Cu inima impacata (Blackbird) este un remake american dupa un film danez (Stille hjerte, tradus la fel in romaneste, Cu inima impacata, aparut in 2014). Remake-ul a aparut in 2019, insa in cinematografele noastre a aparut abia saptamanile trecute (oficial din 19 februarie, distribuit de Prorom si Happy Cinema). Eu am apucat sa-l vad la acest din urma cinema, in chiar ultimul weekend dinaintea reinchiderii.
Pe scurt: o bolnava de cancer in stadiu terminal isi strage intreaga familie (de fapt, cele 2 fiice ale ei, impreuna cu jumatatile lor si cu nepotul) pentru un ULTIM weekend. Dupa acest weekend, ea urma sa-si puna capat zilelor, din dorinta de a muri fericita, impacata, si de a evita chinurile care urmau inevitabil sa apara. Un ultim weekend impreuna cu familia inainte ca ea sa paraseasca aceasta lume.Continue reading Cu inima impacata (Blackbird)
Inca un rand – Another Round – Druk (am pus toate titlurile: romanesc, international si cel original, danez) este un excelent eseu sociologic, psihologic si filosofic asupra … alcoolismului, totul ambalat intr-o comedie excelenta.
Povestea, pe scurt, suna cam asa: 4 profesori de liceu hotarasc sa puna in aplicare ideile unui filosof dubios. Acest filosof sustinea ca pur si simplu ne-am nascut cu o alcoolemie prea mica. Pentru a functiona optim, ar trebui sa avem o alcoolemie standard, care ne-ar ajuta din toate punctele de vedere. Ce constata cei 4 profesori, ce anume predau cei 4 (e relevant, vedeti voi de ce), ce efecte are la ei acest experiment si cum se termina totul ramane sa descoperiti singuri.
Berliner este un film romanesc extrem de actual, extrem de ancorat in realitatea cotidiana. Are cateva defecte, unele dintre ele inexplicabile, insa per total este un film agreabil.
Pe scurt de tot, Silvestru Mocanu, fost ministru, candideaza pentru un post de europarlamentar intr-un colegiu din Oradea (in Salonta mai precis), din partea partidului PUP. Acesta se imprieteneste brusc, pe nepusa masa, cu VIorel, un tractorist de rand. Viorel il gazduieste pe candidat la el acasa si il ajuta, inclusiv prin propria prezenta, in campania electorala. Pe parcursul intregului film vedem cum isi face campanie fostul ministru (al agriculturii), in ce fel il transforma el pe Viorel, ce contracandidat avea acesta si, mai ales, cum se termina totul.
Acum, trebuie sa va zic principala calitate a acestui film: umorul! Este o parodie EXCELENTA atat la adresa clasei politice, per ansamblu, cat si la adresa cetatenilor care o legitimeaza, prin orice mijloace. Urmariti doar cum se transforma Viorel si ce anume ajunge sa ceara concetatenilor lui.
Umorul, cel putin in cazul meu si a celor din Bucuresti, este dat si de ardelenismele prezente in film: atat accentul, cat si felul de a fi al oamenilor. As zice, deci, ca este un film extrem de realist, ca acea bucata de tara chiar exista. Ceea ce este adevarat doar in proportie de 70%.
Caci marele defect al acestui film este lipsa de realism POLITIC. Nu pentru ca politicienii romani ar fi altfel, chiar asa sunt, ci pentru ca … alegerile europarlamentare nu se desfasoara astfel. Conform acestui film, alegerile europarlamentare s-ar desfasura pe baza unui vot uninominal (majoritar), unde invingatorul ar lua tot. Adica asa cum s-au desfasurat alegerile parlamentare din 2008 si 2012. Problema e nu doar ca nu-i asa, ci si ca mai sunt alte 3 probleme:
De ce erau doar 2 contracandidati? Chiar si la alegerile uninominale, fie ele si de primar, in Romania sunt invariabil mai multi candidati.
Vorbind despre Bihor, orasul Salonta, ar fi trebuit sa fie musai un candidat maghiar. Singurii maghiari pe care-i intalnim sunt intr-o frizerie. In rest, ei parca nici nu exista, desi demografia actuala arata ca in judetul Bihor ei au pondere de 25%, in timp ce in orasul Salonta ei sunt chiar majoritari, procentul acestora fiind de 55%. Primarul din Salonta, in functie din 2004, este de la UDMR (deloc surprinzator). Deci unde-s maghiarii in toata povestea asta?
