Eforie m-as astepta sa vad filmele vechi (asa cum am vazut deja, tot ieri, Accattone, debutul in regie al lui Pasolini din 1961). Am fost, deci, mirat sa vad ca Oameni de treaba are o PROIECTIE UNICA fix in acest cinematograf.
Dupa ce am vazut filmul, pot spune ca alegerea nu a fost chiar gresita: filmul are aerul unui film vechi (vorbim de un sat „pierdut” din Moldova, judetul Botosani, un sat nu foarte avansat, ca sa zic asa), pare a fi cumva „uitat de Dumnezeu”. Nu-mi dau seama daca alegerea locatiei a fost intentionata ori a fost pur si simplu o intamplare fericita.
Povestea din Oameni de treaba este destul de complicat de rezumat: il avem pe Ilie, politistul satului, care traieste intr-o lume a lui, intr-o realitate proprie. Viata aparent simpla si lipsita de griji din lumea ideala construita de Ilie este tulburata de 2 evenimente, care vin cumva impreuna: venirea in sat a unui politist nou, tanar, de departe, cineva care vedea acest post ca pe un „challange”; si o crima care are loc in acest sat.Continue reading Oameni de treaba – Les Films de Cannes a Bucarest 2022
Everything Everywhere All at Once este unul dintre cele mai nebunesti filme pe care le-am vazut in ultima perioada. Faptul ca l-am vazut la Dracula Film Festival 2022 accentueaza cumva aceasta senzatie.
Tema generala a filmului, explorata atat de brutal si totodata atat de fascinant, este cea a multitudinii de universuri. O alegere, corecta sau gresita, genereaza un cu totul alt univers. Exista, in acest sens, universuri apropiate, aproape identice, dar si universuri radical diferite. Cel putin pentru tine.
Evelyn este o imigranta din China venita in SUA pentru o viata mai buna. Ajunge sa traiasca o viata mizerabila: are o afacere (aproape falimentara) de spalat haine (o spalatorie publica) mica si o casa foarte dezordonata. Departe de visul pe care-l avea cand venise in America.
Ajunsa in punctul in care sotul vrea divort, fata ei lesbiana o evita (pentru ca ea, ca mama, nu este de acord cu alegerea ei, cu orientarea ei sexuala), mai apare si o problema fiscala care ar putea duce la inchiderea completa a afacerii. Am putea spune ca Evelyn ajunge in punctul cel de mai jos pe toate planurile.Continue reading Everything Everywhere All at Once – Dracula film festival 2022
Despre Capra cu trei iezi, noua productie romaneasca pregatita sa intre in cinematografe, am multe de spus, de scris. Am de spus atat experiente personale, total subiective, inclusiv prostioare facute de mine, cat si lucruri legate de copilaria mea. Evident, discutia se poate face si un pic mai obiectiv, despre aspectele cinematografice ale peliculei. Sa o luam temeinic.Continue reading Capra cu trei iezi – Dracula Film Festival 2022 & TIFF 2022
Katharina a fost cel mai surprinzator film vazut la Dracula film festival 2022. Despre cum am vazut filmele si cum scriu despre ele, de ce o fac cu intarziere, va voi explica pe larg pe EmilCalinescu.eu.
Asadar, Katharina este un teen-horror, unde un grup de prieteni, de liceeni, hotarasc sa o ia pe via Transilvanica pentru a-l plimba pe un prieten venit din strainatate. La un moment dat dau de o fantoma speciala: iubita lui Dracula (fosta? actuala? greu de spus). Katharina este o fantoma extrem de mofturoasa, greu de strunit, insa este in acelasi timp o fantoma buna, prietenoasa, care nu vrea sa faca rau, nu vrea sa sperie, nu vrea sa se razbune.Continue reading Katharina – Dracula film festival 2022
Despre luna octombrie se spune ca este lua filmelor de groaza. Evident, Halloween-ul este motivul. Majoritatea producatorilor si distribuitorilor prefera sa isi lanseze filmele de groaza in jurul acestei sarbatori. Zambeste – Smile a furat startul, s-a lansat in ultima zi din septembrie, insa va fi in cinematografe si de Halloween. Si merita sa fie acolo, caci este unul dintre filmele horror care nu dezamageste.
