UPDATE: Aflu ca povestea a fost gandita initial pentru film (scenariul fiind scris de Alexandru Popa). Ca Secretul fericirii a fost conceput ca film. Ca, ulterior, fiind vorba de 3 personaje si o singura locatie, li s-a parut adecvata si punerea in scena. Da, spectacolul a aparut inainte, din acest motiv eu am gandit invers: ca spectacolul a fost transpus pe marele ecran. Altfel, ca spectator de teatru care a vazut ulterior filmul, dezamagirea personala ramane. Chiar daca, repet, textul este foarte bun, interpretarile solide, iar twist-ul de final fabulos. E drept, de dragul spectatorilor de teatru care merg la acest film simteam nevoia de un bonus. De ceva in plus, macar 5%. Ramane, insa, CEL MAI BUN FILM vazut la TIFF 2018 (si spun asta dupa terminarea festivalului, deci acum pot afirma cu tarie acest lucru).
Am vazut spectacolul Secretul fericirii de 3 ori. De 2 ori prin festivaluri si o data, a treia oara, la el acasa, la Godot. Chiar daca farmecul spectacolului este dat de elementul surpriza, de suspans, deci a doua oara nu va mai parea la fel, eu l-as revedea oricand. Este un text genial scris, care merita vazut de cat mai multe ori.
Scurtmetraje romanesti TIFF 2018. La finalul fiecarei proiectii de la TIFF 2018 am scris cateva impresii la cald. La scurtmetraje am scris acolo, pe loc. Dupa fiecare imi porneam telefonul, cu luminozitatea la minim, si scriam. Mai jos voi scrie, in dreptul fiecarui film, impresiile de la cald, plus, daca este cazul, alte comentarii. Nu la toate. Voi face un top 5 al scurtmetrajelor, apoi voi vorbi, pe scurt de tot, si despre restul. Asadar.
Filmele indiene, in special cele vechi, clasice, au ceva al lor care le face sa nu fie credibile. Sunt povesti frumoase de dragoste, doar ca nu-s deloc credibile. Iar partea cea mai putin credibila, ma tenteaza sa zic incredibila, este atunci cand plang, rad, mor, se bat SI CANTA in acelasi timp. Ma rog, unii zic c-ar fi chestie specifica musicalurilor. Dragoste si gloante, avand titlul original Ammore e malavita, este fix din aceasta categorie.
Stiu ca sunt defect, nu apreciez filmele bune, de arta, si ma mai si laud cu asta. Drept urmare, la acest TIFF 2018, asteptam cu mai mult interes Povestea unui pierde-vara decat Touch me not (pe acesta din urma il voi vedea maine).
Regizorul imi placuse cu Doua lozuri, avea un umor fresh, comercial fara sa fie grobian, asa ca asteptarile erau mari. Dupa titlu, ma asteptam la o comedie usoara, de vara, cu un personaj simplist construit.
Tocmai am vazut la TIFF 2018 documentarul Dacii liberi si am iesit din sala absolut socat. Socat, bulversat, cu la fel de multe intrebari si nedumeriri ca si inainte. E drept, rasuflu usurat: nu toti istoricii interesati de daci sunt dacopati. Ceea ce, credeti-ma, e de bine.
Vinovatul este un spectacol de teatru radiofonic difuzat pe ecranul cinematografului. Serios, fix asa este si desi la prima vedere poate parea plictisitor, o fita inutia, o hipstareala absurda, rezultatul final este unul fabulos: un film bine construit, cu suspans cat cuprinde, cu un twist final care iti face pielea de gaina.
Pe scurt, Asger Holm este dispecer la serviciul de urgenta 112. El a ajuns acolo impotriva vointei sale, fiind retrogradat din postura de agent de teren din cauza unui incident soldat cu pierderea vietii unui tanar. Continue reading Vinovatul – The Guilty – TIFF 2018
Zombillenium trebuia sa fie, conform planului initial, primul film de la TIFF 2018. Cu el trebuia sa incep. Desi nu-s fan al filmelor cu zombie, chiar deloc, acest film, cumva, mi-a inspirat incredere. Avea ceva care ma facea sa cred ca va fi un film bun. Unul interesant.
Zombillenium este, de fapt, un parc de distractii de care se ocupa niste persoane decedate. Vampiri, zombie, varcolaci ori fantome (se pare ca-s diferente majore intre cele 4 entitati), cu totii se ocupa de acest parc, avand ca unic scop profitul. Deh, banul ochiul dracului. Acest parc era pentru ei o sansa in plus, era posibilitatea lor de a ramane pe Pamant si de a NU ajunge in iad.Continue reading Zombillenium este un fel de Hotel Transilvania – TIFF 2018
Utoya: 22 iulie este un film bazat pe intamplarile reale de pe insula norvegiana Utoya. Acum 7 ani, in 2011, un extremist care a facut, in aceeasi zi, un atentat sangeros cu bomba in Oslo (soldat cu 7 victime) si apoi a masacrat, pe insula Utoya, peste 70 de tineri.