Nu imi este clar daca Mocanu era candidat pe colegiu Bihor sau strict pe colegiu Salonta. Daca era candidat pe intreg judetul, se pune intrebarea de ce a ales orasul Salonta? Adica, sa ne intelegem, el isi face campanie numai acolo, numai in acel oras. Cat de important este orasul Salonta in economia electorala?
Altfel, mi-a placut numele partidului, PUP, care pe mine m-a dus cu gandul la 2 partide, fiind o combinatie intre PMP (fiind popular, evident) si PNL (avand o sigla extrem de galbena). As fi putut spune si AUR, dar nu e cazul. Oricum, filmarile au fost facute in 2019, cand PMP si PNL erau in opozitie, iar AUR nici nu exista, deci referirile cred ca sunt la cele 2 partide. Poate si din acest motiv alegerile erau europarlamentare, pentru ca acelea au fost alegerile inceputului de an.
Trecand peste latura politica, care pentru mine strica realismul filmului, trebuie sa scot in evidenta interpretarile excelente ale actorilor. Ovidiu Crisan, actor al Teatrului National din Cluj, are o interpretare absolut superba. Eu l-am vazut si pe scena de teatru, este un actor extrem de bun, din pacate nu foarte cunoscut publicului larg neclujean (si nedus la teatru). O alta interpretare excelenta vine din partea lui Ion Sapdaru, nascut peste Prut, care este, insa, actor la Teatru National din Iasi si regizor la Teatrul din Botosani. O mentiune speciala pentru Sorin Cocis, actor al Teatrului Nottara din Bucuresti, care a avut roluri mai mari sau mai mici si in filmele Arest, Soldatii. Poveste din Ferentari ori in serialul Umbre (unde l-a interpretat pe Tanase). Pe scena de teatru, ultimul spectacolul in care l-am vazut a fost Magnificul. Nu ca vreun alt actor ar fi interpretat slab.
De altfel, meritul regizorului Marian Crisan este intai si intai ca a ales actorii potriviti: Ion Sapdaru este moldovean la origine si interpreteaza rolul unui moldovean venit sa candideze la Bihor, iar Ovidiu Crisan este ardelean get-beget. In plus, trebuie subliniat faptul ca alegerea unor actori care nu sunt arhicunoscuti publicului larg, care nu sunt supraexpusi, precum vesnicii Bucur, Papadopol, Vasluianu ori Adrian Titieni, are un efect pozitiv pentru spectator: acesta are impresia ca-n fata lui sunt oameni normali si nu actori. Neputand asocia interpretul rolului principal cu un alt rol asemanator, in mintea ta el nu va mai fi un actor, ci va fi cu adevarat personajul din film. Sa ne intelegem: nu sunt deloc actori slabi, dimpotriva. Sunt doar talente insuficient exploatate de catre cineasti. De altfel, regizorul Marian Crisan are acest obicei, de a miza pe o gama variata de actori, neavand niste preferati. Uitati-va pe filmografia lui, uitati-va la distributie si veti vedea ca am dreptate. Iar actori de prim-plan, arhicunoscuti, sunt foarte putini in filmele lui.
Per total, Berliner este o parodie excelenta la adresa vietii politice actuale, deopotriva la adresa politicienilor si a alegatorilor. Ca orice parodie, nu trebuie sa permitem adevarului sa strice o stire/gluma buna. Asa se invata la facultatile de jurnalism, nu?
Berliner a intrat in cinematografe din 26 februarie, fiind produs Mandragora si Rova Film distribuit in Romania de Rova Film si Iadasarecasa. Eu l-am vazut in Bucuresti, la Happy Cinema (Liberty Mall). Daca aveti unde sa-l vedeti, mergeti la cinema s-o faceti. Sa radeti impreuna cu alti spectatori, indiferent de numarul lor, este o senzatie extrem de misto, pe care o recomand tuturor cinefililor sociali.
Asa aratam eu, in sala de cinema, inainte sa inceapa Berliner, luminile fiind inca aprinse.
ps: Vedeti filmul ca sa aflati SI de ce se numeste Berliner. Titlul este cumva atipic, actionea nu se desfasoara nici macar o secunda in Berlin.
ps2: In Berliner se mananca ciorba in mai multe randuri. Avand in vedere dinamismul acelor scene, mie mi se par, in sine, o parodie la adresa scenelor cu ciorba. Ceea ce nu pot decat sa aplaud.
Monster Hunter 3D a insemnat, pentru mine, primul film 3D vazut intr-o sala de cinema dupa o pauza de 1 an. Drept urmare, impresiile mele despre film, pe care unii le includ in categoria larga de recenzii, trebuie citita din aceasta perspectiva. Eu sunt subiectiv, eu traiesc filmele, drept urmare impresiile mele sunt strans legate de contextul in care le vad.