Acum, sa va spun ce caut eu la un horror, care sunt cele 5 elemente care fac un film de acest gen sa-mi placa:Continue reading Zambeste – Smile
Mirciulica ne spune povestea unui tanar de 30 de ani, Mircea (interpretat de celebrul actor-comediant Mircea Popa / Mircea Bravo, celebru pentru clipurile sale de pe YouTube), care dupa ce a picat examenul de intrare in magistratura revine in casa parinteasca, la Gherla, si se angajeaza la firma de salubritate a unui baron local. Aceasta firma de salubritate avea contracte doar cu statul, doar cu primariile, asa ca Mirciulica lucreaza indirect la stat.Continue reading Mirciulica vs Teambuilding
Teambuilding este noul film produs si regizat de Matei Dima (BRomania). In toate aceste ipostaze el a fost ajutat: regia este facuta impreuna cu Alex Cotet (scenaristul) si Micutzu Cosmin Nedelcu, iar productia este facuta impreuna cu acelasi Micutzu, dar si cu Alexandra Hash si Francisca Vass. In acest film, atat Micutzu, cat si Matei Dima interpreteaza 2 personaje principale. Ma rog, cat de principale sunt ele este un pic de discutat. La limita, eu zic ca ambii au roluri principale
Pe scurt de tot, Teambuilding ironizeaza corporatiile si corporatistii: sefii, angajatii, modul in care se fac promovarile, modul in care o retrogradarea poate fi ambalata drept o promovare, inventiile acelea absolut inutile numite pretios Teambuilding si multe altele. Evident, se bazeaza mult pe stereotipii, multi corporatisti se vor apara cu un alt cliseu „la noi nu se intampla din astea, poate in alte parti da”.Continue reading Teambuilding
Imaculat este un film romanesc rasarit aparent din neant, cel putin pentru mine, are s-a dovedit a fi extrem de interesant si de bine realizat. Per total, o surpriza placuta.
De fapt, ar fi trebuit sa spun ca Imaculat este un film plin de surprize, un fel de Kinder cinematografic. Surprizele vin din 3 directii:
O coabitare regizorala dintre o scenarista (Monica Stan) si un director de imagine (George Chiper-Lillemark),
Un rol principal interpretat excelent de o (inca) studenta, o debutanta in film, Ana Dumitrascu. La fel de debutanta in regie este si regizoarea, cea despre care vorbeam mai sus.
Un al doilea rol principal interpretat fabulos de un non-actor, un actor neprofesionist, Vasile Pavel Digudai (cel care impresionase si in Soldatii. Poveste din Ferentari).
Despre ce este vorba in Imaculat? Pai este vorba despre un centru de reabilitare pentru drogati, unde este internata tanara si inocenta Daria. Acolo este luata in primire de seful „inchisorii”, Spartac (Vasile Pavel Digudai), care o ia sub protectia sa. Inocenta ei o salveaza de avansurile sexuale ale celor de acolo, insa totul are un pret.
Nu va spun mai multe, nu va spun exact ce pateste, nu va descriu nici scenele pe care le veti vedea (pentru multe persoane de sex feminin a fost extrem de greu de privit, desi personal am vazut scene mult mai grele), asa ca va voi vorbi despre un aspect pe care eu il consider important, fundamental.
Asadar, desi vorbim despre un centru de reabilitare, eu il vad tot ca pe o inchisoare. Caci, din punctul meu de vedere, filmele despre viata in inchisoare lipsesc cu desavarsire din cinematografia noastra. Avem filme despre inchisorile comuniste (Arest, Intre chin si amin ori filmul inca nelansat al amicei mele Victoria, Experimentul Pitesti), dar despre viata din inchisorile capitaliste avem prea putine. Poate doar celebrul Eu cand vreau sa fluier, fluier. Ca sa glumesc putin, cinefilul autohton cunoaste mai bine inchisorile americane decat pe cele romanesti.
Eh, acest film, Imaculat, repara putin aceasta nedreptate. E drept, diferenta fundamentala dintre o inchisoare si acest centru de reabilitare este prezenta femeilor. Dar fix acest aspect face povestea mai interesanta. Atmosfera, obiceiurile, ierarhia – totul este fix ca intr-o inchisoare. Chiar daca lucrurile se desfasoara altfel, caci aici nu esti inchis zeci de ani, ca-ntr-o inchisoare clasica. Si nici gardieni nu ai, ci niste medici si asistente ceva mai blande, mai putin fioroase.