Despre masacrul de la Utoya puteti afla detalii din foarte multe surse. Despre acest masacru se vor mai face multe alte filme (lungmetraje ori seriale; Netflix-ul are deja unul pe teava numit Norway). Este de discutat cat de morale si utile sunt acestea: pe de-o parte, orice film are o latura comerciala, adversarii acestora sustinand ca ele fac bani de pe urma unei nenorociri; ceilalti, insa, sustin ca aceste filme popularizeaza ororile comise de extremisti si ca, per total, sunt utile nu doar societatii norvegiene, ci tuturor locuitorilor acestei planete, caci ideile de extrema dreapta se propaga cu repeziciune in intreaga lume.Continue reading Utoya: 22 iulie – TIFF 2018
Domnisoara Paradis este un film de epoca (actiunea petrecandu-se in anul 1777, in Viena, pe atunci capitala de imperiu), vazut de mine in cadrul TIFF 2018. Ca sa respect adevarul istoric, orasul in care am vazut filmul facea parte, pe atunci, din acelasi imperiu, Habsburgic. Asta ca fapt divers.
Nu voi vorbi despre costumele si atmosfera de epoca, nu ma pricep la aceste aspecte, am prieteni cinefili foarte pasionati de domeniu, ei sunt mult mai in masura. Voi vorbi, insa, despre interpretarile personajelor (in special a personajului principal, interpretat de romanca Maria Dragus, cunoscuta publicului dupa rolul Elizei din Bacalaureat) si, mai ales, despre alegerea pe care eroina principala, Domnisoara Paradis, a avut-o de facut. Continue reading Domnisoara Paradis – talentul sau vederea? – TIFF 2018
Alegerea de a vedea filmul Piercing o facusem inca de la Bucuresti, de cand mi-am schitat programul filmelor de la TIFF 2018. Motivele erau diverse, ora si locatia sunt principalele, insa nici sinopsisul nu-mi sunase rau. Dubios, ciudat, partial infricosator, dar incitant.Continue reading Piercing – TIFF 2018
Recunosc, titlul Cine iubeste si lasa m-a atras. Suna a cantec de Maria Tanase, a manea din aceea clasica, nu ceea ce canta acum manelistii. Suna a cantec duios de dragoste, a cantec lent. Spre asta ma ducea cu gandul titlul.
In varianta sa englezeasca, In love and in hate, titlul devine mult mai dur. Dupa ce am vazut filmul, as zice ca-i mai aproape de adevar. Totodata, chiar daca ale mele cunostiinte de spaniola sunt spre zero, cu ajutorul simtului comun si al google translate, imi dau seama ca titlul original contine cuvantul ura. Romanii au vrut sa indulceasca tonul, au vrut sa faca o mica manea. Una stilata, de festival.Continue reading Cine iubeste si lasa – Los que aman odian – In love and in hate – TIFF 2018
Din programul primei zile de la TIFF 2018, Fluviul negru (cu titlul sau original Fleuve Noir) ma atrasese cel mai mult. Un film politist frantuzesc care urma sa se concentreze pe disparitia unui adolescent. E drept, mai era si unul din Coreea de Sud, pe care insa deja l-am ratat.
Submergence – La pomul laudat sa nu te duci cu sacul – Dakino 2018
Cand mi se vorbea despre Dakino 2018, mi se vorbea despre Submergence. Vreo 3 prieteni imi vorbisera despre acest film, incantati fiind de ideea de a-l vedea acolo. Pana atunci nu auzisem de el si probabil nici n-as fi auzit de el daca nu rula la frumosul festival.
Distributia, nu zic, este extrem de interesanta, de incitanta, cu Alicia Vikander cap de afis. Uitandu-ma, insa, pe distributia, am observat un alt lucru: pe actorul James McAvoy urma sa-l cheme in film James More. Si, dupa cum mi-au zis vreo 3 oameni din domeniu, pentru un actor cel mai frumos, dar si mai dificil este sa joace intr-un film unde are acelasi nume ca-n realitate. Este dificil pentru ca unora le este greu sa intre in personaj, sa faca distinctia dintre James din viata reala si James din film. Asta in teorie…Continue reading Submergence – La pomul laudat sa nu te duci cu sacul – Dakino 2018
Stiu, sunt un insensibil. Stiu, nu pot empatiza decat cu anumite persoane, decat cu cele cu care ma aseman macar 10%.