Tot ca introducere, ca o contextualizare absolut necesara, desi nu mai am timpul pe care il aveam candva, deci nu ma (mai) pot numi gamer, nu-mi este deloc straina atmosfera de gaming. As vrea sa ma pot juca mai mult, dar prefer ca in loc de un joc sa citesc o carte. Ori, daca se poate, sa merg la cinema sau la teatru. Totusi, pentru ca in aceasta viata mea am petrecut multe ore jucandu-ma pot recunoaste usor o atmosfera de gaming, o pot savura in consecinta atunci cand dau de ea pe marile ecrane.
Si strict legat de jocuri, trebuie sa fac precizarea ca printre multele categorii de jocuri, unii impart jocurile in cele pe care le joci PENTRU POVESTE si cele pe care le joci pentru GAMEPLAY. Sunt jocuri pe care le termini si jocuri pe care le joci de dragul jucatului, fie singur, fie impotriva altor jucatori umani. De pilda, FIFA nu are o poveste, insa este unul dintre cele mai populare serii. Ma rog, exemple asemanatoare pot fi date in legatura cu orice sport (baschet, hockey, fotbal american). Unele jocuri includ ambele parti, pot avea si un gameplay genial, dar au in spate si o poveste misto (va suna cunoscut Starfcraftul?).Continue reading Monster Hunter 3D – Vanatorul de Monstri
Anul nuntilor (The Wedding Year) este una dintre comediile pe care am zis ca nu trebuie s-o ratez in sala de cinema. Este tipul de film care mi se potriveste, cel putin inceputul. Finalul, desi considerat happy-end, nu e de mine. Sau, altfel spus, trebuie sa stiu de ce sa ma feresc. Va explic imediat.
Mara este o tanara artista foarte libera in gandire, care isi iubeste prea mult stilul de viata pentru a se gandi la casatorie. De fapt, chiar se gandeste la casatorie, insa cu cat se gandeste mai mult cu atat respinge mai puternic ideea. Ea era fotograf amator (care inca nu avea curajul sa-si expuna pozele) si ajutor la un micut magazin (consultant vestimentar este un termen prea pretentios, dar cam asta facea). In aceasta ultima ipostaza era pusa deseori in situatia (neplacuta) de a trebui sa vanda … rochii de mireasa. Pe care reusea sa le vanda, chiar daca nu credea in ideea la nunta.
La un moment dat hotaraste sa agate pe tinder, insa unicul ei scop era ca un barbat sa-i dea o cina. Si, daca e sa fie, si o partida de sex. Dar atat, nimic mai mult. Din pacate pentru ea, cunoaste un tip, bucatar la un micut restaurant, cu care ramane cuplata mai mult decat era prevazut.Continue reading Anul nuntilor – The Wedding Year
In toamna (octombrie 2020), ultimul film vazut la cinema inaintea reinchiderii salilor a fost Corpus Christi. Din aceeasi arie culturala, ca sa zic asa, vine si Servitorii, un film care se petrece, de aceasta data, in Cehoslovacia comunista.
Avem un seminar teologic amenintat cu inchiderea. Alternativa era mai rea: colaborarea cu regimul totalitar si cu politia politica. Vlad Ivanov este securistul santajist, care incearca sa-i faca pe toti, profesori si elevi, sa colaboreze. Ce alegere face decanul, ce alegeri fac elevii si cum se termina totul ramane sa descoperiti singuri.
La finalul filmului, vazut la Happy Cinema imediat dupa horrorul Casa Bantuita, ma tot gandeam ce as fi facut (ce ar fi de facut) intr-o astfel de situatie. Fara sa iau in considerare latura spirituala, sunt totusi ateu, incerc sa ma gandesc strict la cea umana. Pe de-o parte, decanul are responsabilitatea vietii si a constiintei mai multor oameni (colegi profesori si elevi), dar pe de alta parte are pe constiinta si sufletele oamenilor de rand, pentru care un preot slujeste. Colaborarea cu un regim criminal inseamna legitimarea indirecta a acestuia. Sa nu mai vorbesc despre oamenii care ar putea patimi de pe urma acestei colaborari. Continue reading Servitorii – Servants
Ca sa va vorbesc despre Casa bantuita, cel mai recent horror vazut intr-o sala de cinema, trebuie sa va povestesc un pic despre cum am ajuns eu la acest film.