Trebuie, insa, sa va spun marele meu dezavantaj: nu ma pot pune pe de-a-ntregul in povestea filmului. Cei care au copii au trait altfel filmul, povestea, pentru ca ei isi puteau imagina cum ar fi ca al lor copil sa se apuce de droguri. Dupa ce vezi un astfel de film stai si te intrebi daca acele luni in centrul de reabilitare fac bine sau fac rau copilului. Eu, unul, pentru ca nu-mi propun nici sa iau droguri si nici sa fac copii, nu ma pot transpune foarte mult in poveste. Mintea mea, ca sa n-o ia razna, ca sa se protejeze, imi transmite faptul ca nu am cum sa ajung acolo. Drept urmare, nu mi se poate face #pieleadegaina asa cum, de pilda, mi s-a facut atunci cand am citit cartea Rugaciune pentru Cernobil. Acolo eram afectat de simpla posibilitate de a ma afla in acea situatie. Asa functionez eu, pur si simplu pot cu adevarat sa sufar doar atunci cand realizez ca m-as putea afla si eu acolo intr-un viitor mai apropiat ori mai indepartat.
Nu va zic mai multe, va sfatuiesc doar sa va imaginati cat de schimbata va iesi micuta Daria de acolo.
Imaculat este un film excelent, din pacate mult prea putin popularizat. Chiar daca rulase la Les Films de Cannes au Bucharest, eu nu auzisem de el (decat ca exista si atat), asa ca surpriza a fost cu atat mai mare dupa ce l-am vazut. El a rulat la Festivalul Filmului European, unde l-am vazut eu, insa de maine, 27 mai 2022, va intra in circuitul normal al cinematografelor, fiind distribuit in Romania de Follow Art Distribution. Mergeti sa vedeti Imaculat pentru ca merita si pentru ca, estimez eu, nu va rula foarte mult in cinematografe. Este o bijuterie cumva ascunsa, de care trebuie trebuie sa profitati cat aveti ocazia.
Nu iti face griji draga – Don’t worry darling este un film despre care nu stiam nimic inainte sa intru in sala de cinema. Titlul ma ducea cu gandul la ceva siropos, la ceva adolescentin. Numele regizoarei Olivia Wilde intarea acest gand (initial nu-mi aminteam ce alt film a mai regizat, aveam impresia ca e la debut; a trebuit sa intru pe Google sa caut aceasta informatie).
Sa ne intelegem: Olivia Wilde este ACTRITA, a ajuns la 38 de ani, insa rolurile sale par inca neserioase. Cazul lui Richard Jewell regizat de Clint Eastwood este singurul film mai serios in care ea are un rol important. Singurul pe care mi-l amintesc eu, pe care l-am vazut.
3000 de ani de dorinta – Three Thousand Years of Longing este o poveste tip O mie si una de nopti, cu un duh care indeplineste trei dorinte si o naratoare de povesti mult prea pregatita pentru ce i se intampla. Va suna interesant? Atunci cu siguranta o sa citit in continuare.
Alithea Binnie este o naratoare (naratolog, asa cum auzisem in film, suna ciudat, ma zgarie pe creier, chiar daca gramatical este corect) de povesti pline de fantezie. Este multumita de viata si se bucura de singuratatea ei. Atunci cand intalneste Duhul care TREBUIA sa-i indeplineasca 3 dorinte, ea are o problema: stie cam toate posibilele finaluri in povestile de genul. Asa ca se lasa cu greu convinsa.
Duhul, insa, era OBLIGAT sa-i indeplineasca dorintele pentru a se putea elibera. Asa ca, exact ca-n 1001 de nopti, incepe sa-i povesteasca. In acel caz, povestea o mentinea in viata pe Seherezada. In acest caz, povestea trebuie sa il elibereze pe povestitor.
NU! – NOPE! este, dupa mine, unul dintre cele mai nereusite titluri de film de care am auzit in ultimul timp. Nu zic, se bazeaza pe psihologia inversa, te indeamna indirect sa mergi la cinema, insa tot mi se pare o idee gresita. Mai ales ca traim in era internetului, asa ca imaginati-va cat de greu va fi sa obtineti ceva cautand NU! pe Google. Ah, da, era sa uit: trebuie sa cautati cu semnul exclamarii daca vreti sa vedeti ceva despre film. Altfel … NU! – NOPE!
M-am luat de titlu in primul paragraf, insa din punctul meu de vedere nu este deloc principalul sau defect. Nicidecum. Insa, dintr-o anume perspectiva, titlul are sens, are logica.
Va dau titlurile originale, in limba engleza, ale filmelor regizate de Jordan Peele:
Get out!
Us
NOPE!