Nu, nu ma bucura nicidecum boala unui om. Ma deprima orice film care contine boala, cancerul este o boala oribila, pe care n-o doresc nimanui. Nu ma pot bucura, nu, nu pot nici macar zambi cand vad pe cineva care are asa ceva …Continue reading Film stars don’t die in Liverpool – Dakino 2018
Incep cu sfarsitul, asa cum am aflat ca este recomandat sa o faci in blogging, contrar a tot ceea ce ai invatat tu in scoala, si spun ca filmul mi-a lasat sentimente mixte in suflet. Mi-a placut si mi-a displacut intr-o masura egala. Are circumstante atenuante, este totusi vorba de o tanara regizoare aflata la debut, este vorba de doi actori amatori (adica fara studii de actorie), ca sa zic doar doua circumstante, dar are multe lipsuri.Continue reading Soldatii. Poveste din Ferentari scris DIN PANTELIMON!
Cei care sunt singuri la parinti nu-i pot intelege pe cei care au frati. Nu pot intelege problemele, dar si partile bune. Nu pot empatiza cu problemele pe care le au ceilalti.
In cazul fratilor ori surorilor gemene, situatia este si mai accentuata. Nu poti intelege ce simte cineva pentru fratele sau geaman. Nu poti empatiza cu suferinta lor. Este ceva ce tu nu ai trait si nu vei trai vreodata. Ceva ce doar din auzite nu vei putea pricepe.
Geaman canibal este un termen absolut sinistru. Oribil. Dezgustator. Dar real. Iar acest act de canibalism nu poate fi pedepsit, legal vorbind. Ce presupune? Pai initial, in uter, erau 2 embrioni, practic urmau sa se nasca doi gemeni, insa dintr-un motiv sau altul, unul dintre embrioni il inghite pe celalalt. Il mananc. Il canibalizeaza.Continue reading L’amant double – Amant dublu
Sunt la Sfantu Gheorghe, la Festivalul DE TEATRU D-butan-T 2017. Insa, organizatorii festivalului s-au gandit ca, pe langa teatru, sa includa si cateva proiectii de film. In total 4 filme romanesti, toate avand aceeasi caracteristica: regizor debutant. Dintre filmele proiectate (sau, ma rog, proiectate ori care urmeaza sa fie proiectate, caci mai este maine Marita), singurul pe care nu-l vazusem era filmul Capace. Iar filmul Capace ma facuse curios, intai si intai, datorita distributiei.
Pentru ca ea, distributia, contine un nume pe care mi-am propus sa-l urmaresc cu foarte multa atentie: Vlad Ivanov. De cativa ani, de la Snowpiercer cred, acest actor mi-a atras atentia. Si de la Caini incoace mi-am propus sa nu ratez niciun film cu el. Caci de la acel filme incoace a avut numai roluri puternice, solide, interpretari excelente: in Bacalaureat, in Ana Mon Amour si, mai ales, in filmul Un pas in urma serafimilor. A mai jucat si in Perfect sanatos, pe care n-am apucat sa-l vad.Continue reading Filmul Capace este incomplet – D-BUTAN-T 2017
Sicilian Ghost Story – Filme de Cannes la Bucuresti 2017
Mi-au placut dintotdeauna filmele cu mafioti. Nu mi-as dori sa traiesc intr-o tara in care o astfel de organizatie conduce, un oras condus de Mafie nu este deloc unul ideal. Cu toate astea, sunt convins ca o tara condusa de Mafie este o tara slaba, vina apartine cu precadere tarii, localitatilor in cauza. Unii zic ca deja traiesc intr-un astfel de stat, dar nu e deloc asa. Nu fac comparatiile dintre Mafia italiana si ce se intampla la noi, mi se par inutile.
Cu toate astea, filmele cu Mafie imi certifica ceva ce stiam demult: turnatorii sunt niste sobolani. Eu am urat dintotdeauna tradatorii, turnatorii, ma unge pe suflet sa vad ca si altii, mai corecti ori mai putin corecti, imi impartasesc sentimentele.
In filmul Sicilian Ghost Story, caci aici sunt pe un blog de filme, deci despre filme trebuie sa vorbesc, este vorba despre baiatul unui turnator. Unui sobolan. Care copil, caci vorbim despre un adolescent de liceu, trebuie sa plateasca pacatele parintelui sau. Trebuie sa indure, sa sufere, pentru ca tatal sau a facut o alegere, corecta sau gresita.