Intai si intai, trebuie sa va spun ca nu este ecranizarea celebrei carti Casa Bantuita. Ea a fost ecranizata de Netflix intr-o mini-serie. Problema vine strict de la traducere, caci titlul original este Haunt, cartea (si mini-seria Netflix) avand titlul The Haunting of Hill House.
In al doilea rand, imi doream cu ardoare sa vad un horror la cinema. La mine acasa nu pot face nicicum intunericul acela extrem prezent in sala de cinema. O comedie, o drama ori un SF s-or putea vedea bine si acasa, in un horror merge mai bine in sala de cinema.Continue reading Casa bantuita – Haunt
Particip la Spring Super-Blog 2021 – iata prima stire, primul lucru pe care trebuie sa-l stiti. Nu e nimic spectaculos, dintotdeauna m-a tentat competitia, dintotdeauna mi-a placut adrenalina si, chiar daca par dubios, imi place mai mult postura de elev/student decat cea de profesor. Am fost acum 1 an jurat intr-un concurs literar si, sincer va spun, mi-a displacut. Nu ii mai invidiez pe jurati si pe profesori de atunci (sincer va zic).
Imi place sa fiu jurizat, imi place sa mi se confirme ca-s bun pe ceea ce fac. Ma rog, eu stiu ca-s bun, dar din cand in cand imi place sa aud asta si din gura altora.
Deci particip la Spring Super-Blog 2021. Va incurajez si pe voi s-o faceti. V-am incurajat dintotdeauna, chiar si atunci cand am stat pe vara. Chiar si cand am iesit enervat din concurs.
Doar ca de data asta este un pic diferit. De data asta pot participa … cu mai multe bloguri. Lucru pe care, bineinteles, il puteti face si voi.
Ideea e asa: ai un blog principal, generalist, cu care participi, dar poti anunta si mai multe bloguri secundare. Pe fiecare dintre blogurile participante trebuie sa ai un articol precum acesta, prin care sa anunti ca participi. Detaliile si regulamentul le gasiti pe site-ul oficial al competitiei. Cititi-l in intregime. Nu faceti ca mine sa va mirati de fiecare data cand auziti c-ati incalcat o regula (pe bune ca asa am invatat regulamentul, incalcand sistematic cel putin un sfert din reguli).
Acum, sa revenim la oile noastre super-blogosferice. Trebuie sa va zic de ce regula asta este foarte misto si de ce ma avantajeaza foarte mult. Extrem de mult.
Ideea e asa: eu am multe bloguri, unele generaliste, unele de nisa. De cand mi-am facut blogurile de nisa, ma simt ciudat, sa nu zic altfel, sa scriu pe acea nisa pe un alt blog in afara de blogul dedicat. Sa scriu despre filme pe alt blog in afara de Cinemil e ciudat, desi am facut-o din pricina unor obligatii contractuale. Si din cauza Super-Blog, evident.
La fel si-n cazul blogului de carte ori a celui mai nou dintre ele, cel de mancare. Pe langa asta, mai e vorba de ceva, un lucru la fel de important: avand la dispozitie mai multe bloguri, am la dispozitie diverse unghiuri de abordare. O tema poate sa nu fie in sine cinefila, de pilda constructia de case, insa avand la dispozitie blogurile de nisa as putea scrie ceva frumos, original, pe tematicile in cauza. As putea vorbi despre case din viitor, as putea vorbi despre case din trecut, din filmele de epoca ori as putea vorbi despre cat de bine trebuie descrise casele in operele literare. Habar n-am.
Avand la dispozitie si aceste arme, am si un moral crescut. Stiti, in cazul meu poate functiona si efectul placebo, ceea ce in sine nu e un lucru rau. Dimpotriva: daca din 9 oameni care au luat medicamentul X la 3 s-a aplicat efectul placebo inseamna ca producatorii medicamentului au facut o treaba buna nu doar medical, ci si comunicational. In plus, e important sa nu fie invers, sa nu apara efectul nacebo, sa nu scriu articolele cu moralul scazut ca nu pot aborda temele date decat dintr-un singur unghi. Ceea ce am patit, vorbesc din propria experienta.
Momentan atat trebuie sa retineti: Particip la Spring Super-Blog 2021 SI cu Cinemil.RO! Restul blogurilor cu care particip le veti afla zilele urmatoare!
The way back este un motivational, din 2020, in care Ben Affleck interpreteaza rolul unui alcoolic ce incearca sa revina pe linia de plutire antrenand echipa de baschet a unui liceu catolic. Din pacate, un film omonim a aparut in 2010, fiind vorba despre evadarea din gulagul sovietic. Acel film, in care joaca si cativa actori romani (cu Dragos Bucur in frunte) a primit si o nominalizare la Oscar (pentru machiaj). Zic din pacate pentru ca ACEST The Way Back chiar pare o copie, chiar iti da senzatia, pe tot parcursul filmului, ca ai mai vazut povestea asta (ori una asemanatoare) de mai multe ori si ca oricum totul este degeaba, ca nimeni nu invata nimic.