Deci titlul are sens DIN ACEASTA PERSPECTIVA. Unica. Altfel, daca vezi doar NU! – NOPE! si atat nu te vei prinde de ce a fost numit astfel. Ma rog, in general nu te vei prinde ce a vrut sa spuna autorul, dar hei, 90% dintre critici spun despre un film pe care nu l-au inteles ca e bun, ca e psihologic, nicidecum ca e prost.
Acum, va marturisesc ceva ce ar fi trebuit, poate, sa va spuna inca din primul paragraf: imi este extrem de greu sa scriu acest articol. Mai greu decat va puteti imagina. Si nu, nu-mi place sa ma plang, in general repudiez plangaciosii.
Daaar, in acest caz particular, al filmului NU! – NOPE!, problema principala este urmatoarea: parerea mea despre film, avuta la iesirea din sala de cinema, este TOTAL diferita de parerea majoritatii criticilor.
La iesirea din sala de cinema ma intrebam cine si de ce ar putea aprecia acest film. La cald, punctul meu de vedere era ca NU! – NOPE! are fix 2 calitati: faptul ca s-a terminat (desi dupa 130 de minute! o adevarata corvoada) si faptul ca nu va mai continua.
Ambele calitati sunt, de fapt, relative: prima calitate este, de fapt, un defect, caci filmul a durat cu 130 de minute mai mult decat trebuia; iar a doua calitate este falsa, un fake-news, caci din aceste declaratii eu inteleg ca va exista o parte a doua. Din punctul meu de vedere, o adevarata amenintare.
Pana sa continui sa scriu despre film, trebuie sa va arat un clip (romanesc, ce-i drept), al unei persoane pe care NU! o cunosc, dar cu a carei parere rezonez 100%.
Cu siguranta nu este critic, ci un spectator mai experimentat de cinema. Adica fix ce caut eu. Fix ce vreau eu sa aud si sa citesc.
Va invit, chiar va rog, sa urmariti clipul de mai sus ca sa ma scutiti pe mine de o munca. In oglinda, va semnalez 3 cronici pozitive, extaziate de-a dreptul, despre NU! – NOPE! (toate in engleza): The Times, Monocle si Wionews (via Rotten Tomatoes).
Acum, revenind la clipul de mai sus, trebuie sa recunosc si eu cateva calitati subliniate acolo: filmarea si efectele sunt bune (desi, obiectiv vorbind, asteptarile sunt oricum foarte mari in 2022), iar interpretarile actorilor sunt foarte bune (mi-a placut CHIMIA dintre Daniel Kaluuya si Keke Palmer, care in film sunt frate si sora si chiar ai impresia ca ei sunt asa si-n viata reala). Insa ramane o intrebare fundamentala: cat de buna poate fi interpretarea unui personaj dintr-o poveste absurda, ilogica si lipsita de sens? Cu un final absolut tembel (alt cuvant potrivit pe bune ca n-am gasit!). Iar niste filmari bune si o muzica excelenta nu pot salva un film care are un scenariu prost. Cel putin nu in ochii mei.
Da, sunt constient ca NU! – NOPE! va ramane peste ani un exemplu de film cult, apreciat mai mult de crtici decat de public (de mase, era sa zic de pulime, prostime, dar m-am abtinut). Nu este nici primul, nici ultimul.
Si, ca bonus, filmele horror oricum sunt o specie aparte: ei au un public distinct, radical diferit de publicul filmelor normale. Nu stiu cati fani infocati ai filmelor horror cunoasteti ori ati cunoscut, insa credeti-ma pe cuvant: toti pe care i-am cunoscut sunt extrem de ciudati. Imi imaginez, deci, cat de ciudat trebuie sa fie un CRITIC PASIONAT DE HORROR! Ma infricosez doar cand ma gandesc!
Concluzia este urmatoarea: NU! – NOPE! este un film excelent pentru critici si de neinteles pentru o buna parte din public. Eu sunt, de aceasta data, asa cum ziceau candva cei de la BUG MAFIA, (de) PARTEA BUNA! Astept, dupa caz, pietrele ori laudele. Sper, totusi, ca primele sa pice din cer dintr-o farfurie zburatoare in forma de balon cu aer cald (#SPOILERalert!).
NU! – NOPE! a intrat in cinematografele romanesti pe data de 19 august, fiind distribuit in tara noastra de RO Image 2000. Voi mergeti sa vedeti pentru a vedea de care parte a baricadei va aflati!