Cu scuzele de rigoare pentru spoilere, povestea filmului este urmatoarea: Giuseppe si Luna traiesc o iubire imposibila. El este baiatul unui turnator, tatal sau este un fost mafiot care acum colaboreaza cu politia. La un moment dat Giuseppe dispare, pentru nimeni in afara de Luna disparitia lui nu este o problema. De fapt, disparitia lui pare a fi un lucru bun, el si cei ca el, cu problemele de rigoare, trebuie sa dispara. Va las pe voi sa descoperiti cum se termina totul, cum se termina aceasta poveste tip Romeo si Julieta intr-un sat controlat de Mafie.
Problema mea, si recunosc ca am o problema, este ca nu am putut empatiza cu Giuseppe. Cu suferinta lui. Cu Luna da, cu ea puteam empatiza, ea era o naiva care nu intelegea nimic din ce se intampla. El, Giuseppe, nu merita sa indure atatea doar pentru ceva ce a facut tatal lui. Pe de alta parte, nu am pic de respect pentru sobolani, nu sunt niste eroi, cum vor unii sa-i prezinte.
Si vedeti, va rog, acest film, pentru a observa cum era el privit. Incercati sa va dati seama ca atunci cand sunteti parinte, actiunile voastre, oricat v-ati dori sa nu, se rasfrang asupra celorlalti. Asupra familiei, asupra celor apropiati. Da, e misto sa produci bani negri din care copiii tai sa traiasca bine. E misto sa asupresti pe altii, sa incalci legea, iar familia ta sa fie protejata. Cand, insa, dai de greu, cand te salta politia, e nasol sa constati ca toate astea se intorc impotriva.
Nu-mi dau seama daca acei copii, daca acel sat, era educat bine. Era bine ca toti locuitorii il urau pe turnator? Nu e clar. Nu ne dam seama daca toti il urau ca lucrau pentru mafie, il urau ca distruge armonia localitatii sau il urau din principiu?
Mi se pare, insa, extrem de interesant modul in care ceilalti se raportau la el. Si la copilul lui, in fond nevinovat. Nu facuse nimic, nici legal, nici moral. Aveam unica vina de a fi baiatul cui nu trebuie.
Altfel, Sicilian Ghost Story este un film excelent regizat, foarte bine jucat. O poveste care te tine-n scaun, indiferent de partea cui te afli. Indiferent de sentimentele tale, pozitive sau negative, fata de protagonisti. Un film care nu te lasa indiferent. Un film care ar trebui discutat, care ar trebui sa suscite dezbateri aprinse.
Da, stiu, sunt defect, e a doua oara cand spun asta. In loc sa ma uit la povestea de dragoste, in loc sa sufar alaturi de cei doi indragostiti, eu ma gandesc la turnatorii, la mafie si alte detalii. Ma gandesc la morala, la etica, la alte alea. Si nu pot sa empatizez cu suferinta unui pusti de 13-14 ani.
Vedeti si voi Sicilian Ghost Story, pe unde va mai rula si spuneti-mi daca am sau nu dreptate. Daca ori cat sunt eu de defect. Si astept si pietrele. Caci, invariabil, vor veni si acelea, indiferent de forma lor. Salutari CINEMILE tuturor!
Oamenii religiosi pleaca de la premisa ca totul vine de sus. Daca Dumnezeu cel atotputernic vrea ca 10, 20, 200 ori 2000 de oameni sa moara, va face in asa fel incat sa moara. Va darama o cladire, va intuneca mintile unui om care va gresi, va genera un scurtcircuit, va genera un cutremur ori o inundatie. Oamenii de pe Pamant nu pot face altceva decat sa se roage Lui, ca el sa fie milos si ca ei sa scape. Nu, nu e nimeni vinovat ca asa a vrut Dumnezeu, poate doar pacatosii care au atras mania Acestuia.Continue reading Scurtcircuit – Filme de Cannes la Bucuresti 2017
Marita – comedie romaneasca autentica – Filme de Cannes la Bucuresti 2017
M-am bucurat cand am auzit ca anul acesta, in cadrul festivalului Filme de Cannes la Bucuresti, va exista o sectiune distincta dedicata filmelor romanesti. Am vazut pana acum 3 filme, Marita fiind cel mai recent dintre ele. Cel mai recent si, in acelasi timp, cel mai comic dintre ele.
Pe scurt, este vorba de o familie despartita, care se reuneste dupa mult timp. Sotul, sotia si cei 3 fii ai lor. Principalul liant, element de legatura, principalul merit al reunirii – vechea lor Dacie alba, pe care o botazasera Marita. Titlul asta ne sugereaza, ceea ce este adevarat pana la un punct. Caci filmul este un road-movie autentic, romanesc, pana spre final, pana la reunirea efectiva a familiei, cand cu totii stau la masa si deapana amintiri. Continue reading Marita – comedie romaneasca autentica – Filme de Cannes la Bucuresti 2017