Jack Cunningham este un om daramat: dupa moartea unicului sau fiu (de cancer), acesta se refugiaza in alcool, ducand o viata complet absolut mizerabila. Atunci cand primeste oferta de a antrena echipa de baschet liceului pe care il absolvise, echipa care nu se mai calificase in play-off de pe vremea cand el era jucator, acesta ezita initial, nu stiu ce i-ar putea invata pe copii, insa apoi accepta sa-i antreneze. Care sunt rezultatele acestuia, cum ii influenteaza aceasta alegere viata lui personala si cum se termina totul ramane sa descoperiti singuri.
Despre The way back poate fi vorbit strict din punct de vedere motivational. Este unul dintre multele filme care pot fi lesne folosite in cadrul tonelor de seminarii de dezvoltare personala. Eu nu pot sa vorbesc prea mult despre aceasta latura pentru a nu face spoilere, insa pot doar sa va spun ca latura motivationala nu este PRINCIPALUL ATU al acestui film. Nu aici exceleaza.Continue reading The way back
Motherless Brooklyn este un film care merita mai multa atentie. Edward Norton a lucrat 2 ani la adaptarea romanului omonim (aparut la noi la Editura Corint cu titlul Orfani in Brooklyn), iar rezultatul este de-a dreptul spectaculos.
Din pacate, filmul ruleaza in acest moment doar la Happy Cinema, unde oricum sala trebuie sa fie maximum 30% plina. Un astfel de film si mai ales un astfel de efort ar fi trebuit rasplatit cu sali pline. N-a fost sa fie.
Motherless Brooklyn ne prezinta povestea unui ajutor de detectiv, de la o firma importanta din New York-ul anilor 50, Lionel Essrog. Acesta fusese luat de la un orfelinat de catre marele detectiv Minna, care-i este acestuia metor, aproape tata si cel mai bun prieten. Cand Minna este ucis, Lionel hotaraste sa afle cine l-a omorat pe mentorul sau, chiar daca aflarea adevarului nu-l va invia pe Minna si s-ar putea sa afecteze afacerile viitoare ale firmei.Continue reading Motherless Brooklyn – Orfani in Brooklyn
Dr. No este primul film din seria James Bond, aparut in 1962. Asa cum am spus si-n cazul cartilor, caci tocmai am scris despre o carte conceputa in preajma Primului Razboi Mondial (Marelui Razboi), atunci cand vorbesti in 2021 despre un film ori o carte de acum niste ani, trebuie avut in vedere contextul de atunci. In cazul filmelor, pe langa contextul social, politic si economic, trebuie avut in vedere si contextul cinematografic.
In plus, fiind vorba despre primul articol dintr-o serie lunga, trebuie sa spun si parerea mea despre intreaga serie, relatia mea cu ea. Caci trebuie sa spun din start: m-am apucat sa vad de la capat seria James Bond pentru ca pur si simplu nu le-am vazut pe toate. Am considerat, deci, ca voi intelege mult mai bine seria daca le voi vedea in ordine, daca le voi vedea si progresul, modul cum aceasta serie a crescut.
Ca numar nu stiu exact cate am vazut, din 26 cred am vazut vreo 9. Iar relatia mea cu ele, cu seria James Bond per ansamblu, este una ciudata, dubioasa: nu am fost niciodata fan inrait, nu am inteles pasiunea multora pentru James Bond, nu mi se face #pieleadegaina cand aud linia melodica specifica, insa recunosc ca seria per total ma intriga, nu ma lasa indiferent. Are ceva in ea mai presus de gusturile mele cinefile, care oricum se tot schimba si s-au schimbat de cand am vazut primul James Bond, drept urmare trebuie sa o inteleg.Continue reading Dr. No – James Bond #1 (1962)
Traducatorii – Le Traducteurs este un film despre care as fi putut lesne scrie si pe blogul de carte. De fapt, daca stau sa ma gandesc, nu este timpul pierdut, chiar am in minte de ceva timp un articol despre traducatori si despre relatia acestora cu scriitorii. Sunt traducatorii niste scriitori ratati, care sfarsesc prin a se folosi (a se agata?) de munca altuia? Reusesc ei vreodata sa cunoasca in carne si oase scriitorul pe care il traduc?
Caci, de fapt, de aici pleaca intreaga intriga a filmului: urmeaza sa apara volumul 3 al unei serii de succes, drept urmare editorul hotaraste sa stranga traducatori de mai multe limbi intr-un loc izolat, pentru ca romanul sa apara simultan in mai multe tari. Cine sunt acei traducatori, cine este faimosul autor, cine este editorul, care sunt relatiile dintre ei si cum se termina totul ramane sa descoperiti singuri. Si veti afla, bineinteles, si cine este vinovatul. Sau vinovatii, ca de la Agatha Christie incoace putem avea mai multi vinovati (uneori chiar toti) in poveste.
Vinovatii de ce anume? Pai in mod evident, inspirandu-se din scrierile celebrei autoare britanice, atunci cand strangi mai multi oameni intr-un loc izolat vor aparea si … cadavrele. In acest caz, elementul declansator este o scurgere de informatii, un hacker care avea deja cartea si care ameninta editorul cu publicarea online a acesteia daca nu primeste o suma de bani.Continue reading Traducatorii – Le Traducteurs
Un hot cinstit – Honest Thief este un film de actiune in care Liam Neeson joaca un rol pozitiv de … spargator de banci. Da, ati citit bine: el este un spargator de banci cu principii, care actioneaza foarte curat, nu face victime si nici nu se foloseste de banii furati. Un spargator model, ca sa zic asa.
La 1 an de la ultima sa spargere, Tom, ma rog, numele pe care acesta si-l daduse singur, se indragosteste lulea de tipa care inchiria depozite. Apelase la o astfel de firma pentru ca, in mod evident, voia sa-si mute captura (o parte din ea). Dorind sa nu trebuiasca sa minta in privinta trecutului, hotaraste sa se predea FBI-ului si sa faca o intelegere cu ei privitoare la pedeapsa: va da toti banii inapoi daca va fi incarcerat foarte aproape de casa si daca va primi o pedeapsa minima. Din pacate, banii iau mintile oamenilor, drept urmare unul dintre agenti, atunci cand vede cutiile cu milioane de dolari, hotaraste sa si le insuseasca. Aceasta decizie pripita antreneaza o suita de evenimente neprevazute, unele dintre ele cu final tragic. Nu va zic cine are de suferit si nici cum se termina totul, toate acestea le veti afla mergand la cinema (sau unde veti hotari voi sa vedeti acest film). Continue reading Un hot cinstit – Honest Thief
Spun din start: Cat romantism – Isn’t it Romantic a fost vazut intr-o sala de cinema, desi filmul este disponibil si pe Netflix. Desi este in aparenta o comedie usoara, pelicula merita ceva mai multa atentie. In plus, ca opinie personala, cel mai bun film este cel vazut intr-o sala de cinema. Trebuie sa recunosc ca, cel mai probabil, daca l-as fi vazut pe Netflix fie l-as fi inchis dupa 20 de minute, fie as fi rezistat pana la final, insa mi s-ar fi parut un film extrem de prost. Ma rog, e doar o presupunere, nu cum sa stiu cu exactitate, dar ati inteles ideea de baza.
Povestea filmului este urmatoarea: Natalie (interpretata excelent de Rebel Wilson) este o antiromantica fanatica. A fost educata de mama ei ca trebuie sa urasca barbatii, ca romantismul este doar in filme si ca filmele nu sunt deloc reale. Ajunsa la maturitate, ea pune in aplicare absolut toate ideile mamei sale, ajungand o singuratica fanatica a meseriei sale, care refuza din start orice avansuri ale colegilor si care vrea sa se afirme exclusiv prin munca. Din pacate, eforturile sale nu sunt observate, ea fiind pusa de catre colegii ei sa le faca cele mai banale si umilitoare servicii (sa le aduca o cana cu cafea, sa le repare imprimanta ori sa le arunce cine stie ce gunoaie). Totul se schimba in viata lui Natalie atunci cand ea sufera un accident in urma caruia ajunge sa traiasca cel mai mare cosmar al ei: este personajul principal al … unei comedii romantice. Va trebui sa mergeti sa vedeti filmul pentru a vedea exact despre ce este vorba.
Fara sa va fac spoilere, in continuare va voi vorbi despre personajul principal Natalie, un personaj despre care multi mi-au spus ca imi seamana intr-o proportie destul de mare (lucru pe care il confirm pe jumatate). Nat este o antiromantica convinsa, o persoana care nu vede frumusetea din jurul ei, care nu simte DRAGOSTEA celor din apropierea ei, chestii in care ma recunosc, insa totodata este o persoana lipsita de curaj, de verva, o persoana care din dorinta de a se afirma se face utila tuturor in moduri cat mai umilitoare, chestii care nu-mi sunt deloc specifice. Continue reading Cat romantism – Isn’t it Romantic
Plasare de produse in filme? Da’ ce, ne prostituam? Ce, oamenii trebuie sa-si vanda talentul unor firme?
Va sunt cunoscute replicile de mai sus? Asa-i ca va suna precum celebrul Nu ne vindem tara din anii 90? Asa-i ca oamenii care le spun se dovedesc a fi la fel de incuiati precum cei de acum 30 de ani?
Din punctul meu de vedere, cea mai eficienta plasare de produse in filme este cea a a laptopurilor Apple. Pur si simplu acel mar luminos iti sare-n ochi, cine a gandit acel logo chiar cred ca s-a gandit la filme, era un cinefil care si-a pus in cap sa plaseze astfel de laptopuri in filme.
Recunosc ca la inceput ma deranja, imi displacea, eram chiar exasperat, mi se pare ca doar Apple exista ca brand de laptopuri. Acum, insa, invidiez aceasta firma pentru ca imi dau seama ca alte branduri de laptopuri apar la fel de des, insa doar Apple iese in evidenta.Continue reading Plasare de produse in filme: servicii medicale!
Dama de cupa (Dronningen titlul original, Queen of Hearts titlul in engleza, titlul de festival) a fost pentru mine PRIMUL film vazut la cinema in 2021. Am vrut ca ostentativ, intentionat, primul film vazut la cinema sa fie unul suedez, fie si-n coproductie.
Subiectul este unul cumva clasic pentru filmele europene, deci nimic nou sub soare. In acest caz avem parte de o familie atipica: Anne este un avocat de succes, care impreuna cu Peter are 2 fetite gemene extrem de simpatice. Din pacate, insa, Peter mai are si un fiu dintr-o casatorie anterioara, pe Gustav. Problemele apar atunci cand Gustav se muta in casa cu ei. Gustav se simtea singur, instrainat si gasea cu greu cai de comunicatie cu noua lui familie. Anne, insa, era obisnuita cu astfel de cazuri, pentru ca firma de avocatura la care era angajata era implicata in multe procese unde existau probleme in familie, in special femei si copii abuzati. Anne reuseste sa-l seduca pe Gustav, insa relatia lor, total nepotrivita, are consecinte dintre cele mai grave. Nu va spun cum se termina totul, asta va trebui sa descoperiti singuri.
Bloggerii de film sunt o specie aparte. Bineinteles ca se tot schimba, se tot transforma, nu doar pentru ca oamenii in general se schimba, ci si pentru ca domeniul acesta este unul extrem de dinamic, extrem de adaptabil.
Bloggerii de film sunt din ce in ce mai batrani, caci pustanii se apuca de vlogging, sunt activi pe TikTok ori, daca vorbim de fete, se pozeaza pentru instagram. Ideea de blogging de film suna pentru unii foarte batraneste. Este pentru dinozauri, cum ar zice unii.Continue reading Nu toti bloggerii de film au cunostinte tehnice!
Singur la festival pe o insula pustie este cea mai tare idee pe care am vazut-o nu doar in 2021, ci de-a lungul intregii mele vieti. Pe scurt: Festivalul de Film de la Goteborg (Suedia) propune unui cinefil (ramane de vazut cum si pe cine vor alege) o experienta unica: il vor duce pe o insula pustie, unde va fi complet izolat, singurul lucru pe care-l va putea face va fi sa urmareasca filmele. Si, ma rog, sa mediteze, sa contemple, sa auda valurile marii. O data pe zi el va face un jurnal video, caci pe insula, undeva intr-o cladire, va fi tot timpul o alta persoana (pentru siguranta acelui cinefil). Ipad-ul cu care se va face filmarea va putea fi folosit exclusiv pentru asa ceva, drept urmare nu vei putea comunica altfel, telefonic ori pe chat, cu nimeni. Detalii gasiti pe site-ul festivalului si pe Indiewire.
Aplicatiile se primesc pe email, iar eu deja am aplicat!
Acum, poate va ganditi ca am innebunit. De fapt, chiar am innebunit, pentru ca in mod oficial, daca mi-as dori cu adevarat sa merg nu ar trebui sa popularizez ideea, caci indirect imi scad sansele. Ideea este sa vada cat mai putini oameni, pentru ca eu sa am cat mai multe sanse. Pe de alta parte, puteti afirma ca am innebunit pentru ca imi doresc sa merg acolo. Da, chiar imi doresc!
Motivele sunt multe, dar eu enumar doar 5:
Iubesc Suedia. Nu doar pentru thrillerele lor, excelente si deopotriva bolnave, ci si pentru abordarea lor vizavi de Covid19, abordare pe care eu o rezum printr-un singur cuvant: DEMNITATE! Ei nu se ascund, ei nu se imbrobodesc cu masti, ci infrunta virusul. O tara pe care cu siguranta vreau s-o vizitez, mai ales in perioada asta.
Iubesc festivalurile de film (si de teatru). Pana acum am bifat multe festivaluri de film in tara, si mai multe de teatru, insa nimic pe afara. Acesta ar urma sa fie primul, daca o fi sa fie!
Ideea de a fi undeva SINGUR, de a face ceva SINGUR, ma reprezinta 100%. Sunt un lup singuratic, ca sa ma exprim astfel. Am prieteni care nu ar putea merge dac-ar fi alesi pentru simplul fapt ca nu se vad stand SINGURI 7 zile. Eu, unul, nu m-as vedea stand cu cineva 7 zile :))
Ma atrage sa stau undeva 7 zile FARA MASCA. Ma rog, nicaieri in Suedia nu e la moda masca, sa nu zic altfel, insa ganditi-va asa: este SINGURUL festival de film la care NU esti obligat sa porti masca. Din nou ceva care sa ma reprezinte.
Cel mai important: as fi UNICUL! Ganditi-va ca daca as fi eu alesul, m-as putea mandri din start, dinainte sa inceapa festivalul, cu faptul ca AM FOST ALES!
Obiectiv vorbind, sansele sunt cam aceleasi cu sansele de a castiga la Loto. Sau, ma rog, la pariuri, caci aici este cam ca la pariuri, nu e vorba doar de noroc, ci si de ceva talent. Sper ca a mea scrisoare de intentie, un mail persuasiv si, zic eu, cu ceva umor, sa convinga juriul. Nu stiu nici macar cine face parte din juriu.
Si pentru ca va ziceam la inceput ca-s nebun sa anunt asta, spun din start: m-as bucura pentru orice roman care va participa si va fi ales. Daca nu voi fi io, macar sa fie unul de-al meu. Voi fi mult mai fericit sa fie un roman si nu un chinez, american, spaniol ori rus. Nu, asta nu inseamna ca-s sovin. Iar daca acel roman este unul pe care-l cunosc, cu atat mai bine.
In plus, aici laud ideile, le scot in evidenta. Drept urmare, nu puteam sa NU scriu despre ideea de a merge Singur la festival pe o insula pustie. Fix d-asta mi-am facut blogul. Este, deci, un articol REPREZENTATIV pentru Cinemil.ro. Wish me luck, ca sa zic asa. Sau, ca sa folosesc o expresie draga mie din engleza, BREAK A LEG. Nu stiu pe al cui, insa :)) (glumesc, stiu exact ce inseamna expresia, dar tot rad ca prostul cand o aud)
Intre chin si amin este unul dintre filmele care mi-a atras atentia si pe care regret ca nu am putut sa-l vad intr-o sala de cinema. Sperand cumva sa reapara intr-o sala de cinema, l-am ignorat initial pe Netflix. Cumva mi se pare ca nu-si are locul acolo, pe acea platforma, printre atatea si atatea filme comerciale. Dupa ce am ajuns la concluzia ca nu va reaparea in cinematografe, am decis sa-l vad pe Netflix, platforma unde este disponibil, insa, doar daca aveti cont de Romania. Inca nu am aflat explicatiile oficiale, de ce romanii din Franta, Spania, Italia sau SUA, plecati din Romania tocmai din cauza comunistilor si copiilor comunistilor care s-au perpetuat la putere, nu au dreptul sa vada si ei acest film? Sunt, probabil, explicatii comerciale.
Intre chin si amin este un film despre unul dintre cele mai sinistre experimente care s-au facut in lumea asta, cunoscut fiind sub numele de Experimentul Pitesti. Acolo, la acea inchisoare, timp de aproximativ 4 ani (1948-1952), comunistii au incercat reeducarea unor elemente dusmanoase, majoritatea fiind tineri studenti, reeducare care trebuia facuta tot de ei: cativa dintre cei arestati, in schimbul unor conditii mai bune, au fost pusi sa-si tortureze colegii de celule pana cand acestia cedau. Vazand atrocitatile comise, pana si conducatorii comunisti s-au speriat, drept urmare au oprit experimentul dupa doar 4 ani, vinovatii fiind condamnati la moarte in urma unui proces-fulger.Continue reading Intre chin si amin
